Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 772/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 772
Ședința publică de la 30 Iulie 2009
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Membri Oana Ghiță
- - - - JUDECĂTOR 3: Ecaterina
- - judecător
Grefier a
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul
T - Serviciul Teritorial Dolj
Pe rol, soluționarea recursului declarat de DIICOT _ Serviciul Teritorial Craiova, împotriva încheierii din 27 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul intimat, deținut în C, asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Reprezentantul parchetului solicită admiterea recursului, conform motivelor scrise, casarea încheierii și pe fond respingerea cererii formulate de inculpat având ca obiect liberarea provizorie pe cauțiune, întrucât nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere inițial, la luarea măsurii arestării preventive, inculpatul având doar o vocație de a fi liberat provizoriu sub control judiciar, îndeplinirea formală a condițiilor prev. de art. 1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, neputând duce automat la punerea sa în libertate; în această procedură trebuie verificată și problema subzistenței temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, precum și existența pericolului pentru ordinea publică, care, în cauza de față se deduce prin gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, din amploarea și rezonanța unor asemenea fapte în societate.
Avocat pentru inculpatul intimat, solicită respingerea recursului parchetului ca nefondat, deoarece menținerea măsurii arestării preventive și liberarea provizorie sunt instituții diferite, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică, în, inculpatul neputând influența buna desfășurare a procesului penal dacă ar fi judecat în stare de libertate, precizând de asemenea, că are doi copii minori în întreținere, nu are antecedente penale, desfășoară anumite activități comerciale având asigurate sursele existenței.
Reprezentantul parchetului în replică, învederează în ceea ce privește condițiile prevăzute de lege, că se referă numai la admisibilitatea în principiu a cererii.
Avocat precizează din nou că, în cauză sunt îndeplinite cerințele legale, așa cum în mod corect a arătat instanța de fond pentru liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
Intimatul inculpat având ultimul cuvânt, menționează că nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nu a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată și solicită judecarea în stare de libertate.
C U RT E A,
Asupra recursului de față;
Prin încheierea din 27 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 21.09.1968 în comuna, jud.O, CNP - -,cu domiciliul în comuna, sat., jud.
În baza art.1602al.3 C.P.P. s-a dispus, ca pe timpul liberării provizorii, inculpatul să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a României; să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, O, conform programului de supraveghere întocmit de organul de Poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici categorie de arme;
S-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.16010
C.P.P.S-a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.11 din 20.03.2009.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că la data de 30 iunie 2009, fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr- rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova ( dosar urmărire penală nr. 48 D/P/2008) prin care au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv inculpații zis ".", pentru săvârșirea infracțiunii de: deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prev. și ped. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic și G zis "", pentru săvârșirea infracțiunii de: complicitate la deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, faptă prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 25 din Legea nr. 365/2002 privind comerțul electronic.
De asemenea prin același rechizitoriu s-a pus în mișcare acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților zis "împăratul", pentru săvârșirea infracțiunilor de: acces, fără drept la un sistem informatic, faptă prev. și ped. de art. 42 pct. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică, faptă prev. și ped. de art. 46 pct. 1 din aceeași Lege.
G pentru săvârșirea infracțiunilor de acces, fără drept un sistem informatic, faptă prev. și ped. De art. 42 pct. 1 și 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, deținerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă cod de acces sau dată informatică, faptă prev. și ped. de art. 46 pct. 1 lit. a și b și pct. 2 din Legea nr. 161/2003, Titlul III privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, faptă prev. și ped. de art. 279 alin 1 din Codul Penal, toate în final cu aplicarea art. 33 lit. a și b din Codul Penal.
De asemenea s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală cu privire la inculpații și G pentru infracțiunea prev. de art. 7 pct. 1 din Legea 39/2003 și coaterea de sub urmărire penală cu privire la inculpatul pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 3 și 5 Cp.
În fapt s-a reținut că Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiovaa fost sesizată de către de Combatere a Organizate C cu privire la faptul că un grup de mai multe persoane din C, printre care și "zis . " și G "zis " desfășoară activități de contrafacere a cârdurilor bancare, folosite ulterior la retragerea ilegală de numerar din bancomate.
Totodată, din informațiile deținute a rezultat faptul că activitatea infracțională desfășurată de persoanele respective era foarte precaută, se realiza în mai multe etape iar acțiunile specifice fiecărei etape se realizau de către echipe specializate. De asemenea, pentru obținerea datelor de pe benzile magnetice ale cărților de credit erau trimise în străinătate echipe care se ocupau cu acest lucru iar ulterior, datele obținute fraudulos erau comunicate telefonic ori electronic altor persoane care se ocupau cu inscripționarea acestor date pe carduri tip Plastic. În final, cardurile astfel contrafăcute erau predate echipelor de "trăgători" care se ocupau de retragerile de numerar de la diverse -uri, banii fiind împărțiți între participanții la activitățile infracționale, în raport cu contribuțiile fiecăruia.
Din probele administrate în cauză, respectiv autorizațiilor de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și comunicărilor efectuate prin telefon s-a stabilit că în seara zilei de 19 martie 2009, împreună cu G au plănuit ca primul să se deplaseze în cu dispozitive de copiere a cardurilor bancare precum și alte părți componente în vederea montării la - uri, montate de către alți membrii care nu au fost identificați până în prezent.
Inculpatul a fost oprit în portul C, de către lucrătorii, iar în urma percheziției corporale și a autoturismului, au fost descoperite mai multe bunuri, respectiv: un memorystick marca, capacitate 2 Gb, un dispozitiv miniatural prevăzut cu cameră video și suport pentru cârd de memorie având încorporat un buton pentru pornirea/oprirea înregistrării, un telefon mobil marca Nokia model 1200, - prevăzut cu cartelă, un portofel din material de culoare neagră cu suma de 30 lei, 2.150 euro și 50 dinari precum și mai multe cârduri emise pe numele inculpatului.
De asemenea, au mai fost descoperite o placă pentru circuite integrate de formă dreptunghiulară, hârtii de șlefuit de culoare maro, un cablu prevăzut cu mufă tip la unu din capete și mini la celălalt capăt, un suport din material plastic, un telefon mobil marca Nokia, -8/4 cu cartelă, un fragment de hârtie pe care erau trecute dimensiunile și calitățile unor baterii, unele facturi fiscale, bonuri de achiziție a unor bunuri menționate anterior, acte de legitimare și identificare, acte emise pentru niște societăți comerciale precum și o xerocopie a unui contract de împrumut de bani prin care, acorda un împrumut de 160.000 euro lui având scadența la data de 08.01.2010.
Cu ocazia perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 20.03.2009, la domiciliile inculpaților au fost descoperite și ridicate dispozitive, obiecte și instrumente ajutătoare în activitatea de contrafacere a cardurilor bancare, după cum urmează: două guri de bancomat confecționate artizanal prevăzute cu o fantă de dimensiunea unui cârd bancar, o fantă tip din material plastic, un cârd bancar tip blank prevăzut pe una din fete cu bandă magnetică, un cârd din plastic prevăzut cu bandă magnetică ce poartă sigla având inscripționat pe avers nr. - care se află introdus cu unul din capete în fanta unui suport din material plastic tip fantă de bancomat, trei plăcute pentru circuite integrate, 4 capete de citirea datelor conținute de benzi magnetice, o foaie tip A4 cu mai multe fotografii color ale unor dispozitive tip. modificate artizanal având conexați conductori, două foi tip A4 conținând date caracteristice ale unor dispozitive tip. o coală tip A4 care conține schița olografă a unei guri de bancomat, un fragment de hârtie pe care este notat olograf user -, parola DX-, diverse instrumente si obiecte, mai multe calculatoare si laptopuri precum si CD-uri, -uri dischete, printre care un card de memorie marca, capacitate 512Mb. un laptop marca. 34 suporți optici tip CD. si mini..
Totodată, în urma percheziției informatice efectuate în laptopul marca, ridicat de la inculpatul Gaf ost identificat un fișier tip imagine, reprezentând un dispozitiv compus din mai multe componente si circuite electronice având date tehnice si despre care inculpatul a arătat că este o placă de jocuri electronice.
Conform procesului - verbal din data de 16.04.2009, cu ocazia percheziției stick-ului de memorie marca ridicat de la inculpatul G au fost identificate proqrame informatice apte să descarce dispozitive externe de memorie, aplicații ajutătoare, drivere de instalare adiacente, fișiere cu extensia "." specifice înregistrărilor descărcate de pe dispozitivele de șkimming și care sunt ulterior convertite in format inteligibil, un fișier tip text cu denumiri sugestive "sâmbătă bun ok", " vineri 17 seara", "informații bune baietzi", "LU-E(1)".(vol.3. filele 60-88).
Deoarece percheziția informatică nu a permis si verificarea hard-disk-urilor marca, - si, acestea au fost înaintate la Institutul pentru Tehnologii
Fiind efectuată percheziția informatică la laptolul marca ridicat de la inculpatul, din procesul- verbal aflat în voi. filele.rezultă că a fost descoperită instalată aplicația informatică"." localizarea acesteia fiind în folderul denumit " AP". Această aplicație este destinată de către producător citirii si inscripționării instrumentelor de plată electronică prevăzute cu bandă magnetică, respectiv cârduri bancare.
De asemenea, conform procesului - verbal de percheziție informatică aflat în vol.3,filele 1-10, în stick-ul de memorie marca Data, capacitate 2 Gb, cu care inculpatul intenționa să părăsească teritoriul României la data de 19.03.2009 cu destinația, au fost identificate 5 fișiere executabile cu denumirile: " FP.exe", ".exe", " -FINAL.exe", "
.exe" și " prog cablu pis usb.exe", un fișier document cu extensia "htm " reprezentând un tabel denumit " T2 li st" ce conține serii de cifre, unele dintre acestea fiind asemănătoare celor conținute de magnetică a cârdurilor bancare, precum și repere orare.
S-a efectuat și o constatare tehnico - științifică de către Institutul pentru Tehnologii B în vederea efectuării unei constatări tehnico-științifice.
Conform concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică nr.- / 25.05.2009 efectuat de Institutul pentru Tehnologii B, vol. 3, filele13-20, " de stocare a datelor conțin date si informații relevante pentru caz în zona de memorie nealocată ( zonă de fișiere șterse, dar care rămân fizic pe hard-disk până în momentul suprascrierii). Au fost găsite informații pe hard-disk-urile: -. capacitate 120 Gb, cu seria - și IV, capacitate 20 Gb, cu seria 3HT3PGQ5." în continuarea concluziilor constatării tehnico-stiințifice se arată că au fost identificate în sistem urme ale prezentei anterioare aplicațiilor informatice ce pot fi folosite pentru contrafacerea cardurilor aplicația informatică 206DAX21 pentru 206 ( dispozitiv de citire/scriere a benzii magnetice a cârdurilor bancare).
Activitatea infracțională desfășurată de către inculpații si Gar ezultat si din Raportul de Costatare Tehnico- nr. -/ 26.06.2009 efectuat de Institutul pentru Tehnologii B cu privire la dispozitivul miniatural prevăzut cu cameră video si suportul din material plastic transparent.lipite artizanal, cu care inculpatul intenționa să plece în în seara zilei de 19.03.2009 prin
În finalul concluziilor raportului, s-a menționa că dispozitivul este o cameră video digitală cu dimensiuni mici, intitulată si "minivideo audio camera - încorporată în pachet de gumă, fără serie de identificare".
Dispozitivul este funcțional si nu conținea înregistrări video în memoria internă. Nu avea modificări artizanale comparativ cu structura unei camere originale iar în interiorul dispozitivului a fost găsit un cârd de memorie micro SD. având viruși în acesta.
În ceea ce privește suportul din material plastic, s-a menționat: Cunoscând modelul -ului pe care suspectul intenționa să folosească ansamblul finalizat.din punct de vedere funcțional se pot stabili identități morfologice care să confirme posibilitatea utilizării ansamblului în vederea înregistrării video a tastaturii unui în vederea extragerii informației despre codurile PIN ale clienților care operează la acesta".
S-a mai reținut în actul de inculpare, că deși inculpatul nu realiza venituri din activități legale, atât în calitate de persoană fizică cât și de asociat a împrumutat diverse sume de bani la persoane fizice, respectiv pe numitul cu suma de 160.000 EURO, pe numitul cu sume foarte mari de bani, respectiv 50.000 Euro rezultate din activități agricole, 45.000 EURO, 1.850.000.000 lei.
S-a stabilit că aceste sume de bani aveau o proveniență în afara cadrului legal, astfel încât acesta a fost trimis în judecată și pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.
La data de 20.03.2009, Tribunalul Dolja dispus arestarea preventivă a celor doi inculpați pentru o perioadă de 29 de zile pentru fiecare, măsură care a fost prelungită succesiv prin încheierile din data de 14.04.2009, încheierea din 15.05.2009 și respectiv încheierea din 10.06.2009 până la data de 01.07.2009 inclusiv.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.1602alin.3 C.P.P. privind liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului.
S-a constatat că în cauză măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în conformitate cu dispoz.art.148 lit. b și C.P.P. a căror invocare s- justificat în acel moment față de inculpat, însă în actualul moment procesual nu se mai poate considera că lăsarea lui în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică în accepțiunea reglementării acestui text de lege.
Din observarea dispozițiilor de principiu ce prevăd menținerea stării de arest față de o persoană, se desprinde faptul că legea obligă verificarea existenței la zi condițiilor prev.de art.148 lit. b și f avute C.P.P. în vedere de organul judiciar la luarea măsurii arestării preventive deoarece acest text de lege impune întrunirea cumulativă a condițiilor și anume: inculpatul să fi săvârșit infracțiunea pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Cu privire la cea de-a doua condiție, este necesar ca pericolul pentru ordinea publică să fie arătat în concret și dovedit prin probe, neputând fi prezumat ca pornind de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege, ori în cauză, față de probele administrate, nu se mai poate considera că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică în accepțiunea reglementată de textul de lege.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în deciziile sale, a considerat că la luarea măsurii preventive privind lipsirea de libertate unei persoane, trebuie să se țină cont, pe de o parte de riscul sustragerii acestuia de la prevederile penale, risc ce nu poate fi măsurat numai prin raportare la severitatea pedepsei pe care riscă inculpatul în caz de condamnare, ci trebuie analizat și din perspectiva unui număr de alți factori relevanți care fie vor confirma riscul de distragere, fie vor releva faptul că acest risc este minor și astfel nu se mai justifică menținerea stării de arest a inculpatului.
Tot instanța europeană a stabilit că persistența motivelor plauzibile care au dus la arestarea unei persoane pentru săvârșirea unei infracțiuni este o condiție sine qua nona legalității menținerii în detenție, însă,după un anumit timp acestea nu mai sunt suficiente pentru judecarea în continuare inculpatului în stare de arest.
Caracterul rezonabil al duratei detenției a fost ridicat la de principiu general de jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului și nu poate fi evaluat în abstracto iar legitimitatea menținerii de detenție a unei persoane trebuie să fie apreciată în funcție de particularitățile cauzei.
Cauțiunea privării de libertate nu se justifică decât dacă există indicii concrete ce impun luarea în considerare a unui interes public ce ar fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție față de respectarea dreptului la libertate stabilită de Convenția Europeană a drepturilor Omului.
Or, instanța a constatat, că în speță nu mai există un interes public care să impună privarea de libertate în continuare a inculpatului, deoarece libertatea persoanei este regula, iar privarea de libertate este excepția.
Deși detenția preventivă are un caracter excepțional, totuși nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile, independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs DIICOT _ Serviciul Teritorial Craiova, criticând-o ca nelegală și netemeinică și solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond, respingerea cererii inculpatului având ca obiect liberarea provizorie sub control judiciar întrucât, în cadrul procedură prevăzută de art. 1602Cod procedură penală, inculpatul are doar o vocație de a fi liberat provizoriu sub control judiciar, iar îndeplinirea formală a condițiilor prev. de art. 1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, nu poate duce în mod automat la punerea sa în libertate, cu precizarea că la soluționarea acestei cereri trebuie analizată și subzistența motivelor care au stat la bata luării măsurii arestării preventive, temeiuri care subzistă în continuare, lăsarea în libertate a inculpatului prezentând în continuare pericol pentru ordinea publică, având în vedere gradul ridicat de pericol social al infracțiunilor pentru care este cercetat, cu precizarea că starea de pericol se deduce din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, de amploarea și rezonanța unor asemenea fapte în societate, reacția opiniei publice în situația în care persoane bănuite că ar fi săvârșit astfel de infracțiuni ar fi judecate în stare de libertate, cât și din riscul de a fi reluată această activitate de către inculpat în stare de libertate; s-a arătat de asemenea,că există date în sensul prev. de art. 148 lit. b Cod procedură penală, respectiv că se încearcă zădărnicirea aflării adevărului prin distrugerea, alterarea mijloacelor materiale de probă, în sensul că inculpatul și-ar fi luat toate măsurile de precauție pentru a nu fi depistat de organele abilitate, motiv pentru care unul din temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, a fost cel prev. de art. 148 lit. b Cod procedură penală; s-a arătat că în cauză nu s-a depășit durata rezonabilă a măsurii arestării preventive în raport și de complexitatea cauzei, fiind întrunite condițiile prev. de art. 136 Cod procedură penală, având în vedere că nu s-a început cercetarea judecătorească și pentru o mai bună desfășurare a procesului penal, se impune menținerea arestului preventiv.
Recursul este nefondat.
Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor invocate și din oficiu, în limitele prevăzute de lege, se contată că este legală și temeinică, în concordanță cu actele existente la dosar și dispozițiile legale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar.
Astfel, garantarea libertății individuale în procesul penal presupune și adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, pot asigura desfășurarea normală a procesului și executarea pedepsei aplicate inculpatului, în caz de condamnare, legea prevăzând că măsura preventivă poate fi revocată dacă au dispărut temeiurile care au justificat luarea ei, existând cazuri, însă, în care se poate ajunge la concluzia, că deși temeiurile pentru luarea unei măsuri preventive subzistă, totuși, din cauza unor împrejurări legate, în special de persoana inculpatului, nu mai este necesară privarea de libertate. În aceste cazuri, libertatea individuală fiind regula, nu se mai justifică privarea de libertate, prevenția fiind realizată numai prin restrângerea unor drepturi.
Cu referire la liberarea provizorie sub control judiciar, menționăm că este o măsură preventivă, limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte penale.
Așa cum rezultă din chiar denumirea instituției, această liberare are un caracter provizoriu și facultativ, iar pentru a se dispune în acest sens, se ia în considerare nu numai fapta pentru care este cercetat un inculpat, așa cum s-a susținut în recursul parchetului, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat cu valoare de principiu, că în cursul desfășurării procesului penal, inculpatul trebuie să se afle în stare de libertate și numai în cazuri deosebite acesta trebuie să se afle în stare de deținere fără ca privarea de libertate să apară ca o anticipare a pedepsei închisorii (cauza Letellier Franței).
În cauza de față, se constată, cu referire la măsura arestării preventive a inculpatului, că aceasta a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în materie, însă prima instanță a apreciat în mod corect în stadiul actual al procesului, că nu se mai impune menținerea inculpatului în stare de arest. Aceasta și în conformitate cu jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, în raport de care, caracterul rezonabil al procedurilor în materie penală se apreciază în funcție de complexitatea cauzei, atitudinea inculpatului și comportamentul autorităților (cauza Slezevicius Lituaniei, cauza Tudorache României).
Ca urmare, în mod corect instanța de fond a apreciat că în cauză nu mai există un interes public care să impună privarea de libertate în continuare a inculpatului, prin raportare la datele concrete ale cauzei în condițiile în care, așa cum am arătat, liberarea inculpatului din starea de privare de libertate este provizorie, cât timp acesta se supune obligațiilor ce i se impun, în situația în care obligațiile nu sunt respectate liberarea urmând a fi revocată și se va dispune din nou arestarea preventivă a acestuia, cele două măsuri - revocarea liberării provizorii și arestarea preventivă a inculpatului fiind indivizibile.
În raport de aceste considerente, recursul declarat de parchet este nefondat, astfel încât în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat.
Se va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D EN CIDE:
Respinge recursul declarat de DIICOT _ Serviciul Teritorial Craiova, împotriva încheierii din 27 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, ca nefondat.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 30 iulie 2009.
- - - - -
Grefier,
a
Red.jud.LB.
IB/ 31.07.2009.
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Membri Oana Ghiță, Ecaterina