Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 220/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 220/
Ședința publică din data de 21 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marius Cristian Epure
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Răzvan
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C - împotriva încheierii de ședință din data de 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.P.P.).
La apelul nominal făcut în ședința publică, conform art. 297 cod procedură penală se prezintă recurentul-inculpat, personal, în stare de deținere, asistat de avocați aleși și.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea art. 176 - 181 cod procedură penală.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 Cod procedură penală părțile prezente arată că nu au cereri de formulat și nici excepții de invocat.
Curtea, nu are de invocat excepții din oficiu conform art. 302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art. 38513Cod procedură penală.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, arată că a înțeles să formuleze recurs împotriva încheierii din data de 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, apreciind că este netemeinică și nelegală. Solicită a se observa că inculpatul a executat până în prezent aproape 1 an de zile de arest preventiv, motiv pentru care a formulat aceste cereri. Pedeapsa prevăzută la infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este mai mică de 18 ani, acesta are un domiciliu stabil, are un contract de muncă și cunoaște condițiile și rigorile legii în cazul nerespectării obligațiilor impuse de instanță. De asemenea, inculpatul a recunoscut faptele, în cauză au fost audiați aproximativ 80 % dintre martori care au arătat că inculpatul este cunoscut ca o persoană onestă și că nu au fost păcăliți sau înșelați. Din acel credit de la BCR inculpatul a achitat 90%, iar inculpatul nu a intenționat să nu achite. Depune la dosar jurisprudență constând în deciziile 1720/2006 din 17 martie 2006 și 1487/2008 din 22 aprilie 2008, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, arată că recursul vizează doar cererea de liberare provizorie sub control judiciar. cu care apărarea a înțeles să facă aceste cereri își are izvorul în situația inculpatului
Pe fondul unei detenții provizorii mai mare de un an. Consideră că termenul rezonabil al unei măsuri preventive a fost depășit, ca și scopul măsurilor preventive - prevăzut de art. 136 cod procedură penală, având în vedere că ne apropiem de finalizarea cercetării judecătorești. După această perioadă dea rest preventiv lăsarea în libertate a inculpatului nu poate fi catalogată ca un pericol pentru ordinea publică. Infracțiunile reținute în sarcina inculpatului nu sunt infracțiuni de violență ca să pună în pericol comunitatea și nici nu există pericolul ca acesta să se sustragă de la cercetare. Inculpatul chiar dorește să participe la cercetarea judecătorească având în vedere că parte din faptele reținute nu au fost comise de el.
Față de prevederile art. 136 alin. 8 cod procedură penală, solicită a se reține vârsta inculpatului, perioada petrecută în stare de arest precum și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului. Solicită a se observa că au fost depuse la dosar contractul de muncă și contractul de închiriere a unei locuințe în C, pentru a se putea exercita controlul de către organele de poliție.
Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar și punerea în libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat și să se observe că, deși inculpatul este arestat de o perioadă îndelungată nu se poate demonstra că lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, având în vedere că ani de zile a fugit de rigorile legii. Analizând actele dosarului apreciază că instanța de fond a avut în vedere și datele personale ale inculpatului.
Apreciază că instanța de fond în mod legal a respins cererea de liberare provizorie, sens în care solicită respingerea recursului ca nefondat.
Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că dacă va fi pus în libertate, va lupta pentru aflarea adevărului.
Asupra recursului penal de față,
Prin încheierea de ședință din data de 16 aprilie 2009, pronunțată în dosarul penal nr-, Tribunalul Constanțaa dispus:
"În baza art. 1608alin. 6 cod procedură penală, respinge ca neîntemeiată cererea de liberarea provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul - născut la data de 19.04.1951, fiul lui G și, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.
Respinge cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. 2 cod pr. penală obligă inculpatul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare avansate de stat."
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere următoarele:
La data de 13.04.2009, inculpatul a formulat cerere de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea si o cerere de liberare provizorie sub control judiciar, motivat de imprejurarea ca durata arestarii preventive a devenit nerezonabila si ca nu se mai poate retine un pericol real, concret si de actualitate pentru ordinea publica, cu atat mai mult ca nu exista date care sa conduca la ideea ca inculpatul ar incerca aflarea adevarului.
Analizand cererile formulate de inculpatul, sub aspectul temeiniciei, tribunalul a constatat ca acestea sunt neîntemeiate la acest moment procesual. Astfel, asupra inculpatului planează suspiciunea rezonabila ca ar fi comis infracțiunile prev de art.215 alin. 1,2,3 cod penal, art.288 alin. 1 cod penal, art.290 cod penal cu aplic. art.41 alin. 2 cod penal, art.293 cu aplic. art.41 alin. 2 cod penal, art. 26 rap. la art.288 alin. 1 cod penal cu aplic. art.41 alin. 2 cod penal, art. 292 cod penal cu aplic art.41 alin. 2 cod penal, art.48 alin.1 din Legea 26/90, art. 291 cod penal cu aplicarea art.41 alin 2 cod penal, art.9 alin 1 lit. a, b și c din Legea 241/2005 cu aplic art. 41 alin. 2 cod penal, art.280/2 din Legea nr. 31/90 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art.280/3 din Legea 241 cu aplic. art. 41 alin. 2 cod penal și art. 23 alin. 1 lit. b din Legea 656/2002, cu aplicarea art.33 lit.a pen. fapte sancționate de lege cu pedepse cuprinse intre 3 luni si 15 ani inchisoare.
Potrivit art 1606alin 1 pr.pen liberarea provizorie poate fi ceruta de inculpat, iar conform art 1602alin 1c.pr.pen cererea de liberare provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infractiunilor intentionate pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii ce nu depaseste 18 ani.
In prezenta cauza instanta a apreciat ca in raport de natura si gravitatea infractiunilor de a caror comitere este acuzat inculpatul, de imprejurarile comiterii acestor infractiuni, de circumstantele personale ale inculpatului (acesta a mai fost condamnat la o pedeapsa cu inchisoarea de 20 de ani, de la a carei executare s-a sustras pana la momentul la care s-a constatat prescrisa executarea pedepsei), duc la concluzia ca lasarea in libertate a inculpatului ar prezenta pericol pentru ordinea publica și că privarea de libertate a inculpatului se impune in continuare pentru buna desfasurare a procesului penal, prin urmare inculpatul nu ofera garanții suficiente ca va avea în viitor o conduita conforma cu valorile sociale ocrotite de legea penala.
Este esențial ca persoana inculpatului să ofere garanții care să confere încredere în persoana sa, deoarece liberarea provizorie sub control judiciar implică acordarea de către organele judiciare a unei oportunități persoanei arestate de a demonstra că prin conduita sa nu va mai intra în conflict cu legea.
Solutia instantei este in acord si cu prevederile art 5 par 3 din CEDO conform carora orice persoana arestata in conditiile prev de alin 1 are dreptul sa fie judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata in cursul procedurii.
Astfel cum a subliniat in deciziile de speta CEDO,autoritatile nationale sunt obligate atunci cand decid cu privire la mentinerea starii de arest a unei persoane, sa aiba in vedere masuri alternative de natura sa asigure prezenta acuzatului la proces (a se vedea in acest sens cauza Neumeister Austria din 27 iunie 1968).
Desigur ca pana la pronuntarea unei hotarari definitive de condamnare, inculpatul este prezumat nevinovat, iar atunci cand durata arestarii va depasi o durata rezonabila, in temeiul art 5 3 acesta va trebui eliberat, dar la acest moment procesual tinand seama ca inculpatul este arestat preventiv din data de 29.05.2008, avand in vedere si complexitatea cauzei, la acest moment procesual, lasarea in libertate a inculpatului prezinta pericol pentru ordinea publica.
In ceea ce priveste cererea formulata de inculpat privind inlocuirea masurii arestarii preventive cu cea a obligarii de a nu parasi localitatea, instanta pentru considerentele expuse, a respins-o ca neintemeiata, apreciind că până la acest moment temeiurile care au stat la baza luarii acestei masuri nu s-au schimbat, chiar daca de la luarea masurii arestarii preventive a trecut un interval mai de timp. Astfel, se va avea in vedere si numarul mare de infractiuni pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului, si rezonanta sociala negativa a faptelor, precum si datele ce caracterizeza persoana inculpatului.
Pentru aceste considerente tribunalul a respins cererile de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea si cea de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpat ca neintemeiate.
În termen legal, împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o în sensul nelegalității, apreciind că, după admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar în mod greșit prima instanță a respins ca neîntemeiată, pe fond, această cerere.
În susținere s-a invocat faptul că inculpatul are domiciliu stabil, a cooperat la acoperirea pagubei și sunt întrunite condițiile legale pentru admiterea cererii.
Verificând încheierea recurată potrivit art. 3856alin. 3 cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat.
În mod corect prima instanță, după ce a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a respins-o pe fond întrucât din dosarul cauzei există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat, lăsat în libertate, să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin alterarea și distrugerea mijloacelor de probă, sau alte mijloace, această concluzie putând fi trasă în raport de faptul că inculpatul a folosit o perioadă îndelungată mai multe identități false pentru a se sustrage de la executarea unei pedepse, și, mai ales, pentru încheierea de raporturi contractuale sub această falsă identitate.
Această premiză, reținută în antecedența infracțională, în mod just a determinat prima instanță să aprecieze că nu poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar pentru neîndeplinirea condiției prev. de art. 1602alin. 2 cod procedură penală.
Ca atare, întrucât încheierea recurată este legală și temeinică, recursul de față va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 38515pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C - împotriva încheierii din data de 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr-.
În temeiul art. 192 alin. 2 cod procedură penală,
Obligă recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, astăzi, 21 aprilie 2009.
Președinte de complet, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Jud. fond.:
Red.. Jud. -
Tehnored. Gref.
Ex. 2/23.04.2009
Președinte:Marius Cristian EpureJudecători:Marius Cristian Epure, Viorica Lungu, Răzvan