Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 664/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr- (973/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.664
Ședința publică de la 4 mai 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Encean Simona
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT a fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 24 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Singurul motiv pe care l-a reținut instanța de fond în motivare a fost acela că inculpatul, dacă ar fi pus în libertate, ar zădărnici aflarea adevărului prin influențarea celor care se află la acest moment în stare de libertate. Atât inculpatul cât și ceilalți inculpați care se află în stare de libertate au recunoscut săvârșirea faptelor, probatoriul a fost efectuat și consideră că inculpatul nu ar avea cum să mai zădărnicească aflarea adevărului. Singura faptă de care este acuzat inculpat este infracțiunea de complicitate la înșelăciune și consideră că o asemenea faptă nu poate constitui un motiv care să justifice reținerea inculpatului în stare de arest. În cauză mai sunt de audiat părțile vătămate care se află în SUA și de obținut relații de la unități bancare. Adevărul este aflat și recunoscut de toți inculpații.
Consideră că punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar este o măsură mai mult decât suficientă.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțate de Tribunalul Teleorman. Consideră neîntemeiate criticele formulată de apărătorul inculpatului vizând lipsa de motivare a hotărârii judecătorești, motivarea instanței de fond fiind suficientă. De asemenea, consideră că deși a recunoscut implicarea în activitatea infracțională, inculpatul, lăsat în libertate, ar influența aflarea adevărului putând fi racolat de ceilalți inculpați aflați în stare de libertate. De asemenea, s-a avut în vedere gravitatea infracțiunilor, complexitatea activității infracționale desfășurate în prezenta cauză și amploarea fără precedent pe care au cunoscut-o astfel de fapte.
Consideră că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o chestiune de oportunitate care este lăsată la aprecierea instanței de judecată, iar la acest moment procesual față de inculpat subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv faptul că există indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, în sarcina sa reținându-se sprijinirea și aderarea la un grup infracțional organizat și complicitate la infracțiunea de înșelăciune.
Apreciază că subzistă în continuare temeiurile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f pr. pen. având în vedere natura, gravitatea infracțiunilor, faptul că activitatea infracțională s-a derulat pe o perioadă îndelungată de timp, presupunând o multitudine de acte materiale din partea inculpatului, iar circumstanțele personale favorabile legate de lipsa antecedentelor penale și de faptul că a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, urmează să fie avute în vedere într-o altă etapă procesuală.
Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul în replică, arată că art. 148C. pr. pen. se referă la durata arestării preventive și consideră că reprezentanta parchetului ar fi trebuit să pună concluzii pe dispozițiile art.1602pr. pen.
Reprezentanta parchetului, având cuvântul în replică, arată că potrivit art.1602alin.2 pr. pen. în cazul în care la dosar există datele menționate mai sus, liberarea sub control judiciar nu se acordă. Consideră că tribunalul a trecut de acest articol și a analizat în fond cererea de liberare provizorie sub control judiciar, constatând că raportat la persoana inculpatului, la natura și gravitatea infracțiunii, există pericolul ca lăsat în libertate să nu săvârșească fapte de aceeași natură.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin încheierea din data 24.04.2009 de pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr- s-a dispus respingerea ca nefondată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că sub aspectul admisibilității în principiu a cererii de liberare provizorie, deși pedeapsa stabilită pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.1 din Legea nr. 39/2003 este de la 5 la 20 ani, iar art. 1602alin. 1. pr. pen. prevede că pentru infracțiunile intenționate, liberarea provizorie se poate acorda numai dacă pedeapsa închisorii nu depășește 18 ani, totuși în cauză o astfel de cerere este admisibilă întrucât verificând limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, tribunalul a constatat că în cauză pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003 pedeapsa este de la 5 la 20 ani, însă în alin. 2 al art. 7 din Legea nr. 39/2003 se menționează că pedeapsa prevăzută pentru faptele de la alin.1 nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul infracțiunii grupului organizat, în speță art.2 15 alin. 1, 2, 3. pen. pentru care pedeapsa este de la 6 luni la 12 ani.
Prin urmare, în opinia tribunalului, chiar dacă este fixată la alin. 1 al art. 7 din Legea nr. 39/2003 limita maximă a pedepsei de 20 ani, o atare limită nu poate opera dacă pentru toate infracțiunile care intră în scopul grupului infracțional organizat limitele maxime ale pedepselor, cu referire la fiecare dintre aceste infracțiuni nu depășesc 20 ani, așa cum rezultă din coroborarea alin. 2 cu alin. 1 al art.7 din Legea nr. 39/2003.
În raport de acestea, tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile formale privind admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar prev. de art. 1602alin. 1. pr. pen.
Pe fondul cauzei, s-a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar nu este întemeiată.
Conform art.1602alin. 1. pr. pen. "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte."
Tribunalul a apreciat că în cauză, deși inculpatul a recunoscut implicarea sa în activitatea infracțională, totuși odată lăsat în libertate inculpatul ar putea influența aflarea adevărului, în ceea ce privește pe ceilalți inculpați, având în vedere faptul că o parte dintre aceștia sunt încă în libertate.
Având în vedere gravitatea infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, complexitatea activității infracționale, dar și amploarea fără precedent pe care au cunoscut-o astfel de fapte, tribunalul a apreciat că pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru garantarea aflării adevărului, cercetarea inculpatului în stare de arest în această fază procesuală este absolut necesară.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatulcare a solicitat liberarea pe control judiciar apreciind că nu ar avea cum să mai zădărnicească aflarea adevărului.
Analizând încheierea pronunțată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu conform art. 3856alin. 3. pr. pen. Curtea apreciază că recursul este nefondat.
Astfel, inculpatul a fost arestat preventiv la data de 17.03.2009 pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003 și art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2 3. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2. pen. și art. 58 din Legea nr. 161/2003. S-a reținut că a aderat și a sprijinit grupul infracțional organizat, inițiat și coordonat de inculpatul și învinuiții și, grup constituit în scopul comiterii de fraude informatice, scop în care, în mod repetat, inculpatul a ridicat de la bănci sume de bani transferate din străinătate de diferiți cetățeni străini înșelați (77.020 euro și 1.730 USD), cunoscând că acestea provin din organizarea unor licitații frauduloase lansate prin intermediul rețelei de internet de către ceilalți membri ai grupului infracțional organizat și, totodată, a racolat alte persoane pentru a ridica de la bănci astfel de sume provenite din licitații frauduloase.
Temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive au fost cele prev. de art. 148 lit. f pr. pen.
Potrivit art. 1602alin. 1. pr. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Alineatul 2 al aceluiași articol prevede cazurile în care liberarea nu se acordă, respectiv când există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau să încerce zădărnicirea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă.
Curtea apreciază că liberarea provizorie, astfel cum este prevăzută de dispozițiile legii procesual penale, este o măsură facultativă. Aceasta presupune că cererea de liberare provizorie poate fi respinsă nu numai atunci când nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru acordarea ei, ci și în cazul în care organul judiciar apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului nu se justifică. Beneficiul liberării provizorii nu este, așadar, un drept al inculpatului, ci o vocație a acestuia, aprecierea asupra oportunității acordării acesteia fiind lăsată la latitudinea instanțelor de judecată. Cu privire la criteriile ce urmează să stea la baza acestei aprecieri, legea nu le indică, dar nici nu le limitează.
Totodată, în situația recurentului, care a fost arestat pe temeiul prev. de art. 148 lit. f pr. pen. Curtea consideră necesar a se analiza și dacă lăsarea acestuia în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică, nefiind posibil, pe de o parte să se aprecieze că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică, și, pe de altă parte, că liberarea lui realizează scopul procesului penal.
Față de natura infracțiunilor săvârșite - crimă organizată, complicitate la înșelăciune săvârșite prin sisteme și rețele informatice, perioada de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, valoarea prejudiciului cauzat părților vătămate prin activitatea recurentului de 77.020 euro și 1730 USD, prejudiciul total cauzat de grupul infracțional din care inculpatul făcea parte în valoare de peste 900.000 euro și 40.000 USD, numărul mare de părți vătămate, toți cetățeni străini, faptul că o parte din membrii grupului infracțional se află în stare de libertate fiind dispăruți de la domiciliu și care au în afara țării persoane ce sunt în relație infracțională cu membrii grupului infracțional și pot continua activitatea infracțională se poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică.
Având în vedere cele arătate, Curtea apreciază că nu se poate dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului.
Totodată, intervalul scurs de la data arestării preventive este foarte scurt, așa încât nu se poate aprecia că pericolul pe care îl reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului s-a diminuat semnificativ la acest moment.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat anterior, inexistența condițiilor negative prev. în alin. 2 al art. 1602. pr. pen. nu conduce, în mod automat, la admiterea cererii de liberare provizorie și, pe cale de consecință, la punerea în libertate a inculpatului.
În consecință, în baza art. 38515pct. 1 lit. b pr. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2. pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge ca nefondat recursul inculpatului declarat împotriva încheierii din data de 24.04.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 04.05.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /06.05.2009/2 ex.
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Encean Simona
