Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 409/2008. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 409/R-MF
Ședința publică din 24 Iulie 2008
Curtea compusă din:
Președinte:dr. - - - președinte secție
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin procuror .
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva încheierii din 21 iulie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns:inculpații și G în stare de detenție la Spitalul Penitenciar Colibași, asistați de apărător ales în baza împuternicirilor avocațiale de la dosar emise de Baroul
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care în baza disp. art. 172 al.4 Cod procedură penală s-a permis apărătorului ales să ia legătura cu inculpații.
S- procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio, potrivit art. 304/1 Cod procedură penală.
Părțile prezente și reprezentantul parchetului arată că nu mai au cereri prealabile de formulat în cauză.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat,instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul asupra recursului declarat de parchet, solicită admiterea acestuia, casarea încheierii pronunțată la data de 21 iulie 2008 de către TRIBUNALUL ARGEȘ și pe fond, respingere a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de cei doi inculpați, cu menținerea stării de arest preventiv a acestora.
În motivare se susține că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea legii, deoarece în cauză nu sunt întrunite disp. art. 1602, art.1608lit.a) Cod procedură penală, instanța trebuind să motiveze că cererile inculpaților sunt întemeiate. De asemenea se invocă faptul că inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptelor și nu există dovezi temeinice că inculpații,odată cu lăsare a lor în libertate nu ar săvârși și alte infracțiuni den atură informatică.
Se invocă în cauză autoritatea de lucru judecat, deoarece de către cei doi inculpați s- mai solicitat liberarea sub control judiciar, instanța de fond a admis, iar Curtea de Apel casat încheierea și a respins recursul, deci instanța s-a mai pronunțat asupra acestei cereri deci, în concluzie, Curtea de Apel nu poate fi investită cu aceeași cerere.
În concluzie se solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, casarea încheierii Tribunalului Argeș și prin rejudecarea cauzei să pronunțe o hotărâre temeinică în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererilor inculpaților de liberare provizorie sub control judiciar, cu menținerea stării de arest preventiv a acestora.
Avocat, pentru cei doi inculpați, solicită respingerea recursului parchetului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond. Se motivează că, instanța în mod corect a admis cererile formulate de inculpați, respectiv de punere în libertate sub control judiciar, motivând că nu există indicii din care să rezulte că aceștia ar săvârși alte infracțiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea vreunei părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă.
Precizează faptul că inculpatul Gar ecunoscut săvârșirea faptei, iar perioada executată în detenție până în prezent a fost suficientă pentru ca inculpatul să conștientizeze gravitatea faptei sale.
Inculpatul G, personal, având ultimul cuvânt, solicită respingere a recursului formulat de parchet și judecarea sa în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului și liberarea sa sub control judiciar.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea din data de 21.07.2008, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ, au fost admise cererile formulate de inculpații și G și în baza art.160/8a alin.2 Cod procedură penală s-a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpaților, cu respectarea următoarelor obligații: să nu depășească limita teritorială a județului A; să se prezinte la instanță ori de câte ori vor fi chemați; să nu ia legătura cu niciuna dintre persoanele împreună cu care au săvârșit faptele; să anunțe organele de poliție și instanța de orice schimbare locuinței.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații și G sunt întemeiate, fiind aproape încheiată cercetarea judecătorească iar inculpații nu mai pot zădărnici aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
S-a mai reținut că nu există date din care să rezulte iminența săvârșirii de către inculpați a unor infracțiuni.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ARGEȘ, care a criticat- pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, solicitând respingerea acestora, prin casarea hotărârii recurate susținând următoarele:
1.- în mod netemeinic instanța de fond a apreciat că în cauză nu există date că inculp0ații încearcă să zădărnicească aflarea adevărului și nici date din care rezultă necesitatea de a-i împiedica să comită alte infracțiuni, în raport de stadiul în care se află cercetarea judecătorească în cauză, întrucât din întregul probatoriu administrat în condiții de legalitate în faza de cercetare penală și judecătorească, rezultă că inculpații au încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, prin negarea faptelor de care sunt învinuiți, deși susținerile acestora erau în contradicție cu probele administrate;
2. -inculpatul, prin atitudinea sa de nerecunoaștere a învinuirilor, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului în cauză, susținerile sale fiind în totală contradicție cu probele administrate, atât în faza de cercetare penală, cât și în faza de cercetare judecătorească;
3. - pericolul concret și imediat pentru ordinea publică se menține, acesta neputându-se diminua odată cu trecerea timpului și se impune respectarea prevederilor art.136 lit.d Cod procedură penală, privind scopul măsurii arestării preventive, precum și ale art.146 Cod procedură penală rap.la art.148 lit.f Cod procedură penală.
Parchetul a mai susținut că inculpații au mai formulat cereri de liberare provizorie sub control judiciar care au fost respinse de către instanța de judecată și, judecarea, din nou, a unei asemenea cereri ar încălca autoritatea de lucru judecat al hotărârilor pronunțate anterior.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 alin.ultim Cod procedură penală, curtea constată că recursul declarat este fondat, urmând fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse, în continuare:
Potrivit art.160/2 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar în baza alin.2 al aceluiași text, liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din examinarea datelor dosarului, s-a constatat că inculpații au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni prevăzute de Legea nr.39/2003, respectiv Legea nr.365/2002, reținându-se că în perioada august 2007-octombrie 2007 inculpații, împreună cu alți patru coinculpați s-au constituit în două grupuri organizate în scopul săvârșirii de infracțiuni, au contrafăcut și au pus în circulație instrumente de plată electronică, au efectuat operațiuni financiare frauduloase, prejudiciind cetățeni români și străini cu sume importante de bani și au deținut aparatură electronică în scopul falsificării cărților de credit.
Având în vedere natura faptelor imputate, ținând seama de conduita pe parcursul procesului penal și existând temerea că inculpații vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, cercetarea judecătorească nefiind finalizată, soluția instanței de fond de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar este nefondată, în raport cu dispozițiile legale.
Simpla îndeplinire formală a condițiilor prevăzute de art.160/2 pr.penala invocate, nu determină admiterea automată a cererii, aprecierea temeiniciei acesteia trebuind raportată la natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt judecați.
Dosarul cauzei pune la dispoziție probe care arată implicarea inculpaților în comiterea faptelor penale pentru care sunt judecați, fapte care, prin natura lor cunosc un pericol social ridicat și determină perturbarea ordinii și liniștii publice, impunând arestarea preventivă a celor bănuiți că le-au comis, pentru o perioada de timp.
Nu în ultimul rând, curtea constată că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive a inculpaților și care impun, în continuare, privarea lor de libertate. Prin urmare nu este justificată în fond cererea de liberare pronunțată sub control judiciar.
Lăsarea în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, de natură să aducă atingere desfășurării procesului penal, în raport de natura și gravitatea infracțiunilor pentru care sunt judecați.
În legătură cu ultimul motiv de recurs, curtea constată că principiul autorității de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești pronunțate anterior judecării din nou a unei noi cereri de liberare provizorie nu opereaza în materia arestării preventive.
Prin prisma celor ce preced, reținându-se netemeinicia hotărârii recurate și caracterul nefondat al cererilor, curtea în baza art.385/15 pct.2 lit.d cod procedură penală, va admite recursul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, va casa încheierea recurată în sensul că va respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații și G, care, în baza art.192 alin.2 cod procedură penală, vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat, în raport de respingerea cererii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECI
Admite recursul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ARGEȘ, împotriva încheierii de ședință din data de 21 iulie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL ARGEȘ în dosarul nr-.
Casează încheierea, în sensul că respinge cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații și G.
Obligă pe fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de câte 100 lei, în raport de respingerea cererii, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 24 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Pt..în CO Pt. în CO
semnează președinte instanță semnează președinte instanță
Pt. GREFIER,în CO
semnează grefier șef secție
Red.
Tehnodact./2 ex./12.08.2008
Jud.fond:
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Raluca Elena Șimonescu Diaconu