Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 408/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 408
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 2: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 3: Ciubotariu
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat prin procuror -
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " liberare provizorie sub control judiciar", declarat de inculpatul recurent (fiul lui și -, născut la data de 05 februarie 1987), în prezent deținut în Arestul IPJ I împotriva încheierii de ședință nr.31 din data de 17 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
Conform disp.art. 297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă inculpatul recurent, asistat de avocat ales -.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare pentru acest termen de judecată, că este primul termen de judecată, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care, nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat -, pentru inculpatul recurent, având cuvântul, arată că măsura arestării preventive este o măsură de excepție, prin care se permite autorității prevăzute de lege restrângerea unui drept fundamental, în condițiile strict determinate de lege, respectiv Codul d e procedură penală. Garantarea libertății individuale în procesul penal presupune și adoptarea unor măsuri care, fără a fi private de libertate, pot asigura desfășurarea normală a procesului și executarea pedepsei aplicate inculpatului în caz de condamnare. Susține apărarea că, înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani, luându-se în considerare și încrederea pe care o produce inculpatul că lăsat în libertate, nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun. În speță, pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului nu este actual și real și nu rezultă din analiza mijloacelor de probă administrate în cauză. În plus, circumstanțele personale ale inculpatului pledează și ele pentru admiterea cererii formulate, în condițiile în care nu are antecedente penale, este student în an terminal, provine dintr-o familie organizată, la dosarul cauzei fiind depuse o serie de caracterizări iar, perioada petrecută în arest este o lecție mai mult decât amară, care îl va determina pe viitor să mai săvârșească alte infracțiuni. Pericolul social trebuie demonstrat printr-o reprezentare concretă a unor elemente de fapt care îl susțin. Inculpatul poate fi lăsat în stare de libertate și va răspunde la toate solicitările organelor de cercetare penală și instanței de judecată, ca și până în prezent.
Mai susține apărarea că se poate stabili fără nici un dubiu că așa -zisul grup prezentat de parchet nu a avut structura determinată, nu sunt roluri prestabilite, pentru membrii săi, și nu rezultă că aceștia au acționat într-un mod coordonat pentru realizarea obiectivelor urmărite. Nu este vorba de un grup structurat pe mai multe nivele, nu există o ierarhie în cadrul acestuia, dată de rolul pe care fiecare membru îl avea în desfășurarea activității infracționale. Nu este vorba de organizație structurată, bazată pe ordine, ierarhie, pe desemnarea locului fiecăruia și a operațiunilor folosite. Consideră apărarea că, lăsarea în libertate a inculpatului nu-l poate încuraja să comită fapte asemănătoare, nu se creează în opinia publică un sentiment de insecuritate și nu crede că s-ar forma credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva tuturor manifestărilor infracționale.
Solicită instanței să aprecieze că menținerea inculpatului în stare de arest nu mai este justificată pentru buna administrare a probelor, acestea fiind adunate pe parcursul a doi ani calendaristici și inculpatul nu poate influența depozițiile personale din dosar, cercetările au fost efectuate și aprofundate de către organele de urmărire penală în cei doi ani de supraveghere.Prin specificul infracțiunilor pentru care este cercetat, lăsat în libertate inculpatul nu ar avea cum să influențeze părțile, martorii sau experții, având în vedere că activitatea infracțională s-a desfășurat pe internet, părțile vătămate sunt persoane din afara țării, persoane care nu sunt identificate, iar mijloacele de probă sunt ridicate, calculatorul și telefonul se află în custodia organelor de cercetare penală.
Susține apărarea că în mod greșit Tribunalul Iași prin încheierea recurată reține că inculpatul a folosit mai multe adrese de messenger pentru a-și ascunde identitatea, că ar fi accesat de pe acele servere compromise conturile bancare ale clienților entităților bancare menționate, de a folosi codurile de acces și parolele la aceste conturi pentru a verifica validitatea. Susține apărarea că inculpatul nu folosit decât o singură adresă de messenger și un singur număr de telefon.
De asemenea, a invocat în cererea de liberare provizorie sub control judiciar, principiul egalității de tratament însă instanța, nu motivează în nici un mod acest aspect invocat.
Solicită a se avea în vedere că doi dintre coinculpați, respectiv și, care sunt acuzați pentru fapte similare cu ale inculpatului sunt cercetați în stare de libertate. Consideră apărarea că ar trebui ca toți inculpații cercetați pentru aceleași fapte să beneficieze de starea normală de libertate, principiul egalității de tratament prevăzut de CEDO să fie aplicabil tuturor inculpaților, așa cum prevede art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora inculpatul are dreptul de a i se da posibilitatea să-și dovedească nevinovăția. Inculpatul se angajează ca pe perioada liberării provizorii sub control judiciar să respecte obligațiile pe care instanța i le va impune, având cunoștință de dispozițiile legale care fac trimitere la cazurile de revocare a liberării provizorii sub control judiciar. Arestarea preventivă nu trebuie să constituie o pedeapsă anticipată, trebuind a se da maximă eficiență principiului prezumției de nevinovăție
Pentru toate aceste motive, solicită instanței admiterea cererii de liberare sub control judiciar și a dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, pune concluzii de respingere a cererii ca nefondată și a se menține încheierea recurată ca legală și temeinică.
Atât practica integrală a CEDO cât și Constituția României spune că o persoană poate fi pusă în libertate sub control judiciar, dacă sunt îndeplinite anumite condiții, ceea ce în prezenta cauză nu poate fi vorba. Inculpatul a fost arestat preventiv pentru fapte grave, cu prejudicii foarte mari, acesta fiind și unul dintre motive pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, stopându-se astfel activitatea infracțională. Instanța de judecată nu poate dispune liberarea provizorie sub control judiciar întrucât pericolul pentru ordinea publică este actual și real și este reliefat de natura valorilor sociale pretins a fi fost lezate, de urmările efectiv produse cât și cele potențiale, modalitatea în care se presupune că a fost concepută și realizată activitatea infracțională.
În replică, avocat -, susține că nu se poate susține că inculpatul a funcționat în cadrul grupării încă din anul 2007 în condițiile în care acest inculpat a cunoscut pe unul din frații abia în vara anului 2008 când l-a ajutat să scoată diverse sume de bani pentru acesta.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, susține că a înțeles că a greșit dar, solicită instanței a-i da posibilitatea de a se judeca în stare de libertate pentru a-și putea continua studiile.
Declarând închise dezbaterile, curtea, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
Curtea,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință nr.31/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, în baza art.160 ind.8 lit. "a" alin.6 Cod procedură penală a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul - aflat în Arestul I, privind liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.45/U din 10.04.2009.
A obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În pronunțarea acestei încheieri judecătorul a reținut următoarele:
Prin cererea formulată la data de 16.06.2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului Iași sub nr-, inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 05.02.1987 în P, arestat preventiv în dosarul nr. 105-P-D-2007 al T I, prin apărătorul ales a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. U/10.04.2009.
Susține petentul că cererea întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 160 ind. 2 Cod procedură penală în sensul că pentru infracțiunile pentru care este cercetat legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani și, deși se poate aprecia că temeiurile care au stat la baza luării măsurii preventive subzistă, totuși, în ipoteza existenței unor împrejurări legate de persoana inculpatului, de comportarea sa pe parcursul cercetărilor, se poate ajunge la concluzia că nu mai este necesară privarea sa de libertate.
Cât privește temerea că lăsat în libertate inculpatul ar putea săvârși și alte infracțiuni ori zădărnici adevărul, apărarea susține că această condiție trebuie să rezulte din datele concrete ale anchetei cu privire la persoana inculpatului. Acesta a avut o poziție procesuală corectă, este student, provine dintr-o familie organizată, a colaborat cu organele de anchetă, astfel că nu există niciun indiciu că lăsat în libertate ar putea să săvârșească alte infracțiuni.
În conformitate cu dispozițiile art. 160 ind. 7 Cod procedură penală, prealabil discutării admisibilității în principiu a cererii de liberare provizorie sub contro judiciar, inculpatul și-a însușit cererea formulată de apărătorul său și a menționat pe cerere că are cunoștință de dispozițiile legale privind cazurile de revocare a liberării provizorii.
Condițiile privind admisibilitatea în principiu a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar sunt cele cuprinse în art. 160 ind. 6 Cod procedură penală, condiții pe deplin verificate în cauză, în sensul că cererea de liberare sub control judiciar este obiectiv încuviințată, persoana care a folosit-o este una din persoanele cărora legea le conferă beneficiul acesteia, iar cererea are pertinența funcțională întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părții.
Raportat acestor constatări instanța a stabilit că cererea inculpatului întrunește condițiile de admisibilitate în principiu, întrucât respectă condițiile de formă prevăzute de art. 160 ind. 6 Cod procedură penală.
Prealabil soluționării cauzei pe fond, în temeiul dispozițiilor art. 160 ind. 8a Cod procedură penală instanța a procedat la ascultarea inculpatului, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod procedură penală, iar inculpatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.
Analizând cererea inculpatului pe fondul ei, asupra temeiniciei ei, tribunalul a constată următoarele:
Potrivit art. 160 ind. 1 Cod procedură penală în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune.
Dispozițiile art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală prevăd o condiție pozitivă cu privire la fapta penală, în sensul că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor din culpă sau în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de până la 18 ani, în timp ce alin. 2 al aceluiași articol prevede condiții negative, liberarea provizorie sub control judiciar neputând fi acordată atunci când există date că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul constată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 42 alin. 1, 2, 3, art. 46 alin. 1 lit. b și alin. 2 și art. 48 din Legea nr. 161/2003, art. 27 alin. 2, 3 din Legea 365/2002 și art. 7 din Legea 39/2003, fiecare cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că, în perioada sept. 2007 - aprilie 2009, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a accesat fără drept mai multe servere pe care erau postate paginile de phishing ale paginilor web aparținând instituțiilor bancare, și, în scopul de a-și ascunde identitatea, de a accesa de pe aceste servere compromise conturile bancare ale clienților entităților bancare menționate, de a folosi codurile de acces și parolele la aceste conturi pentru a verifica validitatea datelor informatice obținute de la persoanele vătămate precum și soldurile acestor conturi, a efectuat transferuri neautorizate, aderând în acest scop la gruparea infracțională constituită de învinuiții, și.
Raportat la prima condiție prevăzută de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală, relativă la cuantumul pedepsei, instanța constată că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de până la 18 ani, cu precizarea că art.7 alin.2 din Legea 39/2003 trimite la limita maximă a sancțiunii prevăzute de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care este scop al grupului infracțional.
În consecință, este admisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar în ipoteza săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional nu depășește 18 ani, cum este cazul speței de față.
Raportat la condițiile prevăzute de art. 160 ind. 2 alin.2 Cod procedură penală, este de menționat că în principal, textul face trimitere la dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală când indică ca motiv de neacordare a liberării provizorii temerea că inculpatul lăsat în libertate ar putea să săvârșească alte infracțiuni, precum și la dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, atunci când prevede neacordarea liberării provizorii sub control judiciar în ipoteza în care există date că lăsat în libertate inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori.
Este de precizat că ambele variante se regăsesc în speța de față, întrucât amploarea activității infracționale presupus a fi săvârșită de inculpat, cu implicații transfrontaliere, modalitatea de planificare a acesteia, modalitatea semi-profesională în care se pretinde că au acționat membrii grupării infracționale, legăturile stabilite între persoanele angrenate în aceste activități constituie indicii suficiente care să justifice temerea că lăsarea în libertate a inculpatului în acest moment procesual este inoportună, existând presupunerea rezonabilă că acesta ar putea să săvârșească alte infracțiuni.
De asemenea, probele administrate până la acest moment procesual cu referire la procesele verbale întocmite cu ocazia analizării comunicațiilor efectuate de la sistemele informatice, procesele-verbale de transcriere a interceptării autorizate a comunicațiilor, conținutul convorbirilor dintre coinculpați, coroborate cu declarațiile inculpatului care relatează cu amănunte modalitatea de acțiune, îndreptățește instanța să aprecieze că în scopul prevăzut de art. 136 alin.1 Cod procedură penală, respectiv asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale, cât și pentru a-l împiedica pe inculpat să zădărnicească adevărul prin influențarea unor martori, sau prin alterarea mijloacelor de probă, se justifică menținerea inculpatului în stare de arest preventiv.
în ceea ce privește dreptul la libertate al inculpatului este justificată în prezenta cauză de periclitarea în mod grav a drepturilor patrimoniale ale părților vătămate, a securității tranzacțiilor prin intermediul dispozitivelor și programelor informatice, inviolabilitatea acestor sisteme care este de natură a garanta confidențialitatea și integritatea atât a datelor cât și a sistemelor informatice astfel că, apreciată din această perspectivă, necesitatea protejării ordinii publice, prevalează în raport cu regula judecării unei persoane în stare de libertate, inculpatul lăsat în libertate prezentând un risc potențial de săvârșire a unor noi infracțiuni.
Pericolul pentru ordinea publică este actual și real și este reliefat de natura valorilor sociale pretins a fi fost lezate, de urmările efectiv produse cât și cele potențiale, consecință a continuării unor fapte similare, precum și de modalitatea în care se presupune că a fost concepută și realizată activitatea infracțională.
Circumstanțele personale ale inculpatului cu referire la poziția procesuală corectă, la faptul că este fără antecedente penale, este în ultimul an de facultate, nu justifică admiterea cererii de liberare provizorii sub control judiciar, cererea fiind sub toate aspectele neîntemeiată, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 168 ind. 8a alin. 6 Cod procedură penală tribunalul va respinge cererea inculpatului privind liberarea provizorie sub control judiciar.
Încheierea astfel pronunțată a fost recurată de inculpatul-care prin apărător a susținut faptul că desfășurarea normală a procesului penal se poate face fără privarea de libertate iar pericolul concret pentru ordinea publică nu mai este actual și real și nici nu rezultă din analiza mijloacelor de probă administrate.
Circumstanțele personale ale inculpatului pledează și ele pentru admiterea cererii formulate în condițiile în care nu are antecedente penale, este student în an terminal, provine dintr-o familie organizată iar la dosarul cauzei sunt caracterizări în acest sens.
Pericolul social nu este demonstrat iar în condițiile lăsării în libertate va răspunde la toate solicitările organelor de cercetare penală și a instanței de judecată.
Așa-zisul grup organizat nu a avut o structură determinată, nu sunt roluri prestabilite pentru membrii săi și nu rezultă că ar fi acționat într-un mod organizat pentru realizarea obiectivelor urmărite.
Menținerea inculpatului în stare de arest nu mai este justificată pentru administrarea probatoriilor, acestea fiind adunate pe parcursul a doi ani și nu poate influența depozițiile aflate la dosar.
Se mai arată că doi dintre inculpați sunt cercetați în stare de libertate, fiind acuzați de fapte similare iar principiul egalității de tratament prevăzut de CEDO să fie aplicat tuturor inculpaților conform art.5.
Se solicită admiterea recursului, casarea încheierii și liberarea provizorie sub control judiciar.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat criticilor formulate cât și din oficiu, Curtea constată că recursul de față este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art.160 ind.2 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Sub acest aspect judecătorul a constatat în mod corect îndeplinirea condiției de admisibilitate a cererii.
Potrivit alineatului 2 al aceluiași articol acest beneficiu nu poate fi acordat în cazul în care există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte fapte.
În examinarea acestor dispoziții legale prin prisma materialului probator s-au reținut prin considerentele hotărârii amploarea activității infracționale presupus a fi săvârșită de inculpat, cu implicații transfrontaliere, modalitatea de planificare a acesteia, modalitatea semi-profesională în care se pretinde că au acționat membrii grupării infracționale, legăturile stabilite între persoanele angrenate în aceste activități ce constituie indicii temeinice care să justifice temerea că lăsarea în libertate, în acest moment procesual este inoportună, existând presupunerea rezonabilă că acesta ar putea să săvârșească alte infracțiuni.
Pe de altă parte, dispozițiile procesual-penale fac vorbire de facultatea instanței de a acorda liberarea provizorie folosindu-se sintagma "se poate acorda" iar această facultate se raportează și la natura infracțiunilor bănuit a fi comise, respectiv accesul fără drept la un sistem informatic, deținerea sau punerea la dispoziție fără drept a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau parțial la un sistem informatic în scopul săvârșirii unei infracțiuni informatice și fals informatic, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, înșelăciune, cât și constituirea unui grup infracțional organizat.
Împrejurarea invocată de inculpat vizând încadrarea juridică dată faptelor cât și susținerea potrivit căreia dispozițiile art.7 și 8 din Legea nr.39/2003 sunt neaplicabile nu poate fi examinată în această fază procesuală întrucât urmărirea penală se află în curs de desfășurare, nefiind administrate toate probatoriile care să stabilească gradul de vinovăție sau nevinovăție, participarea procesuală sau calificarea juridică a faptelor.
În același context, nici critica vizând comportamentul corespunzător al inculpatului constând, printre altele, în lipsa antecedentelor penale sau finalizarea cursurilor universitare nu poate fi primită.
Aceste împrejurări urmează a fi examinate prin coroborarea cu celelalte circumstanțe reale privitoare la faptele penale.
Neîntemeiată este și critica vizând și inegalitatea de tratament în raport cu starea de libertate a altor inculpați cercetați penal în aceeași cauză, întrucât instanța judecă recursul numai cu privire la persoana care l-a declarat și numai în raport cu calitatea pe care recurentul o are în proces.
Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art.385 ind.15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală recursul declarat de inculpatul este nefondat și va fi respins ca atare.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul, fiul lui și -, născut la 5.02.1987, deținut în Arestul I, împotriva încheierii de ședință nr.31/17.06.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr-, încheiere pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
- -
25.VI.2009/ex.-
Președinte:Maria CenușăJudecători:Maria Cenușă, Daniela Dumitrescu, Ciubotariu
