Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea 96/2009. Curtea de Apel Brasov

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BRAȘOV

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Încheierea nr. 96/R Dosar nr-

Ședința publică de la 16 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Manuela Filip JUDECĂTOR 2: Constantin Epure

- - - JUDECĂTOR 3: Simona Franguloiu

- - - judecător

- - - grefier

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public - - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -DIICOT Serviciul Teritorial Brașov.

Pe rol fiind soluționarea recursului promovat de către inculpatul, împotriva Încheierii de ședință din data de 10 2009, pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză au avut loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă recurentul inculpat în stare de arest preventiv la Arestul IPJ B, asistat de avocat din oficiu,.

Procedură îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se permite apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpatul arestat.

Avocat depune la dosar, în ședință publică, memoriu formulat de recurentul inculpat pentru a fi avut în vedere la soluționarea cauzei.

Întrebate fiind, părțile declară că nu au alte cereri de formulat.

Instanța constată cauza în stare de judecată și în conformitate cu dispozițiile art.38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru recurentul inculpat arată că deși i-a învederat inculpatului dispozițiile art. 1602alin.1 Cod procedură penală, acesta stăruește în susținerea cererii, astfel solicită admiterea recursului, casarea încheierii din data de 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr- și în cadrul rejudecând să se dispună admită cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de recurentul inculpat, apreciind încheierea pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov ca temeinică și legală.

Precizează că, inculpatul este cercetat pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin.1 și 2 lit.a și art. 13 alin. 1, 2 și 3 ( teza a II a ) din Legea 678/200, față de această încadrare juridică, pedeapsa prevăzută de lege este cuprinsă între 10-20 ani închisoare împrejurare de natură să facă cererea formulată de inculpat ca inadmisibilă, având în vedere că pedeapsa este mai mare de 18 ani închisoare..

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat, solicită admiterea cererii, având în vedere că încă beneficiază de prezumția de nevinovăție prev. de art.52Cod procedură penală.

CURTEA

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință din data de 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr-, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de inculpatul având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar, reținându-se că pedeapsa prevăzută de lege în cazul infracțiunii pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului este de la 10 la 20 de ani, astfel că nu este îndeplinită cerința prev. de art.1602alin.1 pr.pen. ce solicită o pedeapsă care să nu depășească 18 ani închisoare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul care, atât personal, cât și prin apărătorul desemnat din oficiu, a solicitat admiterea recursului, iar în cadrul rejudecării admiterea cererii formulate.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1602alin.1 pr.pen, liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Cum una dintre faptele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și care a fost avută în vedere în momentul în care față de acesta a fost luată măsura arestării preventive este cea prev. de art.13 alin.3 teza a II-a din Legea nr.678/2001, legiuitorul prevăzând că o pedeapsă mai mare de 18 ani, nefiind o infracțiune săvârșită din culpă, în mod corect Tribunalul Brașova respins ca inadmisibilă cererea formulată de acesta.

Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr-, pe care o va menține.

Văzând și dispozițiile art.189 și 192 alin.2 pr.pen.

Pentru aceste motive,

În numele legii

Dispune:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 10.12.2009 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în dosarul nr-, pe care o menține.

În baza art.189 pr.pen. dispune avansarea din fondurile către Baroul Brașova sumei de 100 Ron, reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu.

În baza art.192 alin.2 pr.pen. obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 150 Ron, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

red. /28.01.2010. Grefier

dact. /29.01. 2010, jud. fond- - -

Președinte:Manuela Filip
Judecători:Manuela Filip, Constantin Epure, Simona Franguloiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea 96/2009. Curtea de Apel Brasov