(legea nr.130/1999). Decizia 154/2009. Curtea de Apel Oradea

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR. 154/R/2009

Ședința publică din 2 aprilie 2009

PREȘEDINTE: Rus Claudia

JUDECĂTOR 2: Popovici Corina Rodica

JUDECĂTOR 3: Munteanu

Procuror:

Grefier:

Pe rol fiind în pronunțare recursul penal declarat de inculpații, domiciliată în B M,-,.100, județul M și, domiciliat în B,-, bloc 34,.1,.III,.16, sector 1, împotriva deciziei penale nr.108/A din 15 martie2007 a Tribunalului Bihor prin care s-a desființat în parte sentința penală nr.494 din 9 decembrie 2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș în dosar nr.1608/R/2004, inculpații fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.20 din Legea nr.130/1999, art.146 din Legea nr.19/2000.

La apelul nominal făcut în cauză, în ședința publică, nu se prezintă părțile.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, învederându-se instanței că dezbaterea pe fond a cauzei a avut loc în data de 26 martie 2009, când părțile prezente au pus concluzii pe fondul cauzei, consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre. În vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise s-a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 02 aprilie 2009. În termenul de pronunțare, în data de 01.04.2009, respectiv 2.04.2009 inculpații și au depus concluzii scrise, prin serviciul registratură.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 494 din 9 decembrie 2005, Judecătoria Beiușa hotărât următoarele:

1). În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod proc. penală cu aplicarea art. 13 alin.1 cod penal și art. IV din OUG. 23/10 aprilie 2003, au fost achitați inculpații și pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 din Legea 130/1999 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal ca urmare a dezincriminării faptei ca infracțiune.

2). În baza art. 146 din legea 19/2000 cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 42 Cod penal au fost condamnați inculpații și la câte 7 luni închisoare pentru infracțiunea de nevirare la bugetul asigurărilor sociale a contribuției de asigurări.

În baza art. 1 din Decretul 543/2002 pedepsele aplicate inculpaților, de câte 7 luni au fost grațiate în întregime în condițiile art. 7 din același decret.

Inculpații au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească direcției Generale a Finanțelor Publice a județului S suma de 318.786.194lei despăgubiri, reprezentând pensia suplimentară și fond de șomaj nevirat la bugetul statului și dobânda legală.

Inculpații au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente să plătească direcției de Sănătate a Județului S suma de 1.809.925.006 lei, contribuție la fondul de sănătate și dobânda legală.

Inculpații au fost obligați să plătească statului suma de câte 350 RON cu titlul cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava nr. 220/P/2001 au fost trimiși în judecată inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 din Legea 130/1999 cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 42 cod penal, reținându-se în sarcina inculpaților că în calitate de administrator și respectiv contabil șef la SC. CLUB au obținut prin stopaj la sursă sume de bani, reprezentând sume datorate de angajați la fondurile de sănătate și pensie suplimentară și nu le-au virat la bugetul de stat, dispunând utilizarea lor în alte scopuri.

Prin încheierea nr. 3252/3 iulie 2003 curții Supreme de Justiție s-a dispus strămutarea soluționării acestei cauze penale de la Judecătoria Suceava la Judecătoria Beiuș.

Prin sentința penală nr. 82/2004 a Judecătoriei Beiuș sa-a dispus achitarea inculpaților pentru faptele reținute în actul de sesizare și în baza art. 346 alin.4 Cod proc. penală a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă alăturată prezentului proces penal privind despăgubirile civile, formulate de către Direcția Generală a finanțelor publice

Împotriva acestei sentințe a fost declarat apel d e parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș și partea civilă Ministerul Finanțelor - Direcția Finanțelor Publice S și prin decizia penală nr. 306/A/2004 a fost admis apelul și s-a desființat sentința penală nr. 82/2004 și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță, ținând seama de considerentele acestei decizii.

Din probele de la dosar rezultă că cei doi inculpați au îndeplinit funcția de director general și respectiv contabil șef la SC. S OG până în anul 2001, societate care a fost înființată în anul 1999 și a avut ca și activitate sporturile de performanță, administrarea spațiilor comerciale publicitare, terenurile și bazele sportive aflate în patrimoniul societății.

Inculpatul a avut ca și atribuții administrarea patrimoniului și reprezentarea societății, iar inculpata începând cu 1 februarie 2000 fost numită contabilă șefă la această societate, având ca atribuție de serviciu coordonarea și efectuarea activității economico financiare, îndeplinind împreună cu directorul general obligațiile de plată către furnizori și bugetul de stat, plăți care urmau să fie efectuate în termenul legal.

În perioada 15 octombrie - 26 octombrie 2000 această societate a fost controlată de către Direcția Generală a Finanțelor Publice S și în urma controlului efectuat s-au constatat plăți restante, că nu au fost efectuate toate plățile către fondul de sănătate și fondul pensiei suplimentare, debite ce au fost reținute prin stopaj la sursă pe statele de plată ale angajaților.

Controlul efectuat a stabilit că nu au fost achitate fondul de șomaj în sumă de 41.831.867 lei ROL, pensia suplimentară de 284.633.563 lei și fondul de sănătate de 2.114.654.627 lei ROL.

După efectuarea controlului s-a achitat o parte din aceste datorii astfel că, în momentul întocmirii actului de sesizare al instanței au rămas restante la fondul de șomaj suma totală de 5.125.105 lei ROL, la fondul de sănătate de 7 %, suma de 1.809.952.006 lei ROL și la fondul pensiei suplimentară de 5 % suma de 313.651.089 lei ROL, în total suma de 2.128.738.200 lei cu care S s-a constituit parte civilă în această cauză împreună cu majorările de întârziere până la achitarea în întregime a debitului.

Această societate a fost controlată și de către Casa Județeană de pensii S, precum și de Casa de Asigurări de sănătate S, care au constatat că. CLUB S datorează bugetului asigurărilor de sănătate pe perioada martie 1999 - decembrie 2001, o datorie de 2.624.808.706 ROL, sumă care până la întinderea de 2.023.365.164 lei ROL a fost reținută de la angajați. Aceste sume de bani deși au fost reținuți de la angajați pe state de plată nu au fost virate la bugetul statului, fiind folosite în alte scopuri.

În fața instanței, inculpații au arătat modul în care și-au desfășurat activitatea, atât cea de performanță cât și închirierea spațiilor care reprezenta de fapt principala sursă de câștiguri, bani care erau folosiți pentru susținerile activităților sportive, precum și pentru plata personalului angajat la acea societate.

Inculpații au mai susținut că aceste venituri din chirii nu erau încasate cu regularitate, cu toate că societatea era obligată să suporte toate cheltuielile pe care le ocaziona în acea perioadă, ca de exemplu plata salariilor, costul deplasărilor echipei, cât și plata antrenorilor, cheltuieli care erau evidențiate pe statele de plată.

Înregistrarea acestor obligații financiare nu putea fi achitată în întregime din veniturile proprii, astfel că societatea era obligată uneori să apeleze la împrumuturi, împrejurare susținută de inculpați în fața instanței.

În acest dosar a fost întocmit și un raport de expertiză contabilă, atât cu ocazia primei judecăți în fond, cât și un raport de expertiză dispus a fi efectuat în timpul rejudecării cauzei după casare, prin expertul.

În prima expertiză efectuată s-a stabilit că au fost înregistrate în mod corect sumele de bani datorate la bugetul de stat, dar că acestea nu au fost plătite, fapt constatat și prin lucrarea de expertiză întocmită de expertul, precum și prin recunoașterea inculpaților cu ocazia audierii în fața instanței.

În ce privește infracțiunea prev. de art. 20 din Legea 130/1999 s-a constatat că această prevedere legală a fost abrogată prin OUG. 23/10 aprilie 2003, fapta fiind dezincriminată.

Având în vedere dezincriminarea faptei ca și infracțiune și principiul retroactivității legii penale, prev. de art. 12 cod penal, instanța de fond în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod proc. penală cu aplicare aartt.13 alin.1 cod penal și art. IV din OUG. 23/10 aprilie 2003 dispus achitarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 20 din Legea 130/1999 cu aplicarea art. 41 alin.2 cod penal.

În ce privește cea de-a doua infracțiune reținută prin actul de sesizare în sarcina inculpaților, art. 146 din Legea 19/2000, dispoziție în care se precizează că fapta persoanei care dispune utilizarea în alte scopuri și n evirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției de asigurări sociale reținute de la asigurat. constituie infracțiune și se pedepsește,

În sarcina celor 2 inculpați, prin rechizitoriu s-a reținut că ei au încasat de la angajații societății pe care au condus-o suma de 2.023.365.164 ROL cu titlul de asigurări de sănătate, sumă care trebuia virată la bugetul de stat și pe care inculpații nu au virat-io în perioada în care au funcționat ca și angajați ai acelei societăți.

Aceste sume de bani sunt datorate de către angajați din salariu bugetului asigurărilor de stat, pentru pensia pe care o va primi, precum și la fondul de sănătate stabilit la cota de 7 %.

Din probele de la dosar, actele de control, expertizele întocmite rezultă că inculpații au reținut aceste sume de bani, dar nu le-au virat fondului de asigurări de sănătate, astfel că aceste sume de bani au fost folosite în alte scopuri, prime de joc, pentru costurile deplasării echipei de fotbal, cât și pentru îndemnizațiile jucătorilor.

Susținerile inculpaților făcute atât în cursul urmăririi penale cât și în fața instanței cu privire la aceste sume de bani nu au fost luate în considerare, întrucât s-a constatat și s-a și stabilit prin lucrările de expertiză întocmite, că aceste sume de bani au fost reținute, dar nu au fost virate potrivit dispozițiilor legale, lipsa posibilităților materiale ale societății i-a determinat pe inculpați să folosească acești bani în alte scopuri, decât cele pentru care erau destinate, apelând și la fonduri din împrumuturi.

Față de aceste împrejurări s-a reținut că inculpații au utilizat acești bani în alte scopuri și nu au virat banii la fondul pentru care s-a făcut reținerea, motiv pentru care s-a reținut că sunt îndeplinite dispozițiile art. 146 din Legea 19/2000, faptă pentru care inculpații au fost condamnați la pedeapsa de câte 7 luni închisoare.

Împrejurarea că inculpații nu au evidențiat în acte modul în care au folosit banii nu duce la concluzia că acești bani nu au fost folosiți în alte scopuri, evidențierea schimbării destinației fondurilor ar fi înlesnit efortul organelor de cercetare în reținerea acestei fapte, prev. de art. 146 din Legea 19/2000 și pentru aceste motive inculpații nu au întocmit astfel de acte contabile.

Pedepsele aplicate inculpaților de câte 7 luni închisoare s-a reținut că sunt grațiate în întregime în temeiul art. 1 din Decretul 543/2002, întrucât faptele au fost săvârșite anterior apariției acestui decret, inculpații fiind atenționați și asupra dispozițiilor art. 7 din acel decret.

Cererile de despăgubiri civile formulate în dosar în temeiul art. 14 cod penal și art. 998 cod civil au fost admise în limitele stabilite în lucrarea de expertiză întocmite de expertul, urmând ca inculpații în solidar să plătească Direcției Generale a Finanțelor Publice S suma de 318.786.194 lei ROL, cu titlul despăgubiri civile reprezentând pensie suplimentară și fondul de șomaj, sume ce nu au fost virate la bugetul de stat, împreună cu dobânda legală.

Inculpații au mai fost obligați tot în solidar să plătească Direcției de sănătate a Județului S suma de 1.809.925.006 lei ROL cu titlul de contribuție la fondul de sănătate împreună cu dobânda legală.

Potrivit art. 191 cod proc. penală inculpații au fost obligați să plătească statului suma de câte 350 lei RON, cu titlul cheltuieli judiciare.

Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, inculpații și, Casa de Asigurări de sănătate S, Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în calitate de mandatar ANAF.

În apelul declarat Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiușa solicitat condamnarea inculpaților în baza art. 280 din Codul Muncii aprobat prin legea nr.53 din 24 ianuarie 2003, criticând soluția de achitare a inculpaților în temeiul art. 10 lit. b de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 20 din Legea 130/1999 arătând că de la intrarea în vigoare la 1 martie 2003 Codului Muncii și până la 14 aprilie 2003, intrarea în vigoare a OUG21/2003 aceeași faptă era incriminată de două acte normative diferite, astfel că atragerea art. 20 din Legea 130/1999 nu a operat ca o discriminare a faptei, care a rămas sancționată prin art. 289 din Codul Muncii iar în prezent fapta este incriminată de art. 6 din legea 241/2005.

În apelul declarat inculpatul a solicitat desființarea sentinței atacate și în consecință achitarea inculpatului și pentru infracțiunea prev. de art.146 din Legea 19/2000 și menținerea soluției de achitare pentru fapta de la pct.1 din rechizitoriu, indiferent de încadrarea juridică care se va reține.

În motivarea orală a apelului s-a arătat că dispozițiile art. 146 din Legea 19/2000 face referire la utilizarea și nevirarea sumelor colectate ca și contribuiții la asigurările sociale care nu se confundă cu fondul de sănătate or inculpatul nu este trimis în judecată pentru nevirarea asigurărilor sociale, fapt care atrage incidența dispozițiilor art. 10 lit. e Cod proc. penală.

În subsidiar, pentru infracțiunea prev. de art. 20 din Legea 130/1999 sau în condițiile schimbării încadrării juridice în noul text de lege, solicită a se constata că a intervenit prescripția răspunderii penale.

Inculpata a solicitat desființarea sentinței pronunțate și în principal, achitarea sa de sub aspectul săvârșirii ambelor infracțiuni în temeiul art. 10 lit. c Cod proc. penală constatând că fapta nu a fost săvârșită de către aceasta, infracțiunea prev. de art. 20 din Legea 130/1999, având un subiect activ special, în persoana angajatorului, în speță, angajatorul fiind SC. CLUB SA, administrată de către inculpatul iar calitatea de contabil șef nu se circumscrie acestei noțiuni, conform art. 14 alin.1 Codul Muncii, inculpata nefăcând parte din organele de conducere și reprezentare a SC. CLUB SA.

În subsidiar a solicitat achitarea sa în temeiul art. 10 lit. a cod proc. penală întrucât din întregul material probator nu se poate reține că acesta sume au fost încasate ci doar eventual că ele nu au fost achitate, iar infracțiunea prev. de art.20 din legea 130/1999 constă în încasarea și nedepunerea contribuțiilor.

În ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 146 din Legea 19/2000 se arată că din probatoriul administrat rezultă că folosirea sumelor a fost în vederea continuării obiectului de activitate.

Casa de Asigurări de Sănătate Sas olicitat desființarea în parte a sentinței penale nr. -, în sensul obligării inculpaților și a părților responsabile civilmente la plata sumei de 1.809.925.006 lei ROL și dobânzi aferente cu titlu de contribuție la fondul de sănătate către B, arătând că în mod eronat prima instanță i-a obligat în favoarea direcției de sănătate Publică a Județului S, care nu are calitate procesuală și nici competența în colectarea creanțelor la fondul de sănătate.

Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, în calitate de mandatar ANAF a solicitat desființarea în parte a sentinței și obligarea inculpaților și părții responsabile civilmente la repararea integrală a prejudiciului, inclusiv a majorărilor de întârziere, dobânzi și penalități de întârziere până la data realizării efective a plății, cu precizarea datei de la care urmează să se calculeze aceasta.

Prin decizia penală nr. 108/A/15.03.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct.2 lit. Cod procedură penală, s-a admis apelul penal declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuș, inculpații și, Casa de Asigurări de Sănătate, S în calitate de mandatar ANAF împotriva sentinței penale nr. 494 din 09.12.2005. pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care a desființat-o, în sensul că:

A înlăturat dispozițiile privind achitarea inculpaților și, în temeiul art. 11 pct.2 lit. a raportat la art.10 lit. b Cod procedură penală cu aplicarea art.13 alin.1 Cod penal și art. 1 din OUG 23/10 aprilie 2003 de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 20 din Legea 130/1999 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal.

În baza art. 11 pct.2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală a dispus încetarea procesului penal față de inculpații, născut la 5 septembrie 1950, fiul lui G și și inculpata, născută la 24.10.1939, fiica lui și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 din Legea 130/1999 cu aplicarea art. 13 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

A înlăturat în totalitate dispozițiile privind soluționarea laturii civile a cauzei și în consecință:

A obligat pe inculpați în solidar cu partea responsabilă civilmente SC CLUB SRL S la plata sumei de 318.786.194 ROL despăgubiri reprezentând pensie suplimentară și fond de șomaj nevirat la bugetul statului în favoarea a Jud. S și a sumei de 1.809.925.006. ROL cu titlu de contribuție la fondul de sănătate către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, precum și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumelor calculate pentru fiecare zi începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data plății efective.

A menținut restul sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de apel invocate, dar și din oficiu, în limitele conferite de lege, Tribunalul a constatat că apelurile declarate sunt întemeiate însă pentru argumentele arătate mai jos.

Soluția de achitare a inculpaților în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală cu aplicarea art. 13 alin.1 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 din Legea 130/1999 cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal este nelegală, instanța reținând în mod eronat că această prevedere legală fiind abrogată prin OUG23/10 aprilie 2003, fapta ar fi fost ca atare dezincriminată.

Abrogarea art. 20 din Legea 130/1999 prin art. 4 din nr.OUG 23/10 aprilie 2003 nu echivalează cu dezincriminarea faptei, faptele prevăzute de art. 20 au fost incriminate în art. 280 din Codul Muncii aprobat prin legea 53/24 ianuarie 2003 intrat în vigoare la 1 martie 2003, chiar dacă au o altă calificare, ceea ce echivalează cu schimbarea sediului incriminării și nu cu o dezincriminare.

Mai mult, OUG 23/2003 a fost respinsă prin Legea 553/18 decembrie 2003 publicată în Monitorul oficial nr. 915/20 decembrie 2003, în consecință art. 20 fiind repus în vigoare în data de 23 decembrie 2003.

Potrivit art. 13 alin.1 Cod penal, în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă.

Or, constatând că infracțiunea săvârșită sub legea veche este prevăzută de legea nouă, (în prezent fapta este incriminată prin art. 6 din Legea 214/2005), nefiind dezincriminată, prima instanță trebuia să aplice dispozițiile art. 13 cod penal și să constate că legea veche este mai favorabilă și să se pronunțe asupra infracțiunii pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

În speță, fapta se reține că a fost săvârșită în perioada martie 1999 - decembrie 2001, dată în raport de care în mai 2006 s-a împlinit termenul legal al prescripției răspunderii penale pentru această faptă, situație față de care în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. g cod penal, se va dispune încetarea procesului penal.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, cea prevăzută de art. 146 din legea 19/20000, în mod just prima instanță a reținut pe baza probatoriului administrat și analizat că sunt într8nite elementele constitutive ale acestei infracțiuni și că vinovăția inculpaților este dovedită.

Infracțiunea prev. de art. 146 din Legea 19/2000 constă îndispunereautilizării în alte scopuri și nevirarea la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuției de asigurări sociale, reținută de la asigurat.

Din probatoriul administrat rezultă că au fost reținute prin stopaj la sursă lunar în perioada octombrie 1999 - septembrie 2001: 1 % fond șomaj, 5 % pensie suplimentară, 7 % fond de sănătate în sumele dovedite inclusiv prin expertizele contabile administrate în cursul cercetării judecătorești, sume care reprezintă contribuții la fondul de asigurări sociale de stat /

În speță aceste contribuții au fost reținute de la asigurați așa cum rezultă din probatoriul administrat și au și fost înregistrate în contabilitatea societății dar s-au constatat restanțe la plată, deși inculpații aveau obligația să le vireze la bugetul de stat, le-au utilizat în alte scopuri, respectiv pentru prime de joc, costurile deplasării echipei de fotbal, cât și pentru îndemnizațiile jucătorilor.

Apărările inculpaților și respectiv lipsa lichidităților financiare sau incapacitatea de plată nu au relevanță juridică, întrucât infracțiunea arătată nu constă în nevirarea în condițiile legii la bugetul asigurărilor de stat a contribuțiilor speciale (aceasta constituia la acea dată contravenție prev. de art. 148 lit. K din lege) ci îndispunereautilizării în alte scopuri și nevirării la buget a acestor sume reținute de la angajați.

Ca atare infracțiunea de față nu se realizează prin omisiune ci este una comisivă, cu un conținut cumulativ și presupune vinovăția sub forma intenției directe, ceea ce estre și cazul de față.

În acest caz făptuitorul prevede urmarea acțiunilor sale și urmărește producerea ei, pe care o consideră ca certă, inevitabilă în momentul în care dispune cu privire la sumele reținute de la asigurați contrar normei prohibitive de lege, moment în care infracțiunea se și consumă.

Totodată suma reținută de la angajați reprezintă stopaj la sursă, fiind percepută prin reținere directă de către persoana fizică sau juridică plătitoare a salariului și se varsă la bugetul de stat odată cu ridicarea sumelor pentru plata salariilor sau alte drepturi asimilate salariilor.

Ca atare, infracțiunea este dovedită inclusiv prin declarațiile inculpaților în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, care au arătat detaliat modul în care și-au desfășurat activitatea și motivele pentru care nu au achitat debitele restante, deși probatoriul a relevat că aceste contribuții au fost reținute de la angajați.

În ceea ce privește lipsa calității de subiect activ al infracțiunii analizate a inculpatei, tribunalul arată că această critică este neîntemeiată.

Aceasta, începând cu data de 1 februarie 2000 fost numită în funcția de contabil șef al SC. CLUB SA S iar potrivit fișei postului avea atribuții de a conduce societatea, de a coordona și efectua activitatea economico - financiară.

Printre obligațiile pe care le avea inculpata se aflau: verificarea documentelor primare care stau la baza întocmirii registrului de casă și statelor de plată, precum și înregistrarea conturilor efective, întocmirea balanțelor de verificare, a bilanțului contabil și a înregistrărilor contabile.

Totodată, în calitate de contabil șef, avea obligația de a răspunde alături de directorul general de analizele economice, de menținere a capacității de plată societății și de îndeplinire la termen a obligațiilor de plată față de furnizori, buget de stat, or inculpatul, în calitate de președinte al și director general nu avea posibilitatea de a dispune, fără acordul său de sumele datorate bugetului de stat.

Față de cele arătate mai sus, tribunalul a reținut că soluția primei instanțe de condamnare a inculpaților pentru infracțiunea prev. de art. 146 din legea 19/20000 cu aplicarea art. 41 alin.2 și art. 42 Cod penal este legală și temeinică iar apelul de aceștia este neîntemeiat sub acest aspect.

În ceea ce privește apelurile declarate de către Casa de Asigurări de sănătate S și S în calitate de mandatar ANAF, acestea sunt întemeiate, prima instanță soluționând în mod eronat latura civilă a cauzei, respectiv sumele și dobânzile legale cu titlu de contribuție la fondul de sănătate trebuiau stabilite în favoarea B și nu Direcției de Sănătate Publică a Județului iar în afara despăgubirilor privind pensia suplimentară, fond de șomaj și fond de sănătate nevirate la bugetul Statului, trebuiau acordate și accesoriile aferente, conform Codului fiscal, respectiv dobânzi și penalități de întârziere aferente sumelor calculate pentru fiecare zi de întârziere, calculate începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data plății efective.

Astfel, prin Protocolul nr.9/25 februarie 2004 încheiat între S și AVAB, conform prevederilor OUG95/2003 privind preluarea de către AVAB actualmente a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la fondul Național Unic de Asigurări Sociale de sănătate, creanțele datorate de angajatori - societăți comerciale, datorate potrivit prevederilor 105/2002 cu modificările ulterioare, au fost preluate de această instituție și urmărite în continuare până la încasarea lor.

Totodată în lumina principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicită, în temeiul art. 14 alin.4 Cod proc. penală, art. 998 - 999 Cod civil, art. 114 alin.1 din OG92/2003, se impune acordarea de dobânzi și penalități de întârziere aferente sumelor pentru fiecare zi de întârziere până la data plății efective.

Luând în considerare toate cele de mai sus, a admis apelurile declarate în cauză împotriva sentinței penale nr. 494/9 decembrie 2005 Judecătoriei Beiuș, pe care a desființat-o în parte după cum urmează:

În baza art. 11 pct.2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală a dispus încetarea procesului penal față de inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 20 din Legea 130/1999 cu aplicarea art. 13 Cod penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.

S-au înlăturat în totalitate dispozițiile privind soluționarea laturii civile a cauzei și în consecință:

Inculpați au fost obligați în solidar cu partea responsabilă civilmente SC CLUB SRL S la plata sumei de 318.786.194 ROL despăgubiri reprezentând pensie suplimentară și fond de șomaj nevirat la bugetul statului în favoarea a Jud. S și a sumei de 1.809.925.006. ROL cu titlu de contribuție la fondul de sănătate către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului B, precum și la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aferente sumelor calculate pentru fiecare zi începând cu ziua următoare termenului de scadență și până la data plății efective.

S-a menținut restul sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații și.

Inculpata, prin intermediul apărătorului său, a solicitat în principal, achitarea sa sub aspectul săvârșirii ambelor infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, constatându-se că faptele nu au fost săvârșite de inculpat, câtă vreme, în ceea ce privește prima infracțiune, respectiv art. 20 din Legea nr. 130/1999, legea instituie un subiect activ special în persoana angajatorului, care în speță ar fi SC Club SA, reprezentată și administrată de inculpatul, și nicidecum de inculpata, iar în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 146 din Legea nr. 19/2000, de asemenea, debitor al obligațiilor de virare la bugetul de stat a sumelor de bani către fondul de șomaj, CAS și CASS, este angajatorul. În subsidiar, solicită a se dispune sub aspectul art. 20 din Legea nr. 130/1999 achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, câtă vreme fapta a fost dezincriminată, iar în cu totul în subsidiar, solicită a se dispune achitarea inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală referitor la art. 47 Cod penal, apreciind că din probatoriul administrat în cauză, rezultă crearea artificială și intempestivă a unei stări de insolvență a societății de către acționarul Primăria Municipiului S, prin încălcarea de către aceasta a obligațiilor asumate prin actul constitutiv al societății. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită reducerea despăgubirilor civile acordate părții civile la suma de 25 milioane lei vechi.

Inculpatul, prin intermediul apărătorului său, a solicitat achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 130/1999, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10, lit. b Cod procedură penală, apreciind că fapta nu este prevăzută de legea penală, intervenind dezincriminarea acesteia, în urma abrogării acestui articol. În subsidiar, solicită achitarea sa pentru ambele infracțiuni, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cod procedură penală, apreciind că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, atât în ceea ce privește latura obiectivă, cât și latura subiectivă.

Curtea, examinând hotărârea atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală combinate cu art. 385 ind. 6 alin. 1 și art. 385 ind. 7 alin. 1 Cod procedură penală, apreciază că recursurile sunt fondate, dar pentru alte considerente.

Starea de fapt a fost bine reținută de instanța de fond și cea de apel, just argumentată și conformă cu probele administrate în cauză, încadrarea juridică a faptelor comise de inculpați fiind legală.

Astfel, în sarcina inculpatului s-a reținut că inculpatul, în calitate de administrator și inculpata, în calitate de contabil șef la SC Club S, au obținut prin stopaj la sursă sume de bani, reprezentând sume datorate de angajați la fondurile de sănătate și pensie suplimentară și nu le-au virat la bugetul de stat, dispunând utilizarea lor în alte scopuri, faptele fiind comise de inculpatul în perioada martie 1999 - septembrie 2001, iar inculpata, în perioada februarie 2000 - septembrie 2001.

De menționat că criticile inculpaților în ceea ce privește achitarea acestora în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b Cod procedură penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 20 din Legea nr. 130/1999 sunt neîntemeiate.

În acest sens, după cum corect a reținut instanța de apel, în mod eronat se susține că această prevedere legală a fost abrogată prin OUG nr. 23/10 aprilie 2003 și, ca atare, că fapta ar fi fost dezincriminată.

Astfel, potrivit art. 280 din Codul Muncii aprobat prin Legea nr. 53/24 ianuarie 2003, intrat în vigoare la 1 martie 2003, "nedepunerea de către angajator, în termen de 15 zile, în conturile stabilite a sumelor încasate de la salariați cu titlu de contribuție datorată către sistemul public de asigurări sociale, către bugetul asigurărilor pentru șomaj ori către bugetul asigurărilor sociale de sănătate" constituie infracțiune.

Așadar, de la intrarea în vigoare la 1 martie 2003 Codului Muncii și până la 14 aprilie 2003 când a intrat în vigoare OUG nr. 23/2003, aceeași faptă era incriminată de două acte normative diferite, astfel că prin abrogarea art. 20 din Legea nr. 130/1999 nu a operat o dezincriminare a faptei, care a rămas sancționată prin art. 280 din Codul Muncii. Pe de altă parte, OUG nr. 23/2003 a fost respinsă prin Legea nr. 553/2003 ( nr. 915 din 20 decembrie 2003). Este de observat că actualmente, această infracțiune a fost recalificată și incriminată prin art. 6 din Legea nr. 241/2005, dar ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 13 Cod penal. În mod corect s-a constatat de instanța de apel că legea veche este mai favorabilă și că dat fiind faptul că infracțiunea a fost săvârșită de cei doi inculpați în perioada martie 1999 - septembrie 2001, în martie 2006 s-a împlinit termenul legal al prescripției răspunderii penale (pedeapsa prevăzută de această infracțiunea este de la 3 luni la 6 luni sau amendă, iar potrivit art. 122 alin. 1 lit. e Cod penal cu referire la art. 124 Cod penal, în speța dată termenul de prescripție a răspunderii penale este de 4 ani 6 luni, termen care începe să curgă din septembrie 2001).

De asemenea, considerăm că sunt neîntemeiate și susținerile inculpatului, în ceea ce privește achitarea sa pentru ambele infracțiuni potrivit art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, precum și susținerile inculpatei în ceea ce privește achitarea sa, pentru ambele infracțiuni, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod penal.

În acest sens, este de observat că din probele existente la dosar, rezultă vinovăția inculpaților, relevant fiind faptul că în urma controalelor efectuate la SC Club S de către Direcția Generală a Finanțelor Publice S, de către Casa Județeană de Pensii S și Casa de Asigurări de Sănătate S, s-au constatat plăți restante către fondul de sănătate și fondul pensiei suplimentare, debite de au fost reținute prin stopaj la sursă pe statele de plată ale angajaților, nu au fost virate la bugetul statului, fiind folosite în alte scopuri. Rezultatele acestor constatări se coroborează cu expertizele contabile administrate în cursul cercetării judecătorești și chiar în parte, cu declarațiile inculpaților care recunosc că aveau cunoștință de existența unor datorii către bugetul statului, dar că din cauza lipsei lichidităților financiare sau a incapacității de plată, nu le-au putut achita. Mai mult, o parte din aceste debite restante au fost achitate în cursul anului 2001.

Este adevărat că inculpații susțin că nu au fost de rea-credință, intenționând să plătească întregul debit restant, dar că datorită intrării societății în incapacitate de plată nu s-a mai reușit acest lucru.

Aceste apărări ale inculpaților, după cum în mod corect au fost reliefate de instanța de apel, nu au relevanță juridică, câtă vreme, chiar inculpații arată că din puținii bani pe care-i încasau, se plăteau primele de joc și alte cheltuieli, deși aceștia cunoșteau debitele pe care le aveau la bugetul de stat. Pe de altă parte, suma reținută de la angajați reprezintă stopaj la sursă, este percepută prin reținere directă de către persoana fizică sau juridică plătitoare a salariului și se varsă la bugetul de stat odată cu ridicarea sumelor pentru plata salariilor sau alte drepturi asimilate salariului.

În consecință, deși probatoriul a relevat că aceste contribuții au fost reținute de la angajați, ele nu au fost virate la bugetul statului, fiind folosite în alte scopuri (și inculpații au arătat detaliat modul în care și-au desfășurat activitatea și motivele pentru care nu au achitat debitele restante).

În ceea ce privește susținerile inculpatei, în sensul că aceste infracțiuni au subiect activ special, și anume angajatorul, Curtea, la fel ca și instanța de apel, le apreciază ca fiind neîntemeiate.

Inculpata, începând cu data de 1 februarie 2000 fost numită în funcția de contabil șef al SC Club SA S, având potrivit fișei postului (fila 105 dosar urmărire penală), printre alteleși obligația de a răspunde alături de directorul generalde analizele economice, de menținerea capacității de plată a societății șide îndeplinirea la termen a obligațiilor de plată față de furnizori, bugetul de stat, iar inculpatul, în calitate de președinte al Consiliului de Administrați și director general, nu putea dispune fără acordul său de sumele datorate bugetului de stat. De altfel, chiar în declarația pe care inculpata a dat-o în fața Judecătoriei Beiuș (fila 28-30) arată că "în perioada în care am fost contabil-șef m-am preocupat pentru plata taxelor și impozitelor către stat și către fondurile sociale - speciale. Eu personal am adus la cunoștința domnului aceste neajunsuri legate de plata impozitelor către stat și el era preocupat de această problemă și făcea eforturi pentru a procura banii necesari pentru achitarea datoriilor către stat ", iar inculpatul (în declarația aflată la filele 63 - 64 dosar urmărire penală) arată că ", în exercitarea atribuțiilor de serviciu, aviza statele de plată și îmi propunea lunar modalitatea de plată a debitelor societății către diverși furnizori și bugetul de stat răspundea, alături de mine de îndeplinirea obligațiilor de plată către furnizori și bugetul de stat ".

De asemenea, neîntemeiate sunt și susținerile inculpatei, referitoare la faptul că aceste debite nu au fost plătite datorită existenței unui caz fortuit, și anume crearea artificială și intempestivă a unei stări de insolvență a societății de către acționarul Primăria Municipiului S, câtă vreme, din chiar declarația inculpatului (filele 25 - 27 dosar primă instanță) rezultă că și înainte de preluarea de către Primăria Sac omplexului comercial, societatea se confrunta cu probleme financiare "datorită numărului M de contracte, aveam probleme în a încasa la zi sumele din chirii și datorită acestui lucru, s-a întâmplat uneori, să se depășească termenul de plată a sumelor de bani datorate la fondurile speciale, respectiv șomaj, sănătate și asigurări sociale ".

Recursurile inculpaților sunt însă neîntemeiate, în ceea ce privește constatarea intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale și în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 146 din Legea nr. 19/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 42 Cod penal. Astfel, se constată că fapta a fost săvârșită de cei 2 inculpați în perioada martie 1999 - septembrie 2001, pedeapsa pentru această faptă este de la 6 luni la 2 ani sau amendă, caz în care termenul de prescripție, prevăzut de art. 122 lit. d Cod penal cu referire la art. 124 Cod penal este de 7 ani 6 luni. Ca urmare, termenul care începe să curgă în septembrie 2001 s-a împlinit în luna martie 2009. De precizat că, s-a reținut că faptele inculpaților vizează perioada martie 2009 - septembrie 2001 și nu perioada martie 1999 - decembrie 2001, câtă vreme DGFP Sae fectuat un control financiar la SC Club SA S în perioada 15 octombrie - 26 noiembrie 2001, constatându-se că societatea înregistrează plăți restante, debitele reprezentând fondul de șomaj datorat de angajat, fondul de sănătate datorat de angajat, fondul de sănătate datorat de angajator, precum și pensia suplimentară CAS reținute prin stopaj la sursă pe statele de plată ale angajaților. De asemenea, prin controlul financiar s-au verificat toate documentele contabile întocmite în perioadaoctombrie 1999 - septembrie 2001.Ulterior, în baza celor constatate de DGFP S, au efectuat verificări și Casa Județeană de Pensii S, precum și Casa de Asigurări de Sănătate S privind aceleași aspecte și care au constatat existența acelorași încălcări.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, dat fiind faptul că infracțiunile reținute în sarcina inculpaților subzistă (prescrisă fiind doar răspunderea penală), în mod corect cei 2 inculpați au fost obligați la despăgubiri civile în favoarea părților civile. Ar mai fi de adăugat doar faptul că nu se poate susține că, contribuțiile datorate bugetului de stat nu sunt certe, lichide și exigibile, cuantumul acestora fiind stabilit prin lege.

Ca urmare, în baza art. 385/15 pct. 2 lit."d" Cod procedură penală, va admite recursul penal declarat de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 108/A/15.03.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 494/2005 din 9.12.2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care le va casa și modifica, în sensul că va înlătura dispozițiile cuprinse în sentința penală nr. 494/2005 a Judecătoriei Beiuș privind condamnarea inculpaților și în baza art. 146 din Legea nr. 19/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 42 Cod penal la pedepsele de câte 7 luni închisoare precum și dispozițiile privind grațierea acestei pedepse în baza art. 1 cu referire la art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b cu art. 10 lit. g Cod procedură penală raportat la art. 122 și 124 Cod penal va dispune încetarea procesul penal pornit împotriva inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 19/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 42 Cod penal.

Va menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.

Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.

Va dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B suma de 100 RON onorariu apărător din oficiu

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 385/15 pct. 2 lit."d" Cod procedură penală, admite recursul penal declarat de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 108/A/15.03.2007 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 494/2005 din 9.12.2005 pronunțată de Judecătoria Beiuș, pe care le casează și modifică în sensul că înlătură dispozițiile cuprinse în sentința penală nr. 494/2005 a Judecătoriei Beiuș privind condamnarea inculpaților și în baza art. 146 din Legea nr. 19/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 42 Cod penal la pedepsele de câte 7 luni închisoare precum și dispozițiile privind grațierea acestei pedepse în baza art. 1 cu referire la art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b cu art. 10 lit. g Cod procedură penală raportat la art. 122 și 124 Cod penal încetează procesul penal pornit împotriva inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 146 din Legea nr. 19/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 și 42 Cod penal.

Menține restul dispozițiilor hotărârilor recurate.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Dispune virarea din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului B suma de 100 RON onorariu apărător din oficiu

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 2 aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red. - 08.04.2009

Jud. apel - -

Jud. fond -

Tehnored. - 3 ex. - 10.04.2009

Președinte:Rus Claudia
Judecători:Rus Claudia, Popovici Corina Rodica, Munteanu

#Judecator Rus Claudia

(legea nr.130/1999). Decizia 154/2009. Curtea de Apel Oradea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre (legea nr.130/1999). Decizia 154/2009. Curtea de Apel Oradea