Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 556/2009. Curtea de Apel Cluj

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂN I

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 556/R/2009

Ședința publică din 18 septembrie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Săndel Macavei JUDECĂTOR 2: Livia Mango Iuliana Moldovan

JUDECĂTORI: - -

: - -

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, reprezentat prin

PROCUROR -.

S-a luat spre examinare recursul declarat de către DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița N împotriva încheierii penale nr. 101 din data de 14 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Bistrița N, în dosar nr-, privind pe inculpatul, deținut în arestul IPJ B, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat, cu delegație la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpat, avocat solicită acordarea onorariului avocațial parțial pentru studiu de dosar și prezența la acest termen de judecată.

Întrebat fiind de către instanță, inculpatul arată că își menține declarațiile date în cauză și nu are nimic de adăugat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Reprezentanta DIICOT- Serviciul Teritorial Cluj solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii penale nr. 101 din data de 14 septembrie 2009 și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună respingerea cererii de liberare provizorie formulată de către inculpat ca nefondată. Inculpatul este cercetat pentru trei fapte de trafic de persoane, dintre care o faptă în formă agravată și o faptă în formă simplă, activitatea infracțională derulându-se în perioada anului 2002. A fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2009, fiind reținut temeiul prev. de art. 148 lit. f proc.pen.

Instanța de fond, când a soluționat cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Într-adevăr, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cele prev. de art. 160²alin. 1 proc.pen. în ceea ce privește limitele de pedeapsă, însă raportat la gravitatea faptelor, la numărul de victime, la sumele de bani obținute, apreciază că nu se justifică acordarea acestui beneficiu. E adevărat că situația acestui inculpat nu este identică cu a celorlați inculpați cercetați în acest dosar, dar este vorba de un aspect cantitativ al problemei, în raport cu numărul de fapte mai mic și participarea concretă la săvârșirea faptei. Nu trebuie să pierdem din vedere gravitatea deosebită a acestor fapte. Mai mult, apreciază că nu contează când s-a derulat activitatea infracțională pentru că acest gen de fapte produc oricând o rezonanță negativă în rândul opiniei publice și justifică cercetarea în stare de arest preventiv.

Precizează că instanța de fond a pus problema rezonabilității duratei măsurii arestului preventiv, însă la acest moment nu se poate vorbi de acest aspect. Ne aflăm în prima parte a duratei măsurii arestului preventiv și nu se poate pune în discuție acest aspect.

Apreciază că nici raportat la circumstanțele personale, inculpatul nu oferă garanții. Nu are niciun loc de muncă sau venituri stabile. În cursul derulării cercetărilor, inculpatul a plecat în Germania și nu a revenit decât după doi ani. Nu există nicio garanție că inculpatul nu se va sustrage urmăririi penale sau judecății.

Solicită să fie avute în vedere și motive expuse în scris aflate la dosarul cauzei.

Pentru considerentele de mai sus, solicită admiterea recursului, cu consecința respingerii cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat ca nefondată.

Apărătorul ales al inculpatul solicită respingerea recursului declarat în cauză ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii Tribunalului Bistrița N. Apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, iar Tribunalul Bistrița Na apreciat corect că urmărirea penală se poate derula cu inculpat în stare de libertate. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii că această cerere nu poate fi respinsă dacă anterior a fost prelungită măsura arestului preventiv pentru că nu există identitate de obiect. Apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Faptele au fost comise în anul 2002. Au trecut 7 ani și nu i se poate imputa inculpatului la acest moment continuarea activității infracționale. Nu reprezintă o amenințare pentru aflarea adevărului în cauză. Și-a câștigat existența în mod onest. Până la pronunțarea unei soluții definitive în cauză, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție, recunoscută și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Practica CEDO în materie a statuat că arestarea preventivă reprezintă excepția, iar starea de libertate reprezintă regula. Acest inculpat a fost singurul care a dat declarații complete, în care a arătat ceea ce s-a întâmplat.

În motivarea prelungiri măsurii arestului preventiv s-a arătat că se impune privarea de libertate în continuare pentru ca inculpații să dea declarații, pentru finalizarea perchezițiilor la sistemele informatice. Însă toate aceste aspecte priveau pe ceilalți doi inculpați și nu pe inculpatul. În prezenta cauză mai sunt trei inculpați care sunt cercetați în stare de libertate. Procurorul de caz nici măcar nu a solicitat arestarea preventivă în ceea ce-i privește.

În permanență au fost tratați ca un grup infracțional și acuzați în același mod, nefăcându-se niciun fel de distincție. Apreciază că nu se justifică această măsură, iar lăsat în libertate nu va prejudicia în niciun fel urmărirea penală sau aflarea adevărului în cauză.

În ceea ce privește starea materială a inculpatului arată că acesta nu are nimic, a luat niște sume de bani nesemnificative în timp ce ceilalți inculpați au achiziționat imobile și autoturisme de lux. Consideră că lăsarea în libertate a celorlalți inculpați ar atrage oprobiul opiniei publice. Ceilalți inculpați au mulți susținători, în timp ce acest inculpat nu are pe nimeni.

În concluzie solicită respingerea recursului declarat de DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița N ca nefondat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său și solicită să fie cercetat în stare de libertate - domiciliul efectiv pe care îl are este în B, Cartier nr.63, la fratele său. Arată că a transportat multă lume, nu știa fiecare pentru ce mergea în străinătate. Susține că locuiește în prezent la fratele său, care are o firmă. Dorește să rămână în țară și să-și întemeieze o familie. Nu are nicio relație cu ceilalți inculpați.

CURTEA

Prin încheierea penală nr.101 din 14.09.2009 a Tribunalului Bistrița N, în temeiul disp.art. 160^8aalin. 2 Cod procedură penală, rap.la art. 160²alin. 1 și 2 Cod procedură penală, s-a admis cererea formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13 mai 1970 în, jud. S, domiciliat în localitatea,-.B, Germania, și în loc., jud. S, CNP.-, ca fiind întemeiată și în consecință s-a dispus liberarea provizorie sub control judiciar inculpatului.

Potrivit disp.art. 160^8aalin. 3 Cod procedură penală rap.la art. 160²alin. 3 lit. a-e Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii, inculpatul va respecta următoarele obligații:

- să nu depășească limita teritorială a țării decât cu aprobarea organului de urmărire penală sau instanței de judecată;

- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la organul de poliție din localitatea de domiciliu, respectiv a localității, jud. S conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție respectiv sau ori de câte ori este chemat;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.

Conform art.160²alin. 3¹lit. c Cod procedură penală s-a impus inculpatului obligația de a nu se apropia de părțile vătămate, de membrii familiilor acestora, de celelalte persoane cercetate penal - inculpați și învinuiți, de martorii audiați în cauză și să nu comunice cu acestea direct sau indirect.

S-au pus în vedere inculpatului disp.art. 160²alin. 3²Cod procedură penală, referitoare la necesitatea respectării obligațiilor stabilite, atrăgându-i atenția că, în caz de încălcare cu rea credință obligațiilor ce îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.

S-a dispus comunicarea prezentei încheieri organelor și instituțiilor cuprinse în disp.art. 145 al. 2/1 Cod procedură penală.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. de mai sus, inculpatul a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii.

În motivarea cererii s-a relevat, pe de o parte, faptul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru liberarea provizorie sub control judiciar, în sensul că maximul special al pedepselor prevăzute pentru infracțiunile reținute în sarcina sa - trafic de persoane - este de doar 15 ani, deci inferior limitei de 18 ani prevăzută de disp.art.160/2 alin.1 Cod procedură penală și că nu există date că inculpatul ar urmării influențarea unui martor sau expert, că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin distrugerea mijloacelor de probă sau că ar fi pe cale să săvârșească o nouă faptă prevăzută de legea penală.

Totodată, s-a apreciat că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, neexistând riscul ca lăsarea în libertate a inculpatului să influențeze buna desfășurare a procesului penal sau ca acesta să se sustragă de la judecată sau de la executarea pedepsei.

Sub aspectul temeiniciei cererii s-a relevat că, deși principalul argument avut în vedere la momentul arestării preventive a fost acela că inculpatul ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică - în contextul în care faptele pentru care este cercetat prezintă un grad ridicat de pericol social - până în acest moment nu au fost decelate probe evidente din care să rezulte pericolul concret pe care l-ar prezenta inculpatul pentru ordinea publică, în condițiile în care, presupusele fapte ce i se impută ar fi fost comise în anul 2002, interval de timp în care autoritățile judiciare au efectuat cercetări, împrejurarea că pe parcursul a 7 ani de zile, aflându-se în libertate, nu i s-a imputat comiterea a altor fapte de natură penală sau o eventuală continuare a activității infracționale.

În acest context, s-au invocat dispozițiile art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora "orice persoană arestată în condițiile prevăzute la alineatul 1 are dreptul să fie judecată întrun termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii", dar și statuările Inaltei Curți de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 316/19.01.2007 a secției penale a statuat că cererea nu poate fi respinsă pe motiv că printr-o hotărâre intrată în puterea autorității de lucru judecat s-a prelungit starea de arest preventiv, întrucât nu există identitate de obiect. Astfel, hotărârea intrată în puterea lucrului judecat a privit și a avut ca finalitate privarea de libertate, în timp ce liberarea provizorie are ca obiect și finalitate punerea în libertate a inculpatului.

În susținerea cererii s-a mai menționat că pericolul pentru ordinea publică nu se identifică cu pericolul social al faptei pentru care este cercetat, argument desprins din jurisprudența Curții Europene și că acest pericol nu se presupune generic, ci el trebuie să fie de ordinul evidenței și mai ales, nemijlocit dovedit.

Petentul a relevat faptul că legea procesual penală impune, pentru luarea măsurii, ca pericolul pentru ordinea publică, care justifică arestarea, să fie concret și acesta să rezulte fără echivoc din probe certe aflate la dosarul cauzei, punerea în primejdie a colectivității prin lăsarea în libertate a inculpatului sau rezonanța actului antisocial în aceeași colectivitate neputând fi deduse din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia sau din elemente ce caracterizează persoana făptuitorului pentru că, astfel s-ar aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție, principiu consacrat în cuprinsul disp. art. 23 din legea fundamentală.

Pe de altă parte, s-au relevat circumstanțele personale care garantează buna desfășurare a procesului penal în situația luării unei măsuri preventive mai puțin restrictive, respectiv faptul că inculpatul nu a fost cunoscut în societate ca fiind o persoană violentă, și-a câștigat onest existența și nu are antecedente penale.

Deoarece instanța are posibilitatea de a institui în sarcina inculpatului o serie de obligații expres prevăzute de lege, inculpatul ar fi în imposibilitate de a încerca să se sustragă judecății sau de a influența în mod negativ buna desfășurare a procesului penal prin presiuni asupra părților vătămate sau asupra martorilor.

S-a mai arătat că atât legiuitorul român cât și instrumentele internaționale în materie recunosc că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie.

Analizând cererea dedusă judecății prin prisma actelor și lucrărilor dosarului nr.46/D/P/2006 al DIICOT- Biroul Teritorial Bistrița -N, s-au reținut următoarele:

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea, în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, a unor infracțiuni de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, infracțiuni pretins săvârșite în cursul anului 2002.

În cauză cercetările penale au început în anul 2002 de către organele de urmărire penală ale județului M( dos. Nr. 520/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș ), ulterior fiind înregistrat dosarul nr.20/D/P/2004 al DIICOT- Biroul Teritorial Maramureș.

Prin ordonanța emisă la 25.05.2006 s-a dispus disjungerea cauzei față de numiții, și și sesizarea DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița -N în vederea efectuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001. Dosarul s-a înregistrat la 1.06.2006, la DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița -N sub nr.46/D/P/2006(vol.I, fila 1-7).

La data de 10.07. 2009 s-a dispus reținerea petentului inculpat, iar ulterior, la 11.07.2009, prin încheierea penală nr.24/CC/ emisă de Tribunalul Bistrița -N în dos. Nr- s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 29 de zile, cu motivarea că există probe și indicii suficiente de natură să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile de trafic de persoane, prev.de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001( două fapte) și trafic de persoane prev.de art. 12 alin.1 din aceeași lege.

Examinând cererea petentului prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează liberarea provizorie sub control judiciar, instanța a constatat că aceasta întrunește cerințele textului legal. În concret, maximul special al pedepselor, stabilit de legiuitor pentru faptele care s-au reținut în sarcina inculpatului este de 15 ani închisoare, iar în cauză nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.

exprimată de unele părți vătămate și martori cu identitate atribuită de procuror( vol. IV) nu este suficientă pentru menținerea stării de arest a inculpatului, deoarece afirmațiile acestora nu se coroborează cu alte probe.

Este esențial a se observa că, deși procurorul a reținut ca temei al propunerii de arestare disp.art. 148 lit.b și f Cod procedură penală, instanța a luat măsura arestării preventive, doar în baza art. 148 lit.f Cod procedură penală, reținând în mod expres faptul că în cauză sunt incidente doar dispozițiile textului mai sus menționat, ale cărui cerințe sunt îndeplinite cumulativ (21 din încheierea penală nr.24/CC/11.07.2009 a Tribunalului Bistrița -N).

Așa fiind, este de subliniat că, de la momentul luării măsurii preventive și până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă.

Astfel de intenții puteau fi puse în aplicare cu șanse reale de succes anterior punerii în mișcare a acțiunii penale, în condițiile în care, inculpatul avea cunoștință despre cercetările ce se realizau în cauză, cel puțin din vara anului 2007, când unii din inculpați a fost audiat.

Trebuie avut în vedere și faptul că inculpatul a fost audiat de către organele de urmărire penală, acceptând să dea declarație cu privire la faptele pentru care este cercetat.

Prin prisma celor sus - arătate, s-a apreciat că cererea dedusă judecății întrunește toate cerințele legale spre a fi admisă.

Nu se poate reține că, în raport de gravitatea faptelor aflate în curs de cercetare cererea de liberare provizorie sub control judiciar ar fi neîntemeiată. O astfel de apreciere ar institui o prevalență a criteriilor subiective asupra celor obiective, reprezentate de cerințele textului legal incident.

În acord cu jurisprudența CEDO și cu practica instanțelor naționale, se apreciază că măsura arestării preventive este o măsură de excepție și că aceasta trebuie luată doar în situația în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive, prevăzute de art.136 Cod procedură penală nu este potrivită datelor speței( cauza Wemhoff contra Germeniei).

Astfel cum s-a statuat constant și în practica instanțelor, gradul de pericol social al faptelor investigate nu trebuie confundat cu pericolul concret pentru ordinea publică, acesta din urmă fiind necesar a fi stabilit în baza unor probe certe, probe care nu se regăsesc la dosarul cauzei.

În raport de datele concrete ale cauzei, nu se poate aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacție a autorităților judiciare, în condițiile în care riposta acestora survine la mai mult de 3 ani de la înregistrarea lucrării penale și faptele pentru care este cercetat inculpatul se prezumă a fi comise în urmă cu mai bine de 7 ani.

Soluția instanței este în concordanță și cu disp.art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană arestată sau deținută are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere", dar și cu jurisprudența instanței europene.

Astfel, în mai multe cauze Curtea a arătat că avantajele pe care le prezintă detenția preventivă nu pot fi negate( împiedică persoana suspectă să fugă, se evită distrugerea unor probe, se împiedică săvârșirea unor noi infracțiuni), dar că aceasta are și o serie de inconveniente, reprezentând o atingere adusă prezumției de nevinovăție, producând o ruptură în mediul familial și profesional, putând constitui uneori un mijloc de presiune asupra inculpatului pentru a-l constrânge să mărturisească.

Curtea a decis că temerea că acuzatul urmează să se sustragă de la proces nu este suficientă, ci ea trebuie analizată în raport de datele personale ale inculpatului, respectiv dacă are loc de muncă, o stabilitate familială, dacă are cazier, etc. ( cauza Neumaister contra Austriei).

În speță este dovedit că inculpatul realizează venituri din activități licite, beneficiază de stabilitate locativă și profesională.

Totodată, în cauza Labita contra Italiei, Curtea a statuat că aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz pentru a vedea în ce măsură există indicii certe cu privire la un interese public real care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție, să aibă o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.

Prin menținerea stării de arest a inculpatului s-ar ajunge la depășirea termenului rezonabil al duratei arestării, prevăzut în cuprinsul art.159 alin.3 Cod procedură penală, în condițiile în care urmărirea penală nu este finalizată după trei ani de la declanșarea acesteia, iar faza cercetărilor judecătorești se întinde, ca regulă, pe un interval de timp mai mare celui necesar instrumentării cauzei în cursul urmăririi penale.

Nu trebuie a fi neglijată nici împrejurarea că alți inculpați, cercetați în dosar pentru același gen de infracțiuni( chiar mai multe și mai grave decât cele pentru care este cercetat inculpatul ) sunt cercetați în stare de libertate, fie pentru că față de ei procurorul de caz nu a solicitat luarea măsurii preventive privative de libertate ( dispunând luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara), fie pentru că instanța, atunci când a dispus admiterea propunerii de arestare preventivă, a apreciat că față de aceștia se impune luarea unei măsuri preventive mai blânde, ori, și din acest punct de vedere, a aprecia că urmărirea penală trebuie să se facă cu inculpatul în stare de arest preventiv, este inechitabil și subiectiv, dacă se are în vedere activitatea infracțională care i se impută până la momentul judecării cererii deduse judecății.

Împotriva hotărârii în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către DIICOT Biroul Teritorial Bistrița N.

Se solicită admiterea recursului declarat, casarea încheierii penale nr. 101 din data de 14 septembrie 2009 și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună respingerea cererii de liberare provizorie formulată de către inculpat ca nefondată. Inculpatul este cercetat pentru trei fapte de trafic de persoane, dintre care o faptă în formă agravată și o faptă în formă simplă, activitatea infracțională derulându-se în perioada anului 2002. fost arestat preventiv la data de 10 iulie 2009, fiind reținut temeiul prev. de art. 148 lit. f proc.pen. Instanța de fond, când a soluționat cererea de liberare provizorie sub control judiciar, a apreciat că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege. Într-adevăr, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv cele prev. de art. 160²alin. 1.proc.pen. în ceea ce privește limitele de pedeapsă, însă raportat la gravitatea faptelor, la numărul de victime, la sumele de bani obținute, apreciază că nu se justifică acordarea acestui beneficiu. E adevărat că situația acestui inculpat nu este identică cu a celorlalți inculpați cercetați în acest dosar, dar este vorba de un aspect cantitativ al problemei, în raport cu numărul de fapte mai mic și participarea concretă la săvârșirea faptei. Nu trebuie să pierdem din vedere gravitatea deosebită a acestor fapte. Mai mult, se apreciază că nu contează când s-a derulat activitatea infracțională pentru că acest gen de fapte produc oricând o rezonanță negativă în rândul opiniei publice și justifică cercetarea în stare de arest preventiv.

Instanța de recurs reține următoarele:

Recursul procurorului, în cauză, nu poate fi apreciat ca fiind fondat în întregul său. Dispunerea liberării provizorii sub control judiciar față de inculpat este o măsură total justificată, fiind amplu prezentată și ancorată în realitatea concretă a speței de către instanța de fond.

Astfel, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea, în concurs real prev. de art.33 lit. a Cod penal, a unor infracțiuni de trafic de persoane prev. de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a și art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, infracțiuni pretins săvârșite în cursul anului 2002.

Este de observat că, deși procurorul a reținut ca temei al propunerii de arestare disp.art. 148 lit.b și f Cod procedură penală, instanța a luat măsura arestării preventive, doar în baza art. 148 lit.f Cod procedură penală, reținând în mod expres faptul că în cauză sunt incidente doar dispozițiile textului mai sus menționat, ale cărui cerințe sunt îndeplinite cumulativ (21 din încheierea penală nr.24/CC/11.07.2009 a Tribunalului Bistrița -N).

Este de subliniat că, de la momentul luării măsurii preventive și până în prezent nu au survenit modificări sub aspectele anterior relevate, respectiv acuzarea nu a făcut dovada faptului că inculpatul ar intenționa să fugă sau să se sustragă de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei sau că ar exista date că încearcă să zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă. Trebuie avut în vedere și faptul că inculpatul a fost audiat de către organele de urmărire penală, acceptând să dea declarație cu privire la faptele pentru care este cercetat.

În acord cu jurisprudența CEDO și cu practica instanțelor naționale, măsura arestării preventive este o măsură de excepție și că aceasta trebuie luată doar în situația în care niciuna dintre celelalte măsuri preventive, prevăzute de art.136 Cod procedură penală nu este potrivită.

Nu se poate aprecia că opinia publică ar fi afectată de lipsa de reacție a autorităților judiciare, în condițiile în care riposta acestora survine la mai mult de 3 ani de la înregistrarea lucrării penale și faptele pentru care este cercetat inculpatul se prezumă a fi comise în urmă cu mai bine de 7 ani.

Nu trebuie a fi neglijată nici împrejurarea că alți inculpați, cercetați în dosar pentru același gen de infracțiuni( chiar mai multe și mai grave decât cele pentru care este cercetat inculpatul ) sunt cercetați în stare de libertate, fie pentru că față de ei procurorul de caz nu a solicitat luarea măsurii preventive privative de libertate, fie pentru că instanța, atunci când a dispus admiterea propunerii de arestare preventivă, a apreciat că față de aceștia se impune luarea unei măsuri preventive mai blânde, ori, și din acest punct de vedere, a aprecia că urmărirea penală trebuie să se facă cu inculpatul în stare de arest preventiv, este inechitabil și subiectiv, dacă se are în vedere activitatea infracțională care i se impută până la momentul judecării cererii deduse judecății.

Așadar, toate argumentele aduse de către instanța de fond în sprijinul unei astfel de soluții sunt mai mult decât juste, făcându-se trimitere la dezvoltări ce țin de pericolul social concret pe care-l prezintă inculpatul precum și chestiuni de ordin general vizând judecarea în stare de libertate,cu preponderență, a persoanelor învinuite de comiterea unor infracțiuni, cu trimitere inclusiv la jurisprudența CEDO pe această materie.

Mai mult, aportul inculpatului la întregul ansamblu infracțional pretins comis, indiciile temeinice în acest sens subzistând, este unul mai puțin semnificativ, impunându-se o departajare a situației sale juridice față de cea a inculpaților și ca și a altor persoane cercetate. Practic, inculpatul de față ar fi avut atribuții principale de simplu, existând însă presupunerea obținerii pe această cale a unor importante sume de bani.

Singura critică ce poate fi adusă hotărârii atacate vizează obligațiile impuse acestuia, locul efectiv de supraveghere instituit în sarcina inculpatului.

Cu evidență, în caz de dispunere a liberării provizorie sub control judiciar, aspectele vizând controlul efectiv a respectării măsurii trebuie să cadă în sarcina organelor abilitate, în raza cărora domiciliază efectiv persoana în cauză, loc de unde și aceasta a înțeles și a acceptat că trebuie să fie supravegheat.

Trimiterea la localitatea de domiciliu aparent - înscris în actele de stare civilă, creează doar o aparență de legalitate și nu una care să fie ancorată direct în realitatea situației,fiind de notorietate că ceea ce interesează opinia publică, bunul mers al desfășurării activității judiciare și nu numai, sunt aspectele supravegherii complete și efective a unei astfel de persoane.

Ori, din acest punct de vedere este de trimis la manifestarea de voință expresă a inculpatului care a înțeles în a-și stabili locuința concretă în B, cartier nr.63 și nu în altă parte, loc de unde a înțeles să fie într-un schimb de informații utile cu organele abilitate și de unde a acceptat să fie supravegheat.

Așadar procedural, pe considerentele art.385/15 pct.2 lit.d pr.pen. soluția procesuală este de admitere a recursului, de casare parțială a hotărârii, doar cu privire la organul desemnat să supravegheze pe inculpat și la precizarea locuinței acesteia, cu menținerea celorlalte dispoziții în întregul lor.

Văzând și disp.art.192 al.3 pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de DIICOT - Biroul Teritorial Bistrița N împotriva încheierii penale nr. 101 din data de 14 septembrie 2009 a Tribunalului Bistrița N pe care o casează parțial cu privire la organul desemnat să supravegheze inculpatul și la precizarea locuinței care urmează a nu fi schimbată fără încuviințarea instanței.

Rejudecând cauza în aceste limite în baza art. 160/8a alin. 3 proc.pen. rap. la art. 160/2 lit. c și d proc.pen. stabilește ca inculpatul pe durata liberării provizorii:

Să se prezinte la Poliția Mun. B conform programului de supraveghere stabilit de acest organ de poliție sau ori de câte ori este chemat

Să nu-și schimbe locuința din B, Cartier, nr. 63, județ B

Menține celelalte dispoziții ale încheierii penale atacate.

Stabilește suma de 25 lei ca onorariu avocațial parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat, sumă ce se va avansa din.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 septembrie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

- - - - - - - -

RED.SM/MB

4 ex./25.09.09

Președinte:Săndel Macavei
Judecători:Săndel Macavei, Livia Mango Iuliana Moldovan

#Judecator Sandel Macavei

Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 556/2009. Curtea de Apel Cluj

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 556/2009. Curtea de Apel Cluj