Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1350/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
2207/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1350/
Ședința publică din data de 02 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 27 august 2009 Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.237.577/24.IX.2009, aflată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că nu au fost depuse la dosar relațiile solicitate Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, iar prin adresa din data de 01.2009, organul de urmărire penală a comunicat faptul că dosarul de urmărire penală a fost înaintat, cu rechizitoriu, Tribunalului București, după care;
Apărătorul ales al recurentului-inculpat depune la dosar, în fotocopie, Rechizitoriul din data de 29.IX.2009, din Dosarul de urmărire penală nr. 6/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă ÎNALTA CURTE de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, și arată că nu își mai menține cererea de atașare de unor acte din acest dosar, formulată la termenul de anterior.
Curtea, având în vedere poziția exprimată de recurentul-inculpat revine asupra adresei dispusă la termenul din data de 25.IX.2009 și, nemaifiind cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat critică încheierea de ședință pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că, respingând cererea de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond nu a respectat condițiile impuse de art.1602alin.2 Cod procedură penală, respectiv nu a arătat care dintre cele două temeiuri prevăzute de textul legal impune privarea de libertate a inculpatului, reținând că, deși a avut o conduită procesuală sinceră, menținerea sa în stare de arest este în interesul finalizării urmăririi penale și, totodată, nu a precizat prin ce acțiuni ar fi putut prejudicia buna desfășurare a procesului penal. La acest moment însă urmărirea penală a fost finalizată și chiar prin rechizitoriu s-a reținut că a avut o atitudine sinceră și nu a impietat asupra aflării adevărului prin influențarea martorilor sau alterarea probelor, astfel că temeiurile de fapt și de drept ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii arestării preventive a inculpatului pe data de 10 aprilie 2009 s-au schimbat, cu atât mai mult cu cât, prin ordonanță, procurorul a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei penale din infracțiunea prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003 în infracțiunea prevăzută de art.8 din aceeași lege, în condițiile în care nu există date că ar putea influența desfășurarea cercetării judecătorești sau că ar săvârși alte infracțiuni, este un tânăr care nu a mai avut conflicte cu legea penală, la momentul arestării urma cursurile unei facultăți și dorește să-și reia studiile, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, cu stabilirea obligațiilor pe care Curtea le consideră necesare, precizând că inculpatul se va supune tuturor rigorilor procesului penal.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că, la data judecării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, 27 august 2009, urmărirea penală era departe de a fi fost finalizată, dovadă și împrejurarea că schimbarea încadrării juridice de care apărarea a făcut vorbire a fost dispusă pe data de 22 septembrie 2009, care însă nu schimbă, în mod substanțial, situația de fapt inițială, deoarece s-a reținut, în continuare, săvârșirea infracțiunilor în cadrul grupului infracțional, dar în condițiile prevăzute în art.8 din Legea nr.39/2003, astfel că în mod corect instanța de fond s-a raportat nu numai la stadiul procesual al cauzei, ci și la pericolul concret pentru ordinea publică, relevat de gravitatea infracțiunilor de care inculpatul este învinuit, de prejudiciile create unui număr mare de clienți ai Băncii, existând temerea că, în libertate, și-ar putea relua activitatea infracțională, având în vedere faptul că programele folosite anterior circulă liber pe internet și pot fi oricând obținute.
Recurentul-inculpat, personal, solicită admiterea recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 27.08.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul art. 1608aalin. 6 Cod procedură penală raportat la art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul și obligarea acestuia la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut că măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul a fost luată și prelungită cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale prevăzute de lege, iar inculpatul a manifestat o poziție sinceră și cooperantă, ajutând în mod substanțial la desfășurarea activităților specifice fazei de urmărire penală.
Examinând materialul probator administrat în cauză, Tribunalul a arătat că, în speță, există indicii temeinice că inculpatul a comis faptele sub aspectul cărora este cercetat, relevante în acest sens fiind înscrisurile și depozițiile martorilor atașate la dosar, probe de care instanțele au ținut seama atât în momentul luării, cât și cu ocazia prelungirii stării de arest preventiv.
De asemenea, Tribunalul a analizat existența condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, arătând că la stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică nu pot fi avute în vedere doar datele legate de persoana inculpatului, ci și cele referitoare la faptă și la sentimentul de insecuritate pe care aceasta este de natură să îl creeze în rândul opiniei publice.
În acest sens, s-a arătat că împrejurarea că inculpatul nu are antecedente penale și este în curs de finalizare a studiilor superioare nu justifică reținerea unui grad de pericol social concret mai scăzut, în condițiile în care infracțiunile pentru care este cercetat presupun un grad de instrucție relativ ridicat și o creativitate mai puțin întâlnită la persoanele cu un nivel scăzut de instrucție.
Totodată, Tribunalul a mai reținut că poziția cooperantă manifestată de inculpat pe parcursul cercetărilor nu poate constitui temei pentru punerea în libertate sub control judiciar, în condițiile în care organul de urmărire penală nu a finalizat investigațiile specifice pentru justa soluționare a cauzei, administrarea mijloacelor de probă presupunând o perioadă de timp substanțială, în vederea identificării cu exactitate a tuturor persoanelor păgubite și stabilirii corecte a întinderii prejudiciului.
În considerentele încheierii s-a mai făcut referire la durata măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat, menționându-se că aceasta nu a depășit un termen rezonabil, dată fiind complexitatea activităților specifice efectuate de organele judiciare, neexistând perioade de inactivitate imputabile acestora.
Concluzionând, Tribunalul a apreciat că realizarea scopului avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, constând, conform dispozițiilor art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, nu se poate asigura decât prin cercetarea inculpatului în stare de arest preventiv și nu prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii de liberare provizorie.
S-a arătat în motivarea orală a recursului că instanța de fond nu a analizat condițiile impuse de art. 1602alin. 2 Cod procedură penală și, ca urmare, nu a menționat în considerentele încheierii care dintre cerințele prevăzute de acest text de lege nu sunt îndeplinite în cauză.
Sub acest aspect, recurentul - inculpat a susținut că nu există date din care să rezulte că va influența probatoriul sau că va încerca să săvârșească alte infracțiuni, având în vedere atitudinea sa procesuală sinceră, faptul că se află la primul conflict cu legea penală, iar, anterior arestării, urma cursurile unei instituții de învățământ superior.
Având în vedere aceste aspecte, precum și împrejurarea că, prin ordonanța procurorului, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului a fost schimbată, s-a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat și punerea în libertate a acestuia, cu obligarea respectării măsurilor de control prevăzute de lege.
Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele cauzei, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat.
Deși motivarea făcută de instanța de fond este deficitară, Curtea apreciază că soluția de respingere, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul este legală și temeinică, însă pentru alte considerente decât cele reținute de Tribunal, având în vedere în acest sens următoarele aspecte:
Astfel, contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea arată că acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului întrucât, pe de o parte, nici o dispoziție legală nu condiționează liberarea provizorie de încetarea sau modificarea temeiurilor arestării preventive, cazuri în care respectiva măsură trebuie revocată ori, după caz, înlocuită, conform art. 139 Cod procedură penală, iar, pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, scopul arestării preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, care, prin conținutul concret al obligațiilor pe care le impune, se înfățișează ca o alternativă legală la însăși arestarea preventivă.
Tribunalul, examinând temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat, în mod greșit a procedat la analizarea subzistenței temeiurilor care au stat la baza luării și prelungirii măsurii preventive, ignorând, astfel, faptul că menținerea respectivelor temeiuri nu împiedică punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului și a omis, totodată, să verifice îndeplinirea condițiilor de temeinicie prevăzute de art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, nefăcând în considerentele încheierii nici o referire la acestea.
Substituind sub acest aspect motivarea Tribunalului, Curtea arată că, potrivit art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Referitor la condiția privind inexistența unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni (alin. 2 teza I), Curtea constată că actele și lucrările de urmărire penală nu relevă nici un fel de date în acest sens. Astfel, inculpatul nu are antecedente penale, înainte de luarea măsurii arestării preventive urma cursurile unei instituții de învățământ superior, iar, în raport cu infracțiunile ce i se impută și atitudinea sa procesuală, de recunoaștere a faptelor și conștientizare a consecințelor nefaste ale acestora, nu există motive verosimile de a crede că ar putea recurge la săvârșirea de noi infracțiuni.
Cât privește cea de-a doua ipoteză vizată de art. 160 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată, de asemenea, pe baza actelor și lucrărilor de urmărire penală, că, în speță, nu există nici un indiciu pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul cauzei. Astfel, până în momentul formulării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, probele referitoare la faptele presupus a fi comise de inculpat erau deja administrate și se aflau în păstrarea organelor judiciare, împrejurare ce înlătură într-o proporție covârșitoare posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
Așadar, se constată că, în cauză, nu este incidentă nici una dintre situațiile prevăzute de art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, în care nu poate fi acordată liberarea provizorie, însă, Curtea apreciază că îndeplinirea formală a condițiilor impuse de textul de lege menționat nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța având posibilitatea ca, în funcție de circumstanțele cauzei și datele ce-l caracterizează pe inculpat, să aprecieze dacă scopul măsurii preventive poate fi realizat sau nu prin punerea în libertate provizorie.
Această concluzie se desprinde din analiza dispozițiilor art. 1602Cod procedură penală, care folosesc sintagma "se poate acorda", ceea ce înseamnă că liberarea provizorie este o măsură facultativă, instanța de judecată, după constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de lege, apreciind asupra oportunității lăsării în libertate provizorie a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii formulate.
În condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce urmează a sta la baza aprecierii organului judiciar, acestea trebuie să se raporteze, în opinia Curții, la elementele care privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia, urmările produse, persoana inculpatului și pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea lui în libertate.
Temeinicia cererii de liberare provizorie nu poate fi analizată prin ignorarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea în acest sens cauzele împotriva României, împotriva Franței, împotriva Olandei).
Astfel, natura infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, gradul ridicat de pericol social al acestora, modalitatea în care se presupune că au fost comise, urmările nefaste pe care le-au produs asupra încrederii și stabilității de care trebuie să se bucure mediul economic și de afaceri precum și circulația și folosirea instrumentelor de plată electronică, apartenența inculpatului la un grup infracțional, cât și stadiul actual al cercetărilor, conduc Curtea la concluzia că nu se impune, în acest moment procesual, lăsarea în libertate a recurentului, scopul măsurii preventive neputând fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
Ca urmare, constatând că soluția Tribunalului d e respingere, ca neîntemeiată, a cererii de liberare provizorie formulată de inculpatul este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de acesta împotriva încheierii de ședință din data de 27.08.2009.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-petent-inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 27.VIII.2009 a Tribunalului București - Secția a ll-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-petent-inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
loana- lordache a
GREFIER,
Red.
Dact./09.10.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția a II-a Penală
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Magdalena Iordache, Daniela
