Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 415/2009. Curtea de Apel Timisoara

Dosar nr-

ROMÂNIA

Operator - 2711

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 415/

Ședința publică din 16 aprilie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin

JUDECĂTOR 2: Florin Popescu

JUDECĂTOR 3: Anca

GREFIER:

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Biroul Teritorial Timișa fost reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 235/PI din 03.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul ales al inculpatului-recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și punerea inculpatului în libertate sub control judiciar. Precizează că inculpatul este bolnav și nu beneficiază de îngrijiri medicale. De asemenea, arată că s-a dovedit că inculpatul nu reprezintă un pericol pentru ordinea publică, iar punerea în libertate sub control judiciar poate garanta bunul mers al procesului penal.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate, întrucât nu se justifică punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului, raportat la infracțiunile săvârșite și la pericolul social pe care-l reprezintă.

Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului, arătând că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 235/PI din 03.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în temeiul prev. art. 160/8a aliniat 6.C.P.P. a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.06.1982, domiciliat în T, str. -, - 1,. a,. 12, CNP - -, aflat în prezent în arestul J

În temeiul art. 192 al. 2.C.P.P. a fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul Timișa reținut următoarele:

Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- la data de 02.04.2009, inculpatul a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă emis de Tribunalul Timiș.

În motivarea cererii, inculpatul a arătat că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.1602alin.1 C.P.P. în sensul că infracțiunile pentru care este cercetat au ca limită pedeapsa cu închisoarea ce nu depășește 18 ani. Totodată, a mai menționat că nu există date din care să rezulte că punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar ar avea ca rezultat săvârșirea de alte infracțiuni, precum și faptul că, faptele reținute în sarcina sa și pe care nu le recunoaște ar fi fost săvârșite cu mult timp în urmă, organele de urmărire penală au avut tot timpul la cunoștință de aceste fapte penale care nu au fost săvârșite de el și nu au luat în toată această perioadă nici o măsură împotriva sa, în tot acest timp persoana sa nefiind un pericol social și neexistând indicii că ar putea comite alte fapte de natură penală.

Cererea a fost redactată de apărător și însușită de inculpat, la termenul de judecată din 03 aprilie 2009 care a precizat că are cunoștință de situațiile în care se poate dispune revocarea liberării provizorii sub control judiciar.

În probațiune, instanța de fond a dispus din oficiu atașarea dosarului nr. 25/D/P/2008 al Ministerului Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial T.

Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

Prin încheierea penală nr. 20/CC/19.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-, s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de către Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș, față de inculpatul și s-a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 19.02.2009- 19.03.2009.

În motivare s-a reținut că inculpatul, a aderat și constituit grupul infracțional organizat, împreună cu inc. și alți inculpați. ( art. 7 alin. 1 din Legea 39/2003) și participat împreună cu alți membrii ai grupului infracțional organizat la violențele săvârșite asupra victimei, la sechestrarea acestuia și la constrângerile pentru predarea banilor ( art. 189 alin.1,2,5 p, art. 194 alin. 1.Cod Penal).

În data de 07.05.2008, partea vătămată, a fost invitat de către, să participe ca și om de ordine la o întâlnire a mai multor țigani, pentru care urma să fie plătit cu o sumă de bani. Aflând că partea vătămată urma să obțină sume de bani membrii grupului infracțional condus de, printre care, și, s-au deplasat la locuința lui, situată pe strada - - din T, și i-au spus că nu avea că la întrunirea menționată au fost desemnați să sigure ordinea iar sumele de bani obținute din această activitate li se cuvin. Membrii grupului infracțional l-au invitat pe partea vătămată în stradă, unde la-u supus violențelor și l-au deposedat de suma de 200 euro, 200 lei și o pereche de ochelari de. De la locul incidentului, infractorii l-au urcat pe partea vătămată într-o mașină și l-au dus la locuința lui de la care, sub presiunea infractorilor a cerut suma de 2000 de euro. În fața presiunilor, văzând că victima avea semne de violență, a adus suma de 2000 de euro, care a fost luată de către. Din suma menționată, agresorii i-au dat lui suma de 500 de euro, după care l-au urcat în mașină și l-au dus la spital. Martora aaa sistat la violențele săvârșite de agresori asupra vcitimei. La recunoașterea din grup, martora i-a indicat ca agresori pe, și . În urma agresiunii, victima a suferit vătămări care au necesitat pentru vindecare 18 zile de îngrijiri medicale.

Prin ordonanța nr.25/D/P/2008 din data de 18.02.2009 Ministerul Public - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timiș, a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art.189 alin.1,2 și 5.Cod Penal și art.194 alin.1 Cod Penal, constând în aceea că începând cu anul 2006 aderat și sprijinit un grup infracțional organizat specializat în săvârșirea unor acte de violență la comandă și alte fapte de intimidare, sens în care la data de 07.05.2008, împreună cu alți membri ai grupării infracționale la care a aderat, a aplicat mai multe lovituri cu bâtele și săbiile asupra părții vătămate, pe care ulterior l-au sechestrat și transportat de la domiciliul său în scopul de a fi plătiți cu suma de 2.000 euro.

Pe considerentele de mai sus, tribunalul a apreciat că în cauză există suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpatul, împreună cu alte persoane să fie implicate în săvârșirea unor fapte prevăzute de legea penală, precum cele de care au fost acuzați.

Totodată a considerat că referitor la împrejurările cauzei și persoana inculpaților, lăsarea acestora în libertate, reprezintă un pericol concret pentru ordinea publică, respectiv există indicii legate de implicarea inculpatului împreună cu alte persoane la comiterea unor fapte grave de violență, că acesta sfidează autoritățile, considerând că nu poate fi sancționat împreună cu celelalte persoane.

S-au avut în vedere și dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudența în materie ( cauza Letellier contra Franței), în sensul că arestul preventiv al unei persoane se impune în vederea protejării ordinii publice, atunci când, prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, activitatea infracțională poate suscita o tulburare a acestei ordini publice.

Având a se pronunța asupra cererii de față, prima instanță a constatat că, sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute delege pentru infracțiunea pentru care este urmărit penal cel în cauză, raportate la prevederile art. 1602din Codul d e Procedură Penală, inculpatul poate beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar.

Astfel, Tribunalul Timișa observat că prin ordonanța mai sus arătată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru săvârșirea săvârșirea infracțiunilor de constituire de grup infracțional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal și șantaj, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art.189 alin.1,2 și 5.Cod Penal și art.194 alin.1 Cod Penal, pentru a căror sancționare legea nu prevede pedepse mai mari de 18 ani închisoare.

S-a apreciat însă faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul este situată sub plafonul maxim de 18 ani nu este de natură a determina admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar deoarece, pe de o parte, articolul 1602 aliniat 1 din Codul d e Procedură Penală dispune că într-o atare situație inculpatul poate fi liberat provizoriu sub control judiciar iar, pe de altă parte, instanța are obligația de a verifica, așa cum rezultă din corpul alin. 2 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală, dacă scopul măsurii preventive luate împotriva inculpatului poate fi realizat și prin liberarea provizorie.

Prin urmare, tribunalul a considerat că în prezenta cauză, scopul măsurii arestării preventive, prin raportare la natura și modul concret de comitere a faptelor pentru care inculpatul este în continuare cercetat, precum și față de motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu poate fi realizat, în acest moment, prin punerea acestuia în libertatea provizorie sub control judiciar. B desfășurare a procesului penal - unul din scopurile luării măsurilor preventive ( așa cum reiese din conținutul aliniatului 1 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală), nu poate fi realizată prin lăsarea inculpatului în libertate și aceasta datorită modului de executare a întregii activități infracționale, atitudinii procesuale a inculpatului, precum și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă acesta, pericol avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive și care subzistă și în prezent, lipsind probe care să-l înlăture.

Împotriva încheierii penale nr.235/PI din 3.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data 16.04.2009.

Recursul nu a fost motivat în scris, ci doar oral conform mențiunilor din prezenta decizie.

Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că încheierea penală recurată este legală și temeinică, în consonanță cu ansamblul probator administrat și cu dispozițiile legale în materie.

În ce privește admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de recurs apreciază că, pentru motivarea oferită de instanța de fond cererea este întemeiată conform art.1604al. 1 raportat la art. 1608al. 1.C.P.P.

Prin urmare, constatând că inculpatul "are vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, instanța urmează a analiza dacă cererea este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetată și împrejurările concrete în care a fost comisă.

În deplină concordanță cu prevederile CEDO, dispozițiile art. 1604alin. 1 raportat la art. 1602alin. 1.C.P.P. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Prin urmare, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.

În acest sens, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală există indicii că inculpatul avea preocupări în ceea ce privește comiterea infracțiunilor de violență, sens în care i se reține participarea la agresarea părții vătămate, la sechestrarea acesteia și constrângerea pentru predarea banilor precum și a infracțiunii de aderare la un grup organizat. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, în acest moment a inculpatului ar putea influența în mod negativ desfășurarea urmăririi penale, în condițiile în care aceasta nu este finalizată și urmează să se procedeze la audierea altor persoane și descoperirea întregii activități infracținale. În același sens sunt și natura cauzei, natura infracțiunilor pentru care există indicii că au fost comise cu participarea inculpatului, amploarea activității infracționale, modul de concepere de către inculpat a activității infracționale.

În consecință, apreciind că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu este oportună în momentul de față din rațiuni ce țin de necesitatea asigurării desfășurării normale a urmăririi penale, descoperirii tuturor faptelor și identificării tuturor membrilor grupului infracțional, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 235/PI/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. va fi obligat inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 235/PI/3.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cheltuielile judiciare către stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică din 16.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier,

Red./17.04.2009

Tehnored. 23.04.2009-2 ex.

Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș

Președinte:Codrina Iosana Martin
Judecători:Codrina Iosana Martin, Florin Popescu, Anca

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 415/2009. Curtea de Apel Timisoara