Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 536/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.536/R/2009
Ședința publică din 03 septembrie 2009
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Morar JUDECĂTOR 2: Săndel Macavei Delia
JUDECĂTORI: - -
: -
GREFIER:
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Cluj reprezentat prin PROCUROR:
S-au luat spre examinare recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Bistrița N, împotriva încheierii penale nr.95/F/28.08.2009 a Tribunalului Bistrița N, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar privind pe inculpatul, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane, prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea 678/2001 ( 3 fapte ), proxenetism, prev.de art.329 alin.1 cu aplic.art.41 alin.2 și art.13 alin.1 penal ( republicat în temeiul Legii nr.140/1996, 2 fapte), proxenetism, prev.de art.329 alin.1 penal cu aplic.art.13 alin.1 penal ( 2 fapte), toate cu aplicarea art.33 lit.a penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, av.N, din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea recursului.
Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ca nefondată. Astfel, apreciază că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât în mod greșit s-a apreciat că nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți și a statuat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în sensul că maximul special al pedepselor stabilit pentru faptele reținute este de 15 ani închisoare iar în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni. De asemenea, instanța a reținut că temerea exprimată de unele părți vătămate și martori cu identitate atribuită nu este suficientă pentru menținerea stării de arest deoarece declarațiile acestora nu se coroborează cu alte probe. Apreciază ca fiind greșită această afirmație deoarece declarațiile martorei și părții vătămate se coroborează una cu cealaltă precum și cu alte mijloace de probă. Încercarea de influențare a unui martor de către inculpat rezultă din convorbirile telefonice purtate de inculpat cu fratele său. Consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericolul trebuie privit prin prisma gravității faptelor, a pedepselor mari prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute și prin impactul social pe care l-ar avea asupra comunității lăsarea în libertate a inculpatului. Consideră că nu se poate aprecia că intervalul scurs de la data arestării și până la data pronunțării hotărârii instanței de fond ar fi unul ce depășește limitele unui termen rezonabil de privare de libertate și nici că în această perioadă s-ar fi diminuat considerabil pericolul concret pentru ordinea publică. Consideră că este îndeplinită condiția prev.de art.148 lit.f pr.pen. pe ambele cerințe, respectiv atât în ce privește pedeapsa minimă prevăzută de lege cât și în ce privește existența pericolului social concret deoarece din probele administrate rezultă cu certitudine ușurința inculpatului în comiterea faptelor, numărul mare al faptelor exprimând activități de durată. Pentru toate acestea, solicită admiterea recursului cu consecința respingerii cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Apărătorul inculpatului, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a soluției pronunțate de instanța de fond. recursul parchetului persistă în a induce elemente exterioare în cauză. Se susține existența unei convorbiri telefonice însă, acea convorbire telefonică chiar dacă ar putea fi interceptată, vizează alte părți. Disp.art.160, art.160/2 pr.pen. nu face referire la temeinicia măsurii arestării preventive și stabilește condițiile liberării sub control judiciar, procesul penal vizând o răspundere determinată pentru fapte determinate. Referitor la temeiurile arestării, apreciază că în mod corect recidiva a fost înlăturată. Parchetul face referire la fapte și persoane anterior începerea urmăririi penale, ori, nu se poate susține o măsură de arest de elemente din altă anchetă pentru că probele sunt unice și aparțin dosarului în care se administrează. În speță, nu se critică soluția pe admisibilitate ci pe temeinicie ceea ce presupune că cererea este admisibilă. În cele două luni de urmărire penală nu s-au administrat probe de actualitate, se impunea a fi făcute clarificări de către parchet. Dacă se apreciază că o convorbire telefonică purtată în urmă cu un an J are valoare de date concrete că s-ar zădărnici aflarea adevărului, atunci s-ar intrat pe un teren greșit. Se impută de către parchet nerecunoașterea faptelor de către inculpat ceea ce este un paradox, ori, Codul d e Procedură Penală în art.70 pr.pen. stipulează că inculpatului i se aduce la cunoștință că are dreptul de a nu face nici o declarație, astfel că interpretarea nefericită a parchetului nu ține de natura procesului penal. nu se poate ține o persoană arestată doar pentru că nu recunoaște fapta, astfel că se impune înlăturarea acestei afirmații a parchetului. Se mai susține că faptele sunt deosebit de periculoase ori aceste susțineri urmează a fi înlăturate. Până în acest moment nu există nici un fel de date din care să se poată deduce măcar faptul că inculpatul ar urmări comiterea vreunei fapte sau că ar încerca să influențeze părțile din dosar. Organele de urmărire penală și instanța de judecată au posibilitatea de a preveni comiterea unor fapte prin obligațiile pe care le pot pune în sarcina inculpatului potrivit art.160/2 alin.3 pr.pen. Principalul argument avut în vedere la momentul arestării a fost acela că inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Ori, până în acest moment nu au fost administrate probe din care să rezulte pericolul concret pe care l-ar reprezenta inculpatul pentru ordinea publică, în condițiile în care presupusele fapte ce i se impută ar fi fost săvârșite la nivelul anilor 2002-2006. Într-adevăr pericolul concret pentru ordinea publică constituie un element de fapt în aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie dar nu poate atrage respingerea cererii. Legea procesual penală impune pentru luarea măsurii că pericolul pentru ordinea publică care justifică arestarea să fie concret și să rezulte fără echivoc din probe certe aflate la dosarul cauzei. Gravitatea faptelor comise nu poate fi socotită ca reprezentând pericol pentru ordinea publică întrucât acesta trebuie constatat în concret și dovedit prin probe neputând fi prezumat pornind de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege. În ceea ce privește circumstanțele personale care garantează buna desfășurare a procesului penal arată că inculpatul are o locuință stabilă, are doi copii în întreținere, nu are antecedente penale și este angajat având atribuții de conducere în cadrul societății. pentru toate acestea solicită respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită respingerea recursului ca nefondat arătând că nu a încercat să zădărnicească aflarea adevărului sau să se sustragă. Mai mult, la dosar nu există indiciu că ar fi făcut sau ar fi intenționat să săvârșească alte infracțiuni.
CURTEA
Prin încheierea penală nr. 95 din 28 august 2009 Tribunalului Bistrița -N în dosar nr- în baza disp.art. 1608alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 160/2 alin. 1 și 2 Cod procedură penală,
S-a admis cererea formulată de inculpatul fiul lui și, născut la 23.07.1970 în N, jud. B-N, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, un copil minor, administrator, fără antecedente penale, domiciliat în N, cart., nr. 149, jud. B-N, CNP--, și în consecință, s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Potrivit disp. art. 1608alin. 3 Cod procedură penală, rap. la art. 1602alin. 3 lit. "a-e" Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii inculpatul va respecta următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială a județului BNd ecât cu aprobarea organului de urmărire penală sau a instanței de judecată;
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, respectiv mun. B, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție respectiv sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici categorie de arme;
Conform dispozițiilor art. 1602alin. 31lit. "c" Cod procedură penală, s-a impus inculpatului obligația de a nu se apropia de părțile vătămate din prezenta cauză, de membrii familiilor acestora, de celelalte persoane cercetate penal ( inculpați și învinuiți ) și de martorii audiați în cauză, și să nu comunice cu acestea direct sau indirect.
S-a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 1602alin. 32Cod procedură penală referitoare la necesitatea respectării de către inculpat a obligațiilor stabilite, atrăgându-i atenția că, în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor cuprinse în dispozițiile art. 145 alin. 21Cod procedură penală.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În motivarea hotărârii, instanța a reținut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus la această instanță, inculpatul a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt întrunite toate condițiile cerute de lege pentru admiterea cererii.
În motivarea cererii s-a relevat, pe de o parte, faptul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea provizorie sub control judiciar, în sensul că maximul special al pedepselor prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina sa - trafic de persoane și proxenetism - este de doar 15 ani închisoare, deci inferior limitei de 18 ani prevăzută de dispozițiile art. 1602alin. 1 Cod procedură penală și că nu există date că inculpatul ar urmării influențarea unui martor sau expert, că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă sau că ar fi pe cale să săvârșească o nouă faptă prevăzută de legea penală.
Totodată, s-a apreciat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând riscul ca lăsarea inculpatului în libertate să influențeze buna desfășurare a procesului penal sau ca acesta să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.
Pe de altă parte, sub aspectul temeiniciei cererii s-a relevat că, deși principalul argument avut în vedere la momentul arestării preventive a fost acela că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică - în contextul în care faptele pentru care este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social - până la acest moment nu au fost decelate probe evidente din care să rezulte pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, în condițiile în care, presupusele fapte ce i se impută ar fi fost comise în intervalul 2002-2006, interval de timp în care autoritățile judiciare au efectuat cercetări.
În context, petentul - inculpat a invocat dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului conform cărora " orice persoană arestată în condițiile prevăzute în alineatul 1 are dreptul că fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii" dar și statuările Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Neumaister contra Austriei potrivit cărora " temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale acuzatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier; această temere că inculpatul se va sustrage descrește pe măsură ce acuzatul petrece mai mult timp în arest, datorită faptului că această perioadă urmează a fi dedusă din durata eventualei pedepse ce este posibil să-i fie aplicată".
În susținerea cererii s-a mai menționat că pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptei pentru care este cercetat, argument desprins din jurisprudența Curții Europene și că acest pericol nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales nemijlocit dovedit.
Petentul a relevat faptul că legea procesual penală impune, pentru luarea măsurii, ca pericolul pentru ordinea publică, care justifică arestarea, să fie concret și acesta să rezulte fără echivoc din probe certe aflate la dosarul cauzei, punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpatului sau rezonanța actului antisocial în aceeași colectivitate neputând fi deduse din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia sau din elementele ce caracterizează persoana făptuitorului pentru că, astfel s-ar aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, principiu consacrat în cuprinsul disp. art. 23 din legea fundamentală.
Pe de altă parte, s-a menționat faptul că nu a putut fi reținut ca temei al arestării sau al menținerii acestei măsuri nici recrudescența infracțională, atâta timp cât aceasta constituie obiect de examinare pentru legiuitor în stabilirea practicii penale, sub aspect incriminator, în sensul stabilirii pericolului social generic prin limitele de pedeapsă și, pe cale de consecință, a regimului sancționator.
În plus, s-a mai arătat faptul că, în practica CEDO în cauza Tase vs. România s-a constatat că, in contra cerințelor legii naționale, făcea parte, din practica standard a procurorilor români să nu ofere motive concrete pentru o arestare, în special în măsura în care era implicat pretinsul pericol pentru ordinea publică.
Petentul a mai relevat că, în jurisprudența CEDO s-a reiterat faptul că o persoană acuzată de o infracțiune trebuie să fie întotdeauna eliberată în procesul pendinte exceptând cazul în care Statul poate arăta că există motive "relevante și suficiente", pentru a justifica detenția continuă, justificarea pentru orice perioadă de detenție, indiferent cât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de autorități.
De asemenea, s-a mai precizat că un motiv ce poate justifica arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, trebuie considerat ca relevant și suficient doar dacă este bazat pe fapte de natură să demonstreze că eliberarea acuzatului ar determina o tulburare reală a ordinii publice și că în cauza Tarău României, Curtea Europeană a constatat încălcarea art. 5 pct. 3 din Convenție ca urmare a faptului că instanțele naționale nu au arătat în motivarea hotărârilor prin care au menținut măsura arestării preventive, care este în concret, pericolul pentru ordinea publică, limitându-se la a reproduce în motivare textul de lege, au refuzat să analizeze argumentele prezentate de reclamantă privind profilul său personal și situația familială și nu au luat în calcul, nici un moment, posibilitatea adoptării unei măsuri alternative dintre cele prevăzute în dreptul intern deși art. 5 pct. 3 din Convenție impune autorităților să aibă în vedere astfel de măsuri și să le aplice ori de câte ori situația se pretează și acuzatul furnizează garanții că va participa la proces.
În susținerea cererii s-a invocat jurisprudența Curții Europene prin care s-a statuat că detenția unei persoane poate fi acceptată doar pentru motive suficient de puternice ( cauza Haas Poloniei) și că detenția nu poate fi menținută în anticiparea unei pedepse privative de libertate ( cauza Letellier Franței, cauza Tomasi Franței )
Pe de altă parte s-au relevat circumstanțele personale care garantează buna desfășurare a procesului penal în situația luării unei măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv faptul că inculpatul are o locuință stabilă, are doi copii în întreținere, nu are antecedente penale și își câștigă existența în mod licit.
În context s-a precizat că firma în care este asociat inculpatul, -" "SRL B, a încheiat un contract de prestări servicii cu - " de Investiții "SRL B cu o valoare ridicată - 630.000 lei - contract ce conține o serie de clauze penalizatoare pentru situația neîndeplinirii obligațiilor asumate astfel că, din cauza stării de detenție a inculpatului acesta poate înregistra pierderi considerabile.
În fine s-a arătat faptul că, potrivit disp. art. 136 alin. 2 Cod procedură penală scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Cererea petentului este fondată pentru motivele invocate.
Analizând cererea inculpatului prin prisma actelor și lucrărilor dosarului nr. 46/D/P/2006 al DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița, tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul este cercetat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal.
În cauză cercetările au început în cursul anului 2002 de către organele de urmărire penală ale județului M ( dosar nr. 520/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș ), ulterior fiind înregistrat dosarul nr. 20/D/P/2004 al DIICOT-Biroul Teritorial Maramureș.
Prin Ordonanța din 25.05.2006 emisă de procurorul din cadrul formațiunii mai sus menționate s-a dispus disjungerea cauzei față de numiții, și și sesizarea DIICOT-Biroul Teritorial Bistrița N în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001. Dosarul a fost înregistrat la Teritorial Bistrița N sub nr. 46/D/P/2006, la data de 1.06.2006 (1-7, vol. I).
La data de 10.07.2009 procurorul de caz a dispus reținerea celui în cauză pentru ca ulterior, prin Încheierea penală nr. 24/CC/11.07.2009 emisă de această instanță în dosarul nr- să se dispună arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, cu motivarea că există probe și indicii suficiente de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de persoane, prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. "a" din Legea nr. 678/2001 (3 fapte) și proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal ( 2 fapte).
Examinând cererea petentului prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, instanța a constatat că aceasta întrunește cerințele textului legal. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru faptele reținute în sarcina inculpatului este de 15 ani închisoare iar în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Sub acest din urmă aspect este de reținut faptul că temerea exprimată de unele părți vătămate și martori cu identitate atribuită de procuror ( și ( vol. IV nenumerotat) nu este suficientă pentru menținerea stării de arest a inculpatului deoarece afirmațiile acestora nu se coroborează cu alte probe.
De altfel, în context, este esențial a se observa că deși procurorul a reținut ca temei al propunerii de arestare disp. art. 148 lit."b și f" Cod procedură penală, instanța a luat măsura arestării preventive doar în baza disp. art. 148 lit. "f", reținând în mod expres faptul că în cauză sunt incidente doar dispozițiile textului mai sus menționat, ale căror cerințe sunt îndeplinite cumulativ (21 din Încheierea penală nr. 24/CC/11.07.2009 a Tribunalului Bistrița N ).
Așa fiind, este de subliniat că de la momentul luării măsurii preventive și până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.
Astfel de intenții puteau fi puse în aplicare cu șanse reale de succes anterior punerii în mișcare a acțiunii penale - 11.07.2009 - în condițiile în care inculpatul avea cunoștință despre cercetările ce se realizau în cauză încă din anul 2007, când coinculpatul, fratele inculpatului a fost audiat în calitate de făptuitor.
În consecință, s-a constatat că cererea dedusă judecății întrunește toate cerințele legale pentru a fi admisă.
Evident, s-ar putea replica faptul că, în raport de gravitatea faptelor aflate în curs de cercetare și de numărul acestora cererea de liberare provizorie ar fi neîntemeiată.
În opinia instanței însă, o asemenea apreciere este eronată deoarece ar institui o prevalență - de nedorit dar și de neimaginat - a unor criterii subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerințele textului legal incident.
Așa fiind, în acord cu jurisprudența CEDO dar și cu practica instanțelor naționale, tribunalul consideră că măsura arestării preventive este o măsură de excepție și că aceasta trebuie luată doar în situația în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive cuprinse în disp. art. 136 Cod procedură penală nu este potrivită datelor speței ( cauza Wemhoff Germania ).
Pe de altă parte, astfel cum s-a statuat constant în practica instanțelor, gradul de pericol social al faptei investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe ce nu se regăsesc în dosarul cauzei.
Totodată, în raport de datele concrete ale cauzei nu s-ar mai putea aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacție a autorităților judiciare în condițiile în care riposta acestora survine la mai bine de 3 ani de la înregistrarea lucrării penale.
De altfel, soluția preconizată de instanță este în consonanță și cu dispozițiile art. 5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar și cu jurisprudența instanței europene.
Astfel, în mai multe cauze Curtea a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă nu pot fi negate ( împiedică persoana suspectă să fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârșirea unor noi infracțiuni) dar că aceasta are și o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial și profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.
În cauza Neumaister Austriei, Curtea a decis că temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are un loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier etc.
Or, în speță, este dovedit că inculpatul realizează venituri din activități licite, are o locuință și doi copii în întreținere, beneficiind de stabilitate locativă, familială și profesională.
Pe de altă parte, în cauza Labita Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a vedeaîn ce măsură există indicii certe cu privire la un interes public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
În fine, mai este de notat convingerea instanței că, prin menținerea stării de arest a inculpatului s-ar ajunge, finalmente la depășirea termenului rezonabil al duratei arestării prevăzut în cuprinsul art. 159 alin. 3 Cod procedură penală, în condițiile în care urmărirea penală nu este finalizată după trei ani de la declanșarea acesteia iar faza cercetărilor judecătorești se întinde - ca regulă - pe un interval de timp mai mare celui necesar instrumentării cauzei în cursul urmăririi penale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs DIICOT, BIROUL TERITORIAL BISTRIȚA -N solicitând admiterea acestuia așa cum a fost formulat în scris. Reprezentantul Parchetului solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond și rejudecând cauza, să se dispună respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ca nefondată.
În motivarea recursului se arată că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală întrucât în mod greșit s-a apreciat că nu există date din care să rezulte că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți și a statuat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în sensul că maximul special al pedepselor stabilit pentru faptele reținute este de 15 ani închisoare iar în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni. Declarațiile martorei cu identitate atribuită și ale părții vătămate se coroborează una cu cealaltă precum și cu alte mijloace de probă. Încercarea de influențare a unui martor de către inculpat rezultă din convorbirile telefonice purtate de inculpat cu fratele său. Lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericolul trebuie privit prin prisma gravității faptelor, numărul mare al faptelor exprimând activități de durată, a pedepselor mari prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute și prin impactul social pe care l-ar avea asupra comunității lăsarea în libertate a inculpatului.Nu se poate aprecia că intervalul scurs de la data arestării și până la data pronunțării hotărârii instanței de fond ar fi unul ce depășește limitele unui termen rezonabil de privare de libertate și nici că în această perioadă s-ar fi diminuat considerabil pericolul concret pentru ordinea publică.
Examinând probele dosarului Curtea va constata că recursul declarat în cauză este fondat.
Potrivit art. 160 indice 2 alin. 1.C.P.P. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, iar alin. 2 prevede că liberarea provizorie nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Pentru ca inculpatul să aibă vocație la acordarea liberării sub control judiciar, art 160 indice 2 p Cod Penal prevede în alin 1 o condiție pozitivă, iar în alin. 2 o condiție negativă.
Îndeplinirea condiției pozitive prevăzute în art.160 indice 2 alin. 1.C.P.P. și lipsa cazurilor prevăzute expres în art. 160 indice 2 alin. 2 nu C.P.P. conferă celui arestat dreptul la liberare provizorie, ci numai vocație, instanța având posibilitatea de refuza acordarea liberării, dacă persoana inculpatului nu oferă suficiene garanții pentru buna desfășurare a procesului penal.
Adică,îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art. 160 indice 2 Cp.p. nu conduce automat la admiterea cererii de liberare sub control judiciar, în speță, fiind lăsată la latitudinea instanței soluționarea cererii, fiind o facultate pentru aceasta și nu o obligație.
La soluționarea cererii de liberare sub control judiciar formulate nu se poate face abstracție de temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Inculpatul este cercetat penal pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic de persoane, prev. de art. 12 al. 1 și 2 din Legea nr. 678/2001 și proxenetism, prev. de art. 329 alin. 1 Cod penal.
Prin Încheierea penală nr. 24/CC/11.07.2009 a Tribunalului Bistrița -N pronunțată în dosarul nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru o perioadă de 29 de zile, în baza disp. art. 148 lit." f" Cod procedură penală
Art, 148 lit. f) implică C.P.P. existența cumulativă a două condiții, și anume, inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea pedeapsa detențiunii pe viață, sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că sa lăsarea în libertate prezintă un pericol pentru ordinea publică. iar cu ocazia luării măsurii arestării preventive s- procedat la o analiză obiectivă acestor condiții motiv pentru care s-a și dispus arestarea în baza acestui temei legal.
Nu se poate acorda liberarea provizorie sub control judiciar atâta timp cât lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, deoarece în acest caz sunt excluse garanțiile de ordin personal.
Nu poate fi vorba de o diminuare a pericolului concret pentru ordinea publică prin trecerea timpului deoarece de la arestarea inculpatului a trecut doar o perioadă de aproximativ două luni de zile.
Oricum în nici un caz durata rezonabilă a arestării nu se raportează la disp. art 159 alin 13 Cp.p care se referă la termenul limită până la care se poate dispune prelungirea duratei arestării preventive în cursul urmăririi penale.
Nu se poate face abstracție nici de declarațiile martorei cu identitate atribuită și ale părții vătămate se coroborează una cu cealaltă precum și cu alte mijloace de probă, iar încercarea de influențare a unui martor de către inculpat rezultă din convorbirile telefonice purtate de inculpat cu fratele său.
De asemenea prezumția de nevinovăție nu constituie un element determinant pentru punerea în libertate a inculpatului care beneficiază de această prezumție până la pronunțarea unei hotărâri definitive în virtutea art.5 indice 2 Cp.p.
În contextul celor expuse mai sus, Curtea în baza art.385 indice 15 pct.2 lit. d va C.P.P. admite recursul declarat de DIICOT, Biroul Teritorial Bistrița -N, împotriva înch. penale nr. 95 din data de 28 august 2009 a Tribunalului Bistrița -N, în dosarul nr-, pe care o casează în întregime și rejudecând va respinge ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul fiul lui și născut la 23 iulie 1970 în N, CNP -3.
În baza art. 192 alin.2 va C.P.P. obliga pe inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat la instanța de fond.
În baza art.192 alin 3 cheltuielile C.P.P. judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de DIICOT, Biroul Teritorial Bistrița -N, împotriva înch. penale nr. 95 din data de 28 august 2009 a Tribunalului Bistrița -N, în dosarul nr-, pe care o casează în întregime și rejudecând:
Respinge ca nefondată cererea de liberare sub control judiciar formulată de inculpatul fiul lui și născut la 23 iulie 1970 în N, CNP -3.
Obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în recursul parchetului rămân în sarcina statului.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 03.09.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI
- - - - - -
GREFIER
Red./
3 ex
Președinte:Ioana Cristina MorarJudecători:Ioana Cristina Morar, Săndel Macavei Delia
