Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 351/2009. Curtea de Apel Pitesti

R O MÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 351/R-MF

Ședința publică din 22 Mai 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Dumitru Diaconu

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G--

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier

-Parchetul pe de lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin procuror

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de inculpații(fiul lui G și al lui, născut la 05 Mai 1980),(fiul lui G și al lui, născut la 15 Mai 1981),(fiul lui și al lui, născut la 11 1981),(fiul lui și al lui, născut la 25 1981), în prezent aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentii inculpati, și - -, în stare de arest, asistati de avocat ales potrivit delegației depuse la dosar, si avocat din oficiu potrivit delegației nr. 2071/22 mai 2009 emisă de Baroul Argeș.

Procedura este legal îndeplinită.

În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat, din oficiu pentru recurentul inculpat, solicită acordarea onorariului întrucât s-a prezentat la instanță la termenul stabilit și a studiat dosarul în vederea pregătirii apărării.

Avocat pentru recurenții inculpați arată că este de acord cu acordarea onorariului avocatului din oficiu, iar în baza disp.art. 172 alin.2 Cod procedură penală ia contact cu aceștia, întrucât se află în stare de arest.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri de fond.

Apărătorul recurenților inculpați, avocat, solicită admiterea recursurilor, casarea încheierii din data de 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, iar pe fond judecarea inculpaților în stare de libertate.

În cauză trebuie verificat dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii mai subzistă și în ce măsură acestea sunt și suficiente pentru menținerea măsurii.

Apărătorul recurenților apreciază că instanța trebuie să se raporteze atât la încadrarea dată de grup organizat, cât și la circumstanțele personale ale fiecăruia dintre inculpați și la pericolul social pe care aceștia îl prezintă.

Reprezentantul parchetului solicită respingerea ca nefondat a recursurilor declarate de inculpați și de menținere ca legală și temeinică a încheierii din data de 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, urmând a se reține rolul pe care inculpații l-au avut în cadrul grupului și faptul că au atras în această activitate și alte persoane, aspecte care conduc la ideea că aceștia reprezintă pericol social concret.

De asemenea solicită să fie avut în vedere pericolul social al faptelor care sunt deosebit de grave, inculpații săvârșindu-le în mod repetat și organizat, iar rolul fiecăruia fiind foarte bine stabilit.

Recurenții inculpai:, - - și, având pe rând ultimul cuvânt potrivit disp.art. 38513alin.3 Cod procedură penală solicită să fie cercetați în stare de libertate.

CURTEA

Asupra recursurilor penale formulate;

Prin încheierea din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, în baza art. 3002rap.la art.160 din Codul d e procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților:

-, fiul lui G și, născut la data de 05.05.1980 în S, județul O, cu domiciliul în D, Str.- -, -.D,.9, CNP -, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.49 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.215 alin. 1,2,3 și 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.42, alin.1 si 2 din Legea nr.161/2003 cu aplic art.41, alin.2 Cod penal, art.46 alin.2 din Legea nr.161/2003 și art.7 din Legea nr.39/2003, toate cu aplicarea art.33, lit. a și b Cod penal;

-, fiul lui G si, născut la data de 15.05.1981, în D, județul V, cu domiciliul în sat, comuna, județul V, CNP -, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.25 Cod penal rap.la art.49 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.25 rap.la art.215 alin.1,2,3 și 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, și art. 7 din Legea 39/2003, toate cu aplic. art. 33, lit. a și b Cod penal;

-, fiul lui și -, născut la data de 11.12.1981 în D, județul V, cu domiciliul în D, -, -.B,.10, CNP -, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 26 Cod penal rap.la art.49 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art.26 rap.la art. 215 alin. 1,2, 3 și 5 Cod penal, cu aplic. art.41 alin. 2 Cod penal, și art. 7 din Legea 39/2003, toate cu aplic.art. 33, lit. a și b Cod penal.

-, fiul lui - și, născut la data de 25.09.1981 în D, județul V, cu domiciliul în D,-, -. A,. 17, județul V, CNP -, trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 49 din Legea nr.161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 215 alin. 1,2,3 și 5 cu aplic. art.41 alin. 2 Cod penal și art. 7 din Legea 39/2003, toate cu aplic.art. 33, lit. a și b Cod penal.

S-a stabilit termen de verificare a arestării preventive 6 iulie 2009.

În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, au rămas în sarcina acestuia.

Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpaților, tribunalul a constatat că temeiurile care au stat la baza acestei măsuri nu s-au schimbat, existând probe certe că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, iar pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpaților este mai mare de 4 ani închisoare.

Nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 140 din Codul d e procedură penală și nici nu există cauze de revocare sau înlocuire a arestării preventive a inculpaților.

S-a observat, astfel, că măsura arestării preventive a fost luată cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 5 din CEDO și art. 23 din Constituția României, cum și a dispozițiilor Codului d e procedură penală, privind luarea acestei măsuri.

Din dosarul de urmărire penală se desprind cu certitudine indicii și probe temeinice că inculpații sunt autorii infracțiunilor pentru care sunt trimiși în judecată (conținutul convorbirilor telefonice, datele stocate pe sistemele informatice, declarațiile părților vătămate și ale martorilor).

Pericolul concret pentru ordinea publică pe care inculpații îl prezintă a fost apreciat în funcție de modalitatea în care s-au constituit într-un grup organizat și au săvârșit faptele după un plan bine pus la punct, inculpatul inducând în eroare pe persoanele vătămate, prin oferirea spre vânzare a unor produse pe care nu le avea, în timp ce inculpatul - ridica sumele de bani, pentru a ascunde că în spatele acestor acțiuni se afla inculpatul. Astfel a procedat și inculpatul - -, care l-a racolat pe inculpatul -, pe care-l punea să ridice sumele de bani provenite din licitațiile frauduloase.

S-a subliniat că la nivelul județului V acest gen de infracțiuni cunoaște o amploare deosebită, de natură a crea în rândul comunității un sentiment de insecuritate, prin lipsa încrederii în tranzacțiile on-line.

Numai după îndeplinirea procedurii de citare cu toate părțile se va pune în discuție valoarea probelor administrate, dacă aceste probe au fost administrate cu respectarea cerințelor prevăzute de lege și dacă ar putea constitui temei al vinovăției sau nevinovăției inculpaților.

Faptul că au trecut circa 8 luni de la arestarea preventivă a inculpaților, situația personală a acestora, lipsa antecedentelor penale, vârsta, conduita anterioară bună, faptul că unii dintre ei au contractat credite bancare, nu a putut constitui cauza de revocare a acestei măsuri, ori de înlocuire a ei cu o altă măsură preventivă.

Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs inculpații, și - -, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea, cu consecința revocării măsurii preventive luate împotriva lor, susținând punctul de vedere contrar celui îmbrățișat de judecătorul fondului, anume că temeiurile avute în vedere la arestare nu mai sunt valabile astăzi, date fiind circumstanțele personale ale fiecăruia dintre recurenți.

Analizând hotărârea atacată sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. ultim din Codul d e procedură penală, curtea constată că recursurile sunt nefondate.

Reținem, astfel, că cei în cauză au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul T- Biroul Teritorial Vâlcea nr. 155/B/P/2005 din data de 17.03.2009, reținându-se în sarcina lor infracțiunile de constituire a unui grup organizat, în vederea comiterii de fraude informatice.

Arestarea lor a fost dispusă prin încheierea nr. 46 din 25 2008 a Tribunalului Vâlcea, în temeiul art. 148 lit. f) Cod de procedură penală, însușindu-se punctul de vedere al acuzării, cu privire la existența unor indicii temeinice potrivit cărora cei patru inculpați, în perioada 2005-2008, prin accesarea nelegală a unor conturi ce aparțineau companiei E-, prin crearea unor site-uri capcană, în cuprinsul cărora ofereau mincinos spre vânzare diferite bunuri (în special utilaje agricole și telefoane mobile), precum și prin lansarea on-line a unor licitații frauduloase, au prejudiciat foarte mulți cetățeni străini.

S-a constatat că organizatorul grupului infracțional este inculpatul, care a atras în activitatea infracțională pe ceilalți inculpați, iar inculpatul - i-a racolat pe numiții, și -, pentru ca aceștia să ridice banii transferați din străinătate, ce proveneau din fraude informatice. De altfel, anterior racolării, această activitate era desfășurată de inculpatul.

de racolare a desfășurat și inculpatul - - -, care îl conducea pe inculpatul - la unitățile, în vederea ridicării banilor.

Probele propuse de acuzare l-au condus pe judecătorul învestit cu propunerea de arestare la concluzia că inculpații au acționat ca un grup organizat, fiecare având roluri precise în structura grupului.

Cauza de față are un caracter complex, dat fiind numărul mare al faptelor ce li se impută inculpaților, precum și al părților vătămate, ce sunt cetățeni ai altor state.

Față de această situație, termenul rezonabil al arestării nu s-a scurs, iar în ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a recurenților - inculpați l-ar prezenta, acesta nu s-a estompat în perioada de timp scursă de la luarea măsurii preventive, întrucât amploarea activității infracționale, modul în care (astfel cum rezultă din probele administrate până la acest moment) cei în cauză au înțeles să acționeze, constituindu-se într-un grup în cadrul căruia fiecare membru avea atribuții precis determinate.

Nu este de ignorat sentimentul de insecuritate creat prin actele frauduloase ce fac obiectul cauzei, de neîncredere în seriozitatea tranzacțiilor comerciale realizate on-line, tulburarea socială ce persistă, datorită numărului tot mai mare de tineri atrași de mirajul unor câștiguri facile, care au cunoștințe în domeniul informaticii și care, în lipsa unei reacții prompte din partea organelor judiciare chemate să restabilească ordinea de drept, se simt încurajați să urmeze exemplul inculpaților, pentru a se îmbogăți rapid.

Se mențin, prin urmare, temeiurile care au stat la baza arestării, iar hotărârea prin care s-a constatat legalitatea și temeinicia acestei măsuri preventive este legală și temeinică.

Pentru cele ce preced, va fi pronunțată o soluție de respingere a recursurilor promovate împotriva ei, ca nefondate, în conformitate cu art. 385/15 pct. 1 lit. b) din Codul d e procedură penală.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 din cod,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații(fiul lui G și al lui, născut la 05 Mai 1980), (fiul lui G și al lui, născut la 15 mai 1981), (fiul lui și al lui -, născut la 11 1981), (fiul lui - și al lui, născut la 25 1981), în prezent aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii din data de 11 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, Secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurenții inculpați:,și - -, la 100 lei cheltuieli judiciare statului, iar pe la 150 lei cheltuieli judiciare cu același titlu, din care suma de 50 lei reprezentând onorariu parțial avocat din oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Gh.

Grefier,

Red.Gh.

Tehnored.

Ex.2/15.06.2009

Jud.fond

Președinte:Dumitru Diaconu
Judecători:Dumitru Diaconu, Teodora Gheorghe Sorescu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 351/2009. Curtea de Apel Pitesti