Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 485/ DOSAR NR-

Ședința publică din 17 iulie 2009

Complet de judecată format din:

PREȘEDINTE: Aurelia Munteanu

JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean

JUDECĂTOR 3: Manuela Filip

Grefier - - -

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - procuror - din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 14 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr-.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți,inclusiv cele ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio - video.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ) asistat de apărător din oficiu, avocat.

Procedura îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebate fiind, părțile arată că nu au cereri de formulat în cauză.

Instanța constată, cauza în stare de soluționare și, în temeiul dispozițiilor art. 385 ind.13 Cod procedură penală, acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului declarat de inculpat împotriva încheierii de ședință din 14 iulie 2009, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și pe cale de consecință punerea în libertate a inculpatului având în vedere că sunt îndeplinite condițiile legale. A se avea în vedere că sunt îndeplinite condițiile specifice cu privire la inculpat precum și existența celor învederate de acesta, respectiv că există riscul ca familia să fie evacuată din imobilul unde locuiesc, că mama acestuia este bolnavă și nu poate lucra și că are o de 2 ani în întreținere.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, ca legală și temeinică având în vedere că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 ind.2 alin.2 Cod procedură penală, întreg materialul probatoriu administrat în cauză conducând la concluzia că există date că pus în libertate inculpatul va săvârși alte infracțiuni și, posibil, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți.

Recurentul inculpat având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea cererii de liberare provizorie sub control.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Prin încheierea de ședință din 14.07.2009 Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatului - cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 189 alin.1 și 2 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și de art. 197 alin. 1 și 2 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, apreciind că invocarea de către petent în susținerea cererii sale nu pot conduce la punerea sa în libertate sub control judiciar date fiind circumstanțele reale incidente; natura și gravitatea faptelor ce i-a atras condamnarea în primă instanță.

Mai exact, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov întocmit la data de 23 septembrie 2008, înregistrat pe rolul Judecătoriei Brașov la data de 01 octombrie 2008, sub nr. dosar -, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv în lipsă a inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută și pedepsită și de art. 189 al. 1 și 2 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal șiviol, prevăzută și pedepsită de art. 197 al. 1 și 2 lit. a Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, reținându-se în sarcina inculpatului că în noaptea de 22/23 iunie 2008, împreună cu coinculpații și HG, a condus-o pe partea vătămată în imobilul situat pe- din municipiul B, lipsind-o de libertate și, după ce a lovit-o și a amenințat-o, a întreținut cu ea relații sexuale împotriva voinței ei.

Prin sentința penală nr. 383/05 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Brașovs -a dispus condamnarea inculpatului - la pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare, cu executare în regim de detenție și a inculpaților și HG la pedeapsa rezultantă de câte 6 ani închisoare, cu executare în regim de detenție și a menținut, în temeiul art. 350 al. 1 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpaților.

Inculpatul - a mai formulat alte trei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, motivate de aceleași circumstanțe de ordin familial, cereri respinse de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov prin încheierile din data de 06 mai 2009, 22 mai 2009 respectiv 09 iunie 2009 ( 54-56, 107-109, 135-137).

În ceea ce privește temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile enunțate de prevederile art. 160/2 al. 2 Cod procedură penală, întreg materialul probatoriu administrat în cauză conducând la concluzia că există date că pus în libertate inculpatul va săvârși alte infracțiuni și, posibil, va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți.

Curtea, cercetând cuprinsul pieselor de la dosar, văzând modalitatea prezumtivă de operare la care inculpatul a apelat, consensul ipotetic neechivoc al inculpaților, vârsta părții vătămate pusă într-o inferioritate numerică profitându-se de imposibilitatea sa de a se apăra, tipul de intenție cu care se presupune că inculpatul a acționat, înfrângerea împotrivirii părții vătămate prin violență fizică certificată de către medicul legist, gravitatea infracțiunilor comise, apreciază că nu au dispărut temeiurile care au justificat luarea măsurii preventive, fiind necesară privarea sa în continuare de libertate.

Pentru a asigura buna derulare a procesului penal, Curtea consideră că nu este oportună înlocuirea arestării preventive cu o măsură neprivativă de libertate, date fiind și rezonanța socială a faptelor reclamate, starea de insecuritate creată în rândul opiniei publice, motiv față de care respinge ca nefondat prezentul recurs.

pentru aceste motive

în numele legii

DECIDE

Respinge recursul declarat de inculpatul - împotriva încheierii de ședință din 14.07.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul penal nr- pe care o menține.

Obligă recurentul la plata către stat a sumei de 150 lei reprezentând cheltuieli judiciare din care 100 lei onorar avocat oficiu ce se avansează din fondurile Ministerului d e Justiție și al Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 17.07.2009.

Președinte Judecător Judecător

- - - - - -

Grefier

- -

red. / 20.07.2009

dact- /23.07.2009/3 ex

jud. fond -,

Președinte:Aurelia Munteanu
Judecători:Aurelia Munteanu, Nicoleta Hădărean, Manuela Filip

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 485/2009. Curtea de Apel Brasov