Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 626/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 626/
Ședința publică din 17 2008
Curtea compusă din:
Președinte: dr. - -, președinte secție
JUDECĂTOR 1: Doru Mercan
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
Grefier:
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI, reprezentat prin:
- procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul penal declarat de inculpatul, deținut în Spitalul Penitenciar Colibași, împotriva încheierii nr.55 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosarul cauzei nr.179/2008, emisă de Baroul A - Cabinet individual.
Procedura, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Avocat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat în cauză, curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat pentru recurentul inculpat având cuvântul solicită admiterea recursului, casarea încheierii nr.55 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fiind nelegală și netemeinică, pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar ca fiind legală și temeinică, apreciind că în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul ar mai putea săvârși alte fapte penale și ar influența în vre-un fel desfășurarea procesului, respectiv faptul că ar influența vre-o parte din proces sau a distrugerii unor mojloace de probe, ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
De asemenea solicită ca instanța să țină cont că în sarcina inculpatului nu se poate reține decât o infracțiune de complicitate morală prin șantaj având în vedere interceptarea telefonică aflată la fila nr.77 din rechizitoriu, faptă pe care inculpatul o recunoaște, o regretă, alte probe nu sunt împotriva inculpatului. Nu există nici o parte vătămată. Inculpatul se află în arest deja de un an și șase luni și termenul rezonabil pe care în are în vedere Curtea Europeană a Drepturilor Omului când se discută despre arestul preventiv, a fost realizat, apreciind că se impune admiterea cererii și lăsarea în libertate a inculpatului.
La dosar există acte medicale din care rezultă că inculpatul este bolnav, acesta are un copil în întreținere care are un handicat neuromotor căruia i s-a înrăutățit boala.
Reprezentantul parchetului având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii nr.55 din data de 12.11.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr- ca fdiind legală și temeinică, apreciază că nu sunt întrunite condițiile prev. de art.160/8 Cod procedură penală, având în vedere că sunt indicii și probe din care rezuzkltăp că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care fost trimis în judecată și nu se impune punerea în libertate, existând pericolul să împieteze bunul mers al procesului penal.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt potrivit disp. art.385/13 alin. ultim Cod procedură penală arată că achiesează la concluziile apărîătorului ales al acestuia și solicită admirterea recursului, pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, la admiterea cererii instanmța să țină cont de starea sa de sănătate.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând, constată:
Prin încheierea nr.55 din 12 2008, pronunțată în dosarul nr-, de Tribunalul Vâlcea, s-a dispus, pe lângă amânarea cauzei pentru data de 10 decembrie 2008, în vederea administrării de probatorii, și respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de, fiul lui și, născut la data de 5 ianuarie 1960, în Râmnicu V, cu domiciliul în comuna, sat, județul V, CN.-, deținut în Spitalul Penitenciar Colibași.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată pentru infr. prev. de art. 26 rap. la de art. 194, al. 1 Cod penal, art. 7 din Legea 39/2003, toate cu aplic. art. 33, lit. a si b Cod penal, privind asocierea în scopul comiterii de infracțiuni și complicitate la infracțiunea de șantaj.
În speță, activitatea infracțională a inculpatului s-a desfășurat în perioada 2006-2007, când acesta a aderat și sprijinit grupul infracțional organizat și condus de inculpatul -, ai cărui membri au acționat în mod coordonat în scopul comiterii mai multor infracțiuni grave pentru a obține direct sau indirect un beneficiu material, infracțiuni cum ar fi: înșelăciune, infracțiuni informatice și infracțiuni la regimul electronic.
Dat fiind gradul ridicat de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților, precum și multitudinea acestora, scopul măsurii preventive luate, respectiv acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a fi apărate valorilor și relațiile sociale ce constituie ordinea publică, nu poate fi realizat, în aprecierea tribunalului, prin admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.
Totodată, tribunalul arată că, particularitățile personale referitoare la faptul că nu este recidivist, că este singurul întreținător al familiei, că are în întreținere un minor, ce necesită tratament de specialitate, nu pot constitui temeiul liberării provizorii a inculpatului, având în vedere faptele pentru care este cercetat, modalitatea săvârșirii acestora, nu printr-o participare individuală, ci prin aderare la un grup infracțional.
Instanța de fond menționează că, deși inculpatul susține că nu există nici probe și nici indicii temeinice că ar fi săvârșit astfel de activități, din actele de urmărire și probele administrate până la acest moment, se constată existenta atât de indicii temeinice, cât și de probe cu privire la aceste fapte.
De altfel, susține tribunalul, chiar formularea unei cereri de liberare provizorie presupune preexistența măsurii arestării preventive, care la rândul său necesită existența de indicii temeinice sau probe că inculpatul săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat, în caz contrar impunându-se revocarea măsurii arestării și nu acordarea liberării provizorii.
Față de cele expuse, instanța a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar ca neîntemeiată, obligându-l pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare.
Impotriva încheierii a declarat recurs inculpatul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând casarea acesteia și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie, avându-se în vedere, în esență, mai multe aspecte, cum ar fi:
-în cauză nu există probe pentru a fi reținute infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, decât pentru o eventuală infracțiune de complicitate morală vizând infracțiunea de șantaj, faptă pe care inculpatul o recunoaște, ceea ce ar determina, având în vedere numai această activitate infracțională singulară, punerea sa în libertate;
-în cauză nu există date din care să rezulte că inculpatul ar mai putea săvârși alte fapte penale și ar influența în vreun fel desfășurarea procesului penal, prin influențarea unei părți din proces sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului;
-inculpatul este bolnav, are în întreținere un copil minor cu handicap, punerea sa în libertate ajutându-l, prin demersurile ce pot fi făcute, să-i amelioreze această boală;
-a fost realizat termenul rezonabil pe care-l are în vedere Curtea Europeană a Drepturilor Omului când se analizează arestul preventiv, având în vedere durata sa mare la care a ajuns până în prezent de circa 1 an și 6 luni.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acesta sunt neîntemeiate, pentru considerentele ce vor urma:
In primul rând, din criticile formulate de către inculpat, așa cum au fost ele prezentate, rezultă că acelea prin care susține că nu există probe privind vinovăția sa decât, eventual, cu privire la o singură faptă, care prin modul de realizare nu poate fi apreciată ca fiind deosebit de gravă, sau alte critici prin care susține situația sa personală, în sensul că este bolnav și are în întreținere un copil minor, și acesta bolnav, având nevoie de ajutor pentru ameliorarea stării de sănătate, nu pot fi primite, pe considerentul de esență, că depășesc obiectul cauzei cu care instanța este investită, și anume condițiile de admisibilitate dar și de fond ale cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
In acest sens, curtea urmează a analiza numai criticile vizând existența sau nu a unor date din care să rezultă că inculpatul ar mai săvârși fapte penale și ar influența în vreun mod părțile, zădărnicind aflarea adevărului prin diverse modalități cu privire la alterarea sau distrugerea probelor, precum și critica vizând depășirea termenului rezonabil, acestea fiind critici ce se impun a fi evaluate în analiza cauzei dedusă judecății, în funcție de obiectul investirii ei - liberarea provizorie sub control judiciar.
Astfel, cu privire la prima critică ce vizează, de altfel, incidența art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, o atare critică nu poate subzista, întrucât dată fiind participarea și la grupul infracțional organizat, există, în aprecierea curții, posibilitatea, dacă inculpatul ar fi pus în libertate, să zădărnicească în vreun mod aflarea adevărului cu privire la circumstanțele săvârșirii faptei pe care ar recunoaște-o, dar și cu privire la activitatea infracțională a celorlalți inculpați, la care și inculpatul a aderat, el fiind trimis în judecată și pentru infracțiunea prev. de art.7 din Legea nr.39/2003.
Mai mult, chiar dacă astfel de critici, incidente art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, ar fi reținute ca întemeiate, aceasta nu înseamnă că se impune, în mod expres, ca o consecință directă, și admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar, deoarece, potrivit art.160/2 alin.1 Cod pr.penală, instanța are facultatea admiterii acestei cereri așa cum rezultă din formula "se poate acorda" - chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prev. atât de art.160/2 alin.1 cât și ale art.160/2 alin.2 Cod pr.penală - și nu obligația acordării liberării provizorii.
Or, o atare facultate a instanței de a acorda sau nu liberarea provizorie, chiar dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, este circumscrisă, în opinia curții, și la prevederile art.136 alin.1 și 2 Cod pr.penală, în care se arată că scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune.
Cum scopul unor astfel de măsuri, fie ele ale liberării provizorii, vizează buna desfășurare a procesului penal, în opinia curții, la acest moment, desfășurarea procesului penal în bune condiții, se poate realiza numai cu inculpatul aflat în stare de arest și nu în stare de libertate.
Aceasta, rezultă și din aprecierea că scopul măsurilor preventive prev. de art.136 alin.1 și 2 Cod pr.penală, ce se realizează și prin liberarea provizorie, așa cum s-a menționat, se subsumează scopului procesului penal instituit de art.1 Cod pr.penală, în care se arată că procesul penal trebuie să contribuie și la apărarea ordinii de drept, precum și la prevenirea infracțiunilor.
Această protecție a ordinii de drept, precum și prevenirea infracțiunilor este realizată mult mai deplin în cazul unor infracțiuni deosebit de grave, așa cum sunt cele reținute în sarcina inculpatului, prin judecarea inculpatului în stare de arest și nu în stare de libertate, creindu-se astfel un climat firesc de securitate, de apărare a comunității de astfel de fapte ce afectează grav ordinea de drept, asigurându-se astfel, așa cum s-a arătat și o prevenție mult mai eficientă, în sensul ca alte persoane să nu mai săvârșească astfel de fapte.
Cât privește cealaltă critică și anume a termenului rezonabil, curtea constată că nici aceasta nu poate fi primită.
Este adevărat că inculpatul se află privat de libertate pe o perioadă mai mare de timp, circa un an și 6 luni, dar la aprecierea termenului rezonabil, conform art.5 alin.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se are în vedere nu numai simpla durată a privării de libertate, dar și complexitatea cauzei, așa cum rezultă din doctrina și jurisprudența în materia Curții Europene a Drepturilor Omului.
Or, această cauză este complexă, având în vedere numărul mare de inculpați trimiși în judecată,7 inculpați, numărul mare de infracțiuni cu care a fost sesizată instanța, ceea ce determină o perioadă mult mai mare de timp decât o cauză de o mai puțină complexitate, pentru efectuarea cercetării judecătorești în primă instanță, în vederea justei soluționări a cauzei.
Așa fiind, cum nu mai există nici alte motive care invocate din oficiu ar atrage reformarea încheierii atacate, curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, va respinge ca nefundat recursul introdus de inculpat, pe care-l va obliga, potrivit art.192 alin.2 Cod pr.penală, la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Spital Colibași, împotriva încheierii nr.55 din data de 12 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
Red.-
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond
27 2008
Președinte:Doru MercanJudecători:Doru Mercan, Dumitru Diaconu, Elena Minodora
