Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 663/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 663
Ședința publică de la 22 Iunie 2009
PREȘEDINTE: Robert Emanoil Condurat JUDECĂTOR 2: Membri Mirela Ciurezu
- - - - judecător
- judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii de la 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat, asistat de avocat, apărător din oficiu.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, au fost depuse acte în susținerea recursului și întrucât nu se formulează alte cereri, iar reprezentantul parchetului nu are obiecțiuni, în baza dispozițiile art. 38513cod pr.penală, se acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat având cuvântul pentru recurent, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate, iar pe fond, admiterea cererii și liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, întrucât sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat ca fiind nefondat, având în vedere că cererea este inadmisibilă.
Inculpatul recurent susține că este nevinovat și că activitatea infracțională a ost desfășurată de fapt de către concubina sa, care este sora celorlalți inculpați în cauză și declară că își însușește concluziile apărătorului.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
În aplicarea dispozițiile art. 38514Cod procedură penală, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin încheierea de la 19 iunie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Gorja respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul - fiul lui și, născut la 15 martie 1978, în Tg. J, județul G, cu domiciliul în B, strada -, - 1,.3,.14, județul B, fără forme legale în Tg. J, strada -. -, -. 5,.1,.3, județul G, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C și l-a obligat la plata sumei de 30 lei cheltuieli judiciare către sat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut în fapt că inculpatul este trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 7 alin.1 și 3 din Legea nr. 39/2993; art. 329 alin.1,2,3 Cod penal și art. 12 alin.1 și 2 lit. a combinat cu art. 13 alin.1 și 3 din legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41, 42 Cod penal, constând în aceea că, împreună cu alți inculpați, în perioada 2007 - 2008, făcut parte dintr-un grup infracțional constituit în scopul de a comite infracțiuni de prostituție, proxenetism și trafic de persoane, infracțiuni ce au fost comise în această perioadă.
A reținut instanța de fond că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege având în vedere că pedeapsa pentru una din infracțiunile deduse judecății, este mai mare de 18 ani închisoare.
Situația de fapt relatată și încheierea pronunțată de instanța de fond, s-a întemeiat pe cererea formulată de către inculpat și probatoriile administrate în dosar nr- al Tribunalului Gorj raportate la dispozițiile legale în materie.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs în termen, fără a preciza în scris motivele iar la termenul de azi a susținut personal și prin apărător, că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru instituirea măsurii arestării preventive, având în vedere că nu a săvârșit el faptele pentru care este trimis în judecată, ci concubina sa, împreună cu ceilalți inculpați.
Recursul este nefondat.
Analizând probatoriile administrate în cauză și încheierea pronunțată în raport de motivele de recurs invocate, Curtea reține că inculpatul este trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni deosebit de grave.
Potrivit dispozițiilor art. 1602Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar, se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu se acordă în cazul în care există date privind necesitatea de a-l împiedica pe inculpat, să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Cele două condiții sunt cumulative și imperative.
În speța de față, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea de inițiere și constituire a unui grup organizat prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, este de la 5 la 20 ani, deci, mai mare decât limita maximă de 18 ani impusă de dispozițiile legale în materie, astfel că, în mod justificat și motivat instanța de fonda respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Pe cale de consecință, cum susținerile inculpatului recurent nu dau conținut cazurilor de casare invocate, iar la examinarea din oficiu nu se constată altele dintre cele prev. de art. 3859Cod procedură penală, în temeiul dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins recursul declarat de inculpat, iar în baza dispozițiile art. 192 Cod procedură penală, va fi obligat recurentul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii de la 19 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Obligă recurentul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 iunie 2009.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.MM.
IB/ 23.06.2009
22 iunie 2009,
B, a încasa de la rec.inc., suma de 120 lei cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Robert Emanoil ConduratJudecători:Robert Emanoil Condurat, Membri Mirela Ciurezu