Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 887/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 887
Ședința publică din data de 09 decembrie 2009.
PREȘEDINTE: Paul Mihai Frățilescu
JUDECĂTOR 2: Mihai Viorel Tudoran
Judecător- - -
Grefier -
*****
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Prahova.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 20.07.1967, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 03.12.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-, prin care în baza art. 160/8a alin. 6 Cod procedură penală a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca neîntemeiată.
De asemenea, a fost obligat inculpatul la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv, asistat de avocat ales, din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu recurentul inculpat, după care, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbaterea recursului.
Curtea, ia act că nu sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbaterea recursului.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul inculpat, susține că cererea de liberare provizorie sub control judiciar, însușită în fața instanței de către acesta, s-a formulat cu că într-o zi va determina pe unii dintre magistrați să analizeze cu atenție situația în care se află inculpatul.
Arată că din lecturarea încheierii primei instanțe a constatat că temeiurile pentru care judecătorul fondului a respins cererea țin de gravitatea faptelor, de pericolul concret pentru ordinea publică, de non intervenția unor modificări de la data ultimei cereri până la data soluționării acestei cereri și de impactul pe care faptele reținute în sarcina inculpatului au rezonanță în opinia publică.
Prima critică pe care înțelege să o facă ar fi aceea că libertatea provizorie a unei persoane este o facultate a inculpatului și nu un drept al acestuia. În opinia sa, liberarea provizorie este un drept al inculpatului consacrat din interpretarea disp. art. 160/2 Cod procedură penală și art. 5 paragraful 3 din Convenția privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale în care se arată că perioada detenției cel acuzat de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să fie liberat provizoriu cu existența concomitentă a unor garanții care să consacre prezența inculpatului la proces.
Deci, liberarea provizorie, în opinia sa, este un drept, așa cum arată articolele anterior menționate, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului face parte din dreptul intern în măsura în care nu există dispoziții contrare.
Mai arată că, în opinia sa, niciunul din criteriile pentru care se dispune arestarea preventivă, respectiv: tulburarea ordinii publice, pericolul concret pentru ordinea publică, nu operează în cazul inculpatului. Nu există nicio dovadă din faptele săvârșite de inculpat, care nu sunt fapte de violență, susceptibile să producă tulburarea opiniei publice, nu există nicio dovadă că lăsat în libertate ar tulbura ordinea publică.
În ceea ce privește gravitatea infracțiunii, solicită să se constate că inculpatul a fost arestat numai pentru complicitate la infracțiunea de dare de mită în formă continuată și nu pentru apartenență la un grup infracțional.
De asemenea, solicită să fie avut în vedere că nu s-a reținut în sarcina inculpatului deținerea de substanțe interzise.
Mai arată că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului nu este destul de gravă, având în vedere pentru că pedeapsa prevăzută de lege nu este mai mare de 5 ani închisoare.
Solicită să fie avut în vedere faptul că persoanele care se presupune că au săvârșit infracțiunea de luare de mită, sunt în stare de libertate, iar inculpatul se află arestat preventiv.
Apreciază că nu este incident în cauză nici criteriul pericolului ca inculpatul să se sustragă cercetării judecătorești, având în vedere condițiile pe care acesta trebuie să le respecte și consecințele încălcării acestor dispoziții.
Cu privire la pericolul de influențare a procesului penal, solicită să fie avut în vedere că judecătorul fondului a avut în vedere când a admis în principiu cererea de liberare provizorie sub control judiciar, non incidența disp. art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală, că nu există date sau indicii din care să rezulte că inculpatul lăsat în libertate ar putea influența aflarea adevărului prin influențarea unor martori.
Consideră că nu se pune problema negării culpabilității inculpatului, întrucât acesta a uzat de disp. art. 70 din Codul d e procedură penală și nu putea nega faptele atâta vreme cât nu a dat declarații.
De asemenea, consideră că nici pericolul repetării faptei nu mai există și nici existența unei infracțiuni de crimă organizată.
În opinia sa, reținerea în sarcina inculpatului a disp. art. 7 din Legea nr. 39/2003 este una forțată și se bazează pe o singură declarație de martor.
Față de acestea, consideră că pe baza dispozițiilor jurisprudenței europene se poate dispune liberarea inculpatului sub control judiciar a inculpatului,
Susține că, în materia arestării preventive Curtea Europeană de Drepturilor Omului a consacrat în jurisprudență trei principii, respectiv: rezonabilitatea, oportunitatea și necesitatea toate în strânsă legătură cu arestarea preventivă.
Arată că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 13.04.2009, adică de mai mult de 7 luni și să fie avut în vedere rezonabilitatea și durata rezonabilă a procesului penal și obligația organelor judiciare de a asigura judecata inculpatului într-un termen rezonabil.
Susține că cercetarea judecătorească nu va începe foarte curând și această amânare nu este imputabilă inculpatului, dar este în defavoarea sa.
De asemenea, solicită să fie avut în vedere faptul că la dosar nu sunt decât înregistrări audio și nicio probă nu se coroborează cu acestea.
Solicită să fie avut în vedere situația inculpatului care este singurul întreținător al familiei sale, are o fiică de 18 ani și un tată imobilizat la pat și care au nevoie de sprijinul acestuia.
Consideră că arestarea preventivă a inculpatului nu mai este necesară întrucât nu prezintă pericol pentru ordinea publică și solicită să se dea preeminență interesului acestuia de a fi judecat în stare de libertate și nu interesului general.
Susține că inculpatul nu a săvârșit infracțiuni grave, de violență care să conducă la raționamentul că lăsat în libertate va avea un comportament ilegal.
În opinia sa, inculpatul este o victimă a sistemului judiciar, motiv pentru care solicită ca situația sa să fie analizată în particular și nu în mod global.
În concluzie, solicită ca instanța să pună în antiteză necesitatea perpeturării stării de arest preventiv cu dreptul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate provizorie sub control judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
Susține că, în mod corect prima instanța de fond a reținut că de la momentul la care a fost făcută o cerere similară nu au apărut elemente noi care să dea posibilitatea instanței să-și modifice punctul de vedere exprimat anterior.
Motivele invocate de recurentul inculpat nu sunt pertinente și suficiente pentru a justifica admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar pentru buna desfășurare a procesului penal se impune privare în continuare de libertate a acestuia.
Punerea în libertate a inculpatului apreciază că va crea o puternică tulburare a opiniei publice, având în vedere rezonanța socială a faptelor comise de acesta.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate, având în vedere situația familială, respectiv faptul că are în întreținere un copil și un tată imobilizat la pat.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea din 04.12.2009 pronunțată în dosarul nr- Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că inculpatul și anterior acestei cererii a mai formulat alte două cereri de liberare provizorie sub control judiciar conținând o motivație asemănătoare, respinse de instanță în datele de 24.09.2009, respectiv 17.11.2009.
Conform disp.art.1602C.P.P." liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda in cazul infracțiunilor.", din textul de lege desprinzându-se concluzia că liberarea provizorie reprezintă o posibilitate a inculpatului și nu o obligație impusă instanței de judecată.
După cum se poate observa, până in acest moment nu au fost luate declarații niciunuia dintre inculpații trimiși in judecată in prezenta cauză, necunoscându-se poziția procesuală a acestora, și nu au fost administrate alte probatorii.
Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, acesta este reprezentat de modalitatea de săvârșire a faptelor, caracterul organizat al acestora, numărul mare al participanților, precum și gravitatea unor astfel de fapte.
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, a consacrat printre criteriile in raport de care se poate aprecia pericolul concret pentru ordinea publică, pe acela referitor la rezonanța socială a faptelor.
In prezenta cauză, toți inculpații trimiși în judecată au legătură în mai mică sau mai mare măsură cu un sport (fotbal), care are o largă răspândire în rândul iubitorilor sportului din țara noastră, devenind practic un adevărat fenomen social.
Referitor la rezonanța socială, în contextul corupției generalizate constatate in fotbalul românesc, s-a apreciat că această rezonanță există în continuare, opinia publică așteptând o reacție energică din partea organelor de urmărire penală în scopul eradicării acestui fenomen.
În prezenta cauza s-a constatat că de la judecarea cererii anterioare de liberare provizorie a inculpatului și până la acest termen de judecată, nu au putut fi constatate alte împrejurări de natură să conducă la o altă soluție în prezenta cauză.
Susținerile apărătorului inculpatului referitoare la rezonabilitatea duratei arestului preventiv al inculpatului, sunt nejustificate, raportat la limitele de pedeapsă prevăzute de dispozițiile legale ale infracțiunilor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în condițiile unei complexități ridicate a procesului penal ce urmează să se desfășoare, determinată de numărul mare de inculpați trimiși în judecată și de probatoriul ce urmează a fi administrat în fața instanței.
Trebuie menționat de asemenea că, prin decizia nr. 710/18.10.2009 a Curții de Apel Ploiești, a fost admis recursul Parchetului de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție - Serviciul Teritorial Pitești impotriva unei incheieri a Tribunalului Prahova, prin care se decisese anterior judecarea inculpatului și a celorlalti inculpați arestați în stare de libertate, considerându-se că se impune în continuare cercetarea celor trei inculpați în stare de arest.
În raport de aceste considerente, în contextul in care o cerere similară fost anterior respinsă de către tribunal, iar de la acel moment nu au apărut elemente noi care să dea posibilitatea instanței să-și modifice punctul de vedere exprimat anterior, și respectiv după data de 17.11.2009, tribunalul, în baza art.1608aalin.6 Cod proc.penală urmează a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac a arătat inculpatul că nu a fost arestat pentru comiterea unor infracțiuni săvârșite cu violență, ci pentru complicitate la dare de mită în formă continuată, infracțiune pentru care limitele de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani închisoare. Prin prisma limitelor de pedeapsă, menționează inculpatul prin apărător, nu se poate susține că infracțiunea pentru care acesta este cercetat este de o gravitate deosebită ce ar împiedica cercetarea sa în stare de libertate.
S-a făcut trimitere la art. 5 paragraful 3 din Convenția privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale conform cărora persoana arestată poate fi liberată în cursul procedurii dacă punerea în libertate este subordonată unei garanții. Se arată că liberarea provizorie sub control judiciar conferă aceste garanții.
A mai arătat inculpatul că alte persoane care au primit mită, infracțiune ce este considerată mai gravă prin prisma limitelor de pedeapsă stabilite de Codul penal sunt cercetate în stare de libertate, iar inculpatul un simplu angajat este în stare de arest.
Inculpatul a mai criticat și precizarea din încheiere unde se arată că liberarea provizorie este o facultate iar nu un drept al inculpatului, menționând că această opinie este greșită deoarece el are dreptul să fie liberat provizoriu sub control judiciar.
De asemenea, s-a făcut trimitere la faptul că inculpatul este arestat de circa 7 luni și că până în prezent cercetarea judecătorească nu a început din vina organelor judiciare.
În final, inculpatul a precizat că anterior arestării era singurul întreținător a fiicei sale, care între timp a împlinit 18 ani, iar tatăl este grav bolnav și imobilizat la pat.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate cât și sub toate aspectele conform art. 385/6 alin 3 Cod procedură penală, Curtea apreciază că această cale de atac este nefondat, astfel cum se va arăta în continuare.
În ce privește afirmația din încheiere, criticată de inculpat, se constată că instanța de fond a precizat că liberarea provizorie este o facultate care legea i-o conferă unui inculpat și nu o obligație impusă instanței, ceea ce este real deoarece dacă legiuitorul ar fi dorit să dispună altfel textul de la art. 160/2 alin. 1 Cod procedură penală ar fi fost redactat în sensul că "liberarea provizorie sub control judiciar se acordă ". În text, însă, se menționează că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda, motiv pentru care afirmația instanței de fond este corectă.
Este adevărat că art. 5 paragraful 3 din Convenția privind Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale menționează că o persoană arestată poate fi eliberată în cursul procedurii iar punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții, precum și că art. 160/2 la alin. 3 enumără anumită garanții, însă Curtea față de stadiul procesual actual punctat de către judecătorul fondului (până în prezent nu s-a dat citire actului de sesizare) consideră că aceste garanții nu sunt suficiente pentru buna desfășurare în continuare a procesului penal.
Deși s-a invocat în favoarea inculpatului neînceperea cercetării judecătorești și necitirea actului de sesizare după aproximativ 4 luni de la înregistrarea cauzei la instanță, totuși această întârziere este considerată a fi datorată aproape exclusiv inculpaților arestați preventiv, care formulează foarte multe cereri în general separat prin care solicită într-un temei sau altul de drept să fie cercetați în stare de libertate, iar dosarul este aproape zilnic plimbat între instanța de fond și cea de recurs, existând uneori momente când acesta are termen atât la instanța de fond cât și la cea de recurs.
Așa cum instanța de fond a remarcat inculpatul, în mai puțin de o lună, în afara altor solicitări, a formulat două cererii de liberare provizorie sub control judiciar, iar în intervalul dintre acestea nu au apărut modificări care să conducă instanțele la pronunțarea unei soluții contrare decât celei anterioare.
Situația familială invocată de către inculpat, pe de o parte, nu este menționată printre criteriile ce trebuiesc avute în vedere la liberarea provizorie sub control judiciar, iar pe de altă parte, nu este una deosebită.
Având în vedere cele mai sus expuse și Curtea apreciază că cererea de liberare provizorie formulată de către inculpatul este neîntemeiată, astfel cu menționează art. 160/8a alin. 6 Cod procedură penală, cum de altfel a hotărât și instanța de fond, motiv pentru care recursul acestuia va fi respins ca nefondat în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 20.07.1967, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, împotriva încheierii de ședință din 04.12.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în dosarul nr-.
Obligă recurentul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.12.2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - - - -
Grefier,
4 ex/10.12.2009
Red. FT/Tehnored. ET
nr- Tribunalul Prahova
operator de date cu caracter personal
nr. notificare 3113/2006
Președinte:Paul Mihai FrățilescuJudecători:Paul Mihai Frățilescu, Mihai Viorel Tudoran
