Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 353/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 353/
Ședința publică din 22 Mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu JUDECĂTOR 2: Elena Minodora Rusu
JUDECĂTOR 3: Teodora
Judecător - G--
Grefier
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Pitești este reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul(fiul lui și al lui, născut la 23 Aprilie 1951)în prezent aflat în ARESTUL A, împotriva încheierii nr.182 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-inculpat G, în stare de arest, asistat de avocați aleși și G, potrivit delegațiilor depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza disp.art. 172 alin 2 cod procedură penală se permite apărătorilor aleși să ia contact cu inculpatul, deoarece se află în stare de arest.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri de fond.
Apărătorul recurentului-inculpat G, avocat G, solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii nr.182 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția penală, în dosarul nr- și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Arată că la data la care s-a luat măsura arestului preventiv în motivare s-a precizat că există indicii de săvârșire a faptelor și că se impune luarea acestei măsuri, ori la audierea inculpatului acesta a relatat că dorește să colaboreze la continuarea cercetărilor.
Cererea de liberare provizorie nu poate fi acordată în cazul în care există date că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, însă în cazul de față nu se poate afirma acest lucru despre inculpat deoarece acesta a colaborat cu organele de cercetare, iar probele se află deja in posesia parchetului inculpatul neputând altera nici un mijloc de proba.
De asemenea precizează că starea de sănătate a inculpatului este precară iar la dosar ar fi trebuit să existe acte medicale care să susțină afirmațiile sale.
Avocat pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie, depunând la dosar acte medicale cu privire la starea de sănătate a inculpatului.
Arată că la dosar, în volumul 11,filele 88, se află o declarație in extenso a recurentului inculpat pe care judecătorul fondului nu a avut-o în vedere la pronunțarea hotărârii, deoarece inculpatul a precizat că dorește să coopereze cu organele de urmărire penală și vrea să se afle adevărul în cauză, iar ipoteza că ar putea săvârși o altă infracțiune nu este plauzibilă, neexistând nicio probă că inculpatul ar putea săvârși o altă infracțiune, mai ales că la data de 13.04.2009 acesta si-a dat demisia din funcția ocupată.
De asemenea având în vedere disp.art. 136 alin.8 și 136 alin 2 Cod procedură penală curtea va observa că cererea de față este perfect admisibilă, urmând a se reține și situația excepțională profesională a inculpatului, faptul că alți inculpați din această cauză au fost puși în libertate si nu au impietat cu nimic buna desfășurare a procesului penal precum și starea gravă de sănătate a inculpatului.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat și mentinerea ca legală și temeinică a împotriva încheierii nr.182 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția penală, în dosarul nr-, având în vedere infracțiunile în formă continuată săvârșite de acesta, precum și obiectul lor reprezentat de o sumă ridicată.
Infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este o infracțnu pot iune de corupție ce presupune un subiect activ calificat, acesta având calitatea de președinte al Comisiei Centrale a, iar discuțiile care au încercat mai mult să dovedească nevinovăția inculpatului, nu probează că inculpatul nu va putea încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
De asemenea în cauză nu s-au administrat toate probele, se fac cercetări în continuare și pentru alte fapte de natură penală, iar prin punerea in libertate sub controlul judiciar a inculpatului, consideră că s-ar zădărnici aflarea adevărului și cu privire la celelalte aspecte pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și față de viitoarele cercetări.
Recurentul inculpat G, având ultimul cuvânt potrivit disp.art. 385/13 alin.3, solicită admiterea recursului, judecarea lui în stare de libertate, precizând că va respecta toate obligațiile pe care instanța le va stabili în sarcina sa.
CURTEA
Asupra recursului penal formulat;
Deliberând, constată:
Prin încheierea nr.82 din 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul penal nr-, în baza art.160/8 alin.6 Cod pr.penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 23 aprilie 1951, în prezent aflat în Arestul
In baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
La data de 15 mai 2009, pe rolul Tribunalului Argeșa fost înregistrată sub nr-, cererea inculpatului G, prin care solicita liberarea sa sub control judiciar, invocând în acest sens faptul că nu sunt probe concludente privind infracțiunile imputate, că nu poate influența bunul mers al anchetei și că nu are antecedente penale.
Tribunalul, analizând această cerere, a reținut că prin încheierea nr.23 din 23 aprilie 2009 Tribunalului Argeș, s-a dispus, între altele, arestarea preventivă a inculpatului G, măsură prelungită ulterior, în executarea căreia se află în prezent inculpatul.
Față de prevederile art.160/2 alin.1 și 2 Cod pr.penală, tribunalul a apreciat, având în vedere economia întregii reglementări a instituției liberării, că aceasta este o măsură facultativă și, pe cale de consecință, beneficiul acordării ei nu se constituie într-un drept al inculpatului ci doar într-o vocație a acestuia.
Ca urmare, pe aceste considerente, tribunalul a analizat oportunitatea luării măsurii arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art.143 și art.148 alin.1 lit.f Cod pr.penală, precum și ale art.159 Cod pr.penală, cu consecința menținerii sau nu în continuare a privării de libertate a inculpatului.
In acest sens, tribunalul reține că faptele imputate inculpatului există, conform celor constatate prin intermediul interceptărilor telefonice, a declarațiilor martorului, și altele, arătând că astfel de fapte sunt de o gravitate deosebită apreciată ca atare și de legiuitor, prin pedepsirea acestora cu închisoare mai mare de 4 ani.
In ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, se consideră că acesta urmează să fie evaluat prin prisma naturii faptelor reținute în sarcina inculpatului, numărul acestora, urmările produse, valoarea sumei oferite drept mită, numărul persoanelor implicate, poziția pe care inculpatul o ocupa în cadrul Comisiei Centrale a din cadrul Federației Române de.
Făcând referire la jurisprudența CEDO, tribunalul a arătat că luarea măsurii arestării preventive și prelungirea stării de arest corespunde unei nevoi imperioase pentru asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, așa cum rezultă și din prevederile legislației penale naționale ale art.136 alin.1 Cod pr.penală, invocând, de asemenea, tot din jurisprudența CEDO faptul că interesul public al menținerii ordinii trebuie să prevaleze înaintea dreptului persoanei deținută la liberare.
Totodată, tribunalul mai arată că în cauză pot fi reținute anumite întârzieri ale procedurii imputabile inculpatului, care a optat pentru sesizarea instanței cu diverse cereri de liberare sub control judiciar, îngreunând mersul anchetei, afectându-se astfel, într-un anume mod, buna desfășurare a procesului penal.
De asemenea, instanța de fond mai reține că în cauză inculpatul G are calitatea de funcționar sau funcționar public, circumscrisă prevederilor art.147 alin.2 Cod penal, urmând a fi asimilat unui subiect activ al infracțiunii imputate, întrucât exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat, dar de interes public, așa cum este Comisia Centrală a din cadrul Federației Române de.
Ca atare, pe considerentele expuse, tribunalul a apreciat că cel puțin pentru acest moment se impune menținerea inculpatului în stare de arest, neimpunându-se o altă măsură mai favorabilă inculpatului, cum ar fi cea solicitată, măsură ce nu se justifică.
In consecință, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Impotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticând soluția sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, susținând, în esență, următoarele:
-Nu există date din care să rezulte că va încerca zădărnicirea aflării adevărului, deoarece printr-o ultimă declarație dată a precizat că va coopera cu organele de urmărire penală, probele aflându-se, de altfel, la dispoziția parchetului și nu pot fi alterate, susținând, totodată, și că nu există date că ar putea săvârși o altă infracțiune, cu atât mai mult cu cât și-a dat demisia din funcția ocupată.
-In cauză sunt incidente prevederile art.136 alin.2 Cod pr.penală, și art.136 alin.8 Cod pr.penală, ceea ce impune admiterea cererii sale, având în vedere că și alți inculpați din această cauză au fost puși în libertate și nu au împiedicat buna desfășurare a procesului penal.
-Starea sa de sănătate este precară, este gravă, conform actelor depuse la dosar, ceea ce determină, și sub acest aspect, punerea sa în libertate sub control judiciar.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea reține următoarele:
In primul rând, criticile invocate trebuie circumscrise cadrului legal incident cererii de liberare provizorie formulată de inculpat, reglementată de dispozițiile art.160/2 Cod pr.penală.
Astfel, pentru admisibilitatea unei astfel de cereri, se impune, potrivit art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, menționat, să nu existe date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Chiar dacă prevederile menționate ale art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, ar fi incidente în cauză, în sensul susținerilor inculpatului că nu sunt date care să conducă la zădărnicirea aflării adevărului, prin alterarea probelor, cu atât mai mult cu cât inculpatul în ultima declarație dată de care face vorbire a arătat că dorește să coopereze cu organele de urmărire penală și că nu ar exista nici date cu privire la posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni dacă ar fi pus în libertate, totuși, așa cum corect apreciază tribunalul, o atare situație nu conduce direct la admisibilitatea cererii, întrucât este facultatea instanței de a decide în acest sens, conform prevederilor art.160/2 alin.1 Cod pr.penală.
O atare susținere, privind facultatea instanței de a decide liberarea provizorie chiar dacă ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art.160/2 alin.1 Cod pr.penală, se întemeiază pe formula uzitată în acest text și anume "se poate acorda".
Cu referire la acest aspect, în aprecierea curții, în mod just tribunalul a considerat că se impune a se avea în vedere și pericolul concret pentru ordinea publică, prin prisma naturii faptelor reținute în sarcina inculpatului, referirea la jurisprudența CEDO fiind relevantă, așa cum menționează tribunalul, cu privire la prioritatea interesului public de a se menține starea de arest, față de interesul persoanei de a fi pus în libertate.
De altfel, curtea consideră că acordarea sau nu a liberării provizorii, mai exact facultatea instanței în acest sens, trebuie să fie privită și prin îndeplinirea scopurilor măsurilor preventive ce se realizează și prin liberarea provizorie, așa cum este menționat în prevederile art.136 alin.2 Cod pr.penală, scop ce vizează buna desfășurare a procesului penal.
Or, acest scop prevăzut de art.136 alin.2 Cod pr.penală, nu poate disociat de scopul mai general al procesului penal prevăzut de art.1 alin.2 din Codul d e pr.penală, în care se arată că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.
Ca urmare, având în vedere presupusele fapte pentru care este cercetat inculpatul, de luare de mită, constând în aceea că ar fi primit de la inculpatul G, patron al Clubului FC A, suma totală de 290.000 lei pentru a promova un arbitru și pentru a desemna numai anumiți arbitri în anumite jocuri oficiale pentru a favoriza echipa A, numărul mare de persoane implicate în această cauză și sumele foarte mari primite, raportate la suma totală arătată mai înainte, perioada mare de timp în care se presupune că au fost săvârșite, persoana inculpatului, cu referire la funcția sa de președinte al Comisiei Centrale a, din cadrul Federației Române de, de care s-a folosit pentru a influența, în schimbul unor sume de bani, rezultatul unor meciuri de fotbal, ce s-ar obține departe de spiritul de obiectivitate și de competiție ce trebuie să anime orice dispută sportivă, la care se adaugă pericolul social al acestor fapte pentru care incriminarea legiuitorului este foarte severă, pericol reflectat și prin frecvența unor asemenea infracțiuni de corupție, toate acestea îndreptățesc instanța de recurs să aprecieze că scopul procesului penal, așa cum este menționat în art.1 Cod pr.penală, vizând mai ales apărarea ordinii de drept, prevenirea infracțiunilor și educarea cetățenilor în spiritul legii, nu poate fi realizată la acest moment decât prin privarea în continuare de libertate a inculpatului.
Ca atare, celelalte critici formulate, în sensul că alți inculpați în această cauză sunt puși în libertate sau că starea sa de sănătate este precară, nu pot fi apreciate ca relevante în cauză, pe de o parte, pentru că activitatea infracțională în această cauză cu mulți inculpați nu este identică, recurentul, prin poziția sa având o contribuție importantă la desfășurarea acesteia, iar, pe de altă parte, pentru că starea de sănătate este un alt criteriu ce nu poate fi circumscrisă celor incidente instituției procesuale a liberării provizorii sub control judiciar.
Așa fiind, față de considerentele mai sus expuse, curtea apreciază că în cauză soluția pronunțată de tribunal este legală și temeinică, impunându-se, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de către inculpat, acesta urmând a fi obligat, în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la 23 aprilie 1951, în prezent aflat în Arestul A, împotriva încheierii nr.182 din data de 18 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș -Secția penală, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat să plătească 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
10 iunie 2009
Președinte:Dumitru DiaconuJudecători:Dumitru Diaconu, Elena Minodora Rusu, Teodora
