Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 152/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR-
(174/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 152
Ședința publică de la 26 ianuarie 2010
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Ciobanu
JUDECĂTOR 2: Mariana Constantinescu
JUDECĂTOR 3: Raluca Moroșanu
GREFIER - - -
*********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpatsolicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București și - pe cale de consecință - punerea în libertate sub control judiciar a clientului său.
În mod eronat s-a reținut în încheierea instanței de fond că inculpatul contestă prejudiciul rezultat ca urmare a presupuselor fapte infracționale, atâta vreme cât acest prejudiciu nu există și nu este de înțeles cum s-a putut reține acest prejudiciu ca un motiv pentru respingerea cererii, câtă vreme acesta este inexistent.
În continuarea pledoariei susține că nu s-au avut în vedere motivele invocate în cerere, respectiv starea de sănătate a recurentului, care la momentul arestării suferea de diabet și hepatita C - pentru care urma un anumit tratament medical, iar în timpul perioadei de arest au mai apărut și alte probleme medicale. Mai mult decât atât, administrația locului de deținere nu-i poate asigura tratamentul pe care clientul său îl avea prescris și aprobat de o comisie națională - respectiv. La data de 26 ianuarie 2010 s-a dispus internarea inculpatului în Spitalul Penitenciarului Jilava, dar această internare nu rezolvă nici pe departe problema tratamentului medical de care este lipsit, întrucât medicii de la locul de detenție nu au întocmit documentele necesare pentru a le înainta Comisiei Naționale, pentru ca aceasta să-și dea acordul și să elibereze medicamentele către Administrația Națională a Penitenciarelor.
Față de cele expuse mai sus, apreciază că subzistă motivele invocate la momentul introducerii cererii, nu există nici un act de urmărire penală dintre cele ce mai sunt de efectuat, care să implice prezența clientului său în stare de arest și nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive. Clientul său nu poate influența în nici un fel desfășurarea procesului penal întrucât toate datele se află în posesia parchetului, iar pericolul social concret a dispărut.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului astfel cum a fost susținut și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul,susține că față de obiectul cererii, instanța nu poate avea în vedere criticile referitoare la existența sau inexistența infracțiunii, existența sau inexistența probelor cu privire la comiterea infracțiunii pentru care inculpatul a fost arestat preventiv. Pentru problemele medicale, în mod corect instanța de fond a indicat un remediu procesual - cel prevăzut de art.1391Cod procedură penală. Având în vedere că în privința recurentului s-a dispus de cinci ori prelungirea duratei măsurii arestării preventive, instanțele ce au dispus această măsură au avut în vedere și dispozițiile art.136 alin.8 Cod procedură penală.
Cererea formulată - întemeiată pe dispozițiile art.1602Cod procedură penală - obligă judecătorul fondului să aprecieze cu privire la oportunitatea acestei măsuri în raport de stadiul procesual al dosarului. Astfel, solicită a se avea în vedere că la acest moment se va purcede la prezentarea materialului de urmărire penală, iar o parte din activitatea infracțională a inculpatului are o latură de extraneitate, echipamentele de skimming urmând a fi instalate în Spania. Față de aceste împrejurări apreciază rezonabilă temerea că inculpatul ar putea părăsi teritoriul României.
Având cuvântul în replică, apărătorul recurentului inculpatsusține că cele arătate la acest termen de reprezentantul parchetului și cele reținute de instanța de fond sunt motive care au fost avute în vedere la momentul când s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive.
Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, arată că starea sa de sănătate este gravă, a început tratamentul pentru hepatita C printr-un program național, așteptând mai mult de un an pentru aprobarea tratamentului. În momentul de față este privat de tratament, iar la Spitalul Jilava nu este primit deoarece administrația spitalului nu-și asumă responsabilitatea procurării medicamentelor. Conchizând, solicită admiterea recursului și a cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea de ședințăpronunțată la data de 14 ianuarie 2010 în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția I Penală a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul - (fiul lui si, născut la data de 14.03.1958 în Mun. C, județul D, domiciliat în Mun. C, str. - lui, -. 2,. 7 și reședința în Mun. C,-, -. 2,. 7, jud D, CNP - -, arestat în baza nr.211/UP /18.09.2009, emis de Tribunalul București - Secția a ll-a Penală în dosarul nr-), fiind obligat inculpatul la 100 lei, cheltuieli judiciare către de stat.
Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul a reținut că față de inculpatul s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: constituirea unei grupări infracționale prev. de art.8 din Legea 39/2003 rap. la art.323 Cod penal, deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică prev. de art.25 din Legea 365/2002 și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos prev. de art.27 alin.1 rap. la art.1 pct.11 din Legea nr.365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal toate cu aplic. art.33 lit.a Cod penal, acesta fiind arestat preventiv la data de 18.09.2009 pe motiv că în cursul anului 2009, ar fi constituit o grupare infracțională împreună cu numiții " " și "", în vederea desfășurării unor activității de skimming pe teritoriul Spaniei, iar în executarea scopului grupării infracționale, inculpatul ar fi achiziționat echipamente destinate copierii datelor de pe cârduri bancare de la învinuitul, care au fost folosite de numiții " " și "", în activități de skimming pe teritoriul Spaniei.
Cu privire la cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, Tribunalul a apreciat că, deși în cauză sunt îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art.1602Cod de procedură penală, acest fapt nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie, instanța fiind obligată să verifice nu numai legalitatea, ci și temeinicia cererii.
în speță, față de natura și gravitatea faptelor, împrejurările și modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, rezultatul produs, instanța de fond a găsit că se impune ca procesul penal, în acest stadiu, să continue cu inculpatul în stare de arest preventiv.
Referitor la susținerile inculpatului privind starea sa de sănătate, Tribunalul a apreciat că temerea acestuia că nu va mai beneficia de tratament medical este nejustificată câtă vreme, potrivit art.1391din Codul d e procedură penală, în cazul în care, pe baza actelor medicale, se constată că cel arestat preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor, administrația locului de deținere dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în rețeaua medicală a Ministerului Sănătății Publice.
În consecință, constatând neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar dedusă judecății, judecătorul fondului, a respins-o ca atare, obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva acestei încheieri,a declarat recurs în termenul legal(respectiv la data de 15 ianuarie 2010)inculpatul, care solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de Tribunalul București și pe cale de consecință, punerea sa în libertate sub control judiciar.
În susținerea recursului declarat, inculpatul recurent a invocat în primul rând faptul că în mod eronat, în încheierea instanței de fond s-a reținut că ar contesta prejudiciul rezultat ca urmare a presupuselor fapte infracționale, atâta vreme cât acest prejudiciu de fapt nu există și nu este de înțeles cum s-a putut reține acest prejudiciu ca un motiv pentru respingerea cererii, câtă vreme acesta este inexistent.
Pe de altă parte s-a reproșat instanței de fond împrejurarea că nu s-au avut în vedere motivele invocate în cerere, referitoare la starea sa precară de sănătate care pe parcursul perioadei de arest preventiv s-a înrăutățit și mai tare, administrația locului de deținere neputându-i asigura tratamentul pe care îl avea prescris și aprobat de o comisie națională - respectiv.
Totodată inculpatul a mai susținut că nu există nici un act de urmărire penală dintre cele ce mai sunt de efectuat, care să implice prezența sa în stare de arest și nu mai subzistă motivele avute în vedere la luarea și prelungirea măsurii arestării preventive, întrucât el nu poate influența în nici un fel desfășurarea procesului penal, iar pericolul social concret pentru ordinea publică a dispărut.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art.3856alin.3 Cod de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată cărecursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Potrivit art.1608aalin.2 Cod de procedură penală, pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, nu este suficient doar să fie îndeplinite în mod formal condițiile prevăzute de lege - respectiv cele reglementate în art.1602Cod de procedură penală - ci este necesar ca, în concret, cererea respectivă să fie întemeiată, în caz contrar aceasta urmând a fi respinsă de instanță, după cum prevede și art.1608aalin.6 Cod de procedură penală.
Rațiunea liberării provizorii constă în garantarea libertății individuale în procesul penal și presupune adoptarea unei măsuri care, fără a fi privativă de libertate, poate asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care se apreciază că, deși temeiurile pentru luarea măsurii arestării preventive subzistă, totuși, din cauza unor temeiuri legate de persoana inculpatului și de circumstanțele cauzei, nu mai este necesară privarea de libertate, prevenția putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.
Instituția de drept procesual penal a liberării provizorii își păstrează caracterul provizoriu și facultativ, astfel încât ea nu reprezintă un drept al învinuitului sau inculpatului, ci doar o eventuală vocație a acestuia, în împrejurarea în care instanța, în urma evaluării asupra faptei pretins a fi fost săvârșită, dar îndeosebi a datelor ce caracterizează persoana inculpatului, ar concluziona cu privire la temeinicia cererii.
Raportându-se la aceste considerente, în cauza de față, Curtea, întocmai ca și judecătorul fondului, observă că, deși nu se poate contesta îndeplinirea cerințelor formale prevăzute în art.1602Cod de procedură penală, totuși cererea inculpatului de a fi pus în libertate, fie și sub control judiciar, nu este întemeiată la acest moment procesual, menținerea sa în stare de arest preventiv fiind în continuare justificată și, totodată, necesară pentru garantarea bunei desfășurări a procesului penal.
Astfel, Curtea reține că inculpatul este acuzat de comiterea a trei infracțiuni concurente, care în concret prezintă o gravitate sporită, raportat la împrejurările în care au fost comise (prin implicarea mai multor persoane în activitatea de skimming și de efectuare de operațiuni financiare frauduloase în scopul obținerii nejustificate și în mod facil a unor importante beneficii materiale), la modul de acțiune folosit (prin mai multe acte materiale săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale), la caracterul transfrontalier, premeditat, organizat și prelungit în timp al activității infracționale, la cuantumul ridicat al prejudiciului cauzat și, nu în ultimul rând, la amploarea fenomenului infracțional pe care o înregistrează în ultimul timp fraudele bancare de acest gen, aspecte care nu justifică o eventuală reconsiderare a necesității privării în continuare de libertate a inculpatului, ci legitimează menținerea acestuia în stare privativă de libertate pentru prezervarea ordinii publice și pentru prevenirea riscului săvârșirii de noi infracțiuni similare care reprezintă o puternică tentație prin importantele resurse financiare pe care le facilitează.
Totodată, Curtea constată că faptele inculpatului au o puternică rezonanță negativă în rândul opiniei publice, creând un real sentiment de teamă pentru posesorii de carduri bancare care își văd serios amenințată securitatea conturilor, astfel că această conduita antisocială a inculpatului reclamă o reacție fermă din partea organelor judiciare, cu atât mai mult cu cât, prin atitudinea procesuală manifestată până în actualul stadiu procesual, inculpatul nu pare a conștientiza consecințele negative ale faptelor de care este acuzat, a căror responsabilitate nu și-o asumă, ceea ce justifică temerea că pus în libertate, fie chiar și sub control judiciar, acesta ar putea încerca periclitarea normalei desfășurări a procesului penal prin influențarea celorlalți inculpați sau a unor martori în scopul demontării acuzațiilor îndreptate împotriva sa,
Pe de altă parte, Curtea apreciază că aspectele invocate de inculpat, atât în fața judecătorului fondului, cât și în fața instanței de recurs, referitoare la starea sa de sănătate precară, la afecțiunile de care suferă, nu pot constitui obiect al analizei în cadrul procesual determinat de soluționarea unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, ținând cont de specificul acestei instituții și de condițiile pe care legiuitorul le-a stabilit.
Desigur, așa cum a recomandat și instanța de fond, inculpatul are la îndemână un alt demers judiciar în cadrul căruia să invoce asemenea motive care, în opinia sa, ar determina punerea în libertate.
Având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de casare a încheierii atacate, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod de procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 14 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod de procedură penală, recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod de procedură penală respinge, ca nefondate, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 14 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
În baza art.192 alin.2 Cod de procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.jud.
Ex.2
Jud. --
Președinte:Corina CiobanuJudecători:Corina Ciobanu, Mariana Constantinescu, Raluca Moroșanu
