Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 233/

Ședința publică din data de 11 Aprilie 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu judecător

JUDECĂTOR 2: Corina Voicu

JUDECĂTOR 3: Marioara

Grefier: a

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:

- procuror

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile penale declarate de inculpații, și, toți deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții inculpați:, și, în stare de arest, toți asistați de avocat ales.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

S-a încuviințat apărătorului recurenților inculpați să ia legătura cu aceștia.

Avocat și reprezentanta parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.

Avocat pentru recurenții inculpați, și, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, nu există date din care să rezulte că inculpații ar mai săvârși și alte infracțiuni și nu există pericolul că ar putea să zădărnicească în vreun fel aflarea adevărului, dacă ar fi vrut să facă acest lucru puteau să îl facă având în vedere că fiecare dintre ai au acasă o rudă sau pe cineva cunoscut care să facă acest lucru.

Precizează, de asemenea că în faza de urmărire penală atât inculpații cât și apărătorii acestora nu au avut posibilitatea de a lua la cunoștință de conținutul dosarului de urmărire penală, iar toate probele solicitate în apărare au fost respinse de procurorul de la DIICOT. Solicită ca instanța de judecată să aibă în vedere persoana fiecăruia dintre inculpați și pericolul generat de persoana acestora, nu pericolul social al faptelor pe care se presupune că inculpații le-au săvârșit și sunt cercetați.

Totodată mai arată că, în cauză fiind vorba de foarte multe părți vătămate și civile străine, dosarul urmând a se soluționa într-un termen foarte, situație în care starea de arest a inculpaților s-ar prelungi mult timp,în acest caz s-ar încălca prezumția de nevinovăție.

Reprezentanta parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursurilor ca nefondate, menținerea încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, apreciind că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, având în vedere circumstanțele în care au fost comise infracțiunile de către inculpați, acestea având caracter organizat și formă continuată.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală solicită admiterea recursului, pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, solicită să fie judecat în stare de libertate pentru a-și întreține familia. În urma percheziției la domiciliu nu i s- confiscat decât un telefon mobil și nu știe de ce este acuzat, nu are nici o legătură cu această cauză.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, este nevinovat și dorește să fie judecat în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, să fie judecat în stare de libertate pentru a-și întreține familia.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin încheierea de ședință din data de 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-au respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 22.08.1982 în Râmnicu V, domiciliat în Râmnicu V,-, -.E,.15, județul V, -, fiul lui și, născut la data de 13.02.1985 în municipiul Râmnicu V, domiciliat în Râmnicu V,-, -.A,.43, CNP -, și, fiul lui și, născut la data de 20.09.1980, în Râmnicu V, domiciliat în comuna, sat, județul V, -, toți aflați în prezent în Penitenciarul Colibași. Au fost bligați inculpații la plata sumei de câte 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, la data de 12.11.2007, DIICOT - Biroul Teritorial Argeș, prin ordonanța nr. 13D/P/2007, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților, și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 din Legea nr.39/2003, art.48 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.49 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art.41 alin. 2 Cod penal, în condițiile art.33 lit.a Cod penal.

Prin încheierea nr.110/CC/13.11.2007, Tribunalul Argeșa dispus arestarea preventivă a inculpaților și, în temeiul dispozițiilor art.149/1 și art.148 lit.f Cod pr. penală, pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpaților, reținându-se că în cauză există indicii temeinice din care rezultă că în cursul lunii august a anului 2007, inculpații, împreună cu alte persoane, au constituit un grup infracțional organizat, au introdus fără drept date în sistem informatic, necorespunzătoare adevărului, cu ocazia efectuării de licitații frauduloase pe site-uri de vânzări-cumpărări și au efectuat operațiuni financiare frauduloase. Referitor la inculpatul, tribunalul, prin aceeași încheiere, a respins propunerea de arestare, apreciind că în cauză nu sunt îndeplinite dispozițiilor prevăzute de art.148 lit.f Cod pr.penală, însă, Curtea de APEL PITEȘTIa admis recursul parchetului și a dispus arestarea acestuia.

La data de 25.03.2008, au fost trimiși în judecată inculpații, și împreună cu inculpații:, -, și -, prin rechizitoriul nr.13D/P/2007 al Biroul Teritorial Argeș, având termen de fond la data de 24.04.2008.

Având în vedere gradul deosebit de complex al cauzei de față, întinderea activității desfășurate de către fiecare inculpat, alături de ceilalți membrii ai grupului infracțional, așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, tribunalul a apreciat că la acest moment cererile de liberare provizorie sub control judiciar sunt neîntemeiate, în cauză găsindu-și aplicabilitatea disp. art. 1602alin. 2 Cod pr.penală.

Este adevărat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege (art.160/6 Cod pr.penală) pentru admisibilitatea în principiu a cererilor, dar acest lucru nu conduce automat la admiterea lor, având în vedere faptul că din atitudinea inculpaților rezultă că exista interes din partea acestora de a zădărnici aflarea adevărului în cauză, prin negarea oricărei semnificații reale a probatoriului administrat în aceasta până în prezent. Nu nerecunoașterea săvârșirii faptelor de către inculpați justifică respingerea cererilor, ci discrepanța dintre ceea ce există la dosarul cauzei și negarea absolută a lor reprezintă, până la acest moment, dovada ca în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art.160/2 al.2 Cod pr.penală, dispoziții care justifică respingerea cererilor făcute de către petenți.

Argumentele că inculpații și au câte o firmă de a cărei administrare trebuie să se ocupe și au copii minori în întreținere, iar inculpatul este elev si contribuie la întreținerea familiei sale, nu sunt de natură a impune admiterea cererilor acestora.

In consecință, având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art. 1608aalin. 6 Cod pr. penală, au fost respinse cererile.

Impotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și.

au arătat că încheierea este nelegală și netemeinică, deoarece sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea liberării provizorii și nu există date din care să rezulte că inculpații ar mai săvârși și alte infracțiuni sau pericolul că ar putea să zădărnicească în vreun fel aflarea adevărului. S-au mai invocat nerespectarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale și circumstanțele personale favorabile inculpaților.

Analizând recursurile, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, potrivit art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acestea sunt nefondate.

Este adevărat că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.160/2 alin.1 Cod pr.penală, referitoare la natura infracțiunii și cuantumul pedepsei, dar chiar din conținutul acestui articol, rezultă că acordarea liberării provizorii este posibilitate pentru instanță, nu o obligație.

Chiar dacă în cauză nu s-ar regăsi situațiile în care liberarea provizorie este interzisă de lege, arătate la alin.2 al aceluiași articol, art.160/8a alin.2 Cod pr.penală, impune și o analiză asupra temeiniciei cererii nu doar o examinare formală a acesteia. Din această perspectivă hotărârea instanței de fond apare ca fiind legală și temeinică, având în vedere persoana inculpaților și contribuția fiecăruia la săvârșirea faptelor.

Există indicii în sensul că inculpatul se ocupa cu realizarea de licitații frauduloase pe internet (obținerea de date de cărți de credit, crearea de pagini web false, postarea de anunțuri fictive de vânzare bunuri), datele de transfer transmițându-le altor coinculpați, în scopul încasării banilor. Această contribuție este una importantă pentru existența grupului organizat și reușita activității lui, astfel încât nu se are în vedere doar pericolul abstract al infracțiunilor, ci periculozitatea inculpatului.

sunt și că inculpatul, de asemenea, se ocupa cu săvârșirea de licitații frauduloase pe internet (obținerea de date de cărți de credit, crearea de pagini web false, postarea de anunțuri fictive de vânzare bunuri), datele de transfer transmițându-le lui, în scopul încasării banilor.

Inculpatul avea rolul de a recruta persoane care să încaseze sumele de bani provenite din infracțiuni, ridicate în Anglia, și Canada și retrimise în România, iar după ce le racola, trimitea telefonic datele acestora lui Acesta, după ce efectua transferul, direct sau prin operatori, îi retransmitea lui datele necesare încasării banilor, care le retransmitea "săgeților" și le spunea să ridice banii, ce procent să oprească și să îi predea sumele respective. Există indicii în sensul că inculpatul se ocupa și cu gestionarea banilor și predarea lor, conform înțelegerii, lui.

Se observă că inculpații au avut un rol foarte important în grupul din care făceau parte. Multitudinea actelor materiale reținute în sarcina grupurilor din care făceau parte inculpații, constituie un argument pentru a aprecia că există date în sensul că o dată lăsați în libertate ei ar desfășura același tip de activitate infracțională, așa cum a reținut instanța de fond. Atitudinea inculpaților, de contestare inclusiv a probelor cu caracter tehnic administrate până în prezent, reprezintă un indiciu în sensul intenției de a le altera și de a zădărnici aflarea adevărului, așa cum a reținut prima instanță.

Circumstanțele personale ale inculpaților, care sunt tineri fără antecedente penale și ale căror familii parcurg situații dificile, în opinia inculpaților, nu sunt în vreun fel speciale față de cele ale majorității persoanelor care săvârșesc astfel de fapte și care sunt, de asemenea, persoane tinere și cu un grad de instruire destul de ridicat, astfel încât aceste circumstanțe singure nu pot conduce la admiterea cererii de liberare.

In consecință, constatând că cererile inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar în mod corect au fost respinse ca neîntemeiate, curtea va respinge ca nefondate recursurile, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, îi va obliga pe recurenți la cheltuieli judiciare către stat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 22.08.1982 în Râmnicu V, -, fiul lui și, născut la data de 13.02.1985 în Râmnicu V, CNP - și, fiul lui și, născut la data de 20.09.1980, în Râmnicu V, -, toți deținuți în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 10 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red./Tehnored.

ex.2/21 aprilie 2008

Jud.fond

Președinte:Marius Gabriel Săndulescu
Judecători:Marius Gabriel Săndulescu, Corina Voicu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 233/2008. Curtea de Apel Pitesti