Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 389/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR.389/R/2009
Ședința publică din 22 septembrie 2009
INSTANȚA
Este compusă din:
PREȘEDINTE: Condrovici Adela JUDECĂTOR 2: Munteanu Traian
- - -JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
- - -judecător
-grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Oradea este reprezentat prin procuror - -.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Arestul IPJ S M împotriva încheierii penale nr.189 din 14 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul recurent în stare de arest, asistat de av., potrivit delegației de la dosar.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Apărătorul inculpatului recurent nu are alte cereri.
Reprezentantul DNA -Serviciul Teritorial Oradea nu are alte cereri.
Nefiind excepții sau alte cereri de formulat, curtea consideră cauza lămurită iar în baza art.385 ind.13 Cod procedură penală acordă cuvântul asupra recursului.
Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului declarat în cauză, casarea încheierii instanței de fond în sensul admiterii cererii cu consecința liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului. Consideră că trebuie avute în vedere următoarele aspecte: inculpatul s-a prezentat de bunăvoie la cererea organului de urmărire penală, nefiind necesară emiterea unui mandat de aducere, a avut o atitudine cooperantă, la percheziția domiciliară nu s-au găsit bunuri provenite din activitatea de contrabandă cu țigări, nu a avut nici o contribuție la infracțiunea de dare de mită iar contribuția sa efectivă la activitatea de contrabandă a fost limitată. Apreciază că în acest context, pericolul concret pentru ordinea publică nu subzistă, inculpatul nu este un infractor periculos, pe de altă parte, sunt de reținut circumstanțele atenuante ce pledează în favoarea acestuia, are în întreținerea sa un copil în vârstă de 7 ani, întreține o mamă și doi bunici, toți suferind de afecțiuni grave de sănătate.
Reprezentantul DNA - Serviciul Teritorial Oradea a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a menține ca legală și temeinică încheierea pronunțată de instanța de fond. În esență, apreciază că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată raportat la infracțiunile imputate inculpatului, respectiv prev.art.7 din 39/2003 și contrabandă în formă calificată, de prejudiciul cauzat, care este de peste 150.000 euro și că activitatea acestuia nu poate să fie scoasă din acel ansamblu infracțional.
În baza art.385 ind.13 al.3 Cod procedură penală i s-a acordat ultimul cuvânt inculpatului recurent, acesta solicitând cercetarea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL deliberând,
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea nr. 189 din 14 septembrie 2009 Tribunalul Satu Mare n baza art.160 indice 8a alin.6 raportat la art.160 indice 2 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea formulată de către inculpatul, privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.14/21.08.2009 emis de către Tribunalul Satu Mare în dosar nr- în baza Încheierii nr.29/21.08.2009.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la instanță, inculpatul prin avocat, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză să se dispună liberarea sa provizorie sub control judiciar în temeiul disp.art.160 ind.8a alin.2 Cod procedură penală.
Potrivit disp.art.160 ind.1, art.160 ind.2 alin.1 și 2 Cod procedură penală, în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar.
Liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă caracterul facultativ și subiectiv al acestui beneficiu recunoscut de lege în favoarea inculpatului arestat preventiv, ce presupune verificarea condițiilor pentru considerații ce privesc persoana inculpatului, astfel că prima instanță a apreciat dacă scopurile procesului penal sunt asigurate prin garanția care o oferă persoana inculpatului și obligațiile pe care i le poate impune instanța în cazul liberării.
În cauză, față de inculpatul a fost luată măsura arestării preventive prin Încheierea nr.29/21.08.2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr- ca urmare a propunerii formulate de către procurorul din cadrul DNA, pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prev.de art.7 din Lg.nr.39/2003 și contrabandă calificată, prev.de art.270 raportat la art.274 din Lg.nr.86/2006.
Din cuprinsul actelor și lucrărilor aflate în dosar nr.45/P/2009 al DNA - Biroul Teritorial Satu Mare rezultă că inculpatul a aderat la grupul infracțional organizat, inițiat și coordonat de către inculpații și Halas, având ca și responsabilitate asigurarea legalității transporturilor de țigări de la frontieră până la un depozit clandestin din S M, precum și distribuirea țigărilor către beneficiari, respectiv încasarea sumelor de bani și plasarea mai departe a acestora după reținerea unui comision.
Modalitatea concretă de comitere a faptelor de către inculpat, prin asocierea mai multor persoane, prin folosirea unor metode infracționale elaborate privind protejarea împotriva detecției și capturării de către poliție, cercetarea traseelor auto cu antemergători, folosirea mai multor telefoane mobile pentru comunicare și a unui limbaj criptat pentru transmiterea mesajelor între membrii grupului indică gradul ridicat de pericol social al faptelor ce se impută inculpatului.
Poziția subiectivă a inculpatului adoptată în cursul urmăririi penale, respectiv descrierea în parte a activității infracționale ce i se impută, trebuie apreciată și în raport de probele de vinovăție strânse în cursul urmăririi penale și nu este în măsură să reducă pericolul social pe care inculpatul îl reprezintă.
Împrejurările mai sus arătate privind participarea inculpatului la comiterea faptelor ce i se impută, constituie suficiente date din care rezultă necesitatea împiedicării de a săvârși și alte infracțiuni.
În consecință, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii, instanța de fond a apreciat că cererea nu este întemeiată, neexistând motive temeinice care să justifice soluția admiterii ei, față de necesitatea realizării scopului penal, respectiv buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Față de cele mai sus expuse,în baza art.160 indice 8a alin.6 raportat la art.160 indice 2 Cod procedură penală, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea inculpatului privind liberarea provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs penal inculpatul a cerut casarea încheierii instanței de fond în sensul admiterii cererii cu consecința liberării provizorii sub control judiciar a inculpatului întrucât acesta s-a prezentat de bună voie la cererea organului de urmărire penală, la percheziția domiciliară nu s-au găsit bunuri provenite din contrabanda cu țigări; nu a avut nici o contribuție la infracțiunea de dare de mită iar contribuția sa efectivă la activitatea de contrabandă a fost limitată.
Examinând încheierea prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivele de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de inculpatul este nefondat și va fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod de procedură penală.
În mod corect Tribunalul Satu Mare văzând prevederile art.160/8 al.6 rap.la art.160/2 Cod pr.penală a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul privind liberarea sub control judiciar.
Chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii instanța a apreciat că cererea nu este întemeiată în vederea bunei desfășurări a procesului penal și realizării scopului penal.
Din actele și lucrările aflate în dosarul 45/P/2009 AL - Biroul Teritorial Satu Marea rezultat că inculpatul a aderat la grupul infracțional organizat inițiat și coordonat de către inculpații și Halas având ca responsabilitate asigurarea legalității de țigări la frontieră până la un depozit clandestin din SMp recum și distribuirea țigărilor către beneficiari, respectiv încasarea sumelor de bani și plasarea acestora după reținerea unui comision.
Reținerea împrejurărilor privind participarea inculpatului la faptele ce i se impută constituie suficiente date din care rezultă necesitatea împiedicării de a săvârși și alte infracțiuni, având în vedere modalitatea concretă de comitere a faptelor de către inculpat cu un grad ridicat de pericol social.
Așa fiind, recursul inculpatului rezultă că nu este întemeiat urmând a fi respins ca atare în baza art. 385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Va fi obligat recurentul să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva încheierii penale nr.189 din 14 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi 22 septembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - -
Red.dec.judecător -
Jud.fond
CA/MH
3 ex. din 25.09.2009
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Munteanu Traian, Popovici Corina