Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 478/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA PE NALĂ NR.478/
Ședința publică din data de 10 Iulie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Teodora Gheorghe Sorescu G -
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu
Judecător:
Grefier: ița
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție-Serviciul Teritorial Pitești reprezentat prin procuror:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURT EA DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL PITEȘTI și de inculpații G -, -, -, deținuți în Penitenciarul Colibași, și inculpații, și, împotriva încheierii de ședință din data de 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice, potrivit
art.304 alin.1 cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul - inculpat -, în stare de detenție, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale numărul - din 09.07.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual și - în baza împuternicirii avocațiale numărul 48 din 09.07.2009 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual, recurentul - inculpat -, în stare de detenție, asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale numărul 12 din 09.07.2009 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual, recurentul - inculpat G -, în stare de detenție, asistat de avocat ales, recurentul - inculpat -, personal și asistat de avocat ales, recurenta - inculpată, personal și asistată de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale numărul 49 din 09.07.2009 emisă de Baroul Argeș - individual, recurentul - inculpat, personal și asistat de avocat, recurentul - inculpat, personal și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale din 10.07.2009 emisă de Baroul Argeș - Cabinet individual, recurentul - inculpat, personal și asistat de avocat ales, și, intimatul - inculpat, personal și asistat de avocat ales.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată că la dosar,s-au depus, prin serviciul registratură al instanței motive de recurs din partea Parchetul de pe lângă Înalta Curt ea de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Pitești și recursul declarat de inculpatul, acesta fiind trimis prin poștă și ajuns la instanță la ora 12,55.
Potrivit art.172 alin.7 Cod procedură penală, s-a încuviințat apărătorilor recurenților - inculpați să ia legătura cu aceștia.
Reprezentantul parchetului, apărătorii recurenților - inculpați -, -, G -, -, și apărătorul intimatului - inculpat, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri prealabile de formulat acordării cuvântului asupra recursurilor.
Avocat, pentru recurentul - inculpat, face dovada înaintării recursului cu recipisa, în copie, de la Oficiul poștal nr. 62 B, acesta fiind declarat în termen.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, curtea apreciază recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul, susține în ședință publică motivele de recurs așa cum au fost formulate în scris, solicitând în baza dispozițiilor art.38515pct.2 cod procedură penală, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, ca fiind nelegală și netemeinică iar pe fond înlăturarea aspectelor de nelegalitate și netemeinicie.
Apreciază că instanța de fond în mod corect s-a orientat la luarea unei măsuri preventive față de inculpați, având în vedere infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată. La dosar există probe că aceștia au săvârșit infracțiunile reținute în rechizitoriu, apreciind că, soluția legală ar fi fost de obligare a inculpaților -, și, de a nu părăsi localitatea de domiciliu prev.de art.145 cod procedură penală și nu cea prev.de art.1451cod procedură penală.
Un alt motiv de nelegalitate este acela că, cu excepția inculpatului, pentru care a expirat măsura arestării preventive, este că instanța a ajuns la luarea a două măsuri preventive față de inculpați, atât cea prev.de art.145 cod procedură penală cât și cea prev.de art.1451cod procedură penală. Apreciind că, în condițiile în care instanța s-a orientat la această măsură preventivă trebuia să dispună înlocuirea în baza art.139 Cod penal și să înlocuiască măsura care exista la acel moment cu obligarea de a nu părăsi țara.
Avocat ,pentru recurentul - inculpat -, solicită ca, în baza dispozițiilor art.1609alin.7 cod procedură penală, să se admită recursul declarat, a se constata că încheierea pronunțată de Tribunalul Argeș este în principal nelegală și netemeinică, iar pe fond admiterea cererii urmând a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar în condițiile art.1602și următoarele din codul d e procedură penală.
Solicită a se observa că instanța a examinat admisibilitatea acestei cereri, aceasta fiind respinsă pe fond, ca nefondată, deci s-a trecut peste condițiile de admisibilitate apreciindu-se că sunt îndeplinite condițiile pentru ca aceasta să fie admisă. Numai că instanța revine asupra hotărârii, motivând că există date și indicii că lăsat în libertate inculpatul ar influența aflarea adevărului.
Față de dispozițiile art.1602cod procedură penală privesc două condiții care privesc admisibilitatea cererii și anume, cuantumul pedepsei, infracțiunea pentru care este trimis în judecată să nu fie pedepsită cu o pedeapsă mai M de 18 ani și să nu fie date și indicii că lăsat în libertate ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Dacă se va trece peste aceste apărări, solicită a se observa că hotărârea este netemeinică, instanța motivează încheierea pe faptul că există date și indicii că lăsat în libertate inculpatul ar prezenta un pericol și ar influența aflarea adevărului. Se mai motivează pe numărul M al participanților, gravitatea faptelor săvârșite și poziția inculpaților în societăților comerciale.
Astfel, apreciază că motivarea instanței este informă și în mod normal aceasta trebuie să pună în contrapondere arestarea preventivă cu liberarea provizorie. În lipsă de motive, de argumente, aceasta a apelat la o motivare stereotipă, copiată din codul d e procedură penală.
Solicită a se observa că inculpatul a fost trimis în judecată pentru mai multe infracțiuni, una dintre ele sub forma complicității la infracțiunea de dare de mită în formă continuată, încă una pentru alte acte materiale ( aceasta fiind apreciată fictiv, deoarece sa reținut în sarcina lui a art.7 din Lg.39 cu privire la constituirea unui grup criminal organizat din anul 2006 și o infracțiune la deținerea unor substanțe interzise precum droguri.
În cauză a fost administrat tot materialul de urmărire penală, astfel, că, solicită a se lua act că nu se pune problema de influențare a unor martori atâta vreme cât în legătură cu faptele pretinse inculpatului nu există nici un martor, cu excepția lui.
Apreciază că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, iar temeiurile care au determinat arestarea inițială nu impun în continuare privarea de libertate.
Solicită a se avea în vedere că se poate asigura o buna desfășurare a procesului penal și în condițiile în care inculpatul ar fi pus în libertate, iar pe de altă parte nu există date și nu este în interesul inculpatului, să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Pe de altă parte, trebuie avute în vedere starea de sănătate precară a acestuia, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana inculpatului.
Astfel, solicită a se avea în vedere că inculpatul are o fiică de 18 ani în întreținerea sa, iar tatăl său care a suferit un atac cerebral, este grav bolnav. Totodată, trebuie reținut faptul că apartamentul în care locuiește familia inculpatului este achiziționat prin credit ipotecar.
Avocat,pentru recurentul - inculpat -, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii Tribunalului Argeș, pe care o apreciază nelegală și netemeinică, urmând ca pe fond, să se dispună liberarea provizorie a acestuia. Solicită a se avea în vedere, de asemenea, că parchetul până în prezent nu are date sau indicii din care să reiasă că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Liberarea provizorie nu se raportează la cerințele arestării așa cum în mod greșit constată instanța de fond, iar invocarea motivelor care impun arestarea se raportează numai la această instituție.
Solicită a se observa că bunul mers nu poate fi împiedicat de inculpatul -, martori nu mai sunt de influențat și de asemenea, nu se poate invoca că dacă ar fi lăsat în libertate ar lua legătura cu părțile din dosar, ceilalți inculpați fiind în prezenți deținuți la Penitenciarul Colibași.
Mai mult decât atât solicită a se avea în vedere că fiica inculpatului a terminat liceul, va pleca la facultate iar tatăl său este foarte bolnav, fiind paralizat și imobilizat la pat. Astfel solicită aplicarea dispozițiilor art. 5 din Convenția Drepturilor Omului.
Avocat,pentru recurentul - inculpat -, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Argeș, prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca fiind nelegală și netemeinică. Pe fond solicită punerea în libertate a inculpatului.
Astfel, apreciază că atâta timp cât s-a luat în discuție admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, dacă sunt sau nu îndeplinite condițiile legii, fiind îndeplinite dispozițiile art.1602alin.1 și 2 cod procedură penală, s-a considerat că aceasta este admisibilă, la fel fiind și concluziile reprezentantului parchetului, de a fi admisă în principiu. Temeinicia încheierii nu este argumentată în vreun mod, de către Tribunalul Argeș, pentru că dispozițiile art. 1608lit.a cod procedură penală arată că, în cazul în care este admisă în principiu se trece la verificarea situației de fapt, deci tuturor criteriile ce trebuie avute în vedere pentru a fi admisă o asemenea cerere.
Trebuie să se țină seama că în sarcina inculpatului se reține săvârșirea unei singure fapte penale, aceasta fiind nedovedită. Inculpatul nu are antecedente penale, are o comportare exemplară în societate și în familie.
Solicită se avea în vedere și starea de sănătate precară a familiei inculpatului, are un copil în întreținere care suferă de diabet, soția acestuia trebuie să suporte o intervenție chirurgicală, aspecte analizate de instanța de fond. Prelungirea în arest preventiv prelungește și suferința familiei sale.
Apreciază că sunt îndeplinite dispozițiile art. 1608lit.a cod procedură penală, solicitând punerea inculpatului în libertate, pedeapsa în cazul acestuia este prevăzută de la 3-15 ani.
Avocat, pentru recurentul - inculpat G -, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Argeș, ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Face referire la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care stipulează că fiecare arestat are dreptul de a fi pus în libertate provizorie, această libertate subordonată unei garanții, iar în cazul de față această garanție o constituie dispozițiile art.1602alin.3 cod procedură penală.
De asemenea, dispozițiile art.136 alin.8 din codul d e procedură penală, arată că scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar. Motivele respingerii cererii au fost că, inculpații nu au recunoscut săvârșirea faptei, nu au fost audiați, au săvârșit multe acte materiale, cu alte cuvinte se și antepronunță și că aceștia au făcut prea multe cereri de liberare provizorie.
Motivarea judecătorului este o pură afirmație, iar în lipsa unei afirmații nu se poate reține această încheiere. De asemenea, solicită a se avea în vedere că următorul termen de judecată la instanța de fond este la 29 septembrie, ceea ce-l face pe inculpat să facă cât mai multe cereri.
Solicită a se avea în vedere, între altele, faptul că acesta nu are antecedente penale, starea sănătății sale care este precară, are doi copii și, nu în ultimul rând faptul că a stat trei luni în arest, iar liber fiind poate ajuta opinia publică și nici de cum că ar fi un pericol pentru opinia publică.
Avocat,pentru recurentul - inculpat -, depune la dosar motive de recurs. Solicită a se avea în vedere că, prin încheierea pronunțată de Tribunalul Argeș la data de 8 iulie 2009, s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Casație și Justiție DNA - Serviciul Teritorial Pitești și a dispus luarea față de inculpat a măsurii preventive de a nu părăsi țara.
Tot prin această încheiere instanța a respins excepția de neconstituționalitate formulată de inculpat. Dispunând ca atare, apreciază că încheierea pronunțată de Tribunalul Argeș este nelegală și netemeinică. Respingând această excepție, instanța, a reținut că aceasta nu a fost ridicată în cursul judecății. Ori această apreciere este vădit eronată având în vedere că instanța a fost sesizată prin rechizitoriu și ca atare, procesul se află în stare de judecată, astfel că, orice termen stabilit este termen pentru judecare a cauzei. De asemenea, instanța a procedat nelegal apreciind că excepția vizează completarea unui text de lege, această apreciere putând fi făcută numai de Curtea Constituțională nu și de instanța de judecată.
Cu privire la excepția de inadmisibilitate, arată că, s-a dispus în cursul urmăririi penale arestarea preventivă a inculpatului, după care Curtea de APEL PITEȘTIa înlocuit această măsură cu cea a obligării e a nu părăsi localitatea.
În consecință, față de inculpat a fost dispusă în cursul urmăririi penale o măsură preventivă și, ca atare, luarea ei a doua oară contravine principiului non bis in idem cât și normelor de procedură penală referitoare la această instituție.
Astfel, nici un text de lege nu prevede luarea de două ori față de inculpat a aceleiași măsuri, textele de lege incidente referindu-se doar la înlocuirea sau revocarea măsurii preventive.
În ceea ce privește nelegalitatea și netemeinicia hotărârii, apreciază că instanța a procedat nelegal cât și netemeinic, în legătură cu motivele care ar justifica luarea acestei măsuri preventive.
Nu rezultă că inculpatul a împiedicat buna desfășurare a procesului penal și nici nu s-a sustras, sub nici o formă, de la urmărirea penală sau judecată. De asemenea, s-a prezentat de fiecare dată în fața procurorului și a instanței, și-a respectat obligațiile stabilite de aceasta.
A considera că o atare măsură se poate lua în lipsa oricărui element de fapt care să o justifice în mod temeinic, nu se poate constitui decât într-o practică abuzivă în virtutea căreia inculpatul cercetat sau trimis în judecată trebuie supus unei măsuri preventive pentru buna desfășurare a procesului penal.
Astfel, în temeiul dispozițiilor art.141 și art.3851și următoarele din codul d e procedură penală, solicită admiterea recursului iar pe fond respingerea cererii formulată de parchet.
De asemenea, solicită respingerea recursului declarat de parchet, ca nefondat.
Precizează că domiciliul unde locuiește inculpatul în prezent este-, -.1,.C,.3,.91 - sector 3. Nu a făcut mutație încă. La tribunal i s-a trecut domiciliul din buletin.
Avocat -,pentru inculpata, arată că a formulat recurs în ceea ce privește admisibilitatea cererii formulată de către parchet. Pe această admisibilitate, conform art. 263 rechizitoriul trebuie să cuprindă date privitoare la măsura preventivă. Solicită a se observa, că, în ceea ce o privește pe inculpata, nu există nici un fel de date.
Mai mult decât atât, apreciază că această cerere trebuia înaintată odată cu rechizitoriu conform prevederilor art.267 cod procedură penală. De altfel nici nu a avut loc verificarea actului de sesizare a instanței.
Mai mult decât atât măsura preventivă a încetat de drept, astfel invocă decizia nr. 76/2007 pronunțată de ÎCCJ B și publicată în MO nr.545/18.07.2008, care statuează că " aceste măsuri încetează de drept la data sesizării instanței".
În consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Argeș, iar pe fond respingerea cererii ca inadmisibilă.
Solicită a se avea persoana inculpatei, faptul că are un copil minor și bolnăvicios, este singurul părinte al copilului, iar tatăl său este nevăzător, locuind la Lacului, neavând posibilitatea legală de a se deplasa.
Solicită respingerea recursului declarat de parchet.
Avocat,pentru recurenții - inculpați, și pentru intimatul - inculpat. Solicită ca în caz de admitere a recursurilor celorlalți inculpați, fiind favorabil lor, să se facă aplicarea dispozițiilor art.3857cod procedură penală, respectiv să se extindă efectele și asupra inculpatului.
Solicită admiterea recursurilor declarate de inculpații și, casarea încheierii de ședință pronunțată de Tribunalul Argeș, ca fiind nelegală și netemeinică, iar pe fond revocarea măsurii preventive.
Astfel apreciază că măsura preventivă trebuie să îndeplinească cumulativ dispozițiile art.136 alin.1 cod procedură penală. Ori motivarea tribunalului este străină de motivele pe care le cere legea și nemotivând o astfel de măsură preventivă nu poate fi reținută.
În ceea ce privește recursul declarat de parchet, îl apreciază ca fiind vorba despre două măsuri preventive, ceea ce nu este adevărat fiind vorba doar despre o măsură preventivă.
În consecință, solicită respingerea recursului declarat de parchet.
Avocat,pentru recurentul - inculpat, depune la dosar concluzii scrise, pe care le susține în ședință publică.
Astfel, solicită a se avea în vedere că încheierea pronunțată de Tribunalul Argeș este lovită de nulitate absolută față de dispozițiile art.197 alin.2 cod procedură penală, în primul rând pentru că s-au încălcat flagrant regulile care se referă la sesizarea instanței pe de o parte, iar pe de altă parte în ceea ce privește publicitatea ședinței.
La data de 24 iunie 2009 au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Argeș, trei cereri, plângere împotriva ordonanței procurorului de prelungire a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea, plângere împotriva ordonanței procurorului de respingere a cererii formulată de inculpat privind încetarea obligației de a nu desfășura activitatea de director în cadrul Federației Române de și o cerere de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea.
Ultima cerere se judeca în ședința de judecată, celelalte cereri se judecau potrivit dispozițiilor art.140 alin.2 cod procedură penală, în camera de consiliu.
În mod nelegal instanța de judecată a dispus conexarea lor, fără a arăta cu privire la publicitatea sau nepublicitatea ședinței de judecată. Toate aceste cereri au fost conexate la dosarul mai vechi, acestea au fost amânate succesiv la datele de 30 iunie, 2 iulie și 8 iulie 2009. Ulterior la data de 8 iulie toate cererile s-au conexat încă o dată la dosarul fondului, în mod nelegal, motivul instanței fiind acela că fiind cereri accesorii se judecau odată cu fondul. Apreciază că aceasta susținere este nelegală, fondul judecându-se în septembrie iar toate aceste cereri se puteau judeca separat.
Astfel, apreciază că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, încălcându-se dispozițiile art.1402alin.2 cod procedură penală.
Al doilea motiv se referă la excepția de nulitate absolută invocată de recurent împotriva ordonanței procurorului privind măsurile preventive. Solicită a se observa din încheiere că instanța a respins această excepție ca fiind inadmisibilă, ceea ce este total greșit. Excepția putea fi respinsă ca fiind neîntemeiată. Această excepție putea fi susținută față de dispozițiile art.302 cod procedură penală, și de asemenea, putea fi susținută orice excepție.
Pe fondul excepției de nulitate absolută solicită a se avea în vedere dispozițiile art. 267 alin.1 coroborat cu art.140 alin.2 cod procedură penală și cu decizia nr.76/2007, arată foarte clar momentul până la care procurorul poate să sesizeze instanța.
În afară se rechizitoriu care este singura cale procesuală de a sesiza instanța de către parchet, codul d e procedură penală nu mai prevede nici o altă cale. Ca urmare, simpla cerere, separată făcută de către procuror este lovită de nulitate absolută, față de dispozițiile art.197 alin. 2 cod procedură penală.
Al treilea motiv de procedură se referă la faptul că, instanța de fond nu s-a pronunțat în nici un fel cu privire la cererea procurorului de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, în schimb a luat din oficiu o altă măsură preventivă.
Un ultim motiv de procedură este acela că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara nu a fost pusă nici un moment în discuția părților.
Nefiind pusă în discuția părților, față de dispozițiile art.289 cod procedură penală și art.6 cod procedură penală rap.la art.6 alin.1 din Convenția europeană drepturilor omului, s-au încălcat dreptul la apărare, dreptul la contradictorialitate precum și principiul oralității și nemijlocirii.
Față de dispozițiile art.302 cod procedură penală, apreciază că instanța trebuia să pună în discuția părților orice măsură pe care urma să o dispună.
Avocat,pentru recurentul - inculpat, achiesează la concluziile doamnei avocat.
Arată că își întemeiază recursul în temeiul dispozițiilor art.139 pct.2 și art. 1402cod procedură penală.
Expune situația de fapt așa cum a fost reținută în rechizitoriu, solicitând a se avea în vedere că nu sunt indicii și probe în dovedirea vinovăției inculpatului. S-a reținut în sarcina inculpatului că la diferite intervale de timp, din dispoziția și în numele inculpatului, inculpatul - președintele clubului FC A i-ar fi oferit și remis diferite sume de bani. Acestea sunt neprobate și neadevărate, la dosarul cauzei nu există nici un indiciu sau probă în temeinicia acestor afirmații.
Prima discuție telefonică se produce la o săptămână după ce-l de-al doilea moment, iar comisia de disciplină deja se pronunțase în cele două cazuri. De asemenea, la dosar nu există nici un fel de probă că ar fi existat vreo discuție telefonică, întâlnire privată, planșe fotografice care să confirme aceste întâlniri.
Ce-l de-al treilea moment, care este sesizat de DNA și adus la acuzare inculpatului este materializat prin discuția telefonică între și. Din această discuție rezultă clar refuzul manifestat de inculpatul.
În consecință, solicită a se avea în vedere dispozițiilor art. 1368cod procedură penală, precum și toate actele de la dosar, persoana inculpatului, faptul că este căsătorit, are un copil minor fiind singurul întreținător al familiei sale, față de specificul activității pe care o desfășoară. Prin admiterea recursului, nu s-ar prejudicia cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Solicită a se avea în vedere că orice măsură s-ar dispune ar fi o măsură restrictivă care ar echivala cu refuzul de a permite recurentului de a se angaja și de a realiza venituri. activității pe care inculpatul o desfășoară este strict legat de acest sport, iar activitatea ar implica deplasări.
Avocat,pentru recurentul - inculpat, arată că achiesează la concluziile celorlalți apărători aleși ai inculpatului.
Face trimitere la jurisprudența Curții europene și decizia nr. 76/2007, legat de măsura de a nu părăsi localitatea și înlocuirea acesteia de a nu părăsi țara. Astfel, apreciază că atât motivarea încheierii pronunțată de Tribunalul Argeș cât și motivele de recurs ale parchetului sunt neîntemeiate, solicitând respingerea acestora iar pe fond admiterea recursului declarat de inculpat.
Curtea, pune în discuția apărătorilor recurentului - inculpat, dispozițiile instanței de fond de respingere ca rămase fără obiect a plângerilor și respectiv a cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Avocat,apreciază că este admisibil acest recurs.
Avocat, face trimitere la lucrarea lui, pag.145, cu privire la arestarea preventivă și pericolul social concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul, pe recursurile declarate de inculpați, solicită respingerea acestora, ca nefondate cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare ocazionate de proces.
Pe recursul declarat de inculpatul -, apreciază că în mod corect instanța de fond a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale.
Față de recursurile inculpaților G, - și -, hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, în mod corect s-a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de lege iar cererea acestora este neîntemeiată.
Cu privire la celelalte recursuri declarate de inculpați, le apreciază și pe acestea nefondate solicitând respingerea lor.
Recurenții - inculpațiG -, -, -, având ultimul cuvânt potrivit dispozițiilor art.38513alin.ultim cod procedură penală, solicită admiterea recursurilor și punerea lor în libertate.
Recurenții - inculpați, și, avândf ultimul cuvânt arată că achiesează la concluziile apărătorilor, solicitând admiterea recursurilor.
Intimatul - inculpat,solicită respingerea recursului declarat de parchet și înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea cu cea a obligării de a nu părăsi țara.
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Prin încheierea de ședință din 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - Secția penală, s-au hotărât următoarele:
În baza dispozițiilor art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a respins cererea inculpatului - de sesizare a Curții Constituționale, cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 Cod procedură penală.
S-a respins ca inadmisibilă excepția ridicată de inculpații -, fiul lui și a-, născut la data de 16.02.1982 în B, sector 2, domiciliat în orașul,-, județul I, CNP -, fiul lui și -, născut la 25.06.1957 în B, județul O, domiciliat în C,-, județul C, CNP -, fiul lui și, născut la 02.08.1967 în B, județul B, domiciliat în Pitești, str.- -, -.C,.7,.30, județul A, CNP -, fiul lui și, născut la 08.08.1968 în B, sector 3, domiciliat în B, sector 2, Șoseaua cel M, nr.240,.6..5,.4,.139, CNP - -, fiul lui și, născut la data de 28 martie 1971, în comuna, județul A, domiciliat în Pitești,-, -a,.B,.6, județul A, CNP - și, fiica lui și -, născută la data de 10.10.1973 în, județul A, domiciliată în Pitești, str.-, -8,.A,.17, județul A, CNP -, privind nulitatea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, - Serviciul Teritorial Pitești, de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza dispozițiilor art. 160/8a alin. 6 Cod procedură penală, s-au respins ca neîntemeiate cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații G - (fiul lui și, născut la 14.08.1967 în Pădureți, A, domiciliat în municipiul Pitești,-, județul A, CNP -); -, (fiul lui și, născut la 20.07.1967 în Pitești, județul A, domiciliat în Pitești, B-dul -, -.40,.C,.1, județul A, CNP - - și - (fiul lui și a, născut la 20.11.1970, în Curtea de A, domiciliat în Curtea de A, Str. - -, -4,.B,.11, în fapt în Pitești, -.A,.28, județul A, CNP -).
În baza dispozițiilor art. 145/1 Cod procedură penală, s-a dispus luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată, față de inculpații -, și.
În baza dispozițiilor art. 145/1 rap. al art. 145 alin. 1/1 și alin.1/2 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, inculpații au fost obligați să respecte următoarele măsuri:
a)să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b)să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
c)să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, însărcinat cu supravegherea fiecărui inculpat, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d)să nu se apropie de ceilalți inculpați și de martori și să nu comunice direct sau indirect cu aceste persoane;
e)să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;
f)să nu-și exercite meseria sau profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta.
În baza dispozițiilor art.145/1 rap. la art.145 alin.2/1, s-a dispus comunicarea copiilor după încheierea de ședință: inculpaților, organelor de poliție din localitățile de domiciliu ale inculpaților, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră.
S-a atras atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 145/1 rap. la art. 145 alin. 3 Cod procedură penală.
S-au respins ca rămase fără obiect plângerile și cererea de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de inculpatul.
În baza dispozițiilor art. 192 Cod procedură penală, au fost obligați inculpații G -, -, - și la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar cheltuielile judiciare pentru ceilalți inculpați au rămas în sarcina statului.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 97/P/2008 din 23.06.2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția națională Anticorupție Serviciul Teritorial Piteștis -a dispus trimiterea în judecată a inculpaților, pentru comiterea de infracțiuni grave, și anume:
- G -, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.255 Cod penal, rap.la art.5, art.6 și art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000, art.255 Cod penal rap. la art.5, 6 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.255 Cod penal rap.la art.5, 6 din Legea nr.78/2000 și art.61din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.33 lit.a Cod penal;
- -, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, art.26 Cod penal rap.la art.255 Cod penal rap.la art.5, art.6, art.7 alin.2 din Legea nr.78/2000, art.26 Cod penal rap.la art.255 rap.la art.5, 6 din Legea nr.78/2000, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.22 alin.1 din OUG 121/2006 cu aplic.art.33 lit.a Cod penal;
- G, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.și ped.de art.7 alin.1 din Legea 39/2003, art.254 Cod penal rap. la art.5, 6 din Legea 78/2000, art.254 Cod penal rap.la art.5, 6 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.33 lit.a Cod penal;
- -, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.și ped.de art.254 Cod penal rap.la art.5, 6, 7 alin.1 din Legea 78/2000;
- -, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.254 Cod penal rap. la art.5 și art.6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal;
-, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 254 Cod penal rap. la art. 5 și art. 6 din Legea nr. 78/2000;
-, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art.7 alin.1 din Legea 39/2003 și art.26 Cod penal rap. la art.61din Legea 78/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal;
-, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 257 Cod penal rap. la art.5 și art.6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal;
-, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.și ped.de art.7 alin.1 din Legea 39/2003, art.26 Cod penal rap. la art. 255 Cod penal și art.5 și 6 din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.26 Cod penal rap. la art. 255 Cod penal și art.5, 6, 7 alin.2 din Legea nr. 78/2000, art.26 Cod penal rap. la art.255 Cod penal și art.5, 6 din Legea 78/2000 și art.26 Cod penal rap. la art.61din Legea 78/2000 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.33 lit.a Cod penal;
-, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 rap. la art.264 Cod penal, în legătură directă cu infracțiunea prev. și ped. de art.255 Cod penal rap. la art. 5, 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
Se precizează că arestarea inculpaților G -, -, G și - a fost dispusă de către Tribunalul Argeș, prin încheierea nr. 23/CC din 14.04.2009, pe motiv că există indicii temeinice potrivit cărora inculpații au săvârșit faptele și că sunt probe certe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
După emiterea rechizitoriului, în temeiul disp. art. 3001alin.1 rap. la art.160 Cod de procedură penală, instanța învestită cu soluționarea fondului a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luate față de inculpații G -, G și - și a menținut în continuare starea de arest preventiv a acestor inculpați.
Pentru inculpații -, și, s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În continuare, judecătorul învestit cu cererile formulate de inculpații - G, - și -, de liberare sub control judiciar, a constatat că ele sunt admisibile în principiu, în sensul dispozițiilor art.1602alin.1 Cod de procedură penală, deoarece infracțiunile pentru care s-a luat măsura arestării preventive și au fost trimiși în judecată inculpații sunt pedepsite cu închisoarea ce nu depășește 18 ani.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 145 Cod de procedură penală, ridicată de inculpatul -, s-au invocat prevederile art. 29 alin.1 din Legea nr. 47/1992, deducându-se că aceasta poate fi ridicată pe timpul soluționării cauzei, nu și al discutării unei măsuri preventive.
Cum în excepția ridicată se fac aprecieri cu privire la interpretarea dată dispozițiilor art. 145 Cod de procedură penală de instanțele judecătorești, această cerere nu intră în atribuțiunile Curții Constituționale, așa cum acestea sunt definite în art. 11 din Legea de organizare și funcționare a curții.
S-a conchis că excepția ridicată este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor art. 29 alin. 6 din Legea nr. 47/1992.
De asemenea, excepția ridicată de inculpații -, și, privind nulitatea cererii formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Serviciul Teritorial Pitești, de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a constatat că în cauză nu s-a solicitat prelungirea măsurii, ci luarea acesteia de instanța de judecată, după sesizarea prin rechizitoriu.
Cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea a fost formulată de procuror după sesizarea instanței, în calitate de participant la procesul penal, această măsură putând fi luată și de instanță din oficiu, după ascultarea inculpaților, potrivit dispozițiilor art. 145 alin. 1 rap. la art. 143 alin.1 Cod de procedură penală.
În aceste condiții, tribunalul a constatat că excepția ridicată de inculpați este inadmisibilă.
Asupra fondului cererilor de liberare sub control judiciar formulate de inculpații G -, - și -, s-a observat că cei trei inculpați nu recunosc săvârșirea faptelor, iar în cauză nu a început cercetarea judecătorească.
Cererile formulate au fost apreciate ca neîntemeiate, deoarece liberarea provizorie a inculpaților ar duce la zădărnicirea aflării adevărului în cauză și la influențarea celorlalți inculpați și a martorilor care urmează a fi audiați la cercetarea judecătorească.
Aceste aspecte au rezultat din natura și gravitatea faptelor care se rețin în rechizitoriu, din numărul participanților la săvârșirea lor, potrivit actului de sesizare a instanței, și din numărul M de cereri de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune pe care le-au formulat inculpații.
Cum față de inculpații -, și, se poate lua o măsura preventivă după ascultarea lor, proporțională cu activitatea infracțională reținută în actul de sesizare al instanței și cu scopul urmărit în cauză, s-a reținut că măsura obligării de a nu părăsi localitatea nu corespunde la acest moment cerințelor bunei desfășurări a procesului penal și se impune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea instanței de judecată.
Aceasta ar fi de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal, precum și să împiedice sustragerea inculpaților de la judecată.
De asemenea, această măsură permite deplasarea inculpaților la rude, părinți și copii, aflați în alte localități decât în localitatea de domiciliu a fiecărui inculpat.
Plângerile formulate de inculpatul împotriva ordonanțelor procurorului, precum și cererea sa de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, au rămas fără obiect, deoarece s-a luat măsura obligării de nu părăsi țara, măsură ce este aplicabilă de îndată, iar obligația de a nu exercita profesia de care s-a folosit la săvârșirea faptei în prezent face parte din această măsură.
În termen legal, hotărârea a fost atacată cu recurs de procuror, cum și de inculpații -, -, G -, -, și, care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeincie și au solicitat casarea, după cum urmează.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -Serviciul Teritorial Piteștia susținut că, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, față de inculpații -, și se impunea luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de art. 145 Cod de procedură penală.
În motivare, a susținut recurentul că scopul procesului penal nu ar putea fi asigurat decât luându-se această măsură, ce ar permite deplasarea, cu încuviințarea instanței, a inculpaților la rude aflate în alte localități, prevenind, în același timp, o sustragere de la judecată.
A mai precizat recurentul că s-a ajuns la situația paradoxală ca inculpații sus-numiți să fie sub puterea a două măsuri preventive fiind, în opinia sa, activă și obligația de a nu părăsi localitatea, luată și prelungită în condițiile legii.
Se conchide că ar fi fost necesară, în cazul în care era oportună o măsură mai blândă decât aceea a obligării de a nu părăsi localitatea, să fie dispusă înlocuirea, în conformitate cu art. 139 Cod de procedură penală.
Recurentul - inculpat - a arătat că nu există la dosar date din care să rezulte că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, ori că va săvârși alte infracțiuni, întrucât se află la primul conflict cu legea penală, a fost deja întocmit rechizitoriul, iar menținerea sa în arest preventiv aduce mari prejudicii familiei sale.
În legătură cu acest ultim aspect, a arătat recurentul că are doi copii minori, unul grav bolnav, ce are nevoie de îngrijire deosebită, iar soția sa a suferit două intervenții chirurgicale.
A concluzionat recurentul că pregătirea sa profesională, comportamentul avut în societate și în familie conduc la concluzia că nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
Recurentul - inculpat - a invocat, ca motiv de nelegalitate, o contradicție ce ar exista, în opinia sa, între dispoziția de admitere în principiu a cererii promovate și motivarea instanței, potrivit căreia liberarea provizorie nu poate fi admisă, existând date că cel în cauză ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Încheierea este și netemeinică, deoarece face trimitere la textele de lege, fără a pune în evidență faptul că acuzarea a terminat de administrat probele în faza de urmărire penală, așa încât nimic nu ar mai putea fi influențat și, de altfel, nici nu există date în acest sens.
În plus, a susținut recurentul că are o fiică de 18 ani în întreținerea sa, iar tatăl său este bolnav, fiind paralizat și imobilizat la pat.
La rândul său, recurentul - inculpat G - a subliniat că scopul măsurii preventive ar putea fi atins și prin liberarea sa provizorie, iar motivarea dată de judecător în respingerea cererii promovare este o simplă afirmație; a mai arătat recurentul că starea sa de sănătate este precară, că are doi copii minori în întreținere, iar după trei luni de arest nu ar putea constitui un pericol pentru ordinea publică.
Recurentul - inculpat - a arătat că greșit cererea sa, de sesizare a Curții Constituționale, a fost respinsă, aprecierea judecătorului fondului fiind greșită, întrucât procesul se află în cursul judecății.
În plus, față de el a fost deja luată o măsură preventivă, iar luarea celei de-a doua contravine normelor de procedură penală.
Nu rezultă că ar fi împiedicat în vreun mod buna desfășurare a procesului penal și nici că s-ar fi sustras, iar luarea unei atare măsuri în lipsa oricărui element de fapt care să o justifice în mod temeinic reprezintă o practică abuzivă.
Recurenta - inculpată a susținut că cererea procurorului trebuia înaintată odată cu rechizitoriul, iar măsura preventivă a încetat de drept, potrivit celor statuate de, în decizia nr. 76/2007.
A mai invocat aceasta și situația sa familială, faptul că are un copil minor în întreținere, iar tatăl său este nevăzător și locuiește într-o comună din județul A, unde trebuie să se deplaseze, pentru a-l îngriji.
Recurenții - inculpați și au invocat aceleași motive, legate de modul în care hotărârea a fost motivată, iar recurentul a susținut nulitatea absolută a încheierii pronunțate de tribunal, fiind încălcate flagrant regulile privind sesizarea instanței, pe de o parte, iar pe de altă parte, acelea privind publicitatea ședinței de judecată.
Astfel, în afară de cererea având ca obiect revocarea măsurii preventive, care se judeca în ședință publică, toate celelalte trebuiau soluționate în camera de consiliu.
Instanța a dispus în mod nelegal conexarea și le-a judecat pe toate, în aceeași ședință.
S-a mai invocat și excepția nulității absolute a ordonanței procurorului, pe care în mod greșit judecătorul fondului a respins-o ca inadmisibilă, când ea nu putea fi privită decât, cel mult, ca neîntemeiată.
Cum art. 267 alin. 1 coroborat cu art. 140 alin. 2 Cod de procedură penală arată clar momentul până la care poate fi sesizată instanța de către procuror, nici o altă cale nemaifiind prevăzută de lege, recurentul a solicitat admiterea acestei excepții.
În fine, s-a subliniat că măsura dispusă, aceea a obligării de a nu părăsi țara, nici nu a fost pusă în discuție, iar judecătorul nici nu s-a pronunțat asupra cererii formulate de procuror, având ca obiect luarea unei alte măsurti preventive.
Persoana inculpatului, care este căsătorit, fiind singurul întreținător al familiei, specificul activității pe care o desfășoară acesta, sunt de natură a crea convingerea că, prin admiterea recursului, nu s-ar prejudicia cu nimic buna desfășurare a procesului penal.
Orice măsură restrictivă de libertate i s-ar impune, ar echivala cu refuzul de a-i permite recurentului de a se angaja și de a obține venituri, întrucât activitatea sa, strict legală de fotbal, implică deplasări.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, așa cum impun exigențele art. 385/6 alin. ultim din codul d e procedură penală, curtea constată, cu majoritatea voturilor membrilor completului de judecată, că recursurile sunt nefondate, pentru cele ce se vor expune în continuare.
Prin rechizitoriul parchetului, cu nr. 97/P/2008 din 23.06.2009, inculpații G - și - au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup organizat în vederea comiterii infracțiunii de dare de mită, respectiv complicitate la această infracțiune, în formă continuată.
În esență, acuzarea a stabilit că, în fapt, inculpații G - și -, împreună cu coinculpatul, în perioada sept. 2008 - dec. 2008, au remis sume de bani inculpaților -, -, pentru ca aceștia din urmă, în calitate de arbitri, respectiv observatori din cadrul Federației Române de, să-și îndeplinească în mod necorespunzător atribuțiunile de serviciu, legate de arbitrajele la mai multe meciuri ale echipei A, și să favorizeze această echipă.
S-a stabilit, de asemenea, că la data de 03.09.2007, inculpatul G - i-a dat suma de 20.000 lei inculpatului G, fost președinte al Comisiei Centrale a din România, pentru ca acesta să delege, la meciurile disputate de A Pitești, în sezonul competițional 2007 - 2008, arbitrii solicitați de către finanțatorul acestei echipe.
Inculpații G - și au mai dat, în perioada 14.12.2008 - 12.03.2009, în două tranșe, și suma de 290.000 lei inculpatului G, pentru ca acesta să delege arbitrii agreați de inculpatul G la meciurile disputate de A Pitești în sezonul competițional 2008 - 2009, și pentru ca acesta să-l promoveze pe - în lotul de arbitrii divizionari
În perioada 30.09.2008 - 03.11.2008, inculpații G, și au remis suma totală de 14.000 dolari inculpatului, director de relații internaționale în cadrul Federației Române de, în condițiile în care acesta din urmă s-a prevalat de influențe reale asupra membrilor Comisiei de Disciplină și Comisiei de Apel din cadrul Federației Române de, cu scopul ca inculpatul G - să nu fie sancționat, sau să fie sancționat cu amendă în cuantum redus, în cauzele ce au făcut obiectele dosarelor nr. 260/CD/2008 și 330/CD/2008, ce aveau ca obiect abaterile disciplinare prevăzute de art. 52 alin. 1 lit. b) și art. 52 alin. 5 din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de.
În ce-l privește pe inculpatul -, acesta mai este acuzat și de infracțiunea de deținere de droguri, prevăzută de art. 22 alin. 1 din nr.OUG 121/2006 întrucât, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate de către organele de cercetare penală, au fost găsite la locuința sa 190 fiole, a câte 50 ml efedrină fiecare, substanță clasificată din categoria precursorilor de droguri.
Activitatea ce se impută inculpatului - constă în aceea că, în calitate de inspector șef la Inspectoratul Regional pentru Protecția Consumatorilor A, ar fi informat conducerea Pitești cu privire la controlul asupra unor cantități de zahăr ambalat; același inculpat, la data de 14.11.2008, ar fi primit de la coinculpatul -, din dispoziția coinculpatului G -, echivalentul în lei al sumei de 4000 euro, pentru a favoriza societățile controlate de acest din urmă inculpat, în timpul acțiunilor de control desfășurate de angajați ai Inspectoratului Regional pentru Protecția Consumatorilor
În final, s-a reținut că, la data de 13.04.2009, inculpata, în timp ce se afla la sediul, unde se efectuau percheziții de către ofițerii de poliție judiciară din cadrul, a sustras documente, pentru a le ascunde organelor de urmărire penală și completat dispoziții de plată și borderouri de achiziție pentru justificarea sumelor retrase de către inculpatul G -, încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului.
Arestarea inculpaților a avut ca temei dispozițiile art. 148 lit. f) din codul d e procedură penală.
S-a apreciat, la momentul luării acestei măsuri, că ea este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal și pentru a se împiedica sustragerea lor de la cercetări.
Este adevărat că, potrivit art. 136 alin. 3 din codul d e procedură penală, scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Nu acesta este, însă, cazul în speță, întrucât există la dosar probe certe că cei doi inculpați arestați, G - și, au încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea părților din proces.
De asemenea, în legătură cu poziția procesuală pe care cei doi inculpați o au, de negare totală a oricărei implicări, în ciuda probelor existente la dosar, este știut că ei nu au obligația de a coopera cu organele judiciare pentru aflarea adevărului, dar nici nu trebuie să stânjenească în nici un fel eforturile depuse de magistrații ce instrumentează cauza, de a face deplină lumină asupra faptelor ce fac obiectul cauzei, de a acorda atât acuzării, cât și apărării facilitățile necesare pentru a-și produce probele și pentru a le asculta explicațiile și de a nu se pronunța decât după o reflecție extrem de serioasă cu privire la existența infracțiunilor prezumate și cu privire la pedeapsa certă.
În jurisprudența sa, în mod constant a amintit că, dacă deținutul inculpat nu are obligația de a coopera cu autoritățile judiciare, el trebuie să suporte consecințele pe care atitudinea sa le are, privitor la buna derulare a procedurilor.
Aspectele evidențiate anterior au fost avute în vedere și de către judecătorul fondului care, ținând seama și de gravitatea deosebită a faptelor pentru care inculpații sunt cercetați, a decis că liberarea provizorie nu este oportună.
Este adevărat, situația familială a inculpatului - este una deosebită, prin aceea că fiica sa, ce are puțin peste vârsta majoratului, este nevoită să se descurce singură, în momente atât de importante pentru viitorul său, însă datele privind persoana inculpatului constituie, potrivit alineatului 8 al art. 136 din cod, doar unul dintre criteriile în funcție de care se alege măsura preventivă.
Alături de acesta, un rol important îl ocupă și gradul de pericol social al infracțiunii.
Or, așa cum s-a subliniat în hotărârea recurată, acesta este deosebit de ridicat, întrucât faptele ce fac obiectul cauzei au fost săvârșite de-a lungul unei perioade mari de timp, ceea ce denotă perseverență în conduita infracțională, sfidare a legii.
În consecință, dacă în cauză condițiile admisibilității în principiu ale cererilor sunt îndeplinite, în mod judicios s-a hotărât că, pe fond, cererile pentru acordarea liberării provizorii sunt neîntemeiate, față de prevederile alin. 2 al art. 160/2 Cod de procedură penală.
Tot astfel, cererea promovată de inculpatul -, având același obiect, a fost corect respinsă.
C în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 Cod penal, în împrejurările anterior descrise.
Deși recurentul - inculpat a avut o poziție constantă de negare a faptei, în cauză a fost făcută dovada existenței acelor indicii la care fac referire dispozițiile art. 68/1 Cod de procedură penală, astfel încât a fost luată împotriva sa măsura arestării preventive, în baza art. 148 lit. f) din codul d e procedură penală.
Aceleași criterii, enumerate de art. 136 alin. 8 din codul d e procedură penală, la care am făcut anterior referire, conduc la concluzia că punerea în libertate a acestui inculpat nu este oportună, întrucât buna desfășurare a procesului penal nu ar mai putea fi asigurată.
Aceasta, întrucât există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni și să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea martorilor.
În mod întemeiat, instanța de fond a dedus acestea analizând gravitatea faptei reținute în actul de sesizare a instanței și din atitudinea celui în cauză care, confruntat fiind cu procesele - verbale de redare a conținutul convorbirilor telefonice purtate cu inculpatul -, având ca subiect "un plic" pe care el îl solicita sus-numitului, a continuat să susțină că acuzațiile sunt lipsite de fundament.
Cu privire la cererea formulată de inculpatul -, de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a disp. art. 145 din codul d e procedură penală, se constată următoarele:
Autorul excepției a invocat neconstituționalitatea acestor prevederi legale, în raport cu dispozițiile art. 15 alin. 1, art. 21 alineatele 1, 2, și 3 din Constituție, raportat la art. 5 și 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului.
Acestea au următorul conținut: măsura obligării de a nu părăsi localitatea constă în îndatorirea impusă învinuitului sau inculpatului de procuror sau de judecător, în cursul urmăririi penale ori de instanța de judecată, în cursul judecății, de a nu părăsi localitatea în care locuiește, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură. Măsura poate fi luată numai dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1.
În următoarele alineate ale textului de lege criticat ca nefiind conform cu Constituția se prevăd obligațiile ce se impun celui împotriva căruia s-a luat măsura și procedura ce trebuie urmată.
Potrivit art. 303 alin. 6 din codul d e procedură penală, în cazul în care a fost ridicată o excepție de neconstituționalitate, instanța suspendă judecata, prin încheiere motivată, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției.
Dacă inculpatul este arestat, se aplică în mod corespunzător prevederile art. 300/2, iar dacă față de acesta s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara, se aplică, în mod corespunzător, art. 145 și art. 145/1.
Rezultă, din economia textului de lege mai sus-citat, care se coroborează cu prevederile art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, că o atare excepție poate fi invocată în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia, ea urmând a fi pusă în discuția părților, care trebuie să-și exprime părerea în legătură cu chestiunea respectivă.
De asemenea, instanța de judecată în fața căreia excepția a fost invocată trebuie să-și exprime punctul de vedere.
Cu ocazia discutării unei măsuri preventive, însă, oricare ar fi aceasta, instanța este ținută a se pronunța de urgență asupra acestei măsuri.
Nu se poate dispune suspendarea judecării cererilor având ca obiect măsura preventivă.
Pronunțând respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale la data la care se analizau măsurile preventive dispuse sau ce urmau a fi dispuse în cauză, instanța de fond a motivat această soluție în mod judicios, oferind argumente care să permită părții interesate explicații clare și logice în legătură cu această cele hotărâte.
Nimic nu împiedică pe acela ce consideră textul de procedură neconstituțional ca, la primul termen de judecată, când părțile vor fi legal citate, să formuleze o nouă solicitare, ce va putea fi luată în luată în considerare, în baza dispozițiilor Legii nr. 47/1992, invocate mai sus.
În fine, relativ la excepția de nulitate a cererii formulate de procuror, deși ea a fost respinsă ca inadmisibilă, din considerente rezultă că judecătorul a analizat-o sub aspectul temeiniciei, iar motivele pentru care ea a fost respinsă sunt pertinente.
Obiectul cererii nu îl constituie prelungirea măsurii preventive, ci luarea unei alte măsuri de către instanța de judecată, după sesizarea ei prin rechizitoriu.
Este de notat că, prin decizia nr. 76 din 5 noiembrie 2007 pronunțată de în interesul legii, s-a stabilit că dispozițiile art. 145 și 145/1din codul d e procedură penală se interpretează în sensul cămăsurile preventive referitoare la obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara dispuse ori prelungite fie de procuror, fie de judecător, în cursul urmăririi penale, după sesizarea instanței prin rechizitori, nu pot fi prelungite sau menținute de către instanța de judecată, urmând a fi discutată luarea acestora, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 alin. 1 din codul d e procedură penală.
Deși autorii excepției consideră că acest mod de a interpreta textele de lege contravine dispozițiilor convenției internaționale la care am făcut referire și constituției, curtea nu împărtășește acest punct de vedere și consideră că, fiind o chestiune de interpretare a legii, nu poate atrage declararea ca neconsituționale a prevederilor legale la care se referă.
Așa fiind, nici această critică, formulată de apărare, nu poate fi reținută.
Soluționarea tuturor cererilor cu care instanța a fost învestită în aceeași ședință de judecată, prin conexarea dosarelor, în condiții de publicitate a ședinței, nu atrage nulitatea încheierii pronunțate.
Potrivit art.197 alin.2 Cod procedură penală, numai dispozițiile relative la publicitatea ședinței de judecată, iar nu și cele relative la lipsa ei de publicitate, sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Referitor la recursul declarat de procuror, curtea îl apreciază ca neîntemeiat.
La acest moment, în care probatoriul propus de acuzare a fost epuizat, instanța poate să aprecieze, în raport cu criteriile prevăzute de art. 136 alin. 8, dacă o altă măsură preventivă, mai blândă decât cea solicitată, și-ar atinge scopul de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a împiedica sustragerea inculpaților de la judecată.
Față de gradul de pericol social al faptelor imputate, de sănătatea, de vârsta, de situația personală a fiecăruia dintre inculpații vizați și de împrejurarea că ei se află la primul conflict cu legea penală, în mod judicios s-a conchis că este oportun ca față de aceștia să fie luată o altă măsură preventivă decât cea aplicată până atunci.
Inculpații obligați a nu părăsi localitatea nu se află sub puterea a încă unei măsuri preventive, pentru motivele care au fost mai înainte expuse.
De aceea, nici această critică a procurorului nu poate fi primită.
Pe cale de consecință, curtea va menține, în complet majoritar, încheierea atacată, ca legală și temeinică, respingând recursurile declarate împotriva ei, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) din codul d e procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 din cod,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
CU MAJORITATE
DECIDE
Respinge ca nefondate, recursurile declarate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE-DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE-SERVICIUL TERITORIAL PITEȘTI și de inculpații G, și, împotriva încheierii de ședință din data de 8 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș - secția penală, în dosarul nr-.
Obligă pe fiecare recurent inculpat la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 iulie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Gh.
Grefier,
Red.Gh.
Tehnored.
Ex.3
Jud.fond Gh.
OPINIE SEPARATĂ
Opinia mea este numai parțial divergentă și vizează admiterea recursurilor inculpaților, și, casarea în parte a încheierii recurate, cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului, a înlăturării dispoziției privind luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara față de ceilalți inculpați menționați și a trimiterii excepției de neconstituționalitate spre soluționare la Curtea Constituțională.
Opinia mea este concordantă cu a majorității în ceea ce privește respingerea recursurilor inculpaților G și, pentru aceleași motive ca și cele ale majorității și în ce privește respingerea recursului parchetului, însă, pentru motive contrare majorității, respectiv în sensul că în cursul judecății nu se impunea luarea nici unei măsuri preventive față de inculpații rămași în libertate.
1. În ceea ce privește dispoziția primei instanțe de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, consider că aceasta este greșită, cererea de sesizare fiind admisibilă în raport de toate cerințele prevăzute de art.29 din Legea nr.47/1992, impunându-se sesizarea Curții Constituționale.
Textul menționat prevede: "(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
(4) Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției, și va fi însoțită de dovezile depuse de părți. Dacă excepția a fost ridicată din oficiu, încheierea trebuie motivată, cuprinzând și susținerile părților, precum și dovezile necesare.
(5) Pe perioada soluționării excepției de neconstituționalitate judecarea cauzei se suspendă.
(6) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale".
În ceea ce privește clasificarea cauzelor de inadmisibilitate a excepției ce determină respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, în doctrină au fost deosebite două mari criterii: legalitatea sesizării și întinderea controlului.
Doar unele cauze de inadmisibilitate din prima categorie privesc etapa judecătorească a soluționării excepției de neconstituționalitate și ele pot fi, în general, legate fie de obiectul sesizării, fie de subiectul sesizării, fie de temeiul constituțional al acestora.
Prima instanță, deși a motivat în sensul că cererea de sesizare a Curții Constituționale nu putea fi discutată la un termen intermediar, nu a procedat la disjungerea cererii, așa cum ar fi rezultat în mod firesc din raționamentul formulat (chiar dacă, în opinia mea, nu se impunea disjungerea), ci a procedat la respingerea ei.
Analiza care trebuia făcută pentru a se aprecia asupra inadmisibilității nu era cea referitoare la momentul formulării unei cereri, deoarece aceasta poate fi formulată oricând, după sesizarea instanței, chiar și pe parcursul soluționării căilor de atac, singura cerință a legii fiind preexistența unei cauze " în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial", neavând relevanță stadiul procedurii și nefiind imputabil părților modul în care se acordă termenele de judecată într-o cauză.
Astfel, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în mod incontestabil, un text de lege în vigoare, respectiv art.145 (și 1451)Cod procedură penală, considerat că intră în conflict cu mai multe dispoziții constituționale indicate în mod expres de autorul excepției.
De asemenea, excepția a fost ridicată în fața unei instanțe judecătorești de către una dintre părțile din dosar, iar, anterior, articolele criticate nu fuseseră declarate neconstituționale.
Drept consecință, în cauză mai trebuia verificată relevanța excepției de neconstituționalitate pentru soluționarea cauzei ("legătura cu soluționarea cauzei"). Desigur, nu este suficientă orice legătură, ci, în esență, înseamnă interesul în introducerea cererii de sesizare a Curții Constituționale, care se raportează, conform definiției juridice noțiunii, la folosul practic pe care îl urmărește acea parte prin începerea unei anume proceduri judiciare.
În fapt, deci, se face o verificare a pertinenței excepției în raport cu procesul în care a intervenit și dacă soluționarea excepției ar fi de natură să producă un efect concret asupra soluției ce s-ar putea da în procesul principal, deci, o legătură obiectivă între acea cerere și litigiul în cadrul căruia a fost invocată.
Această legătură se regăsește incontestabil în cauză, existând și un interes actual de a promova cererea de sesizare a instanței constituționale. Astfel, Inculpatul, care a invocat excepția de neconstituționalitate a art.145 și 1451Cod procedură penală, se afla, la momentul formulării cererii, tocmai sub puterea unei astfel de măsuri preventive luată în cursul urmăririi penale, în baza art.145 Cod penal.
Pe de altă parte, prin propunerea înaintată instanței de judecată după sesizarea acesteia prin rechizitoriu, parchetul solicita luarea aceleiași măsuri preventive pentru mai mulți inculpați, printre care și autorul excepției de neconstituționalitate. Instanța de fond a luat față de inculpat măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură supusă aceleiași proceduri și care se finalizează cu aproape aceleași obligații care se impun și în cazul măsurii obligării de a nu părăsi localitatea.
Or, tocmai aceste obligații prevăzute de art.145 alin.11și 12Cod procedură penală, făceau, în principal, obiectul criticii de neconstituționalitate formulată de către inculpat.
În consecință, nu se poate reține că invocarea acestui text de lege nu ar avea relevanță pentru soluționarea cauzei, astfel încât o eventuală irelevanță să se finalizeze juridic prin respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.
Pe de altă parte este greșită motivarea primei instanțe și în ceea ce privește aprecierea în sensul că excepția vizează completarea unui text de lege. Așa cum am arătat anterior, numai unele dintre inadmisibilitățile excepțiilor de neconstituționalitate pot fi constatate de instanța judecătorească în fața căreia s-au ridicat, iar chestiunea care se referea la tipul de decizie de neconstituționalitate ce putea fi pronunțată în cauză (decizii simple, de declarare a neconstituționalității totale sau parțiale sau decizii interpretative, indiferent de câte discuții ar suscita posibilitatea pronunțării ultimelor), constituie un atribut exclusiv al Curții Constituționale.
În consecință, apreciez că în cauză ar fi incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct.19 Cod pr. Penală, judecătorul fondului comițând "un exces de putere, în sensul că a trecut în domeniul unei alte puteri constituite în stat", adică în domeniul jurisdicției Curții Constituționale, care ar fi trebuit să conducă la casarea încheierii și la înaintarea excepției la instanța constituțională spre competentă soluționare.
2.În ceea ce privește cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul, pornesc de la constatările în sensul că prin rechizitoriul nr.97/P/2008 din 23 iunie 2009 al s-a dispus trimiterea lui în judecată pentru un singur act material al infracțiunii prevăzută de art.254 Cod penal rap.la art.5 și 6 din Legea nr.78/2000.
De asemenea, trebuie menționat că suma primită de acesta, de 4.000 Euro, este comparabilă sau chiar mai mică decât a altor coinculpați care au fost puși în libertate.
Apreciez că punerea în libertate a acestuia, sub control judiciar, după o perioadă de peste 3 luni de arest preventiv, este oportună și nu poate împiedica buna desfășurare a procesului penal și pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare.
Pentru admiterea unei cereri de liberare sunt necesare trei tipuri de analiză: una privind admisibilitatea - ce vizează formularea cererii de către una dintre persoanele indicate de codul d e procedură ca având această vocație, eventual însușirea ei, cerințele privind conținutul cererii și cele referitoare la preexistența măsurii arestării preventive, precum și cele referitoare la cuantumul pedepsei prevăzut de lege pentru infracțiunea ce face obiectul procesului penal; o analiză ce vizează verificarea existenței sau nu a situațiilor prevăzute de art.1602alin.2 Cod pr.penală, care exclud acordarea liberării, precum și o analiză de temeinicie impusă de prevederile art.1608aalin. 2 și 6 Cod procedură penală.
Condițiile de admisibilitate au fost constate îndeplinite și de către instanța de fond, iar situațiile care exclud acordarea liberării nu au fost dovedite în cauză. În consecință, trebuie apreciat doar asupra temeiniciei cererii care trebuie să țină seama și de criteriile arătate de art.136 alin.8 Cod procedură penală, adică de scopul măsurii, de pericolul social al faptei săvârșite, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.
Aceasta deoarece art.136 Cod procedură penală se află chiar în deschiderea secțiunii I - "Dispoziții generale", a capitolului privind măsurile preventive, iar alin.2 al acestui text prevede, în mod expres, că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Pentru a se aprecia asupra scopului liberării provizorii trebuie să se țină seama atât de situațiile care ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal după punerea în libertate a inculpatului, cât și de necesitatea împiedicării acestuia de a se sustrage de la judecată ori de la executarea pedepsei. Aceste situații se evaluează atât în funcție de natura probatoriului ce urmează a fi administrat în cauză, cât și în funcție de poziția procesuală a inculpatului, iar în ce privește sustragerea se are în vedere persoana inculpatului, comportamentul său anterior săvârșirii faptei și pe parcursul procesului, precum și legătura lui cu țara, cu familia.
Spre deosebire de ceilalți doi inculpați care au formulat cereri de liberare provizorie, soluționate prin aceeași încheiere și care au refuzat să dea orice fel de declarații, inculpatul a dat declarații atât în fața procurorului, cât și cu ocazia audierii sale pe parcursul judecării cererilor de arestare sau de prelungire a acesteia, respectiv în procedura de soluționare a cererilor de liberare.
Așa cum s-a mai arătat, în sarcina inculpatului se reține săvârșirea unui singur act material în prezenta cauză, iar în ce privește aspectele pentru care cauza s-a disjuns înainte de sesizarea instanței, acestea vor face obiectul unei anchete separate și trebuie reamintit că nu au stat la baza luării măsurii arestării preventive, deoarece cercetările au fost extinse ulterior acelui moment.
Analizând aspectele ce vizează situația personală și familială a inculpatului, apreciez că trebuie să se țină seama de profilul său profesional, de cariera sa ireproșabilă până la momentul depistării faptei, dar și de situația că soția lui, care a suferit două intervenții chirurgicale, se poate îngriji cu greutate de unul dintre cei doi copiii minori, care suferă de diabet insipid, o afecțiune ce necesită regim alimentar, regim de viață și tratament continuu, cu atât mai mult cu cât vârsta copilului este foarte mică.
Cum arestarea preventivă a inculpatului nu trebuie să producă consecințe mai grave decât cele presupuse de regimul carceral în care acesta își duce existența, iar în ce-l privește pe inculpatul există pericolul ca efectele să fie resimțite inclusiv de copilul său minor, apreciez că punerea în libertate a inculpatului ar fi oportună și întrunește cerințele de temeinicie ale cererii sale.
Instituirea unor obligații conform art.160/2 alin.3 și 3/1 Cod procedură penală, dar și suspendarea sa administrativă din funcția pe care o ocupa, după mai mult timp de arest preventiv, l-ar împiedica pe acesta să săvârșească noi infracțiuni de același gen, iar lipsa antecedentelor penale și aspectele pozitive ale carierei trecute a inculpatului ne îndreptățesc să credem că acesta nu va săvârși nici alte tipuri de infracțiuni.
În condițiile în care, atât formarea profesională, cât și ascensiunea ulterioară au o strânsă legătură cu exercitarea unei funcții în România, inculpatul fiind căsătorit și având un copil de vârstă foarte mică, dependent de o îngrijire medicală stabilă, pericolul sustragerii acestuia de la judecată și de la executarea pedepsei nu poate fi invocat ca rațiune pentru refuzul acordării liberării provizorii.
Pentru toate aceste considerente apreciez că cererea inculpatului de liberare provizorie este întemeiată și trebuia admisă urmare admiterii recursului acestuia și a casării încheierii în ceea ce îl privește.
3. În ceea ce privește luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, față de inculpații, și, trebuie analizat de asemenea scopul măsurii preventive, conform criteriilor arătate de art. 136 alin.1 Cod procedură penală.
Pericolul de sustragere, de fugă, nu poate fi apreciat doar cu referire la gravitatea pedepsei pe care o poate primi acuzatul, ci, așa cum constant s-a arătat în practica CEDO, el se determină în funcție de alte circumstanțe, cum ar fi: caracterul persoanei în cauză, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele sale financiare, legăturile familiale, legăturile de orice natură cu țara în care se desfășoară procesul penal, etc
Apreciez că, față de felul în care inculpații au înțeles să respecte întocmai măsura obligării de a nu părăsi localitatea ce a fost luată anterior față de ei, de gradul înalt de instruire al acestora, de cariera lor, de legăturile cu familia și de stabilitatea domiciliului și profesiei, nu se impune restrângerea dreptului lor la libertate individuală și la circulație, cu atât mai mult cu cât, pentru cei mai mulți dintre ei, desfășurarea unor alte activități decât cele din exercitarea cărora au fost înlăturați sau suspendați, presupune inclusiv deplasarea în străinătate pentru onorarea unor obligații preexistente deschiderii anchetelor penale față de ei.
Prin decizia nr.LXXVI/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, s-a arătat că măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara, luată și prelungită în cursul urmăririi penale, nu poate fi prelungită sau menținută în cursul judecății, ci instanța poate lua din nou o astfel de măsură. În consecință, la momentul analizării posibilității de a lua din nou o măsură preventivă, instanța trebuie să facă o nouă analiză privind scopurile și oportunitatea acesteia, nefiind suficient să constate că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea aceleiași măsuri sau a alteia, în cursul urmăririi penale, deoarece nu se poate pune problema unei continuități a măsurii dispusă anterior sesizării instanței.
Din perspectiva oportunității trebuie menționat că, în ce-i privește pe inculpații, și a existat o perioadă destul de importantă de timp, după demararea cercetărilor și chiar după arestarea unora dintre inculpații din aceeași cauză, când, față de ei, nu s-a luat nici un fel de măsură preventivă, iar acest lucru nu a împiedicat buna desfășurare a urmăririi penale.
De asemenea, măsurile și obligațiile ce se impun inculpaților pe parcursul luării măsurii prevăzute de art.1451Cod procedură penală nu constituie interdicții exprese legate de faptele săvârșite, în condițiile în care infracțiunile pentru care sunt cercetați nu presupun existența unei persoane vătămate, iar împrejurările legate de exercitarea profesiei, nu numai că au fost deja investigate, dar n-ar mai permite desfășurarea aceluiași tip de activitate, unii inculpați fiind suspendați din funcțiile pe care le ocupau.
În consecință, dat fiind că nu existau rațiuni suficiente pentru luarea unei măsuri preventive față de acești inculpați, propunerea parchetului trebuia respinsă.
În această situație, în care recursurile inculpaților menționați s-ar fi admis, cheltuielile judiciare în ceea ce-i privește ar fi rămas în sarcina statului.
Judecător,
14.07.2009
Red.CV
EM/2 ex.
Președinte:Teodora Gheorghe SorescuJudecători:Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca Elena Șimonescu
