Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea /2009. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 09 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Petruș Dumitru judecător
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror a - din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Galați
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
La ordine fiind soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, în prezent reținut în Arestul
La apelul nominal a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de av. Didel, apărător ales în baza împuternicirii avocațiale din 01.07.2009.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
Apărătorul inculpatului precizează că a discutat cu acesta și că i-a cerut să formuleze cerere de recuzare a președintelui completului de judecată.
În consecință, depune la dosar cererea de recuzare formulată în scris, cu precizarea că este întemeiată în drept pe disp. art. 47 alin. 2 Cod procedură penală.
CURTEA dispune suspendarea judecării cauzei pentru soluționarea cererii de recuzare.
La apelul nominal făcut la a doua strigare a răspuns inculpatul, în stare de arest, asistat de av. Didel, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care;
CURTEA aduce la cunoștință inculpatului faptul că prin încheierea din 09.07.2009 s-a respins ca nefondată cererea de recuzare formulată împotriva președintelui completului de judecată.
Întrebat fiind, inculpatul precizează că își însușește cererea de liberare provizorie formulată de apărătorul său.
Nemaifiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului precizează că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată pe dispozițiile art. 1602alin. 2 Cod procedură penală în ref. la art. 136 alin. 2 Cod procedură penală, în care se arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
În ceea ce privește procedura admisibilității în principiu, urmează să se observe că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în mod expres pentru admiterea în principiu a acestei cereri, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta reținută în sarcina inculpatului este mai mică de 18 ani, motiv pentru care urmează să se admită în principiu această cerere.
În ceea ce privește fondul cererii, arată că legiuitorul arată în mod expres la art. 1602alin. 2 Cod procedură penală când nu se admite o astfel de cerere.
Astfel, se arată că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte fapte de natură penală sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Solicită să se observe că în această cauză nu există nici un indiciu din care să rezulte împrejurarea că inculpatul ar încerca să săvârșească vreo altă infracțiune. De altfel, nici instanța la momentul la care a dispus arestarea preventivă nu a reținut un astfel de temei și nici Ministerul Public nu a făcut o astfel de apreciere în propunerea de arestare.
De asemenea, nu există nici un indiciu cu privire la faptul că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori.
Aceeași chestiune se regăsește prin prisma ultimei teze a art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, în sensul că nu există indicii nici că inculpatul ar încerca să distrugă mijloace materiale de probă.
De altfel, în cauză nici nu ar exista mijloace materiale de probă, cu excepția ceasului care a fost remis martorei, care de altfel, a fost și indisponibilizat sau chiar restituit martorului denunțător, parte vătămată în infracțiunea de furt.
În concluzie, aceste condiții sunt îndeplinite în totalitate.
Întrucât consideră că reprezentantul Ministerului Public, în combaterea cererii de liberare provizorie, va invoca pericolul concret pentru ordinea publică care a fost reținut de către instanța de fond cu prilejul arestării preventive, înțelege să facă următoare precizări:
Solicită să se observe că pericolul concret pentru ordinea public nu constituie un element care să fie verificat de către instanță în momentul analizării cererii de liberare provizorie sub control judiciar, pentru că legea procesual penală este de strictă interpretare. Legiuitorul se referă doar la elementele care urmează a fi verificate, respectiv cele pe care deja le-a expus.
Dacă, printr-o interpretare printre rânduri a disp. art. 1602și următoarele, se va considera că totuși ar trebui să se verifice pericolul concret pentru ordinea publică, apreciază că în ceea ce-l privește pe inc. nu poate fi vorba de un pericol pentru ordinea public.
Nici chiar martorul denunțător nu ar fi în pericol pentru că se observă că în toate convorbirile telefonice pe care acesta le-a avut cu inculpatul, au avut discuții elegante, de bun simț, din care, din contră, rezultă disponibilitatea inculpatului de a-l ajuta fără nicio plată în schimb. Nici măcar o pretindere.
Învederează că deja martorul denunțător a fost reaudiat de către procuror și nu aduce în discuție vreun indiciu că inculpatul direct sau indirect, prin alte persoane, ar încerca să-l determine să-și schimbe declarația. Este evident că nu se poate pune în discuție această chestiune.
Revenind la pericolul concret pentru ordinea publică, solicită să se observe că în hotărârea de arestare preventivă s-a făcut vorbire despre faptul că e vorba de o persoană care avea calitatea de organ de urmărire penală, că el ar fi trebuit să asigure încrederea cetățenilor față de actul de justiție, etc.
Este de acord cu opinia instanței de judecată, dar raportat la situația în cauză, consideră că instanța s-a convins că suma de 1000 euro remisă inculpatului de martora a fost remisă mai departe de acesta martorului. Deci, suma de bani nu a fost însușită de inculpat.
De altfel, pe bună dreptate, instanța nu a însușit opinia procurorului referitor la faptul că inculpatul ar fi pretins suma de 20.000 euro. . convorbirilor telefonice și declarațiile martorului denunțător dovedesc clar faptul că acea sumă de 20.000 fost pretinsă de.
Important de reținut este faptul de la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă până la momentul de față s-a primit răspunsul că inculpatul nu avea atribuții de serviciu în soluționarea cauzei privind acel furt înregistrat la Poliția mun.
La fila 177 dosar urmărire penală (nu poate preciza exact volumul) este adresa emisă de Secția I Poliție G, în care se arată că dosarul în care se sesizează furtul acelor bunuri nu a fost înregistrat niciodată în evidența Secției I de Poliție.
De asemenea, la fila 93 din vol. II dosar urmărire penală se află fișa postului, din care rezultă toate atribuțiile de serviciu ale inculpatului, sunt reliefate sarcinile și îndatoririle la locul de muncă: executarea cercetării la fața locului în cauzele de natură judiciară din competență, efectuarea de verificări, investigații, supravegheri operative în cauzele din evidența proprie.
Cu alte cuvinte, în această cauză este evident faptul că inculpatul nu avea înregistrată această cauză în evidența proprie.
Neavând înregistrată în evidența proprie această cauză, nu se poate vorbi despre faptul că, potrivit fișei postului, inculpatul avea ca atribuții de serviciu recuperarea acelor bunuri. Poate că în această cauză se va ajunge la concluzia că ar fi vorba de un abuz în serviciu, dar nu acest lucru trebuie să verifice instanța la acest moment.
Supune atenției instanței împrejurarea că în momentul de față există mari dubii că inculpatul avea acele îndatoriri de serviciu.
Nu înțelege să facă discuții cu privire la pretinderea sumei de 20.000 euro, la primirea sumei de 1000 euro, de 150 euro, sume de care face vorbire Ministerul Public în propunerea de arestare, pentru că instanța care a analizat propunerea de arestare preventive nu le-a reținut ca fiind indicii ale săvârșirii infracțiunii de luare de mită.
Ca atare, consideră că este corect ca în cererea de liberare să se refere strict la indiciile pe care instanța le-a reținut.
Susține că disp. art. 136 alin. 2 Cod procedură penală vorbesc despre faptul că scopul măsurii preventive poate fi atins și prin lăsarea în libertate a inculpatului sub forma liberării provizorii sub control judiciar.
Solicită să se observe că inculpatul este căsătorit, are doi copii minori, unul în vârstă de 1 an și unul în vârstă de 3 ani, aspect pe care l-a dovedit la momentul soluționării propunerii de arestare, că până la acest moment are 15 ani de activitate în cadrul poliției și niciodată nu s-a confruntat cu o astfel de situație, nu a fost cercetat nici măcar în forma învinuirii. De asemenea, solicită să se observe că inculpatul a dat o declarație amănunțită în fața organului de urmărire penală, în care a detaliat împrejurările pe care le-a cunoscut. Totodată, solicită să nu se omită un lucru foarte important: intenția inculpatului în toată această afacere judiciară a fost aceea de a ajuta partea vătămată să-și recupereze bunurile, nu a fost aceea de a-și însuși vreo sumă de bani.
Pentru toate aceste considerente, solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, inculpatul obligându-se să respecte toate îndatoririle ce vor fi stabilite.
Învederează că există posibilitatea, din punct de vedere legal, ca inculpatul să fie obligat să nu ia legătura direct sau indirect, atât cu martorul, cât și cu martorul. În cazul în care va încălca cu rea-credință acea obligație, inculpatul cunoaște consecințele. Consideră că în acest fel este respectat și cadrul procesual.
Reprezentantul Ministerului Public susține că față de inculpatul s-a dispus, la data de 19.06.2009, punerea în mișcare a acțiunii penale pentru comiterea a două infracțiuni: infracțiunea de luare de mită reglementată de art.254 alin. 1 Cod penal în ref. la art. 6 și 7 alin. 1 din Legea 78/2000, reținută ca fiind comisă în formă continuată, și folosirea în mod indirect a informațiilor ce nu sunt destinate publicității prev. de art. 12 lit. b din Legea 78/2000, cu reținerea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.
Inculpatul a fost reținut la aceeași dată, iar prin încheierea din 20.06.2009, instanța a admis propunerea de arestare preventivă, recursul formulat ulterior de către inculpat fiind respins de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Precizează că a făcut această mențiune întrucât apreciază că instanțele de judecată au avut în vedere cu prilejul luării măsurii arestării preventive și soluționării recursului formulat în cauză, oportunitatea luării acestei măsuri în lumina prevederilor art. 136, 143 și 148 lit. f Cod procedură penală, acest din urmă text de lege fiind condiția pe care a reliefat-o și propunerea de arestare preventivă.
În concret, în sarcina inculpatului s-a reținut că în calitatea sa de ofițer de poliție, respectiv inspector în cadrul Poliției Municipiului G - Secția I Poliție, în intervalul de timp aprilie-19.06.2009, în mod repetat, dar în baza unei rezoluții infracționale unice, a pretins de la martorul denunțător suma totală de 21.150 de euro și a primit efectiv suma de 1.150 euro pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu, în sensul de identificare și de recuperare a unor bunuri furate din locuința martorului denunțător, într-o cauză instrumentată de către acesta, și de asemenea, prin exploatarea în interes personal a informațiilor obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu și necomunicarea lor superiorilor sau colectivului care instrumenta cauza, conform atribuțiilor de serviciu reliefate de fișa postului.
A făcut această mențiune cu privire la existența unor date certe cu privire la atribuțiile sale reliefate de fișa postului întrucât apărătorul inculpatului a reliefat doar aspectele care sunt reținute în mod normal în interesul inculpatului, dar instanța poate stabili că din ansamblul fișei postului rezultă cu prisosință câteva elemente esențiale care atribuie întreaga activitate desfășurată de către inculpat în sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia.
În primul rând, potrivit fișei postului, inculpatul avea relații de subordonare directă atât cu șeful secției, cât și cu șeful compartimentului investigații criminale din cadrul secției, de asemenea, avea atribuția de a colabora cu toți polițiștii din celelalte formațiuni, compartimente, birouri și servicii, participă la cercetarea la fața locului, constată și soluționează infracțiuni și contravenții, desfășoară activități specifice informative și pe bază de lucru.
Cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului se află în strânsă legătură, astfel că ceea ce se impută acestuia este folosirea în interes personal a unor informații pe care acesta putea să le dobândească în exercitarea atribuțiunilor de serviciu dar care, deși nu erau destinate publicității, ele trebuiau comunicate fie superiorilor săi, fie celor care făceau parte din echipa ce instrumenta cauza respectivă.
Arată că aceste cauze din evidența proprie se referă la cercetarea la fața locului, verificări, investigații și supravegheri operative, dar inculpatul avea ca atribuție de serviciu identificarea și supravegherea persoanelor cu antecedente penale, dar plasatori și, de asemenea, și plasatorii de bunuri provenite din infracțiuni, așa cum s-a întâmplat și în prezenta cauză.
Cu atât mai mult cu cât prevederile art. 169 Cod procedură penală îl obligau pe acesta, în calitatea sa de polițist, să identifice bunurile provenite din furt, să le ridice și să le restituie părții vătămate, nu să folosească informațiile obținute în virtutea atribuțiunilor de serviciu absolut în interes personal.
Inculpatul a fost prins în flagrant la data de 19.06.2009 în timp ce a primit suma de 1000 de euro de la martora.
Apreciază că în cauză probele care au fost administrate până la acest moment procesual, evidențiază mai mult decât indicii temeinice cu privire la existența faptei și a vinovăției inculpatului, dar reprezintă în sine, pe lângă alți factori relevanți pe care trebuie să-i aibă în vedere instanța, probe concludente pentru evidențierea pericolului pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea sa în libertate.
Într-adevăr, o cerere de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să îndeplinească condițiile legale reglementate de art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, acestea reprezentând verificarea prealabilă sub aspectul legalității cererii de către instanța de judecată.
Dar, instanța de judecată trebuie să aprecieze această cerere și sub aspectul temeiniciei. Nu este o omisiune legislativă în acest sens, prevederile art. 1608lit. a reclamă necesitatea analizării cererii și sub aspectul temeiniciei în momentul în care face referire la soluțiile ce pot fi date de către instanța de judecată - admitere sau respingere - după analizarea îndeplinirii condițiilor legale, dar și a temeiniciei cererii formulate în acest sens.
În esență, liberarea provizorie reprezintă tot o măsură preventivă. dar neprivativă de libertate. Apreciază că în condițiile în care această măsură privativă de libertate a fost luată în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală, se referă în special la cea de a doua condiție cumulativă, și anume, analizarea temeiurilor care ar putea reprezenta pericolul concret pentru ordinea publică lăsarea inculpatului în libertate, instanța sesizată cu o asemenea cerere trebuie să o analizeze sub aspectul temeiurilor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.
Face această precizare pentru că și practica judiciară, dar și întreaga reglementare în materie, evidențiază necesitatea analizării temeiniciei, temeinicie care în cele din urmă se referă la toți factorii relevanți pe care instanța de judecată trebuie să îi aibă în vedere la luarea unei hotărâri dacă inculpatul poate sau nu să fie pus în libertate.
relevanți îi apreciază ca fiind în primul rând calitatea inculpatului, aceea de polițist, care avea în mod concret ca atribuțiuni de serviciu să vegheze la aplicarea și respectarea legii. De asemenea, urmează să fie avute în vedere sumele de bani care au fost pretinse și care au fost efectiv primite de inculpat în exercitarea acestor atribuțiuni de serviciu, natura relațiilor sociale lezate și, în conturarea acestui pericol, și rezonanța socială pe care comiterea unor fapte de acest gen o are în mod evident.
În acest sens, invocă și practică judiciară în spețe similare, și anume, decizia 2247/01.04.2008 și decizia 2305/15.04.05 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.
De asemenea, apreciază că menținerea inculpatului în stare de arest preventiv pe parcursul soluționării în faza de urmărire penală a cauzei, și care în mod normal conduce la concluzia necesității respingerii acestei cereri, este și în lumina art. 5 lit. c din CEDO, care permite privarea de libertate a unei persoane, cu îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume: ca acesta să fie arestat în vederea aducerii sale în fața unei autorități judiciare independente, în situația în care în prezent urmărirea penală nu este definitivată și de asemenea, când există motive verosimile temeinice că s-a săvârșit infracțiunea, temeinicia acestora fiind dovedite de probatoriul cauzei, constând în declarațiile martorului denunțător, declarațiile martorilor audiați până la acest moment, redarea convorbirilor telefonice și în mediu ambiental, înscrisuri și procesul-verbal de constatare a flagrantului.
Cererea inculpatului este fundamentată pe precizarea că în sarcina acestuia s-a reținut doar primirea sumei de 1000 de euro, dar cu specificarea că aceasta a fost primită pentru a fi predată mai departe martorului, aspect care este irelevant pentru conturarea existenței infracțiunilor reținute în sarcina acestuia. De asemenea, s-a invocat că inculpatul nu avea atribuțiuni în soluționarea dosarului și s-au reliefat și unele probleme de ordin personal.
Cu privire la aceste aspecte, a făcut mențiunea că atribuțiile sale în mod concret constau în identificarea și recuperarea bunurilor provenite din furt în respectiva cauză penală și atribuții generale care incumbă oricărui polițist de a valorifica o informație obținută pe căi legale în cadrul atribuțiunilor de serviciu prin comunicarea acestora superiorilor săi, echipei care se ocupa cu soluționarea cauzei. De asemenea, consideră că problemele personale învederate prin cererea formulată în cauză exced obiectul cauzei, fiind aspecte care puteau fi avute în vedere de către inculpat înainte de comiterea faptei. . acestor aspecte în fața instanței de judecată, apreciază că excede prevederilor art. 1608lit. a Cod procedură penală.
Pentru motivele învederate, apreciază cererea formulată în cauză ca vădit neîntemeiată și, în baza art. 1608alin. 6 Cod procedură penală, solicită să se dispună respingerea acesteia, cu obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul inculpatului, în replică, solicită ca instanța să mai verifice anumite aspecte, în funcție de concluziile reprezentantului Ministerului Public și anume:
În primul rând, discuțiile referitoare la pretinderea sumei de 20.000 euro și celelalte susțineri, apreciază că nu pot constitui critici pe care instanța să și le însușească, pentru că nu și le-a însușit nici la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă.
De asemenea, s-a făcut vorbire despre faptul că inculpatul a fost prins în flagrant, despre pericolul pentru ordinea publică. Nici aceste aspecte nu pot fi reținute pentru că la momentul soluționării propunerii arestării preventive nu s-a reținut că infracțiunea este flagrantă. Este evident că infracțiunea nu a fost flagrantă, pentru că se presupune că remiterea sumei de 1000 euro s-a făcut la ora 11,00 inculpatul a fost identificat în trafic la ora 12,30, nu avea banii, deci nu se poate reține o astfel de situație.
Reprezentantul Ministerului Publica făcut vorbire despre faptul că instanța de fond - Curtea de APEL GALAȚI - și instanța supremă - Înalta Curte de Casație și Justiție au analizat pericolul pentru ordinea publică la arestarea preventivă, și acesta este evident. Dar, în momentul de față ne aflăm într-o cu totul altă instituție, aceea a liberării provizorii sub control judiciar, care analizează cu totul alte chestiuni.
Consideră că instanța nu poate să analizeze în momentul de față existența sau inexistența faptei și a vinovăției.
Într-adevăr, instanța trebuie să facă o minimă examinare, dar acest lucru nu trebuie să conducă la concluzia că fapta există, a fost comisă cu vinovăție, pentru atunci ar trebui să se aplice pedeapsa și s-a terminat procesul.
S-a vorbit despre faptul că evident inculpatul și-a încălcat atribuțiile de serviciu și că avea acele atribuții de serviciu, cărora li s-a dat citire din fișa postului.
Susține că fișa postului prevede niște obligații generale. Transpus la situația de fapt, solicită să se observe că la momentul înregistrării denunțului - 29.05.2009, cauza se afla în lucru la comisarul, de la cercetări penale. Văzând acest lucru, este evident că inculpatul nu avea ca atribuții de serviciu recuperarea bunurilor sau efectuarea oricăror alte activități de urmărire penală, nu poate fi vorba de așa ceva. Consideră că nu se pot extrage dintr-o fișă a postului chestiuni generale, care să fie aplicate momentului de față, pentru că chiar la primul punct din fișa postului se vorbește de cauzele din evidența proprie. Este o chestiune periculoasă care nu se înscrie în cadrul legal.
De asemenea, s-a vorbit despre faptul că urmărirea penală nu este finalizată și că, practic, pentru asigurarea finalizării urmăririi penale trebuie să se respingă această cerere de liberare provizorie.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că a susținut că se respectă prevederile art. 5 lit. c din CEDO, în sensul că inculpatul este adus în fața unei instanțe judiciare independente, mai ales în condițiile în care nu este finalizată urmărirea penală. Nu a motivat necesitatea respingerii cererii pe necesitatea definitivării urmăririi penale.
Apărătorului inculpatului susține că art. 5 din CEDO, dimpotrivă, vorbește despre faptul că orice acuzat are dreptul ca pe parcursul procedurilor să fie eliberat, nicidecum textul nu trebuie să fie interpretat împotriva acestuia.
Solicită să se observe că nu din vina inculpatului nu s-a finalizat urmărirea penală. Inculpatul a sesizat unele nelegalități care au fost înfăptuite pe parcursul urmăririi penale, a făcut plângere la. B, plângerea a fost admisă, s-au anulat anumite acte și s-a dispus să fie refăcute. Nu este vina inculpatului.
De asemenea, s-a vorbit despre faptul că este irelevant faptul că inculpatul a primit suma de 1000 euro de la și a remis-o martorului. Consideră că nu are cum să fie irelevant pentru că disp. art. 254 Cod penal arată în mod expres: fapta funcționarului care direct sau indirect primește ori pretinde bani, deci pentru sine, nu pentru altul.
În concluzie, apreciază că se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Referitor la susținerile reprezentantului Ministerului Public, în sensul că împrejurarea că inculpatul are familie, copii, nu are legătură cu prezenta cerere, solicită să se aibă în vedere disp. art. 136 alin. 8 Cod procedură penală, potrivit cărora trebuie să se țină cont și de aceste aspecte.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este întrutotul de acord cu susținerile apărătorului său.
Consideră că nu reprezintă un pericol social, așa cum s-a susținut de reprezentantul Ministerului Public, întrucât cunoaște foarte bine care ar fi consecințele încălcării termenilor sau a unor obligații ale liberării sub control judiciar.
Susține că interesul său este acela de a se stabili cu exactitate faptul că nu a dorit nici un moment să-și însușească vreo sumă de bani, toate acțiunile sale, care, într-adevăr, s-au îndepărtat într-o anumită măsură de cadrul legal, au avut ca unic scop recuperarea bunurilor și sprijinirea martorului denunțător în a-și recupera obiectele sustrase în urma furtului din locuință, obiecte pe care martorul le-a prezentat într-o lumină personală și de mare valoare, susținând că în alte situații nu a găsit înțelegere.
CURTEA
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul:
Prin încheierea de ședință din 20.06.2009, Curtea de Apel Galația dispus luarea măsuri arestării preventive a inculpatului pe o durată de 29 de zile, cu începere de la 20.06.2009 până la 18.07.2009.
Inculpatul a formulat, pe timpul urmăririi penale, în baza disp. art. 1602alin. 2 Cod procedură penală, cerere de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, în sensul că nu există indicii din care să rezulte că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, nu și-a însușit suma de 1000 de euro și nu avea atribuții în soluționarea dosarului în care se făceau cercetări pentru tragerea la răspundere penală a autorului infracțiunii de furt.
De asemenea, solicită să se aibă în vedere faptul că este ofițer de poliție de aproximativ 15 ani, este căsătorit și are doi copii minori în întreținere.
Analizând cererea, instanța reține următoarele:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Galația solicitat luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile a inculpatului - ofițer de poliție la Poliția Municipiului G, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată prev. de art. 254 al. 1 Cod penal în ref la art. 6 și 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și infracțiunea de folosire în mod direct a informațiilor ce nu sunt destinate publicității, în formă continuată prev. de art. 12 lit. b din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.
Din actele și lucrările dosarului se reține următoarea situație de fapt:
Inculpatul, în calitate de ofițer de poliție la Poliția Municipiului G, a efectuat cercetări în legătură cu săvârșire unei infracțiuni de furt, din locuința martorului denunțător, ocazie cu care din imobilul acestuia au fost sustrase mai multe bunuri de valoare, respectiv bijuterii, ceasuri, haine de, precum și obiecte de anticariat, printre care și o tablă de șah cu piesele aferente din fildeș.
Datorită modului de operare, cauza a fost preluată de lucrătorii biroului de investigații criminale, inculpatul făcând parte din echipa operativă care soluționa această cauză.
Deoarece inculpatul, în virtutea atribuțiilor sale funcționale, avea legături cu un informator al poliției, numitul - zis "" prin intermediul acestuia a aflat de persoanele care puteau fi în posesia a unora dintre bunurile sustrase din locuința martorului denunțător.
În acest context, inculpatul a luat legătura cu martorul denunțător, respectiv partea vătămată, promițându-i că va soluționa favorabil plângerea acestuia și că-l va ajuta să-și recupereze parte din bunurile sustrase.
În vederea realizării acestui obiectiv, ofițerul s-a folosit de exploatarea informațiilor obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu de la informatorul.
Astfel, ofițerul de poliție a primit în perioada aprilie 2009 de la martorul denunțător suma de 150 euro, în scopul menționat, iar ofițerul de poliție a primit de la același denunțător un ceas marca " ".
S-a reținut că ulterior, inculpatul a pretins suma de 20.000 euro în schimbul facilitării recuperării bunurilor sustrase prin folosirea informațiilor obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu, care nu erau destinate publicității, modalitate prin care acesta a ajutat pe autorii infracțiunii de furt calificat care formează dosarul nr. 2254/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați, în vederea zădărnicirii urmăririi penale și pentru a le asigura acestora produsul infracțiunii.
La data de 19.06.2009 inculpatul a primit de la martora - prietena martorului denunțător suma de 1000 euro în scopul menționat, dată la care acesta a fost prins în flagrant.
În raport de această situație de fapt, Curtea a apreciat că la dosarul de urmărire penală sunt probe și indicii temeinice din care rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de luare de mită și de folosire a informațiilor obținute în virtutea atribuțiilor de serviciu în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul a unor foloase materiale, respectiv: declarațiile martorului denunțător, declarațiile martorilor, procesele verbale de interceptare a convorbirilor telefonice și procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile liberării prev. de art. 1602pct. 1 Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu depășește 18 ani, situație în care va analiza pe fond cererea formulată de inculpat, constatând următoarele:
Liberarea provizorie - sub control judiciar este o măsurăfacultativă, așa cum rezultă din sintagma "se poate acorda", folosită atât în art. 1602cât și în art. 1604Cod procedură penală. Aceasta înseamnă că cererea de liberare provizorie poate fi respinsă nu numai atunci când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea liberării, ci și în cazul în care cererea deneîntemeiată- organul judiciar apreciind ca nepotrivită (neoportună) lăsarea în libertate a celui în cauză -, deși, formal, nu există interdicții la acordarea liberării.
Beneficiul liberării provizorii nu este, așadar, un drept al condamnatului, ci doar o vocație a acestuia. Organul judiciar este cel care - după ce constată îndeplinirea condițiilor - apreciază, în fiecare caz în parte, dacă este sau nu oportună acordarea acesteia. Cât privește criteriile ce urmează să stea la baza aprecierii sale, legea nu le indică, dar nici nu le limitează. Ele pot fi atât extranee faptei inculpatului (de exemplu, inculpatul s-a ascuns multă vreme anterior arestării, încercând să se sustragă tragerii la răspundere penală), dar și strâns legate de faptă, caracterizând gradul ei de pericol socialconcret, și de persoana inculpatului. Luarea în considerare a unor asemenea criterii nu numai că nu adaugă la lege - atâta vreme cât legea nu prevede limitări -, dar, dimpotrivă, servește la corecta aplicare a legii, în litera și spiritul ei.
Deci, instanța de judecată va analiza cererea formulată de inculpat în lumina celor mai susmenționate și nu numai în baza dispozițiilor art. 1602pct. 2 Cod procedură penală, în care se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului și, în consecință, va analiza cererea formulată de inculpat și în raport de oportunitatea ei în acest stadiu procesual, precum și în raport de gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpatului.
În acest context, instanța reține că infracțiunile reținute în acest moment în sarcina inculpatului prezintă un grad ridicat de pericol social, în special raportat la calitatea de care s-a folosit inculpatul - ofițer de poliție - în săvârșirea acestora.
Prin definiție, conform jurisprudenței în materie, pericolul concret pentru ordinea publică este înțeles ca o "reacție colectivă față de infracțiunea săvârșită care, prin rezonanța ei, afectează echilibrul social firesc, creează o stare de indignare, de dezaprobare, de temere și de insecuritate socială, stimulează temerea că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social și poate încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare".
Datele ce caracterizează persoana inculpatului: fără antecedente penale, cu o familie integrată în societate, ar putea duce la concluzia că lăsarea lui în libertate nu ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică dar, din datele ce caracterizează faptele reținute în acest moment în sarcina inculpatului, așa cum au fost expuse în situația de fapt menționată mai sus, rezultă că lăsarea inculpatului în libertate creează o stare de pericol, de insecuritate pentru cetățeni.
Mai concret, în rândul societății, prin admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, s-ar crea un sentiment de neîncredere în actul de justiție, în sensul că s-ar induce falsa impresie că anumite categorii socio-profesionale (în speță, calitatea de ofițer de poliție) ar putea săvârși diferite fapte de natură penală, deoarece legea sau instanța de judecată ar da dovadă de mai multă clemență față de această categorie socio-profesională în raport de alte persoane care ar săvârși fapte similare și pentru care s-ar menține starea de arest.
Mai concret, s-ar crea falsa impresie simpla calitate de polițist sau altă funcție de demnitate publică ar fi o acoperire pentru o persoană care în acest fel ar putea să săvârșească diferite fapte penale, conștient fiind că datorită calității sale s-ar da dovadă de clemență în luarea unor măsuri coercitive, cum este cazul arestării preventive.
Faptele reținute în sarcina inculpatului, de a căuta obținerea de foloase materiale urmare a informațiilor la care avea acces în exercitarea atribuțiilor de serviciu prin condiționarea părții vătămate în recuperarea bunurilor de plata unor atenții către persoanele care aveau posesia bunurilor furate, constituie o faptă cu un grad ridicat de pericol social, care impune menținerea stării de arest a inculpatului.
Cu privire la oportunitatea unei asemenea măsuri, Curtea va analiza aceasta în raport de momentul procesual și de impactul asupra participanților la procesul penal, constatând următoarele:
Nu este oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului la acest moment procesual, când cauza se găsește în faza de urmărire penală, ancheta urmând a fi finalizată nu din perspectiva posibilității ca inculpatul, lăsat în libertate, să încerce denaturarea adevărului, ci din prisma persoanelor, părților implicate în această cauză.
Mai concret, ce idee și-ar face despre actul de justiție martorul denunțător, care a trecut în final peste orice temere și a hotărât să denunțe activitatea infracțională a inculpatului, dacă ar afla că acesta a fost pus în libertate.
Cum ar reacționa martorul din lucrări, respectiv informatorul inculpatului, de la care acesta a aflat unde se aflau o parte din bunurile sustrase, în momentul în care inculpatul ar fi pus în libertate.
Chiar dacă nu sunt la acest moment indicii că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, dar numai simpla punere în libertate a acestuia ar însemna numai pentru cele două persoane menționate mai sus o stare de temere, o stare de și de neîncredere în actul de justiție, chiar dacă instanța, cu ocazia punerii inculpatului în libertate sub control judiciar, ar interzice ca acesta să ia legătura cu persoanele mai sus menționate.
Față de aceste considerente, instanța urmează a respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Văzând și disp. art. 189-191 Cod procedură penală:
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
RESPINGE, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul (fiul lui - și, născut la data de 24.12.1973 în G, CNP -, domiciliat în G,-, - 2,. 2,. 4,. 30, în prezent reținut în Arestul G).
În baza art. 189-191 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 24 ore de la comunicare pentru inculpatul.
Pronunțată în ședință publică azi, 09 iulie 2009.
PREȘEDINTE,
- -
Grefier,
Red. -/10.07.2009
Tehnored. /3 ex./10.07.2009
Președinte:Petruș DumitruJudecători:Petruș Dumitru
