Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 604/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 604/
Ședința publică din 07 2008
Curtea compusă din:
Președinte: dr.- -
JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu G--
JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentată prin procuror .
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul-inculpat, fiul lui și, născut la data de 29.01.1980, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul V, împotriva încheierii nr.49/04 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: inculpatul-recurent în stare de arest asistat de avocații aleși în baza delegației de la dosar cu nr. -/2008 emisă de Baroul B -Cabinet individual; în baza delegației de la dosar nr.-/2008 emisă de Baroul B - Cabinet individual; în baza delegației de la dosar cu nr. 67/2008 emisă de Baroul V - Cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:
S-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio, potrivit disp. art.304/1 Cod procedură penală.
Instanța pune în discuție admisibilitatea cererii de recurs în raport de disp. art.16 alin.2 din Constituția României, dispoziții ce instituie supremația Constituției și în general a legii, deci prin urmare un act juridic care este emis cu exces de putere reprezintă o încălcare dispozițiilor sus amintite. De asemenea instanța pune în discuție dacă încadrarea juridică reținută de art.208,209 cod penal nu reprezintă o îngrădire excesivă pentru libertatea individuală, respectiv cea prev. de art.23 alin.7 din Constituție, potrivit cărora " persoana arestată preventiv are dreptul să ceară punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune"
De asemenea instanța verifică dacă cererea de liberare provizorie sub control judiciar cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de lege, întrebându-l totodată pe inculpat dacă își însușește cererea și dacă are cunoștință de dispozițiile legii privitoare la cazurile de revocare a liberării, inculpatul asigurând instanța că are cunoștință de aceste dispoziții legale.
De asemenea, potrivit art. 70 Cod procedură penală, instanța i- adus la cunoștință dreptul de nu face nici o declarație, atrăgându- totodată atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Inculpatul a consimțit să dea declarație, drept pentru care instanța procedat la ascultarea acestuia, declarația fiind consemnată în scris și atașată la dosar.
Nefiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul atât cu privire la admisibilitatea în principiu cererii, cât și pe fondul acesteia.
Avocat, pentru inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând păstrarea cauzei spre rejudecare și admiterea pe fond a cererii. Cu privire la admisibilitatea în principiu cererii, invocă practica judiciară Curții de APEL PITEȘTI și susține excesul de putere cu privire la încadrarea juridică, deoarece este de natură să încalce exercitarea dreptului fundamental la libertate individuală garantat de dispozițiile art. 23 din Constituție.
Susține că în raport de încadrarea juridică reținută în faza de urmărire penală, inculpatul este lipsit în mod nejustificat de exercitarea dreptului constituțional prevăzut de art. 23 alin.7 din Constituție, drept consacrat în mod expres și de dispozițiile art. 1601și următoarele din Codul d procedură penală.
Avocat, achiesează la concluziile apărătorului și solicită instanței să se raporteze la principiile constituționale care au prioritate, să rețină excesul de putere cu privire la încadrarea juridică stabilită în faza de urmărire penală și să admită în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciare. Referitor la acel exces de putere, că instanța superioară statuat că art.208, 209 al. 4 Cod penal nu poate fi asociat cu art.49 din Legea nr.161/2003, că legea specială absoarbe legea generală.
Avocat, achiesează la concluziile celorlalți apărători. Se invocă disp. art. 1602pct. 2 Cod procedură penală, susținând că liberarea provizorie sub control judiciar poate fi acordată inculpatului, întrucât nu există nici o dovadă că inculpatul ar fi predispus să săvârșească alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori.
Reprezentantul Parchetului,având cuvântul, arată că, în primul rând, inculpatul este cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 7 alin.1 din Legea nr.39/2003 care prevede o pedeapsă ce depășește 18 ani și consideră că dispozițiile alin.2 se referă la eventuala pedeapsă ce ar putea fi individualizată de instanță și nu la limitele ce se au în vedere în cazul măsurilor preventive. Se susține că nu este admisibilă în principiu cererea, pentru două aspecte:
Instanța supremă, decis că, pentru măsurile preventive, se are în vedere pedeapsa prevăzută de lege și nu limitele reduse la care se au în vedere la individualizare.
În al doilea rând, cu privire la infracțiunea de furt cu consecințe deosebit de grave, susține că instanța nu poate schimba încadrarea juridică și că dispozițiile procedurale nu contrazic dispozițiile constituționale care sunt principiale.
Se solicită a se avea în vedere pericolul social al faptelor deosebit de grave pentru care este cercetat inculpatul, iar în Codul d e procedură penală este prevăzut că la măsurile preventive trebuie avut în vedere și acest grad de pericol social.
De asemenea se are în vederea disponibilitatea inculpatului de a înlesni inculpatului accesul la conturile bancare ale unor societăți străine, disponibilitate manifestată și cu privire la alte persoane și a înțeles să acționeze în cadrul unui grup organizat ai cărui membrii comit fraude informatice.
Inculpatul, - având ultimul cuvânt,în baza disp.art.38513alin. ultim Cod procedură penală își însușește concluziile apărătorului său, solicitând admiterea recursului și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Constată că prin încheierea nr.49 din 4 2008, Tribunalul Vâlcea în baza art. 1608alin.3 raportat la art. 1608aalin. 6 și la art. 1602alin.1 Cod procedură penală, a respins ca inadmisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 29.01.1980 în B, sector 1, domiciliat în B, B-dul - nr. 34, sector 1, CNP -, în prezent aflat în stare de arest preventiv în Arestul IPJ
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1602alin.1 Cod procedură penală, conform cărora în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce depășește 18 ani liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda.
În opinia primei instanțe normele procedurale nu îngăduie judecătorului să facă aprecieri asupra încadrării juridice a faptelor în faza de urmărire penală și cu atât mai mult să dispună schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru că, într-o astfel de situație ar comite el însuși un exces de putere și ar încălca independența parchetelor în raport de instanțele judecătorești, regulă consacrată de disp.art. 62 alin.4 din Legea nr. 304/2004.
De asemenea, prima instanță a considerat că, nu se încalcă în nici un mod dreptul unei persoane garantat de disp.art. 23 alin.10 din Constituția României de a cere punerea sa în libertate provizorie prin stabilirea unor limite de pedeapsă în cadrul cărora acesta poate fi exercitat.
S-a mai precizat că instanța nu se poate pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art. 1602alin. 1 Cod procedură penală, acest atribut aparținând exclusiv Curții Constituționale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de recurs susținute oral, se arată că în mod greșit prima instanță nu a dat eficiență cererii formulate de inculpat prin intermediul apărătorilor săi, de a se constata că ordonanța parchetului prin care s-a stabilit încadrarea juridică a faptelor pentru care este cercetat inculpatul recurent reprezintă un act emis cu exces de putere. În acest sens, se invocă faptul că reținerea încadrării juridice privind săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208, 209 alin.4 Cod penal, nu are nici un temei de fapt și este de natură să îngrădească în mod nepermis drepturile constituționale ale recurentului privind accesul la instituția liberării provizorii sub control judiciar, aceasta fiind o garanție a respectării dreptului la libertatea individuală.
Prin urmare, recurentul solicită să nu se aibă în vedere la aprecierea asupra admisibilității cererii de liberare provizorie sub control judiciar, dispoziția din ordonanța parchetului privind reținerea în sarcina recurentului și a infracțiunii prevăzută de art.208, 209 alin.4 Cod penal.
În ceea ce privește temeinicia acestei cereri, recurentul apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Examinând încheierea primei instanțe supusă recursului în raport cu motivele invocate și în conformitate cu disp.art.385/6 Cod procedură penală, curtea constată următoarele:
În fața primei instanțe recurentul a solicitat să se constate că ordonanța parchetului, prin care s-a reținut în sarcina inculpatului și infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1 comb.cu art.209 alin.4 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, este un act juridic emis cu exces de putere, deoarece restrânge în mod nejustificat accesul inculpatului la instituția liberării provizorii sub control judiciar.
Din considerentele existente în încheierea supusă recursului referitoare la cererea privind constatarea excesului de putere, rezultă că prima instanță nu a înțeles semnificația acestei noțiuni și nu a dorit să confere o interpretare și aplicare corespunzătoare a normelor constituționale.
Aprecieri regăsite în considerentele hotărârii supuse recursului precum: " Normele procedurale nu îngăduie judecătorului să facă aprecieri asupra încadrării juridice a faptelor în faza de urmărire penală într-o astfel de situație ar comite el însuși un exces de putere și ar încălca independența parchetelor în raport de instanțele judecătorești" sau " Nu se încalcă în nici un mod dreptul unei persoane garantat de dispozițiile art.23 alin.10 din Constituția României de a cere punerea sa în libertate provizorie prin stabilirea unor limite de pedeapsă în cadrul cărora acesta poate fi exercitat", sau " Oricum judecătorul nu se poate pronunța asupra constituționalității dispozițiilor art.160/2 alin.1 Cod procedură penală", demonstrează fără echivoc că prima instanță nu numai că nu a înțeles să verifice și să constate existența excesului de putere într-un act emis de către procuror, dar a realizat și grave confuzii în ceea ce privește exercitarea atribuțiilor judecătorului de interpretare și aplicare a legii, în primul rând a Constituției, având în vedere supremația legii fundamentale a țării.
Curtea, reamintește cu acest prilej că rolul constituțional și legal al judecătorului este de a interpreta și aplica corect legea, inclusiv Constituția, ținând cont de principiul supremației acesteia.
În consecință, în ipoteza în care un act juridic emis de către o autoritate publică, care nu formează obiectul de verificare sub aspectul constituționalității a Curții Constituționale a României, act juridic care contravine unor norme constituționale, nu poate avea efecte juridice indiferent care este cauza dedusă judecății.
Curtea, reamintește de asemenea că doctrina dar și legislația consideră că un act juridic este emis cu exces de putere ori de câte ori produce una din următoarele consecințe: este un act discriminatoriu; restrânge în mod nejustificat exercitarea unor drepturi subiective și îndeosebi
înscrise în Constituție; este emis cu depășirea competenței materiale prevăzută de lege pentru autoritatea statală respectivă și încalcă atribuțiile specifice unei alte categorii a statului; nu este adecvat situației de fapt sau scopului urmărit de lege, altfel spus, încalcă principiul proporționalității.
Curtea reamintește de asemenea că, orice act juridic emis cu exces de putere, chiar dacă aparent în limitele competențelor stabilite de legiuitor pentru autoritatea emitentă, este un act juridic care încalcă dispozițiile art.16 alin.2 din Constituția României pentru că exercitarea dreptului de apreciere pe care îl are o autoritate statală, nu poate contraveni principiului supremației Constituției și a legii.
Judecătorul, în limitele competențelor conferite de lege, are dreptul și chiar obligația de a sancționa orice act juridic al unei autorități statale, dacă se constată că acesta este emis cu exces de putere.
În cazul în care s-ar considera altfel, se ignoră în mod vădit principiul supremației Constituției dar și semnificațiile concrete ale principiului liberului acces la justiție și se poate acredita ideea că o instanță de judecată, în disprețul Constituției și în general al legii, ar putea da eficiență juridică unor acte juridice emise de autorități ale statului care restrâng în mod nejustificat exercitarea unor drepturi și libertăți consacrate și garantate constituțional.
Opinia primei instanțe este criticabilă și sub aspectul că limitează rolul judecătorului numai la aplicarea actelor normative inferioare ca forță juridică Constituției, nu și la aplicarea normelor constituționale.
Aspectul reținut de către prima instanță potrivit căruia " judecătorul nu se poate pronunța asupra constituționalității unor norme legale, acesta fiind un atribut exclusiv al Curții Constituționale", este adevărat dar nu are relevanță în cauza de față. Obiectul cererii formulate de inculpatul recurent nu se referă la constatarea neconstitualității unor norme din Codul d e procedură penală, ci la constatarea faptului că un act juridic al procurorului, respectiv ordonanța prin care s-a stabilit încadrarea juridică a faptelor pentru care este cercetat, este emisă cu exces de putere pentru că restrânge în mod nejustificat exercitarea dreptului de acces liber la o instanță și implicit libertatea individuală, ambele fiind garantate constituțional.
Desigur, în cadrul instituției liberării provizorii sub control judiciar, instanța nu poate dispune schimbarea încadrării juridice, însă, acest lucru nu împiedică cu nimic ca judecătorul să aprecieze asupra existenței sau nu a excesului de putere într-un act emis de către procuror, fără ca prin aceasta să aplice normele procedurale privind schimbarea de încadrare juridică.
-și atribuțiile conform legii, prin examinarea constituționalității ordonanței procurorului, în sensul de a constata existența sau nu a excesului de putere, nu se încalcă în nici un fel principiul independenței parchetelor în raport cu instanțele judecătorești, ci dimpotrivă, se dă eficiență regulii potrivit căreia magistratul judecător este obligat să aplice și să interpreteze toate legile relevante într-o cauză, inclusiv normele constituționale, cu respectarea competenței prevăzute de lege.
De altfel, independența parchetelor față de instanțele judecătorești, la care se referă prima instanță este una de natură instituțională. Legislația în materie prevede posibilitatea exercitării controlului judecătoresc asupra actelor emise de către parchet.
În raport cu aceste argumente, curtea constată că respingerea ca inadmisibilă a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul este de natură de a nu ține cont de faptul că ordonanța procurorului prin care s-a stabilit încadrarea juridică a faptelor pentru inculpatul recurent este un act juridic emis cu exces de putere pentru că restrânge în mod nejustificat posibilitatea inculpatului de a se adresa unei instanțe judecătorești privind examinarea unei cereri de liberare provizorie și totodată, restrânge în mod nejustificat exercitarea libertății individuale ca drept fundamental constituțional.
este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003; art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.208 alin.1 comb.cu art.209 alin.4 Cod penal cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal și art.33 Cod penal.
În esență se reține în sarcina inculpatului, în faza de urmărire penală că a aderat la un grup infracțional organizat și a săvârșit infracțiuni informatice.
Din actele de urmărire penală întocmite de către procuror, nu rezultă existența unei motivări rezonabile și pertinente privind reținerea în sarcina inculpatului și a infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1 comb.cu art.209 alin.4 cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, respectiv a faptei de furt cu consecințe deosebit de grave.
Mai mult decât atât, infracțiunea prevăzută de art.208 alin.1, comb.cu art.209 alin.4 Cod penal, reprezintă o reglementare generală în raport cu dispozițiile Legii nr.161/2003, care reprezintă reglementări speciale și prin urmare, se aplică cu prioritate.
Evident, în procedura de soluționare a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar, nu pot fi aplicate dispozițiile art.334 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute prin actele procurorului întocmite în faza de urmărire penală.
Totuși, se constată în mod evident că reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1 comb.cu art.209 alin.4 Cod penal este de natură să îl împiedice pe acesta să aibă acces la instituția liberării provizorii sub control judiciar, deoarece fapta prevăzută de lege pentru această infracțiune este mai mare de 18 ani.
În legătură cu instituția liberării provizorii sub control judiciar, curtea constată că reținerea în sarcina inculpatului a infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1 comb.cu art.209 alin.4 Cod penal, fără a exista o motivare pertinentă și rezonabilă este un act care are semnificația unui exces de putere, deoarece îngrădește în mod nejustificat posibilitatea inculpatului de a se adresa unei instanțe cu o cerere de liberare provizorie sub control judiciar și totodată, restrânge exercitarea libertății individuale pentru recurent.
În acest fel, actul procurorului prin care s-a stabilit încadrarea juridică, sub aspectul reținerii și a infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1 comb.cu art.209 alin.4 Cod penal este unul neconstituțional deoarece contravine dispozițiilor art.21 și art.23 alin.10 din Constituție.
Totodată, sunt încălcate și dispozițiile art.16 alin.2 din Constituția României care consacră principiul supremației legii, deoarece, -și dreptul de apreciere privind încadrarea juridică în faza de urmărire penală, procurorul a depășit marja admisibilă prevăzută de lege, ordonanța în cauză fiind emisă cu exces de putere.
În raport cu aceste argumente, curtea nu va ține cont la examinarea admisibilității cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de recurentul-inculpat, de dispozițiile art.208 alin.1, comb.cu art.209 alin.4 Cod penal, reținute prin ordonanța procurorului.
Sub aspectul admisibilității cererii se constată că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art.1602Cod procedură penală.
În consecință, se va admite în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de recurentul-inculpat.
Analizând sub aspectul temeiniciei această cerere, curtea constată că cererea este nefondată.
Conform dispozițiilor art.160/2 alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar nu este un simplu drept formal al inculpatului, ci reprezintă o vocație a acestuia care urmează să fie apreciată de către instanță în raport cu toate probele administrate până în prezent în această cauză.
Curtea constată că recurentul-inculpat nu are vocația în acest moment pentru a beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar. Potrivit disp.art.136 alin.2 Cod procedură penală, măsura liberării provizorii sub control judiciar, în acest stadiu procesual nu este adecvată scopului
pentru care a fost dispusă măsura arestării preventive, împotriva inculpatului, respectiv aceea de a garanta buna desfășurare a procesului penal prin administrarea probatoriului.
În consecință, în baza disp.art.160/8aalin.6 Cod procedură penală se va respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
În conformitate cu aceste considerente, în temeiul disp.art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală se va admite recursul formulat de inculpatul.
Se va casa încheierea recurată pronunțată de Tribunalul Vâlcea.
Rejudecând cauza, se va admite în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de recurentul-inculpat.
În baza disp.art.1608aalin.6 Cod procedură penală, se va respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de același inculpat.
În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMERLE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentul-inculpat - fiul lui și, născut la data de 29 ianuarie 1980, în prezent aflat în Arestul V, împotriva încheierii nr.49 din data de 04 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Casează încheierea recurată nr.49 din data de 04 2008 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Rejudecând cauza, admite în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de recurentul-inculpat.
În baza disp. art.160/8a alin.6 Cod procedură penală respinge ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de același inculpat.
Obligă pe inculpatul-recurent la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 07 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Dr.
Grefier,
Red.: dr.
Tehn.
3 ex.
Jud.fond:.
27.11.2008.
Președinte:Marius AndreescuJudecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca
