Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 494/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
DECIZIA PENALĂ NR. 494 /R/2009
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
Complet de judecată compus din:
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Pușcaș Mircea
Judecător: - -
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - fiul lui și, născut la 01.04.1965, deținut în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 233 din 5 noiembrie 2009, dată de Tribunalul Satu Mare, având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar, potrivit dispozițiilor art.160/2 Cod de procedură penală.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.120 din 14.10.2009, emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet de Avocat.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat, instanța acordă părților cuvântul asupra recursurilor.
Avocatul ales al inculpatului susține recursul solicitând admiterea acestuia, casarea in totalitate încheierii atacate, în sensul admiterii cererii de liberare sub control judiciar formulată de inculpat, întrucât sunt întrunite condițiile art. 160/2 alin 1 și 2 Cod de Procedură Penală. Consideră că, în mod greșit, instanța de fond a respins cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar, având în vedere convingerile anterioare care au stat la baza respingerii cererilor de revocare a măsurii arestării preventive formulate de către inculpat. Totodată, apreciază că instanței îi incubă obligația de a stabili o just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor Deși infracțiunea de contrabandă este o infracțiune gravă, nu aduce o atingere cetățenilor. În speță, nu există nici o dovadă că inculpatul pus în libertate ar săvârșii noi infracțiuni, iar susținerile cu privire la fiul inculpatului ca acesta ar fi efectuat acte de contrabandă și în cursul lunii septembrie nu este dovedit, cu atât mai mult cu cât față de acesta s-a dispus disjungerea cauzei în urmă cu două luni. să precizeze că, activitatea de contrabandă a fost mult timp monitorizată și este și în prezent, depășind cu mult limitele rezonabile. În altă ordine de idei,se arată, că inculpatul are două firme care în prezent sunt sub sechestru fiind în imposibilitate de a funcționa și de realiza profituri pentru achitarea impozitelor sau să suspende activitatea acestora datorita menținerii stării de arest, ceea ce are consecințe grave și pentru familia sa. Față de toate acestea apreciază că se impune punerea în libertate a inculpatului, desfășurarea procesului penal se poate desfășura în bune condiții și cu inculpatul în stare de libertate.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului declarat de către inculpat și menținerea ca temeinică a hotărârii instanței de fond. Chiar dacă sunt îndeplinite cerințele legale pentru admiterea în principiu a cereri de liberare sub control judiciar, instanța de fond, în mod corect, a procedat la verificarea temeiurilor care au stat la baza măsurii arestării preventive opinând în sensul temeiniciei, activitatea infracțională bine structurată de M avengură, fiindvorba de fapte periculoase, constituirea unui grup infracțional la frontieră fără precedent, cu valoare a țigărilor provenite din contrabandă de peste de peste - euro.
Inculpatul în ultimul cuvânt solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 233 din 05 noiembrie 2009, Tribunalul Satu Mare,în baza art.160 ind.8a al.6 Cod de Procedură Penală, a respins cererea formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 01 aprilie 1965 în loc., jud. M, CNP -, domiciliat în M,- jud. M, în prezent deținut în arest preventiv în Penitenciarul Oradea, pentru punere în libertate sub control judiciar.
În baza art.192 alin.2 Cod de Procedură Penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin cererea adresata instanței si înregistrata sub dosar număr de mai sus, apărătorul ales al inculpatului a solicitat punerea in libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, apreciind ca sunt întrunite condițiile de fond si de forma pentru admiterea acesteia, potrivit prevederilor art. 160 ind.2 Cod de Procedură Penală.
În motivarea cererii formulate, cu privire la admisibilitatea in principiu a acesteia, sub aspectul îndeplinirii cerințelor dispozițiile art. 160 ind.2 al.1 si 2 Cod de Procedură Penală inculpatul a apreciat ca sub aspectul limitelor de pedeapsă pentru încadrarea juridica dată faptei cu care a fost sesizata instanța de judecata, acestea sunt îndeplinite.
După ce s-a realizat apoi un scurt sumar al evoluției cazului au fost enunțate infracțiunile pentru care a fost trimis in judecata, se face referire la jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului cu privire la restricționarea dreptului la libertate, invocându-se ca aceasta trebuie apreciata in concordanta cu limitele rezonabile ale unei detenții provizorii, luându-se in considerare atât circumstanțele concrete ale cauzei cat si respectarea prezumției de nevinovatei, precum si principiul potrivit căruia regula consta in judecarea in stare de libertate, iar starea de arest este doar o măsura excepționala.
S-a insistat apoi pe argumentele avute in vedere cu ocazia prelungirii măsurii arestării preventive, care in opinia sa nu mai sunt actuale si toate argumentele acolo invocate pentru menținerea acesteia sunt depășite, apreciind ca nu mai exista nici un motiv care sa justifice acest lucru.
S-a solicitat a se avea in vedere faptul ca perioada privării de libertate de peste 3 luni a determinat si o depreciere a stării sale de sănătate, aducând totodată serioase prejudicii activității societarilor comerciale pe care le administra.
Analizând cererea formulata prin prisma motivelor invocate de inculpat prin apărător ales si coroborându-le cu cele prevăzute in textul legal care reglementează materia liberării provizorii sub control judiciar, instanța a apreciat ca aceasta nu este întemeiată și se impune a fi respinsă.
Este adevărat, că soluționarea oricărei cauze penale implica regula, în materia masurilor preventive care se i-au fata de inculpați, a judecării lor in stare de libertate și numai, în mod excepțional și atunci când condițiile concrete o impun, a cercetării cu inculpații aflați in stare de arest preventiv.
În soluționarea acestei cereri s-a plecat de la însuși actul de sesizare al instanței, în sarcina inculpatului reținându-se săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea 39/2003, contrabanda calificata, prevăzute și pedepsite de art. 270 raportat la art.274 din Legea 86/2006 si dare de, pedepsita si prevăzuta de dispozițiile art. 255 din Codul Penal, prin raportare la prevederile art. 6 si 7 din Legea78/2000, realizate in condițiile art. 41 al.2 Cod Penal.
În finalul rechizitoriului s-a mai reținut ca s-a realizat o disjungere față de cauza dedusă judecății, cu referire la acte materiale comise în cursul lunii septembrie 2009, la care se retine si participarea inculpatului, ori amploarea activității instrumentate de DNA si descoperirea tuturor participanților la comiterea faptelor implica menținerea inculpatului in stare de arest preventiv, existând date din care rezulta necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sa săvârșească alte infracțiuni precum si temerea ca va încerca sa zădărnicească aflarea adevărului fata de cauza disjunsa.
Oricare dintre aceste infracțiuni, privite independent de circumstanțele concrete ale cauzei, sunt de o gravitate deosebita, impunând de fiecare data o reacție ferma din partea institutelor statului abilitatea în restabilirea climatului de ordine si securitate, indispensabile unei societăți de drept.
Apărările formulate in legătură cu motivele pentru care cererea formulata s-ar impune a fi admisa, cu referire la aspectele avute in vedere cu ocazia prelungirii măsurii arestării preventive luate fata de inculpat, sunt lipsite de substanța in cazul instituției supusa judecații, aceea a liberării provizorii sub control judiciar, unde aspectele analizate si care ar determina admiterea unei asemenea cereri sunt cu totul altele.
În cauză sunt întrunite și exigentele instituite de art.5 paragraful 1 lit. c și paragraful 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât există motive verosimile de a bănui pe inculpat de săvârșirea faptelor de care este acuzat, fără a aduce prin aceasta apreciere atingere prezumției de nevinovăție raportat la faptele imputate, pe de o parte, iar pe de altă parte, durata măsurii arestării preventive dispusă față de inculpat nu se circumscrie aspectelor avute in vedere de Curtea Europeana atunci când face referire la ceea ce înseamnă noțiunea de termen rezonabil si care sunt criteriile avute in vedere atunci când se face aceasta raportare si care se analizează diferit de la caz la caz, pornind de la particularitățile fiecăruia.
Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, și nu este admis ca ea să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, astfel cum apare statuat in cauza Wemhoff, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai M decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate", fără a se putea prin aceasta aprecia ca dreptul la libertate al inculpatului nu a fost respectat.
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între durata măsurii privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia, precum și interesul desfășurării în bune condiții a procesului penal.
Doctrina si jurisprudența sunt constante in a aprecia ca îndeplinirea condiției prevăzute în art.160 indic.2 alin.1 Cod de procedură penală nu conferă celui arestat dreptul la liberare provizorie, ci numai o vocație, instanța având posibilitatea de a refuza acordarea liberării, dacă persoana inculpatului nu oferă suficiente garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
Pornind de la argumentele mai sus enunțate, apreciind ca neîntemeiata cererea formulata, instanța a respins-o, dând eficienta astfel în cauză prevederilor dispozițiile art. 160 ind.8a al.6 Cod de Procedură Penală.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii și a dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, apreciind că sunt îndeplinite cerințele legii în acest scop.
Examinând încheierea recurată, atât prin prisma motivelor de recurs declarate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art.385/6 alin.2 Cod procedură penală și art.385/14 Cod procedură penală, raportat la art.385/9 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este legală și temeinică, iar recursul formulat de către inculpatul este nefondat și în consecință, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca atare.
S-a reținut că prin cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, s-a solicitat admiterea acesteia, întrucât, în speță, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 160 ind. 2 alin. 1, 2 și următoarele și art. 160 ind. 6 și următoarele Cod procedură penală și există garanția liberării sale sub control judiciar pentru buna desfășurare a procesului penal.
Prin încheierea de arestare preventivă nr. 29 din 21 august 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.12/21 august 2009, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, începând cu data de 21 august 2009 până la data de 18 septembrie 2009 pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prevăzute și pedepsite de art. nr.7 din Legea nr.39/2003 și contrabandă calificată, prevăzute și pedepsite de art. 270 rap. la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal. S-a invocat ca temei al arestării, prevederile dispozițiilor art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Cererea formulată de inculpatul este neîntemeiată.
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art.160/2 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, astfel cum a fost modificat și completat succesiv prin Legea nr.278/2006 și OUG nr.60/2006, condițiile de fond ale liberării provizorii sub control judiciar sunt următoarele:
a ) infracțiunea să fie săvârșită din culpă, iar atunci când infracțiunea este intenționată pedeapsa prevăzută de lege să nu fie mai M de 18 ani închisoare;
b) liberarea nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Condițiile formale de admisibilitate sunt prevăzute de art.160/6 alin.2 Cod procedură penală și se referă la exigențele relative la cuprinsul cererii de liberare provizorie.
Convenția Europeană asupra Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului la care România este parte contractantă, statuează prin art.5 pct.3 că, orice persoană arestată sau deținută legal are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art.136 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, sub titlul - scopul și categoriile măsurilor preventive - se statuează astfel: în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: reținerea; obligarea de a nu părăsi localitatea; obligarea de a nu părăsi țara; arestarea preventivă ( alin.1 ).
Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune ( alin.2 ).
Curtea Europeană statuat în jurisprudența sa că simpla invocare de către instanțe a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate ( cum sunt: necesitatea conservării probelor, împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibilă înțelegere între inculpat și complicii săi ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracțiunilor cu puternic ecou în rândul comunității, necesitatea de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau de a împiedica fuga inculpatului ), nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente (cazul Jablonski c/a Polonia, hotărârea din 21 decembrie 2000). Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă ( cazul Wemhoff c/a Germania, hotărârea din 27 iunie 1968 ). rezonabilă a detenției preventive se apreciază in concreto, de la caz la caz, în funcție de circumstanțele proprii.
În speță, starea de detenție preventivă a inculpatului nu depășește limitele rezonabile ( inculpatul a fost arestat preventiv la 21 august 2009).
Prin încheierea nr.36/CC din 15 septembrie 2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Satu Marea dispus prelungirea măsurii arestului preventiv începând cu data de 18 septembrie 2009 până la 17 octombrie 2009.
În cauză, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Oradea - Biroul S M la data de 9 octombrie 2009 a sesizat instanța cu rechizitoriu, formându-se dosarul cu nr-, cu primul termen de judecată fixat pentru 9 noiembrie 2009.
Relativ la infracțiunile săvârșite de aderare la un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii de infracțiuni grave, prevăzute și pedepsite de art. 7 din Legea nr.39/2003 și contrabandă calificată, prevăzute și pedepsite de art.270 rap. la art.274 din Legea nr.86/2006 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal, Curtea constată că aceasta este una intenționată, iar potrivit calificării legale, pedepsele prevăzute de lege sunt sub limita de 18 ani închisoare.
Curtea, concluzionează că sub acest aspect, cererea de liberare provizorie este admisibilă, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nedepășind 18 ani închisoare.
Referitor la condiția privind inexistența unor date din care să rezulte necesitatea de a- împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ( alin.2 teza I ), actele și lucrările de urmărire penală relevă că inculpatul nu are antecedente penale, iar în raport de faptele ce i se impută nu sunt motive verosimile de a crede că ar putea recurge la săvârșirea de noi fapte penale de același gen.
În consecință, Curtea conchide cu aceea că, nu există date de natură a fi verificate de către instanță, care să ateste pericolul că inculpatul ar putea săvârși o nouă infracțiune și, drept urmare, instanța nu are temeiuri de a crede că este necesară împiedicarea inculpatului de la săvârși alte fapte penale.
Referitor la condiția privind existența unor date potrivit cărora inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, Curtea reține că astfel de date, de natură a fi verificate de către instanță nu au fost relevate de actele și lucrările de urmărire penală ( alin.2 teza a II-a ). aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor, ori din dosarul cauzei nu rezultă date în acest sens.
Curtea, a concluzionat, așadar, că sub aspectul ipotezei prevăzute de art.160/2 alin.2 teza a II- din Codul d e procedură penală, cererea ar fi admisibilă.
Potrivit art.136 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justificând luarea unor măsuri preventive, se pot atinge și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune. Prin această dispoziție, legiuitorul a intenționat să asigure realizarea acelorași finalități prin măsuri diferite și anume: măsuri principale de restrângere a unor drepturi și libertăți, cum sunt cele prevăzute de art.136 alin.1 lit. a, b, c și d Cod procedură penală, măsuri alternative de restrângere a unor astfel de drepturi și libertăți, cum sunt liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune, prevăzută de art.160/1 Cod procedură penală.
Opțiunea între cele două categorii de măsuri, aparține numai instanței, în raport de circumstanțele specifice ale cauzei. În acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană când a decis că pericolul pe care îl prezintă inculpatul și care i-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravității mai Mas ancțiunilor penale și al celor civile care îl amenințau pe petiționar. În cauză mai intervin și alte circumstanțe: caracterul petiționarului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia ( cauza Neumeister c/a Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968 ).
Sub acest aspect instanța reține că inculpatul este acuzat că a făcut parte dintr-un grup infracțional organizat, a avut rolul de finanțator al actelor de contrabandă fiind persoana care împreună cu inculpatul comanda, recepționa și revindea țigările, ajutat de inculpatul, în scopul obținerii de profit. Totodată se relevă că inculpatul a atras în activitatea infracțională și pe fiul său -, ceea ce denotă o atitudine periculoasă.
Grupul infracțional a fost foarte bine organizat și structurat, planul infracțional fiind conceput într-o manieră menită, în condiții favorabile, să asigure reușita. Amploarea activității infracționale este dată de numărul de acte materiale care fac parte din conținutul infracțiunii de contrabandă cuantumul de peste 704.700 ron reprezentând contravaloarea țigărilor de contrabandă. ocupațională a persoanelor implicate în activitatea complexă de contrabandă relevă un grad de periculozitate ridicat. Măsura liberării sub control judiciar, curtea o apreciază ca nejustificată prin prisma impactului negativ asupra ordinii publice ca urmare a faptului că astfel de infracțiuni sunt de o gravitate sporită.
Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art.385/15 pct.1 lit. b Cod de Procedură Penală va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 233 din 5 noiembrie 2009 Tribunalului Satu Mare, pe care o va menține în întregime.
Fiind în culpă procesuală inculpatul recurent va fi obligat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D SPUNE:
În temeiul art. 385/15 punctul 1 litera b Cod procedură penală,
RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de inculpatul recurent - născut la 1.04.1965 deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva încheierii penale nr. 233 din 5 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. Judecător.E/ 16.11.2009
/ 16.11.2009
2 ex/
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Pușcaș Mircea, Pătrăuș Mihaela
