Omorul (art. 174 cod penal). Decizia 52/2009. Curtea de Apel Pitesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 52/A/MF
Ședința publică din 16 Iunie 2009
Curtea compusă din:
Președinte: dr. - -, judecător
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești reprezentat prin:
Procuror:
S-au luat în examinare, pentru soluționare, apelurile declarate de apelanții inculpați:, fiul lui și, născut la 29 septembrie 1985, CNP-- și, fiica lui și, născută la data de 22 februarie 1992, CNP--, în prezent aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr. 4/MF din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea ședinței de judecată cu mijloace tehnice, potrivit art.304 alin.1 cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns apelanții inculpați, în stare de arest asistat de apărătorul ales, avocat și apelanta inculpată, în stare de arest și asistată de avocat ales, în baza delegației de la dosar, reprezentantul legal, lipsind autoritatea tutelară.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
S-a încuviințat apărătorilor aleși să ia legătura cu apelanții inculpați.
Apelanții inculpați și având pe rând cuvântul arată că nu înțeleg să dea nici o declarație și își exercită dreptul la tăcere.
Avocat, avocat și reprezentanta parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat acordării cuvântului, curtea constată apelurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat având cuvântul solicită admiterea apelului casarea sentinței penale nr. 4/MF din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege, apreciază că pedeapsa aplicată este prea aspră.
Solicită ca instanța să aibă în vedere la soluționarea apelului faptul că inculpatul a recunoscut fapta, este tânăr, solicită coborârea pedepsei sub minimul special pentru a se putea reintegra în societate.
Într-adevăr fapta este foarte gravă, dar inculpatul a recunoscut și regretat fapta, dar acesta a avut un moment de rătăcire și a acționat la insistența prietenei sale.
Cu privire la starea de arest arată că lasă la aprecierea instanței.
Avocat având cuvântul solicită admiterea apelului casarea sentinței penale nr. 4/MF din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond orientarea pedepsei aplicate inculpatei sub minimul special prevăzut de lege, depune la dosarul cauzei motive de apel.
Solicită ca instanța să aibă în vedere că așa cum rezultă din actele dosarului, inculpata a fost părăsită de mama sa și fost crescută de bunicii paterni, alături de tatăl său, care ulterior a decedat și el în urmă cu câțiva ani, minora rămânând în grija bunicilor paterni, ulterior bunica se îmbolnăvește și ea, deci situația sa familială nu a fost deloc una fericită.
De asemenea solicită a se avea în vedere la luarea măsurii și referatul de evaluare aflat în dosarul tribunalului în care se precizează că inculpata în urma săvârșirii infracțiunii încearcă un sentiment pregnant de culpabilitate, întregul context a contat în afecțiunea inculpatului major, acesta este motivul pentru care inculpata a recurs la faptele pe care le-a săvârși, concluzia finală fiind că aceasta are toate șansele de a se reintegra.
Cu privire la starea de arest arată că lasă la aprecierea instanței.
Reprezentanta parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea apelurilor ca nefondate, menținerea sentinței penale nr. 4/MF din 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr- ca fiind legală și temeinică, apreciază că pedeapsa aplicată a fost individualizată corespunzător, just, au fost reținute circumstanțele atenuante judiciare, cărora li s-a dat o eficiență suficientă,dar nu se putea ignora criteriile de individualizate prevăzute de art.72 Cod penal.
Apreciază că inculpații au acționat cu o intenție directă de a scăpa de copil, omorul fiind săvârșit față de o persoană lipsită de apărare.
Cu privire la starea de arest pune concluzii de menținerea stării de arest.
Apelantul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.377 alin.ultim Cod procedură penală solicită admiterea apelului, precizează că regretă fapta, solicită instanței să i se mai dea o șansă.
Apelanta inculpată având ultimul cuvânt potrivit disp. art. 377 alin.ultim Cod procedură penală arată că regretă fapta și lasă la aprecierea instanței modul de soluționare al apelului.
CURTEA
Constată că, prin sentința penală nr.4/MF din 09 aprilie 2009,
Tribunalul Argeș, n temeiul art. 174 alin. 1, 175 lit. c, i cu Cod Penal aplicarea art. 75 alin. 1 lit. c și alin 2.Cod Penal și art. 74 lit. a, c coroborat Cod Penal cu art. 76 lit. a Cod Penal, cu reținerea art. 80 alin. 2.Cod Penal, a condamnat pe inculpatul, fiul lui și -, născut la data de 29.09.1985, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, la 10 ani închisoare.
În temeiul disp. art. 71 alin. 2 și 3 a Cod Penal interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b și e pe Cod Penal durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 65.Cod Penal i-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin. 1 lit. a,b,d și e pe Cod Penal o durată de 5 ani.
În baza art. 350.C.P.P. a menținut măsura arestării preventive a inculpatului iar în baza art. 88.Cod Penal a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța nr. 425 din data de 15.09.2008 și perioada arestului preventiv, începând cu data de 16.09.2008 la zi.
În temeiul art. 174 alin. 1, 175 alin. 1 lit. c și i cu Cod Penal aplicarea art. 75 alin. 2.Cod Penal, art. 99 și 109.Cod Penal, art. 74 lit. a, c rap.Cod Penal la art. 76 lit. b) Cod Penal, cu reținerea disp. art. 80 alin. 2.Cod Penal, a condamnat pe inculpata minoră, fiica lui și, născută la data de 22.02.1992, CNP -, în prezent deținută în Penitenciarul Colibași, la 7 ani închisoare.
În temeiul art. 71.Cod Penal a interzis inculpatei drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a, b și e pe Cod Penal durata executării pedepsei principale, dar începând cu împlinirea vârstei de 18 ani.
În temeiul art. 350.C.P.P. a menținut starea de arest a inculpatei, iar în temeiul art. 88.Cod Penal a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii de 24 de ore dispusă prin ordonanța nr. 425 din data de 15.09.2008 și perioada arestului preventiv, începând cu data de 16.09.2008 la zi.
În temeiul art. 191 alin. 1 și 2.Cod Penal, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2500 lei cheltuieli judiciare către stat și de asemenea, a fost obligată inculpata la plata sumei de 1700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Din ansamblul materialului probator administrat, prima instanță a reținut că în data de 01.09.2008, orele 21,35 ( potrivit foii de observație clinică a nou-născutului filele 98-100 dosar ), în Secția Maternitate I Spitalului Județean Pitești, inculpata, în vârstă de 16 ani ( născută la 22.02.1992) a dat naștere unui normal din punct de vedere fizic, și viabil, după cum rezultă din raportul de constatare medico - legală ( autopsie).
Inculpatul a recunoscut paternitatea și a declarat nașterea copilului la Primăria Municipiului Pitești în data de 04.09.2008, sub numele de, căruia i- fost eliberat certificatul de naștere seria - nr.- din data de 04.09.2008 ( fila 106 dosar ).
Potrivit constatărilor preliminarii ale L " Minovici" ( fila 83 dosar ), raportului de expertiză medico-legală, examen ADN ( filele 1138-122 dosar instanță), și declarațiile inculpaților, cei doi inculpați scu și sunt părinții biologici ai nou-născutului .
Potrivit rezultatului coroborării declarațiilor inculpaților, cu declarația reprezentantului legal, cu declarațiilor martorilor, - și înscrisurilor depuse la dosar, copilul născut de inculpata este rezultatul unei relații intime și de prietenie desfășurată între aceasta și inculpatul încă din toamna anului 2007, relație cu care bunicul numitei nu era de acord, astfel că începând cu luna decembrie 2007, când aceasta a rămas însărcinată, i-au ascuns atât starea respectivă cât și continuarea relațiilor.
Pe fondul acestor dificultăți, generate atât de vârsta mică a inculpatei, de statutul său de elevă și de dezaprobarea bunicului, cei doi inculpați au încercat să găsească un cabinet medical la care să avorteze dar nu au reușit, astfel că au ascuns în continuare, atât față de bunicul inculpatei cât și față de ceilalți, starea de sarcină a acesteia.
În acest context de fapt, în data de 05.09.2008, inculpata a fost externată, împreună cu copilul său, fiind luată de la Spitalul Județean din Pitești de inculpatul.
În perioada internării, deși a fost sunată repetat de bunicul său care auzise că ea se află la spital să nască, inculpata a negat spunându-i că se află în vacanță și o să vadă că este adevărat când o să se întoarcă.
Astfel că, ulterior externării, inculpații, de comun acord, au stabilit că nu se pot întoarce în localitatea de domiciliu, de, împreună cu copilul.
Necunoscând despre existența sau locația unui centru de plasament în Pitești și neaflând nici în urma întrebărilor adresate unor șoferi de taxi, cei doi au plecat cu copilul spre localitatea Câmpulung.
Inculpații, de comun acord, au exclus varianta abandonării copilului într-un loc public sau mai puțin frecventat de public, precum în pădure, temându-se că odată găsit s-ar stabili identitatea mamei, a inculpatei și ar fi nevoită să suporte consecințele. Astfel că, ambii au decis că cea mai convenabilă soluție, pentru ei, era aceea ca nou-născutul să dispară.
După ce au trecut de Câmpulung, inculpații s-au îndreptat spre cabana, deciși să arunce copilul în barajul.
În scopul punerii în executare a hotărârii luate, inculpații au oprit mașina, au luat copilul, l-au dezbrăcat, au legat șufa de tractare auto, pe care o avea inculpatul în portbagaj, la un capăt de corpul copilului, iar la celălalt capăt de un pietroi, cu o greutate de aproximativ 4 kg, după care concomitent au aruncat în baraj inculpata copilul, iar inculpatul pietroiul.
Inculpații au recunoscut săvârșirea infracțiunii. Prima instanță a constatat că declarațiile inculpaților se coroborează cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
La individualizarea judiciară a pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și circumstanțele personale ale fiecărui inculpat.
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel inculpații.
În motivele de apel menționate în scris și susținute oral, sentința este criticată pentru netemeinicie, deoarece se apreciază că pedepsele aplicate au fost greșit individualizate în raport cu circumstanțele personale ale fiecărui apelant și în raport cu situația de fapt care rezultă din probele administrate în cauză. Se solicită reducerea pedepselor aplicate.
Examinând sentința supusă apelului, din punct de vedere al motivelor invocate, în conformitate cu disp.art.371 Cod procedură penală, curtea constată că apelurile declarate sunt nefondate.
Situația de fapt a fost corect reținută de către prima instanță în raport cu probele administrate în cauză, respectiv: declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor audiați, constatările preliminare și raportul de necropsie medico-legală nr.225//2008 întocmit de Serviciul de Medicină Legală A; concluziile preliminare ale raportului de expertiză medico-legală (ADN) întocmit de Institutul Național de Medicină Legală -Minovici și procesul verbal de cercetare la fața locului.
Din coroborarea acestor probe rezultă că, inculpații și, în ziua de 5 septembrie 2008, s-au deplasat pe malul de "" din Județul
În baza rezoluției infracționale pe care au luat-o l-au legat pe fiul lor nou născut, cu o șufă de tractare auto de un și l-au aruncat în apă.
Moartea victimei a fost violentă și s-a datorat asfixiei mecanice acute prin submersiune în mediul lichid. Noul născut s-a născut la termen și era și viabil.
Situația de fapt, vinovăția inculpaților și încadrarea juridică a faptei au fost corect reținute de către prima instanță.
Curtea constată că individualizarea judiciară a pedepselor pentru fiecare dintre apelanți este corespunzătoare. Prima instanță a avut în vedere situația personală a fiecărui inculpat, așa cum rezultă din elementele de circumstanțiere favorabile acestora, precum și împrejurările concret în care au săvârșit fapta, lipsa antecedentelor penale, dar și gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite de către aceștia.
De altfel, pedepsele aplicate sunt orientate spre minimul special prevăzut de lege.
S-a mai avut în vedere și faptul că inculpata era minoră la data săvârșirii faptei și în consecință au fost aplicate în mod corespunzător dispozițiile legale în materie privind aplicarea pedepselor pentru minori.
Sancțiunile privative de libertate și cuantumul acestora pentru fiecare dintre inculpați, sunt juste, fiind respectat principiul proporționalității în sensul că pedepsele sunt adecvate situației de fapt, dar și scopului urmărit de legea penală.
Pentru aceste argumente, și în baza disp.art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, se vor respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpați.
În temeiul disp.art.88 Cod penal, se va deduce din pedeapsă pentru fiecare inculpat, perioada executată până la data pronunțării.
În baza disp.art.350 Cod procedură penală, se va menține starea de arest pentru fiecare inculpat.
În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E I D
Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații, fiul lui și, născut la data de 29 septembrie 1985 și, fiica lui și, născut la data de 22 februarie 1992, în prezent aflați în Penitenciarul Colibași, împotriva sentinței penale nr.4/MF din data de 09 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Deduce din pedeapsă pentru fiecare inculpat perioada executată la zi.
Menține starea de arest pentru fiecare inculpat.
Obligă pe fiecare inculpat la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei onorariu de avocat din oficiu ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehnored.
4 ex./ 25.06.2009.
Jud.fond:
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu