Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - liberare provizorie sub control judiciar -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANTA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR.381

Ședința publică de la 22 mai 2008

PREȘEDINTE: Onița Dumitru JUDECĂTOR 2: Mihai Marin

- - JUDECĂTOR 3: Mirela Ciurezu

- - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul -, împotriva încheierii din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, apărător ales.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, au fost depuse motive scrise de recurs și întrucât nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispoz.art.38513Cod pr.penală, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond, în principal, admiterea cererii de liberare provizorie și punerea în libertate a inculpatului, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar în subsidiar, înlocuirea măsurii procesuale cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara sau măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea,

Reprezentantul Parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat.

Inculpatul recurent având cuvântul declară că își însușește concluziile apărătorului său.

CURTEA

Asupra recursului penal de față;

În aplicarea dispoz.art.38514Cod pr.penală, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 19 mai 2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolj, a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul - fiul lui și, născut la data de 30 martie 1972, în comuna, județul G, cu domiciliul în C,-, Bl.25.1.1, același județ, CNP -, în prezent deținut preventiv în Penitenciarul d e Maximă Siguranță

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev.de art.12 alin.1, alin.2 lit.a, cu referire la art.2 pct.2 lit.c din Legea 678/2001, modificată și completată prin OUG nr.79/2005, infracțiune săvârșită în condițiile prev.de art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în anul 2007 a racolat și transportat în Italia, mai multe fete sub pretextul că vor fi angajate "dame de companie în localuri", însă ajunse acolo, inculpatul împreună cu le-a transportat în cluburi de noapte și le-a obligat să întrețină relații sexuale cu clienți, banii obținuți fiind încasați de către aceștia.

A reținut instanța că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind liberarea provizorie sub control judiciar, având în vedere că inculpatul a exercitat presiuni și amenințări asupra părților vătămate și a martorilor pentru a nu declara realitatea cu privire la activitatea infracțională desfășurată.

Situația de fapt relatată și rezolvările juridice adoptate s-au întemeiat pe cererea formulată de către inculpat și probatoriile administrate în dosar nr- al Tribunalului Dolj, raportate la dispozițiile legale în materie.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen inculpatul -, criticând-o ca fiind netemeinică, motivat de faptul că în mod greșit i-a fost respinsă cererea, având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar starea de arest a inculpatului durează de o perioadă mare de timp. A solicitat în teză subsidiară, înlocuirea măsurii procesuale cu una din măsurile a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Recursul este nefondat.

Analizând probatoriile administrate în cauză și încheierea pronunțată, în raport de motivele de casare invocate, Curtea reține că inculpatul este trimis în judecată în stare de arest preventiv pentru săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave.

Măsura procesuală a arestării preventive a fost instituită cu respectarea dispozițiilor prev.de art.148 Cod pr.penală, rap.la art.143 și 136 Cod pr.penală și a fost cenzurată de mai multe ori de către instanța de control judiciar.

Potrivit dispozițiilor prev.de art.1601Cod pr.penală, în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar, în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, însă în conformitate cu dispoz.art.1602alin.2 Cod pr.penală, aceasta nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a- împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În speța de față, rezultă fără dubiu că inculpatul recurent, ca de altfel și ceilalți inculpați din cauză au exercitat presiuni și amenințări asupra părților vătămate, cât și asupra unor martori, iar inculpatul - a desfășurat și alte manopere în scopul de a demonstra că părțile vătămate au fost racolate pentru desfășurarea unor alte activități, astfel că, în mod justificat și motivat, instanța de fond a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, constatând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.

În ceea ce privește teza subsidiară, invocată de către recurent, este adevărat că, în conformitate cu dispoz.art.139 Cod pr.penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acelei măsuri, însă în cauză acestea nu s-au schimbat în sensul solicitării inculpatului.

Pe cale de consecință, cum susținerile inculpatului recurent nu dau conținut cazurilor de casare invocate, iar la examinarea din oficiu în limitele prevăzute de art.3859Cod pr.penală, nu se constată altele, în temeiul dispozițiilor prev.de art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins recursul declarat de inculpatul -, iar în baza dispoz.art.192 Cod pr.penală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca fiind nefondat recursul declarat de inculpatul -, împotriva încheierii din 19 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.

Obligă recurentul la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 22 mai 2008.

- - - - - -

Grefier,

Red.jud.MM

PS/23.05.2008

22 mai 2008

- Administrația Finanțelor Publice Caî ncasa de la rec.inc. -, suma de 30 lei cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Onița Dumitru
Judecători:Onița Dumitru, Mihai Marin, Mirela Ciurezu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 381/2008. Curtea de Apel Craiova