Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 208/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Art. 1602Cod pr.penală -
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA Nr. 208
Ședința publică din data de 9 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Acsinte Viorica
JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana
JUDECĂTOR 3: Andronic Tatiana
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, judecarea recursului declarat de, fiul lui și, născut la data de 4 ianuarie 1978, în prezent aflat în Arestul IPJ S împotriva încheierii nr. 287 din 6 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat, care substituie pe avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care,întrebat fiind, inculpatul recurent arată că nu dorește să dea declarație în această fază procesuală, menținându-și declarațiile date anterior.
Instanța constatând că părțile nu au cereri preliminare de formulat, iar recursul este în stare de judecată, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru inculpatul recurent, arată că a declarat recurs împotriva încheierii instanței de fond, întrucât soluția pronunțată și motivarea primei instanțe contravin dispozițiilor procedurale. Astfel, nu au fost respectate disp. art. 1606,1607și 1608Cod pr.penală. Așa cum se poate observa, la instanța de fond s-a cerut ca inculpatul să completeze cererea, potrivit disp. art. 1606al. 2 Cod pr.penală, cu domiciliul și cu mențiunea cunoașterii dispozițiilor legale privitoare la cauzele revocării liberării condiționate, solicitare care nu a fost însă luată în considerare.
În al doilea rând, apreciază că au fost încălcate disp. art. 1608Cod pr.penală, în sensul că, deși apărătorul inculpatului pus concluzii de admitere în principiu a cererii, instanța de fond nu a procedat astfel, trecând direct la soluționarea fondului. Încheierea este motivată prin prisma temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării și ulterior la prelungirea ei, sens în care sunt și concluziile procurorului. Se mai poate observa că deși s-au pus concluzii în sensul dip. art. 1602al. 2 Cod pr.penală, nici concluziile procurorului și nici motivarea instanței nu fac referire la aceste dispoziții, ci la cele prev. de art. 143, 148 lit. și 159 Cod pr.penală. Spre finalul considerentelor, instanța de fond a făcut referire la decizia nr. 7 din 9 februarie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție, fără însă a se pronunța pe admiterea în principiu cererii, iar dacă aceasta ar fi fost inadmisibilă, tribunalul trebuia să o respingă ca atare și nu ca nefondată. Chiar dacă decizia ÎCCJ se referă la săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, iar inculpatul este cercetat pentru fapte prev. de Legea 143/2000, încadrarea juridică dată acestora este generală și, din punctul său de vedere, abuzivă, iar pedepsele maxime pentru două dintre faptele reținute sunt de 18 ani.
Mai reține instanța de fond, în motivare, că inculpatul are un rol determinant în grupare. Or, acesta are cea mai mică contribuție la activitatea infracțională, lucru recunoscut și de instanța de fond la prelungirea măsurii arestării preventive. De asemenea, se motivează că ar exista date că ar putea reface grupul infracțional, fără însă a arăta în concret în ce ar consta această prezumtivă activitate.
În consecință solicită admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii așa cum fost argumentată și susținută.
Reprezentantul Parchetului, față de cele invocate, apreciază că nu există niciun caz de nulitate absolută, în cauză nefiind incidente nici disp. art. 38518pct. 2 lit. c Cod pr.penală. Pe fond, având în vedere că temeiurile care au stat la baza arestării preventive și ulterior la prelungirea măsurii, subzistă, în temeiul disp. art. 38515pct. 1 lit. Cod pr.penală, se impune respingerea recursului, ca nefondat.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, arată că din așa zisul grup organizat cunoaște doar două persoane, din care una îi este prieten, respectiv. Solicită admiterea recursului și punerea sa în libertate.
Declarând închise dezbaterile, care au fost înregistrate în sistem audio,
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, constată:
Prin încheierea nr. 287 din data de 06.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, în baza art. 1608aal. 6 Cod rocedură p. penală s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul .
Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că prin cererea formulată, inculpatul a solicitat liberarea sa sub control judiciar.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu dispozițiile legale în materie, instanța de fond a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul este nefondată.
Astfel, potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Conform alineatului 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În cauza de față, inculpatul este cercetat în stare de arest preventiv, alături de alți inculpați, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 7 alin. 1 din legea 39/2003 și organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prevăzute de art. 2-9 din legea 143/2000, prevăzută de art. 10 din Legea 143/2000. Prima faptă constă în aceea că, inculpatul a hotărât ca, sub coordonarea lui, să acționeze pentru a racola din România curieri, în special tineri cu vârste cuprinse între 19 - 27 ani, dispuși să efectueze benevol transporturi de droguri în beneficiul unor rețele internaționale de traficanți de droguri, obținând în medie un profit net cuprins între 1500 - 2000 euro pentru fiecare persoană pusă la dispoziția rețelelor de traficanți. În structura grupului infracțional organizat, zis "" deține un rol de "scouter" (recrutor) de tineri dispuși să efectueze curierat de droguri, pe care îi punea la dispoziția lui, în scopul participării sale directe la împărțirea beneficiilor materiale rezultate din această activitate, generând astfel noi debușee de acțiune a acestui grup și de obținere de profituri consistente și imediate.
Sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 10 din legea 143/2000, s-a reținut că în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale, a organizat împreună cu racolarea și îndrumarea a patru persoane, cetățeni români (, zis "", și ), în vederea efectuării unor transporturi de droguri, pe relația de Sud către țări din Vestul Europei, asigurând logistica necesară deplasării, cazării și întreținerii pe perioada șederii în țările de destinație și oferind datele de contact ale membrilor rețelelor internaționale de traficanți de droguri, în beneficiul cărora urmau a fi efectuate cursele de către aceștia.
Prin încheierea nr. 25/A din 23 iunie 2009 Tribunalului Suceava (rămasă definitivă prin Încheierea nr. 58/R din 25.06.2009 a Curții de Apel Suceava ), s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de: " aderare și sprijinirea unui grup infracțional organizat", prev. de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și "organizarea, conducerea sau finanțarea faptelor prev. la art.2 - 9 din Legea nr.143/2000", pe o durată de 29 zile, începând cu data de 23 iunie 2009 și până la data de 21 iulie 2009, inclusiv.
La luarea măsurii arestării preventive s-au avut în vedere disp. art. 148 lit. f rap. la art. 136 și 143 Cod procedură penală, reținându-se că, din probele administrate în cauză, rezultă indicii temeinice că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea în care a acționat și urmările produse.
Având în vedere relațiile existente între inculpați, frecvența ridicată a actelor materiale de organizare a transportului drogurilor de mare risc, tipicitatea acestor acte materiale, s-a concluzionat că probele administrate converg în sensul încadrării faptelor reținute în sarcina inculpatului în textele de lege invocate în cuprinsul propunerii de arestare. Sub aspectul infracțiunilor prevăzute de art. 2-9 din Legea 143/2000, la care art. 10 face trimitere, probele administrate nu pot conduce la concluzia existenței unor indicii temeinice cu privire la toate aceste infracțiuni însă condițiile art. 68/1 C.P.P. sunt îndeplinite sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 10 raportat la art. 2, în modalitățile alternative ale organizării, respectiv transportului, ceea ce atrage aplicabilitatea art. 10 din Legea 143/2000, care a și fost reținut prin actele procesuale efectuate.
S-a mai avut în vedere că faptele reținute în sarcina inculpatului prezintă un grad deosebit de ridicat de pericol social generic, dar la aceeași concluzie se ajunge și prin examinarea concretă a acestora.
Măsura arestării preventive dispuse prin încheierea sus-menționată a fost prelungită succesiv, ultima datând din 14.10.2009 prin care s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului pe o perioadă de încă 30 de zile, începând cu data de 20 octombrie 2009 până la data de 18 noiembrie 2009, inclusiv.
Din perspectiva condițiilor instituite de lege prin disp. art. 1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, pentru acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar se constată că, deși prin Decizia nr. 7 din 9 februarie 2009 Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile unite s-a admis recursul în interesul legii și s-a decis că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă în ipoteza săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani, în speță nu este îndeplinită această cerință, având în vedere că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului se pedepsesc cu închisoare de la 5 ani la 20 ani, respectiv de la 10 la 23 ani și interzicerea unor drepturi.
De asemenea, Tribunalul apreciază că nu este întrunită nici cerința reglementată prin alin. 2 al art.1602Cod procedură penală, în contextul în care natura și gravitatea deosebită a pretinselor fapte pentru care este cercetat inculpatul, amploarea și întinderea în timp a activității infracționale, frecvența ridicată a actelor materiale comise, cantitățile semnificative de droguri de mare risc transportate, numărul mare de persoane racolate, calitatea și vârsta acestora - în general la primul conflict cu legea penală, tinere, mai ușor influențabile și tentate de câștiguri materiale imediate și importante, unii dintre cei racolați fiind desemnați a efectua transporturi în state ce au o legislație deosebit de severă pentru comiterea unor astfel de fapte, inclusiv pedeapsa cu moartea () -, modalitatea concretă de comitere a acestora, scopul urmărit și consecințele care s-au produs, existența multiplelor legături internaționale, precum faptul că sunt implicate și multe alte persoane față de care urmează, a se efectua cercetări și, nu în ultimul rând, caracterul transfrontalier, mobil și dinamic al infracțiunilor comise de către cel în cauză, împreună cu ceilalți membri ai grupului infracțional organizat, denotă starea de pericol pentru ordinea publică internă și internațională pe care o generează acesta, date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni.
Din analiza prevederilor art.1602Cod procedură penală, rezultă că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica săvârșirea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
Acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi realizate în bune condițiuni prin lăsarea acestuia în libertate provizorie.
Din această perspectivă, natura, gravitatea și amploarea remarcabilă a pretinselor activități infracționale ale inculpatului, precum și puternica rezonanța socială negativă a faptelor respective, determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate, îndreptățesc convingerea că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor sale pot fi garantate numai prin menținerea sa sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea lui în libertate provizorie sub control judiciar.
Tribunalul a apreciat că în acest stadiu procesual liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului este inoportună și nu ar satisface exigențele instrucției penale pornite împotriva sa, justificându-se ca pentru buna desfășurare a procesului penal să rămână în continuare privat de libertate.
Datorită specificului infracțiunilor de criminalitate organizată săvârșite în grup, ceea ce presupune existența și conservarea unor relații și interese convergente între membrii acestuia, izolarea temporară cel puțin a membrilor de bază ai grupului se impune cu necesitate și se coroborează atât cu justificarea detenției provizorii cât și cu scopul procesului penal și anume tragerea la răspundere penală a tuturor celor vinovați de comiterea unor fapte penale.
De asemenea, Tribunalul a constatat că la dispunerea măsurii arestării preventive s-a avut în vedere împrejurarea că grupul infracțional organizat constituit de către inculpați a activat pe teritoriul mai multor state; deși această împrejurare este contestată de către inculpat, situația de fapt urmează a fi stabilită prin soluționarea definitivă a cauzei și nu este de competența instanței investită cu cererea de liberare provizorie să se pronunțe asupra aspectului respectiv.
A mai apreciat Tribunalul că există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni. Prin noțiunea dedatefolosită de legiuitor se înțelege: informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privind persoana inculpatului, modul de operare, faptele propriu-zise, care să îndreptățească temerea că acesta va săvârși o altă faptă prevăzută de legea penală. S-au inclus aici antecedentele penale ale inculpatului, rolul său determinant, însemnătatea contribuției sale în activitatea infracțională descrisă și cum între membrii grupării s-a format un parteneriat, se impune scoaterea sa dintr-un segment de rețea posibil aflat încă în libertate pentru a preîntâmpina riscul să refacă legăturile între membrii grupului, ori să racoleze sau să convertească și alte persoane la un comportament antisocial.
De asemenea, nu este oportun la acest moment a se da curs cererii de liberare provizorie sub control judiciar cu care a fost investită, în condițiile în care din momentul luării măsurii arestării preventive au trecut 4 luni.
În plus, liberarea provizorie este o instituție destinată să concilieze libertatea individuală (prin evitarea detenției) și protecția socială (reclamând un control asupra persoanei liberate prin impunerea de obligații sau restricții ale libertății).
Această instituție are următoarele caractere: este provizorie, întrucât poate fi revocată când cel în cauză nu îndeplinește sau încalcă cu rea credință obligațiile impuse de instanță; este facultativă, deoarece acordarea ei este lăsată la aprecierea judecătorului - astfel instanța apreciază asupra oportunității liberării provizorii, dat fiind că îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602Cod procedură penală nu conferă persoanei arestate un drept, ci numai o vocație instanța "putând acorda" liberarea provizorie; se acordă doar la cerere, niciodată din oficiu; este un beneficiu recunoscut de lege învinuitului sau inculpatului arestat și, în sfârșit, are un caracter subiectiv, pentru că măsura respectivă se admite după verificarea condițiilor ce privesc persoana învinuitului sau a inculpatului, dacă se apreciază că deținerea preventivă nu este absolut necesară, iar scopul procesului penal poate fi asigurat prin garanția pe care o oferă persoana aflată într-o astfel de situație și prin obligațiile ce se impun la liberare.
O cerere de natura celei analizată în speță poate fi respinsă ca nefondată, chiar dacă se constată că sunt formal îndeplinite condițiile liberării provizorii, instanța putând aprecia că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a învinuitului sau inculpatului ori că punerea în libertate, chiar subsumată unor garanții, provoacă o reală tulburare a ordinii de drept.
Conchizând, îndeplinirea condițiilor prevăzute de legiuitor nu conferă celui arestat un drept la liberare provizorie, ci numai o vocație, instanța având facultatea, iar nu obligația de a dispune măsura.
Pentru considerentele dezvoltate în cele ce preced, a apreciat Tribunalul că se impune să se intervină energic și eficient, pentru că altfel s-ar compromite ideea de justiție, de lege, de responsabilizare și responsabilitate socială.
Față de timpul scurs de la arestarea preventivă a inculpatului și confirmarea legalității și temeinicei acestei măsuri de către instanța de control judiciar, infracțiunile grave de care inculpatul este învinuit, punerea în libertate sub control judiciar în acest moment nu este oportună.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul. În motivarea recursului, acesta a arătat că greșit instanța de fond nu a solicitat inculpatului completarea cererii cu datele prev. de art. 160/6 alin. 2 Cod procedură penală. Prima instanță nu a parcurs cele 2 etape în soluționarea cererii, respectiv cea a admisibilității în principiu si abia ulterior să se analizeze pe fond. Mai mult, deși se reține în considerente că ea ar fi inadmisibilă în principiu, se respinge ca nefondată. Deși se apreciază că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar putea desfășura noi activități infracționale, prin refacerea grupului, nu se fac dovezi în acest sens, în condițiile în care contribuția sa este minimă.
A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii cu consecința punerii în libertate a inculpatului.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
A susținut inculpatul că instanța nu i-a permis să completeze cererea de liberare provizorie sub control judiciar cu unele aspecte omise dintre cele expres prevăzute de disp. art. 1606al. 2 Cod pr.penală.
Or, chiar dacă s-a formulat astfel de cerere, prin necompletarea înscrisului nu s-a produs inculpatului nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului făcut cu neobservarea dispozițiilor legale.
Este real că din partea introductivă a încheierii nu rezultă că instanța de fond ar fi procedat la o delimitare clară a celor două etape de parcurs în soluționarea cererii, cea a admisibilității în principiu și cea a analizei ei pe fond. În același timp nu rezultă însă că s-ar fi invocat excepția inadmisibilității cererii, atât inculpatul - prin apărător, dar și personal -, cât și procurorul punând concluzii sub ambele aspecte.
Nu se poate așadar reține că s-ar fi adus atingere dreptului la apărare sau celui la un proces echitabil, cei prezenți punând concluziile pe care le-au apreciat ca necesare în susținerea punctelor de vedere exprimate, în funcție de poziția lor în proces.
Chiar dacă în considerentele încheierii se fac unele referiri la admisibilitatea în principiu a cererii (în sensul că date fiind limitele de pedeapsă, aceasta ar fi inadmisibilă), ceea ce se impune a fi avută în vedere este soluția pronunțată asupra fondului cauzei, întrucât, după cum rezultă din conținutul dispozitivului, cererea a fost respinsă, canefondată.Curtea nu mai poate așadar purcede în această fază procesuală la controlul îndeplinirii condițiilor de admisibilitate în principiu a cererii, întrucât procedând astfel, s-ar încălca principiul neagravării situației inculpatului în propria cale de atac (prin hotărârea pronunțată el beneficiind de o analizăpe fonda cererii formulate).
Cât privește îndeplinirea condițiilor de fond, Curtea constată că în mod temeinic Tribunalul a respins-o ca neîntemeiată.
Astfel, u privire la temeinicia unei cereri de liberare provizorie, din analiza prevederilor art.160/2 Cod procedură penală se concluzionează că ea se poate acorda în cazul în care nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. În același timp, se impune ca acordarea ei să nu aducă atingere desfășurării în condiții optime a procesului penal.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o măsură mai puțin gravă, însă necesară pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica săvârșirea de noi infracțiuni.
A reținut instanța de fond că punerea în libertate a inculpatului nu poate fi, la acest moment, dispusă întrucât există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească noi infracțiuni. Or, prin actele și lucrările dosarului, o astfel de probă nu a fost făcută, curtea înlăturând aprecierea primei instanțe în acest sens.
În mod corect s-a reținut însă că, deși formal condițiile prev. de art.160/2 Cod procedură penală privind liberarea provizorie sub control judiciar sunt îndeplinite în cauză, potrivit art.160/8a alin.2 Cod procedură penală se admite o asemenea cerere atunci când se constată că ea este și întemeiată, acordarea acestui beneficiu fiind o facultate a instanței.
Acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi realizate în bune condițiuni prin lăsarea acestuia în libertate provizorie.
În acest context, analizând cererea inculpatului prin prisma oportunității dispunerii unei astfel de măsuri, Curtea apreciază că aceasta este neîntemeiată, raportat la gradul de pericol social concret al faptelor pentru care inculpatul este în prezent cercetat și la puternica lor rezonanță socială, producând un amplu impact negative asupra ordinii publice. Se impun a se avea aici în vedere împrejurările și modalitatea lor de săvârșire, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, respectiv punerea în primejdie a sănătății fizice și psihice a persoanelor consumatoare de droguri și nu în ultimul rând rolul jucat de către recurent în cadrul grupului.
Dată fiind importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate, este îndreptățită convingerea că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor acestuia pot fi garantate numai prin menținerea inculpatului sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar.
Privită prin prisma celor mai sus-expuse, curtea constată că în mod temeinic prima instanță a apreciat cererea formulată de inculpat ca fiind inoportună în acest stadiu procesual, în condițiile în care din momentul luării măsurii arestării preventive s-a scurs un interval de timp relativ scurt.
Față de cele prezentate, Curtea constatând că sentința atacată este legală și temeinică, în temeiul art.38515pct.1 lit.b rap. la art. 1609alin.1,7 Cod procedură penală, urmează a respinge recursul, ca nefondat.
Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod procedură penală,
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 04.01.1978 în mun. S, jud. S, cu domiciliul în mun. S,-,. 110,. C,. 3,. 11, CNP. -, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul S, împotriva încheierii nr. 287 din data de 6.11.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.
Obligă inculpatul să plătească statului suma de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare din recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 9.11.2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Dact.
3ex./10.11.2009
Președinte:Acsinte VioricaJudecători:Acsinte Viorica, Ilieș Titiana, Andronic Tatiana
