Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 636/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
Operator date 3918
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 636/
Ședința publică din 26 Octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu
JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu
JUDECĂTOR 3: Elena
Grefier:
Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea reprezentat prin:
Procuror -
S-a luat în examinare, recursul penal declarat de inculpatul, reținut în Arestul V, împotriva încheierii nr. 87/F din 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
S-a înregistrat ședința de judecată potrivit art. 304 al. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a fost prezent recurentul inculpat, asistat din oficiu de avocat, în baza delegației nr.4083/2009.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apărătorul ales, avocat, deși a fost sunat la telefon 3 zile consecutiv pentru a i se aduce la cunoștință termenul de judecată, nu a putut fi contactat, motiv pentru care a fost desemnat avocat din oficiu.
După ce avocat a luat legătura cu inculpatul, precizează că nu mai are de formulat cereri prealabile.
Recurentul inculpat, precizează că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Procurorul precizează că nu are de formulat cereri prealabile.
Nemaifiind cereri prealabile, curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Avocat, pentru inculpat solicită a se constata că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 1602al. 3 Cod procedură penală, nu există riscul ca inculpatul să zădărnicească adevărul, având în vedere că a dat dovadă de sinceritate, martorii au fost audiați, iar inculpatul își ia angajamentul că va respecta întrutotul condițiile impuse de lege.
Curtea pune în discuție admisibilitatea cererii în raport de faptul că lege prevede pentru fapta comisă o pedeapsă mai mare de 18 ani.
Avocat, arată că cererea este admisibilă.
Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii.
Procurorul, având în vedere că pentru art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001 pedeapsa este mai mare de 18 ani, cererea nu este admisibilă.
În situația în care se trece peste această excepție, solicită a se constata că inculpatul este trimis în judecată pentru o infracțiune deosebită de gravă, trafic de persoane, printre care și minore, există indicii că prin punerea în libertate va zădărnici aflarea adevărului și există riscul să plece din țară.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu se face vinovat de fapte pentru care este cercetat, nu a făcut altceva decât să conducă mașina fratelui său care nu avea permis de conducere.
CURTEA
Din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea nr.87/F din 20 octombrie 2009, Tribunalul Vâlceaa respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, domiciliat în municipiul O,-,.6, județul M, studii 8 clase, ocupația, șomer, stagiul militar nesatisfăcut, căsătorit, doi copii minori, inculpat în cauza ce formează obiectul dosarului penal nr.51/D/P/2008, obligându-l pe inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că potrivit disp.art.1602alin.1 cod procedură penală, liberarea provizorie se acordă în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă,precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Chiar dacă condițiile de admisibilitate sunt întrunite, trebuie examinată și temeinicia cererii, potrivit art.1608alin.6 cod procedură penală.
Liberarea provizorie sub control judiciar are ca temei de drept dispozițiile art.1602cod procedură penală,ce cuprinde atât condițiile pozitive,cât și condițiile negative pe care trebuie să le îndeplinească situația inculpatului pentru a putea beneficia de liberarea provizorie.
În cauză, inculpatul este cercetat pentru săvârșirea și a infr. prevăzute de art.13 alin.alin.1, 2 și 3 trei din legea nr.678/2001, pentru care legea prevede o limită maximă a pedepsei închisorii de 20 ani.
În fapt, se reține în sarcina inculpatului că 9 dintre cele 15 persoane vătămate la a căror traficare ar fi participat, alături de alți inculpați, erau minore, împrejurare ce atrage încadrarea juridică sus-menționată.
Ca urmare, instanța a constatat că nu sunt întrunite toate condițiile de acordare a liberării prevăzute de art.1602pr. pen. lipsind, deci, temeiul de drept.
Împotriva încheierii primei instanțe, inculpatul a formulat recurs susținând prin apărătorul său aspecte privind netemeinicia legată de faptul că în opinia sa, îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a beneficia de liberarea provizorie și consideră cererea admisibilă cu toate că pedeapsa prevăzută de lege pentru faptele ce i se rețin este închisoarea mai mare de 18 ani.
Curtea apreciază nefondat recursul inculpatului.
Se pune problema în această cauză de a examina și lămuri chestiunea admisibilității unei cereri de liberare provizorie în condițiile în care inculpatul este cercetat pentru comiterea unor infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani.
Curtea observă din actele dosarului de urmărire penală că împotriva inculpatului la data de 6.08.2009, prin ordonanța nr.51/D/P/2008, Parchetul a pus în mișcare acțiunea penală, reținând că începând cu anul 2006, împreună cu inculpații, -, -, au traficat mai multe persoane de sex feminin, majore și minore, exploatându-le sexual prin constrângere fizică și psihică pentru a le determina să practice prostituția în străinătate și în țară obținând în acest mod sume substanțiale de bani.
Faptele sunt incriminate prin dispozițiile art.12 alin.1 și 2 lit.a, art.13 alin.1, 2 și 3 rap. la art.12 alin.2 lit.a toate din Legea nr.678/2001 și art.8 din Legea nr.30/2003 rap. la art.323 Cod penal, una dintre ele, respectiv cea prev.de art.13 fiind sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani.
Prin dispozițiile art.160/2 Cod procedură penală, legiuitorul a stabilit condițiile în care liberarea provizorie poate fi acordată de către instanță, precizând imperativ că această măsură se poate avea în vedere în cazul infracțiunilor comise din culpă, precum și acele intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 18 ani.
Textul impune așadar, o condiție formală și imperativă care vizează gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru faptele imputate inculpatului, pe lângă celelalte condiții obiective referitoare la necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni, ori să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea părților și martorilor, ori să altereze sau să distrugă mijloacele de probă sau alte asemenea fapte.
Pentru a dispune asupra unei cereri de liberare provizorie, instanța trebuie să parcurgă anterior două etape obligatorii, prima în cadrul căreia se verifică cererea cu privire la conținutul ei pentru a constata dacă au fost efectuate mențiunile prevăzute de lege și dacă este cazul să se ia măsuri pentru completarea acesteia.
Urmează cea de-a doua etapă când se verifică admiterea în principiu a cererii, această verificare având ca obiect îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege în art.160/2 Cod procedură penală și numai după aceea se trece la soluționarea în fond a cererii când se dezbat aspectele privind temeinicia ei în sensul dacă se justifică în cazul concret liberarea provizorie a inculpatului.
Prima instanță a reținut într-adevăr, că nu este îndeplinită cerința privind cuantumul pedepsei, întrucât faptele imputate inculpatului sunt sancționate cu închisoarea de până la 20 de ani, împrejurare ce ar fi trebuit să atragă inadmisibilitatea cererii de liberare provizorie nefiind îndeplinită în mod evident o cerință impusă de lege în mod imperativ.
Această constatare ar fi trebuit să lipsească de suport orice analiză a temeiniciei cererii în condițiile date știut fiind că este inadmisibilă orice ce încercare de a exercita un drept în alte condiții decât cele prevăzute de lege.
Cu totul alta este situația întâlnită în practica curții de apel, când încadrarea juridică a unei fapte nu avea nimic comun cu conținutul ei obiectiv descris în ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, și cu probele administrate în cauză agravând sub aspect sancționator situația inculpatului și punându-l în imposibilitate de solicita liberarea provizorie datorită depășirii cuantumului pedepsei prevăzute de lege în art.160/2 Cod procedură penală, ceea ce reprezintă într-adevăr, așa cum a stabilit curtea un abuz de drept.
În aceste condiții s-ar fi impus casarea încheierii și respingerea ca inadmisibilă a cererii de liberare provizorie, acest lucru însă nu este posibil având în vedere că numai inculpatul a formulat recurs și o asemenea soluție este de natură să-i agraveze situația în propria cale de atac.
În ce privește fondul cererii de liberare provizorie, curtea apreciază că o asemenea măsură nu poate servi în acest moment scopului arestării preventive la care inculpatul este supus, întrucât temeiurile acesteia se mențin și justifică în continuare privarea sa de libertate.
Curtea arată că pericolul pentru ordinea publică determinat de lăsarea în libertate a inculpatului este în continuare actual și rezultă din rezonanța negativă pe care asemenea fapte de un accentuat pericol social îl propagă în rândul oamenilor, încălcând ordinea de drept și liniștea publică, în contextul creșterii îngrijorătoare a infracțiunilor ce au la bază exploatarea ființei umane atât sub aspectul exploatării sexuale cât și cel al exploatării forței de muncă, astfel încât și pentru viitor detenția inculpatului este legitimă.
Prin urmare, având în vedere considerentele arătate, cât și dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului, obligându-l pe acesta la plata cheltuielilor judiciare efectuate de stat, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, în prezent aflat în Arestul V, împotriva încheierii nr.87/F din data de 20 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.
Obligă pe recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - -
Grefier,
Red.:
Tehnored.:
3 ex./11.11.2009.
Jud.fond:.
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Dumitru Diaconu, Elena
