Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 420/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 420/
Ședința publică din 17 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Raluca Elena Șimonescu Diaconu
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe G-
Judecător: -
Grefier:
DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE
Serviciul Teritorial Pitești reprezentat prin:
Procuror -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul G, aflat în Arestul - A, împotriva încheierii nr.236 din 12 iunie 2009,pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art. 304 al. 1 procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a fost prezent recurentul inculpat G, asistat de avocat ales, în baza delegației de la dosar.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a permis apărătorului să ia legătura cu inculpatul.
Avocat și procurorul, pe rând, precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile, curtea, constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, solicită a se constata că, motivarea încheierii din 12 iunie 2009 și împotriva căreia a formulat recurs, este identică cu motivarea încheierii din 27 mai 2009, în care sens depune copie de pe aceasta.
Judecătorul motivează la pagina 5 alin. 1 din încheierea recurată, că nu exisită date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni s-au a-l împiedica să zădărnicească aflarea adevărului, iar în alineatul următor, arată că oportunitatea cererii de liberare provizorie trebuie analizată, coroborat cu temeiul care a determinat arestarea și prelungirea arestării, cât și existența probelor că, prin lăsarea în libertate inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Între cele două paragrafe există contradicție.
În nici-una din încheierile prin care s- dispus prelungirea arestării nu s-a menționat vre-o probă care să confirme cele reținute în motivare.
Încheierea criticată, conține și aspecte care fac dovada modului în care judecătorul se poziționează față de unele principii fundamentale ale procesului penal sau, față de unele dispoziții legale, care decurg din aceste principii.
Astfel, la pagina 5 alin.4 judecătorul motivează respingerea cererii de liberare, pe motivul că inculpatul existența vinovăției, deși disp. art. 52Cod procedură penală, îl prezumă ca fiind nevinovat, până la stabilirea vinovăției prin hotărâre definitivă, iar potrivit art. 66 alin 1 Cod pr. penală inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să o dovedească.
Acest mod de a argumenta respingerea cereri de liberare provizorie, contravine disp. art.68 Cod pr. penală. în care se arată, între altele, că nu trebuiesc folosite mijloace de constrângere în scopul obținerii de probe.
În mod greșit judecătorul a motivat hotărârea prin poziționarea arestării preventive între mijloacele care tind la eradicarea fenomenului infracțional, ceea ce contravine dispozițiilor exprese din art. 136 Cod pr.penală, care prevăd în mod expres scopul măsurilor de prevenție.
Instanța, a mai motivat hotărârea și pe faptul că nu s-au putut termina cercetările, datorită cererilor formulate de inculpat.
Acest lucru nu trebuie avut în vedere, întrucât cercetarea nu a fost obstrucționată datorită acestor cereri, urmând a se vedea actele din dosarul de cercetare penală, din care rezultă că, în aceeași zi cu soluționarea cererilor, s-au efectuat și cercetări.
În mod greșit a reținut instanța că liberarea provizorie s-a solicitat ca având interes personal în ceea ce privește situația de, când realitatea este cu totul alta, interesul este al salariaților care urmează să fie indisponibilizați, iar pe rolul instanței sunt mai multe acțiuni care au ca obiect somații de plată înainte de termen. In acest sens depune la dosar acte.
Inculpatul a contribuit cu sume importate la fondul de stat.
Mai mult decât atât, inculpatului ia fost prezentat material de terminare a cercetării penale, urmând a se emite rechizitoriul.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr.316/2007, reținut că acordarea liberării provizorii nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Procurorul, pune concluzii de respingere a recursului, menținerea încheierii ca legală. In continuare se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării, liberarea nu este obligatorie, se poate acorda în raport de natura infracțiunii, împrejurările în care a fost comisă. În cauză, este vorba de infracțiuni de corupție, nu s-au definitivat cercetările, rezultă și săvârșirea altor infracțiuni de natură economică, urmând a fi disjunsă cauza.
Faptul că au avut loc disponibilizări la, acestea nu s-au datorat arestării inculpatului ci, au avut loc încă din luna februarie - martie 2009 și nu poate constitui motiv de liberare.
Nu se poate reține nici faptul că inculpatul a ajutat la economia statului, având în vedere că din acte rezultă că a avut profit mic deci și contribuția la stat a fost mică.
Avocat în replică, solicită se constata că în cauză nu pot fi avute în vedere alte aspecte decât cele pentru care s-a efectuat cercetarea până în prezent și pentru care s-a dispus arestarea, iar în ceea ce privește alte fapte, nu pot fi discutate în această cauză.
Recurentul inculpat G, având ultimul cuvânt, solicită să i se admită cererea și să fie cercetat în stare de libertate, a semnat procesul verbal de terminare a cercetării penale, iar dacă va fi pus în libertate va respecta toate condițiile.
Datorită arestării sale s-a creat la magazinul, iar încrederea pe piață s-a spulberat.
CURTEA
Asupra recursului penal, deliberând, constată:
Prin încheierea nr.236 din 12 iunie 2009, Tribunalul Argeș, în baza art.160/8a alin.6 Cod pr.penală, a respins cererea inculpatului G, fiul lui și, născut la data de 14.08.1967 în comuna Pădureți, jud. A, domiciliat în Pitești,-, jud. A, CNP -, de liberare provizorie sub control judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că inculpatul inculpatul G, în calitate de acționar al SC "" SA Pitești și SC " ALIMENT"SRL, cât și de acționar majoritar al Clubului de FC Pitești, a remis, prin intermediul lui - director general la SC""SA, sume de bani în valută mai multor arbitrii de fotbal ( inculpați, la rândul lor, în cauză ), precum și inculpatului G, președintele Comisiei Centrale a din cadrul Federației Române de, căruia i-a remis suma de 270.000 lei, pentru a obține favorizarea echipei FC A,în meciurile disputate în cadrul Campionatului de al României, Liga I, sezonul competițional 2008-2009, și pentru promovarea arbitrului din liga a-II- în liga I.
De asemenea, tot prin intermediul lui, a remis inculpatului, care la acel moment deținea funcția de director al OPC A, o sumă de bani în valută pentru ca acesta să- anunțe pe inculpatul în legătură cu viitoarele controale ce vizau SC " "SA.
S-a apreciat că liberarea provizorie sub control judiciar nu este oportună, date fiind circumstanțele cauzei și persoana inculpatului și anume: natura și gravitatea faptelor de corupție de comiterea cărora este acuzat inculpatul, fapte care în România au ajuns la un nivel de o bolnăvicioasă obișnuință, datorită vechimii și frecvenței acestei practici nocive, generalizată inclusiv la nivelul serviciului public, repetitivitatea acestor fapte pe un mare interval de timp și cu implicarea unui mare număr de persoane inculpate, la rândul lor, în cauză, valorile foarte ridicate ce constituie obiectul material al acestor infracțiuni, efectele extinse generate nu numai în planul fenomenului fotbalistic dar și în general, în plan social; date fiind și aspectele privind persoana inculpatului, notorietatea și influența socială, economică de care se bucură acesta, dar și poziția sa de negare oricărei forme de vinovăție, în contra indiciilor temeinice constatate deja, starea de libertate, în acest moment, nu este compatibilă cu nevoile de adoptare a unor măsuri ferme, aspre și exemplare, proporționale gravității și anvergurii faptelor cercetate, iar liberarea provizorie nu este aptă să asigure scopul măsurii preventive.
. privind pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică s-au amplificat de la momentul luării măsurii preventive, împotriva acestuia extinzându-se cercetările penale atât pentru infracțiuni de aceeași natură, cât și pentru infracțiuni de natură diferită, dar în strânsă legătură cu infracțiunile de corupție pentru care este acuzat.
În altă ordine de idei, s-a apreciat că luarea și prelungirea măsurii preventive corespunde unei nevoi sociale imperioase, respectiv pentru se asigura buna desfășurare a procesului penal după cum o arată dispozițiile art. 136 ain.1 pr.pen.
Astfel, s-a concluzionat că cererea nu este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul G, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii, solicitând liberarea sa provizorie sub control judiciar.
In motivarea recursului, inculpatul a invocat următoarele critici:
-hotărârea recurată este nemotivată. In susținerea acestei idei, se arată că aceasta este o copie fidelă a încheierii din data de 27 mai 2009, pronunțată de aceeași instanță;
-există contradicție între ideile prezentate pentru că se susține de către judecătorul fondului că există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică după ce, anterior, acesta a susținut că nu există date din care rezultă că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului;
-nu este indicată nicio probă care demonstrează pericolul concret pentru ordinea publică;
-motivarea hotărârii excede cadrului procesual fixat de dispozițiile art.160/2 și urm. Cod pr.penală, întrucât poziția de negare a faptelor imputate, respectiv natura și gravitatea acestora, nu constituie argumente pentru respingerea cererii;
-acordarea liberării nu este în dezacord cu scopul măsurilor preventive și că arestarea nu mai servește acestuia;
-formularea cererilor de liberare provizorie nu a îngreunat mersul anchetei, urmărirea penală a fost finalizată prin prezentarea materialului de urmărire penală;
-greșit s-a reținut de judecătorul fondului că apărarea interesului personal nu poate justifica încălcarea interesului general. In continuarea acestei critici, inculpatul afirmă că cele 72 cereri de insolvență duc la faliment, astfel fiind justificat interesul general;
-au dispărut motivele care au stat la baza luării, respectiv, prelungirii măsurii arestării preventive;
-detenția preventivă anticipează pedeapsa;
-nu a analizat apărările din cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, astfel cum impun dispozițiile art.385/6 alin.ultim Cod pr.penală, curtea constată că recursul declarat de inculpat G este nefondat.
In legătură cu nemotivarea hotărârii, contradicțiile dintre ideile prezentate în considerentele hotărârii recurate, omisiunea indicării probelor și argumentația ce excede cadrului procesual al liberării provizorii, curtea reține că aceste critici sunt neîntemeiate.
Astfel, contrar opiniei inculpatului, hotărârea recurată conține elemente suficiente care permit instanței de control verificarea legalității și temeiniciei soluției adoptate de judecătorul fondului.
Deși reproduce pasaje dintr-o încheiere anterioară, motivarea conține o analiză a temeiniciei cererii, a tuturor aspectelor prezentate în aceasta de inculpat, analiză realizată prin prisma dispozițiilor art.160/2 și urm. Cod pr.penală, în raport de menținerea temeiurilor care au justificat luarea măsurii arestării preventive, respectiv cel prevăzut în art.148 lit.f Cod pr.penală și de scopul acestei măsuri preventive, astfel cum este cel definit în art.136 Cod pr.penală.
In acest sens, au fost indicate natura și gravitatea faptelor de corupție imputate inculpatului, numărul mare al actelor materiale care intră în conținutul constitutiv al infracțiunilor pentru care este cercetat, întinderea acestora pe un mare interval de timp, poziția inculpatului care a negat acuzațiile ce i se aduc.
Amintind de poziția de negare a faptelor imputate, judecătorul fondului nu și-a exprimat opinia în sensul vinovăției inculpatului ci a relevat necesitatea menținerii arestării preventive, față de conduita inculpatului, de pericolul concret al faptelor imputate, de multitudinea părților din proces.
Este adevărat că inculpatul beneficiază de dreptul la tăcere, însă, în mod constant, în nenumărate decizii de speță, Înalta Curte de Casație și Justiție, a apreciat conduita inculpatului ca fiind unul din criteriile ce are relevanță la analizarea temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Această argumentație este pertinentă și realizată în interiorul cadrului procesual al liberării provizorii.
In altă ordine de idei, chiar și în ipoteza argumentării sumare, instanța de control poate suplini motivarea realizată de prima instanță.
In acest sens, deși nu este indicată nicio probă pentru a se demonstra pericolul concret al unei eventuale lăsări în libertate a inculpatului, curtea apreciază că acesta rezultă din natura și gravitatea faptelor imputate.
In dezacord cu opinia inculpatului, natura și gravitatea faptelor imputate constituie temei al respingerii cererii, deoarece în raport de acesta și de menținerea temeiurilor arestării preventive, se apreciază oportunitatea liberării provizorii.
In fine, curtea consideră că ideile expuse în considerentele încheierii recurate și amintite de inculpat în recursul declarat nu sunt contradictorii.
Aceasta, deoarece, cererea nu a fost respinsă "de plano" pentru că există probe din care rezultă că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului ci, după o analiză a temeiniciei care presupune și demonstrarea pericolului concret ce va fi generat în cazul liberării provizorii.
In legătură cu oportunitatea liberării provizorii ce rezultă din celelalte critici aduse hotărârii recurate:
Curtea reamintește că întrunirea condițiilor de admisibilitate conferă inculpatului vocația la liberare provizorie, însă art.160/8a Cod pr.penală, impune și o analiză a temeiniciei liberării.
Examinarea presupune aprecierea oportunității punerii în libertate a inculpatului la momentul de față și consecințele ce ar decurge din acesta.
Din această perspectivă, analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar se face și în raport de motivele care au stat la baza arestării preventive, astfel că, în condițiile în care măsura a fost dispusă în temeiul art.148 lit.f Cod pr.penală, liberarea nu poate fi acordată când lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Deși, în mod formal, la condițiile liberării provizorii sub control judiciar, legea prevede în mod expres doar anumite condiții ce trebuie îndeplinite, din analiza în ansamblu a dispozițiilor legale aplicabile în materie, rezultă și o condiție subînțeleasă și anume că lăsarea în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Având în vedere natura, gravitatea, modalitatea în care se bănuiește că au fost săvârșite faptele imputate, curtea concluzionează că, în acest moment, liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului G nu este oportună.
Așadar, subzistența motivelor care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, corect reținute și analizate de judecătorul fondului, justifică menținerea detenției și exclude liberarea provizorie.
Nu trebuie ignorat nici scopul măsurii preventive astfel cum este definit în art.136 Cod pr.penală, obiectiv greu de realizat în cazul admiterii unei asemenea cereri.
In altă ordine de idei, curtea nu agreează ideea că o detenție preventivă anticipează pedeapsa.
După cum este cunoscut, pedeapsa este consecința tragerii la răspundere penală a inculpatului pentru infracțiunea săvârșită și numai după ce se constată vinovăția acestuia conturată prin probele administrate iar scopul ei este reeducarea condamnatului.
Or, arestarea preventivă este o măsură care poate fi luată dacă există indicii ale săvârșirii unei infracțiuni, fără a fi necesară existența probelor de vinovăție și care trebuie să asigure buna desfășurare a procesului penal.
In legătură cu celelalte motive de recurs referitoare la periclitarea interesului general prin falimentul iminent al firmelor inculpatului, finalizarea urmăririi penale care nu a fost îngreunată prin formularea cererilor de liberare provizorie, curtea consideră că și acestea sunt nefondate.
Astfel, interesul general este ca inculpatul G să rămână în detenție preventivă pentru considerentele amplu prezentate anterior.
In mod constant, în practica CEDO, s-a susținut că interesul public are întâietate în raport cu interesul particular.
In cauză, apărarea interesului personal nu poate justifica ignorarea interesului general.
De altfel, interesele personale ale inculpatului, referitoare la redresarea societăților comerciale ale cărui proprietar este acestea, sunt considerate în afara criteriilor prevăzute de lege, respectiv de dispozițiile art.136 alin.8 Cod pr.penală.
Mai trebuie adăugat că iminentul faliment invocat de inculpat, nu poate fi preîntâmpinat prin liberarea acestuia, știut fiind faptul că, într-o societate comercială deciziile se iau de către consiliul de administrație și nu de o singură persoană, adică numai de inculpat.
Dintr-o altă perspectivă, curtea reamintește că nu este un impediment la luarea măsurii arestării preventive calitatea de comerciant, pe considerentul că, prin privarea acestuia de libertate, este periclitată prosperitatea comunității.
In altă ordine de idei, efectuarea tuturor actelor de urmărire penală nu constituie un motiv legal pentru punerea în libertate, în mod automat, a inculpatului, fiindcă singurul criteriu legal de apreciere asupra oportunității menținerii arestului preventiv este, așa cum s-a arătat, printre altele, cel al temeiurilor care au justificat-
Nu trebuie ignorată nici împrejurarea că, față de inculpat a fost extinsă cercetarea penală și pentru alte infracțiuni.
In fine, curtea mai relevă un aspect important de reținut, și anume formularea mai multor cereri de liberare provizorie de către inculpatul G, într-un timp relativ scurt.
Față de momentul la care s-a formulat cererea de liberare, situat la un interval foarte scurt de timp după respingerea unei alte cereri de liberare provizorie, se constată că nu s-a schimbat cu nimic situația juridică a inculpatului, referitoare la persoana sa ori la circumstanțele cauzei.
In raport de această realitate, este explicabil și nu trebuie să surprindă preluarea, dintr-o hotărâre în alta, a unor idei, chiar dacă au fost consemnate (ad literam).
Concluzionând, având în vedere argumentația ce precede, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul G care, în conformitate cu art.192 alin.2 Cod pr.penală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E I D
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul G, aflat în Arestul A, împotriva încheierii de ședință nr. 236 din data de 12 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.:
Tehnored.
2 ex./6.07.2009
Jud.fond:
Președinte:Raluca Elena Șimonescu DiaconuJudecători:Raluca Elena Șimonescu Diaconu, Teodora Gheorghe
