Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Pitesti

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIE NR. 46/

Ședința publică din 19 Ianuarie 2009

Curtea compusă din:

Președinte: dr.- -

JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu

JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu Diaconu

Grefier:

- Biroul Teritorial Argeș - reprezentat prin

G - procuror

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul -, deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii nr.7 din data de 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul - inculpat în stare de arest asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale numărul 74 din 18.01.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual aflată la fila 8 dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

În baza disp.art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Potrivit art.172 alin.7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorului recurentului - inculpat să ia legătura cu acesta în vederea pregătirii apărării.

Avocat, pentru recurentul - inculpat și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat acordării cuvântului asupra recursului.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat, pentru recurentul - inculpat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data 14.01.2009 pronunțată de Tribunalul Vâlcea și rejudecarea cererii formulate pentru motivele ce le va expune în continuare.

Arată că, prin încheierea recurată judecătorul fondului a precizat că apărătorul face excese și abuz de drept pentru că și-a permis să formuleze cereri în numele clientului său.

Un alt motiv de recurs este și faptul că judecătorul fondului, nu a cunoscut cererea dedusa judecății întrucât motivele invocate au privit pe clientul sau, și dispozitivul hotărârii se referă la o altă persoană.

În motivare de asemenea este reținut faptul că s-a invocat excepția nulității calificării juridice a faptei, situație, fiind invocată o cu totul altă cerere, iar reprezentantul parchetului a solicitat respingerea cererii formulate motivând faptul că inculpatul este trimis in judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.215 alin.5, deși susținerea noastră a fost aceea că nu se poate reține o cerere bazată pe o nulitate absolută determinată de faptul că inculpatului nu i s-a adus la cunoștință schimbarea încadrării juridice. A fost arestat pentru săvârșirea infractiunii prev. de art. 215 alin.3 trimis in judecata pentru 215 alin.5 fără să i se aducă la cunoștință schimbarea încadrării juridice, fără să i se dea dreptul la apărare. Aceasta a fost nulitatea invocată și sustinută de art. 197 alin.2 privind încălcarea dreptului la apărare, motivarea instanței de fond neavând nicio legătură cu motivele invocate.

Solicită a fi avute în vedere înscrisurile aflate la dosar, respectiv preambulul încheierii recurate ce privește pe recurentul, dispozitivul de respingere care este dat față de iar minuta care este dată față de, iar intr-o atare situație, în ce măsură se poate constata încheierea pronunțată de instanța de fond ca legală si temeinică. Instanța a fost investită cu o cerere formulată de nu cu privire la.

În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Vâlcea, ca nelegală și netemeinică, neputând avea efecte juridice față de inculpatul pe care îl asistă, iar pe fond restituirea cauzei pentru ca instanța să se pronunțe asupra cererii formulate de către inculpatul -.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpatul -, ca nefondat, menținerea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Vâlcea, ca fiind legală și temeinică.

Apreciază că s-a produs o eroare materială în ceea ce privește dispozitivul hotărârii cât și minuta care nu trebuie avute în vedere de instanța de recurs.

Recurentul - inculpat -, având ultimul cuvânt potrivit dispozițiilor art.38513alin.ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului așa cum a fost susținut de către apărătorul său.

CURTEA:

Asupra recursului penal:

Prin încheierea nr.7 din 14 ianuarie 2009, Tribunalul Vâlcea, în baza art. 1608aalin. 6 Cod procedură penală, a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 03.10.1979 în Râmnicu-V, județul V, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui nr. 162,. 26,. B,. 14, județul V, cu CNP -, aflat în stare de arest preventiv la Penitenciarul Colibași, obligându-l pe acesta la 50 lei cheltuieli judiciare față de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1602alin.2 și C.P.P. că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește durate arestării preventive, prima instanță, a conchis că, termenul rezonabil al duratei arestării preventive a fost respectat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care a criticat-o pentru nelegalitate, arătând că, prima instanța nu s-a pronunțat asupra cererii sale de liberare provizorie, ci asupra cererii unui alt inculpat, și anume.

Examinând hotărârea recurată, prin prisma motivului de recurs invocat, cât și din oficiu, astfel cum impun disp.art. 3856alin. ultim C.P.P. Curtea constată că, recursul declarat de inculpatul este fondat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

La data de 05.01.2009, recurentul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta fiind înregistrată sub nr-, pe rolul Tribunalului Vâlcea.

La termenul de judecată din data de 14.01.2009, prin încheierea nr.7, conform minutei, tribunalul s-a pronunțat asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată nu de către recurentul în cauza de față, ci de un alt inculpat, și anume, cerere cu care de fapt, nu fusese investită.

În raport de această situație, Curtea apreciază ca prin instanță nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale pentru inculpat, de natură să garanteze drepturile sale procesuale, fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859pct. 9

C.P.P.

Menționarea numelui inculpatului intr-o frază stereotip, in considerentele hotărârii, nu ne îndreptațește să concluzionăm că, încheierea primei instanțe este motivată, că aceasta se referă la recurent și că din eroare a fost trecut numele altui inculpat, atât în minută cât și în dispozitivul "in extenso" al hotărârii atacate.

Prin prisma celor prezentate anterior și, nefiind aplicabile disp.art. 195 referitoare C.P.P. la eroarea materială, curtea apreciază că hotărârea primei instanțe este nelegală.

Așadar, în baza art. 38515pct.2 lit.c Cod procedură penală va admite recursul declarat de inculpat, împotriva încheierii nr.7 din data de 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Va casa în totalitate încheierea recurată și va trimite cauza Tribunalului Vâlcea pentru rejudecare.

Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului, conform art. 192 alin.3 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpat, împotriva încheierii nr.7 din data de 14 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

Casează în totalitate încheierea recurată și trimite cauza Tribunalului Vâlcea pentru rejudecare.

Cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.

Grefier,

Red.:

Tehn.:

2 ex.

Jud.fond:.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu, Raluca Elena Șimonescu Diaconu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 46/2009. Curtea de Apel Pitesti