Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 391/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.391
Ședința publică din 06 iunie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț judecător
JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian
JUDECĂTOR 3: Dumitru Pocovnicu
GREFIER: ---
**********
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂUa fost reprezentat legal de - procuror.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul inculpat împotriva încheierii din data de 03.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod proc.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de deținere, asistat de apărător ales, avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului inculpat și reprezentantul Ministerului Public nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe dezbateri.
Apărătorul recurentului inculpat, av., arată că judecătorul de la tribunal a respins cererea ca inadmisibilă, pedeapsa prevăzută de lege pentru încadrarea juridică ce s-a reținut fiind mai mare de 15 ani. Precizează că în expunerea faptelor se spune că grupul infracțional este deja constituit. Afirmă că sprijinirea unui grup infracțional trebuie făcută până la data săvârșirii infracțiunilor. În condițiile în care grupul infracțional este arestat, s-a pus capăt activității acestuia, rezultă că nu poate fi reținută decât infracțiunea de favorizare. Faptul că s-a reținut de către procuror și art.7 din Legea nr.39/2003 nu este o chestiune de fond așa cum a reținut Tribunalul. Arată că faptele prezentate de procuror prezintă intervenția inculpatului ulterior săvârșirii infracțiunii. Dacă grupul infracțional a fost arestat și activitatea numitului constituie infracțiunea de favorizare a infractorului, prev. de art.264 Cp, rezultă că cererea formulată este admisibilă. Solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecarea Tribunalului Bacău - casare cu trimitere spre rejudecare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului, soluția instanței de fond fiind una legală și temeinică și obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat arată că achiesează la susținerile apărătorului său.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Prin încheierea din 3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos- s-a dispus, în baza art.1608Cod proc.penală, respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.24,25 și 27 din Legea nr.365/2002 și art.264 Cod penal, ca inadmisibilă.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 al.2 Cod proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata a 50 de lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța aceasta hotărâre instanța de fond a avut in vedere următoarea situație de fapt:
Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și art.24,25,27 din Legea 365/2002 și art.264 Cod penal.
Instanța a constatat că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 este de până la 20 de ani închisoare, nefiind îndeplinită condiția de formă impusă prin art.160/2 alin.1 Cod proc.pen.
În procedura prezentei cereri, instanța nu poate face aprecieri de fond, inclusiv în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor pentru care este cercetat inculpatul, ci doar verifică într-o etapă preliminară condițiile de formă ale cererii.
Una dintre aceste condiții este ca infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul, care a formulat cererea, să fie pedepsită cu închisoarea ce nu depășește 18 ani.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca inadmisibilă, în baza art.160/8 Cod proc.penală.
A făcut aplicarea dispozițiilor art.192 alin.2 Cod proc.penală,
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul invocând nelegalitatea acesteia.
Apărătorul recurentului inculpat consideră că dosarul cauzei nu conține probe sau indicii temeinice privitoare la existența infracțiunii de aderare la un grup infracțional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 pentru care este cercetat în prezent, în speță existând probe și indicii rezonabile doar cu privire la săvârșirea de către acesta a infracțiunii de favorizare a infractorului prev. de art.264 Cp.
În atare situație, recurentul inculpat critică încadrarea juridică dată faptelor pentru care este cercetat acesta, apreciind că respingerea ca inadmisibilă a cererii de liberare provizorie astfel cum a procedat prima instanță pe motivul neîndeplinirii condiției legale referitoare la limitele de pedeapsă prev. de art. 160/2 al.1 Cpp, este greșită.
Pentru aceste considerente, apreciind că dosarul cauzei oferă date care să conducă la presupunerea că recurentul inculpat a săvârșit doar infracțiunea de favorizarea infractorului, neexistând nici un fel de elemente în susținerea acuzațiilor ce planează asupra acestuia cu privire la infracțiunea prev. de art. 7 din Legea 39/203, recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Bacău pentru judecarea cererii.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpat, precum și din oficiu conform art. 3856alin. (3) proc.pen. instanța de recurs constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond, verificând condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii inculpatului, a constatat că aceasta nu îndeplinește cerința legală prev. de art.160/2 al.1 Cpp referitoare la limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare pentru faptele ce formează obiectul urmăririi penale îndreptată împotriva acestuia.
Susținerile recurentului inculpat privitoare la greșita încadrare juridică a faptelor pentru care este cercetat acesta, reținută de către procuror, nu au relevanță juridică în speță, și nu pot conduce la concluzia că cererea de liberare provizorie formulată este admisibilă.
Având în vedere că probatoriul administrat până la acest moment procesual nu a fost epuizat, astfel încât procurorul să poată stabili o situație de fapt și o încadrare juridică precisă, analizarea condițiilor de admisibilitate a unei cereri de liberare provizorie formulată de inculpat în cursul urmăririi penale se va face în raport de încadrarea juridică reținută în cauză la momentul formulării cererii.
Desigur, încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina recurentului inculpat poate suferi modificări ca urmare a administrării în cursul procesului penal, de noi probe atât în acuzare cât și în apărare, care pot releva o situație faptică diferită decât cea inițială.
În considerarea celor ce preced, observând că pedeapsa pentru una din pentru care este cercetat inculpatului, depășește 18 ani închisoare, nefiind astfel întrunite prevederile art.160/2 al.1Cpp, Curtea constată că încheierea recurată este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.
Va constată că recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales.
Văzând și dispozițiile art.192 al.2 Cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELELEGII
DECIDE
În baza art.385/15 pct.1 lit b Cpp, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat, împotriva încheierii din data de 3.06.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dos-.
Constată că recurentul inculpat a fost asistat de apărător ales.
În baza art.192 al.2 Cpp obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 6.06.2008, în prezența recurentului inculpat arestat.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - -
- -
GREFIER
---
Red.înch.
Red. AB
Tehnored.
Ex.2
09/09.06.2008
Președinte:Ștefan NiminețJudecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian, Dumitru Pocovnicu