Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 339/2008. Curtea de Apel Pitesti

Dosar nr-.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 339/R/MF.

Ședința publică din 09 iunie 2008

Curtea compusă din:

Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie

PREȘEDINTE: Corina Voicu Judecător

JUDECĂTOR 2: Marioara Dumitru

Judecător: - - -

Grefier: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin:

Procuror:

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de petentul G, fiul lui G și -, născut la data de 20 octombrie 1973, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 06 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, Complet specializat de minori penal, în dosarul nr-.

S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: recurentul petent, în stare de arest și asistat de avocat ales, conform delegației avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Se depune la dosar delegație avocațială din partea avocat, pentru recurent.

Curtea, în baza dispozițiilor art.172 alin.7 din Codul d e procedură penală, permite apărătorului ales al recurentului să ia legătura cu acesta, deoarece se află în stare de arest.

Părțile prezente și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.

Avocat pentru recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii tribunalului și pe fond admiterea cererii inculpatului.

Precizează că respingerea cererii de liberare de către tribunal este incorectă, motivat de faptul că negarea faptelor ar fi fost motivul principal avut în vedere la soluționarea cererii. Susține că la filele 100-102 există declarațiile inculpatului prin care acesta recunoaște săvârșirea faptei.

Arată că instanța trebuie să aibă în vedere participația mică a inculpatului la săvârșirea faptei, participația acestuia constând în faptul că a împrumutat bani unui alt inculpat, neștiind pentru ce se vor folosi banii respectivi. Nu se poate reține că sunt un grup organizat pentru că inculpatul când i-a dat banii împrumut celuilalt inculpat nu l-a întrebat pe cel din urmă la ce va folosi banii.

Insistă asupra faptului că instanța trebuie să aibă în vedere situația grea a inculpatului, mama acestuia a murit și după 4 luni de la decesul acesteia a fost arestat, precum și starea de sănătate a inculpatului care este precară.

Precizează că inculpatul a recunoscut fapta și a ajutat organele de anchetă făcând un denunț împotriva unui alt infractor. Solicită de asemenea, reținerea circumstanțelor reale și personale ale inculpatului, să se țină cont că nu este recidivist, nu prezintă pericol public și are familie.

Depune la dosar practică judiciară și arată că deja cuantumul prejudiciului a fost depus la CEC.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului inculpatului, ca nefondat.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate.

C URTEA:

Deliberând, constată:

Prin încheierea de ședință din 6 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a espins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de petentul-inculpat G, fiul lui G și -, născut la data de 20.10.1973, în, județul A, domiciliat în aceeași localitate, CNP -, în prezent deținut în Spitalul Penitenciar Colibași, fiind obligat acesta la 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, la data de 03.06.2008, inculpatul G, prin apărător, a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

Din actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr.58D/P/18.01.2008, inculpatul Gaf ost trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.7 din Legea nr.39/2003, art.24 alin.1,2 și art.25 și 27 al.1 pct.1 din Legea nr.365/2002, cu aplic.art.33 lit. Cod penal.

Împotriva inculpatului s-a dispus reținerea și arestarea preventivă începând cu 30.10.2007, în baza încheierii nr.105/CC/30.10.2007, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală în dosarul nr-.

Având în vedere gradul complex al cauzei de față, întinderea activității desfășurate de către inculpat, alături de ceilalți membrii ai grupului infracțional, așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, în baza căruia a fost sesizată instanța de judecată, tribunalul a apreciat că la acest moment cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată, în cauză găsindu-și aplicabilitatea dispozițiile art.1602alin. 2 Cod pr.penală.

Susținerea inculpatului că este bolnav și contribuie la întreținerea familiei sale, în opinia tribunalului, nu sunt de natură a impune admiterea cererii acestuia. In consecință, având în vedere cele arătate mai sus, în temeiul dispozițiilor art.160/8a alin.6 Cod pr.penală, tribunalul a respins cererea ca neîntemeiată.

Impotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că întrunește condițiile prevăzute de lege pentru a fi pus în libertate sub control judiciar, că nu este reală concluzia tribunalului, în sensul că inculpatul ar nega faptele, deoarece acesta le-a recunoscut, iar ponderea participației inculpatului la săvârșirea faptei este foarte mică.

Au fost invocate și circumstanțele personale, respectiv starea de sănătate precară și situația familială grea, precum și împrejurarea că inculpatul a făcut un denunț împotriva unei alte persoane.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acesta este nefondat.

Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni grave, așa cum sunt considerate infracțiunile informatice și constituirea unui grup criminal organizat.

Art.160/2 Cod pr.penală, în condițiile în care sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale unei cereri, instituie doar o vocație la liberarea provizorie nu o obligație pentru instanțe de aod ispune. Cererea trebuie analizată sub aspectul temeiniciei ei, conform art.160/8a alin.2 Cod pr.penală, astfel că în mod corect tribunalul, deși a constatat întrunirea condițiilor de admisibilitate a cererii, a respins-o ca neîntemeiată.

Apărările formulate de inculpat nu au corespondent în datele dosarului. Imprejurarea că inculpatul se presupune că a contribuit la cumpărarea de dispozitive electronice în vederea falsificării de carduri și că, ulterior, a participat la activitățile de procurare a banilor din conturile persoanelor vătămate, în vederea recuperării propriilor bani, nu poate fi reținută ca fiind o contribuție de mică importanță care să constituie elementul decisiv pentru punerea lui în libertate.

Pe de altă parte, rechizitoriul a fost întocmit la data de 18 ianuarie 2008, iar probatoriul nu a fost administrat în întregime. Inculpatul este arestat de circa 8 luni, durată care față de complexitatea cauzei nu este una excesivă, iar starea de sănătate a acestuia nu este una semnificativ alterată, astfel încât să nu-i permită executarea măsurii preventive. Or, față de toate acestea, curtea constată că nu se impune punerea în libertate a inculpatului.

In consecință, constatând legală și temeinică încheierea atacată, în baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, recursul inculpatul va fi respins, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul G, fiul lui G și -, născut la data de 20 octombrie 1973, în prezent aflat în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 06 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Obligă recurentul-petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 09 iunie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored./ex.2

Jud.fond

26 iunie 2008

Președinte:Corina Voicu
Judecători:Corina Voicu, Marioara Dumitru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 339/2008. Curtea de Apel Pitesti