Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 464/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 464/ Dosar nr-
Ședința publică din 6 iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Filip judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - - procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT- Biroul Teritorial Brașov
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 3 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, asistat de apărătorul ales, avocat.
Procedură îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei,după care:
Avocat depune, în ședința publică, un memoriu din partea inculpatului pentru a fi avut în vedere la soluționarea recursului.
Întrebate fiind, părțile declară că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Instanța constată cauza în stare de soluționare și în temeiul art. 38513Cod procedură penală acordă părților cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului împotriva încheierii din data de 3 iulie 2009 Tribunalului Covasna, casarea încheierii și în cadrul rejudecării să se dispună admiterea cererii așa cum este formulată atât în principiu cât și pe fond.
Cu privire la admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de fond a admis cererea în principiu, dar a respins pe fond pe motivul că inculpatul nu ar prezenta acele garanțe suficiente pentru desfășurarea în continuare a judecății în condiții normale.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul a contribuit în mod hotărâtor la aflarea adevărului și prin contribuția sa exclusivă, coroborată și cu contribuția coinculpatului, a fost posibil finalizarea întregului material de cercetare penală și întocmirea rechizitoriului. Deci a avut o atitudine cooperată, vizavi de faptele săvârșite și de regret, realizând consecințele acestor fapte pentru care este trimis în judecată,apreciind că în viitor prezintă garanții suficiente pentru ca această cerere să fie admisibilă și pe fond.
Solicită a se avea în vedere că inculpatul nu mai lucrează în sistem, iar acest gen de infracțiune la care a avut o contribuție cu privire la partea tehnică a realizări acestor transferuri multicash de la SC SRL,lucrând la societatea Sc SRL, actualmente apreciind că nu există acest pericol, ca atare și pericolul public se reduce practic la zero.
Având în vedere aceste concluzii coroborate și cu motivele formulate în cerere de liberare provizorie sub control judiciar, solicită a se dispune în consecință.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de inculpatul împotriva încheierii pronunțate de Tribunalul Covasna, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, acesta fiind nefondat.
Măsura liberării provizorii sub control judiciar este o măsură de individualizarea măsurii arestării preventive, însă intervine dacă sunt îndeplinite cumulativ anumite condiții prevăzute de lege art. 1602lit. a pct.2 și dacă se poate aprecia că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Inculpatul a fost arestat preventiv acum mai mult de 4 luni, la finalul cărora s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni grave și anume infracțiuni informatice prevăzute de Legea 161/2003, respectiv este vorba de fraudă informatică în dauna părții vătămate SC SRL, prejudiciu cauzat, în cooperare cu alți 4 inculpații, este de 950 000 lei.
S-a invocat de către apărătorul acestuia în susținerea recursului și s-a reținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, că a coroborat cu organele de anchetă și prin această manieră și-a adus contribuția la aflarea adevărului și la finalizarea dosarului de urmărire penală și trimiterea în judecată a inculpaților. Însă din actele dosarului reiese că ancheta s-a desfășurat dificil și cu contribuția exclusiv a organelor judiciare, este adevărat că inculpatul când a fost pus în fața unor probe temeinice care-l incriminau, a recunoscut fapta, însă nu a făcut de cât să vină să confirme materialul probator care a rezultat din dosar. Un alt aspect care trebuie să fie avut în vedere de către instanță este faptul că în cursul anchetei urmare a cercetărilor întreprinse în cauză s-a descoperit, după ce inculpatul fusese arestat, una dintre faptele de acces și de transfer de date continua să se desfășoare, pentru că fusese aplicat un virus pe serverul societăți Sc SRL de către inculpat, anterior arestării, iar pe acest server erau stocate date importante care puteau fi folosite ulterior la săvârșirea altor fraude informatice.
Raportat la natura infracțiunilor comise, la modalitatea de comitere, că pericolul pentru ordinea publică subzistă, apreciază că se impune privarea de libertate a inculpatului în continuare.
Faptul că inculpatul nu mai are locul de muncă la SC SRL nu prezintă nici o garanție a faptului că lăsat în libertate nu va mai săvârși și alte fapte de această natură, mai ales că pentru acest gen de fapte presupune o oarecare clandestinitate și o posibilitate de descoperire mai dificilă. Astfel că, apreciază că nici nu se pune în discuție că pericolul social este redus la zero.
În acest context solicită a respingerea propunerii de liberare provizorie sub control judiciar, cu atât mai mult cu cât cercetarea judecătorească a început și s-a acordat un singur termen de judecată acesta fiind fixat în data de 20 iulie 2009, astfel că solicită respingerea recursului.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său, apreciind că nu prezintă un pericol pentru ordinea publică și că în ceea ce privește influențarea unor părți din dosar, precizează că în mare parte este vorba de probe informatice care nu se pot fi influențate.
Curtea
Asupra recursului penal de față, constată:
Prin încheierea de ședință din 3 iulie 2009, pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Covasnaa respins între altele cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a apreciat ca admisibilă în principiu cererea formulată de către inculpat, însă pe fond, în raport de probele administrate până în prezent și dispozițiile art. 1602Cod procedură penală, a considerat- nefondată.
Din probatoriul administrat în faza de urmărire penală cu declarațiile tuturor inculpaților inclusiv a lui, care recunoaște faptele reținute în sarcina sa, instanța a constatat existența unei bănuieli rezonabile relativ la comiterea de către acesta a infracțiunilor pentru care este trimis în judecată și pentru care s-a dispus arestarea preventivă.
Cum temeiurile care au determinat menținerea acestei măsuri nu s-au schimbat, având în vedere și timpul relativ scurt de la arestare, complexitatea cauzei, natura și gravitarea infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului, Tribunalul Covasnaa respins ca nefondată cererea formulată.
Împotriva hotărârii sus menționate a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat că îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, iar lăsarea sa în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică și că a recunoscut săvârșirea faptelor ce i se impută. De asemenea, numai lucrează în sistem iar punerea sa în libertate nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, curtea constată că recursul formulat este nefondat.
Dacă din punct de vedere formal, cererea inculpatului îndeplinește condițiile prevăzute de lege și instituite prin art. 1602alin. 1 Cod procedură penală, raportat la art. 7 alin. 1, 2 din Legea nr. 39/2003 analizată pe fond în raport de materialul probator administrat, se constată legalitatea și temeinicia soluției primei instanțe.
Declarațiile inculpaților, coroborate cu cele ale inculpatului din 11.05.2009, dar și cu celelalte mijloace de probă din faza de urmărire penală, dovedesc indiciile temeinice privind comiterea unor fapte grave pentru care legiuitorul a prevăzut un tratament sancționator corespunzător și totodată pericolul social concret pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate în acest moment a inculpatului recurent.
Mai mult amploarea acestui gen de infracțiuni și impactul asupra opiniei publice sunt tot atâtea elemente ce dovedesc netemeinica cererii formulate. Ca atare, în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul formulat, cheltuielile judiciare urmând a fi suportate potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive
În numele legii
Respinge recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 3 iulie 2009 a Tribunalului Covasna, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 6 iulie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red.AM/09.07.2009
Tehnoredact.DS/09.07.2009/2 ex.
Jud.fond.
Președinte:Manuela FilipJudecători:Manuela Filip, Aurelia Munteanu, Simona Franguloiu