Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 54/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr. -

DECIZIA PENALĂ NR.54/A/2008

Ședința publică din 3 iunie 2008

PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței

JUDECĂTOR 2: Soane Laura Dumitrescu Adina

Procuror: - -

Grefier: - -

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.

S-a luat în examinare apelul penal declarat de inculpatul apelant, fiul lui și, născut la 24.06.1985, din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr.93/P din 22 februarie 2008, având ca obiect revizuire, potrivit art.394 Cod procedură penală.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul apelant, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat, în baza delegației de la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Revizuientul apelant declară că înțelege să-și retragă apelul declarat în cauză.

Apărătorul revizuientului apelant avocat solicită a se lua act de retragerea apelului.

Procurorul a pus aceleași concluzii în sensul de a se lua act de retragerea apelului.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.93/P din 22 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr. 63/P/2007 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosarul nr-, rămasă definitivă prin decizia penală nr.96/A/2007 a Curții de APEL ORADEA, formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la 24 iunie 1985, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea.

În baza art. 189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu în sumă de 100 lei, conform delegației nr.901 din 22.02.2008 s-a dispus a se vira în contul Baroului din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a obligat condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare avansate în favoarea statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a constatat că prin cererea înregistrată la această instanță la data de 2 noiembrie 2007, inițial sub nr.4852 condamnatul a contestat hotărârea pronunțată în dosarul nr- a Tribunalului Bihor în care prin sentința penală nr. 63/P/2007 a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare alături de care urmează să execute și pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare ce i s-a aplicat prin sentința penală nr. 26/P/2004.

În ședința publică din 11 decembrie 2007 Tribunalul Bihora pus în discuție recalificarea contestației în anulare în cerere de revizuire cu care condamnatul a fost de acord, considerent pentru care prin sentința penală nr.367/11 decembrie 2007 s-a trimis cererea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor în vederea efectuării cercetărilor în cauză.

Prin adresa Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrată la această instanță la data de 25 ianuarie 2008 sub nr.279 se solicită instanței respingerea cererii de revizuire a condamnatului - ca inadmisibilă față de actele din dosarul penal nr- a Tribunalului Bihor și a dispozițiilor deciziei nr. XXX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și-a prezentat concluziile pe baza analizării vastului probatoriu din dosarul menționat, din care reiese fără nici un dubiu vinovăția condamnatului revizuient în ce privește comiterea infracțiunilor reținute în sarcina sa, astfel că propunerea și administrarea de noi probe sunt inadmisibile după rămânerea definitivă a hotărârii.

Verificând cererea condamnatului prin prisma actelor de la dosarul - a Tribunalului Bihor în care s-a pronunțat sentința penală nr.65/P/2007, instanța a constatat că din probele administrate rezultă ca dovedită vinovăția condamnatului revizuient iar cererea acestuia nu se încadrează în nici unul din motivele de revizuire expres și limitativ prevăzute de art.394 Cod procedură penală.

Mai mult, prin invocarea dispozițiilor art.394 alin.1 lit.a Cod procedură penală, motivele invocate de revizuient neconstituind fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, cererea de revizuire apare ca inadmisibilă. Este de precizat că în sensul art.394 alin.1 lit.a Cod procedură penală, faptele sau împrejurările invocate pentru a putea fi considerate ca fiind noi, ar trebui să conducă la o altă soluționare a cauzei și nu la o reapreciere a probelor administrate în cauză. Pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, trebuie să se dovedească netemeinica hotărârii de condamnare în sensul că acestea să ducă la o soluție opusă celei pronunțate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită.

În cauză revizuientul a solicitat audierea martorului pentru a dovedi că partea vătămată nu a spus adevărul când a afirmat că revizuientul i-ar fi aplicat lovituri.

Ori, din declarația acestuia ( fila 57 ) dată în ședința publică din 9 martie 2006, rezultă că revizuientul a descris amănunțit modalitatea de săvârșire a infracțiunii de tâlhărie produsă asupra părții vătămate precum și modul în care revizuientul personal a agresat-o, respectiv "i-a dat un pumn în arcadă, spărgându-i-o".

Starea de fapt astfel cum a fost reținută de instanță prin sentința penală nr.63/P/2007 s-a dovedit cu probele testimoniale administrate, cu declarațiile părții vătămate și a celorlalți inculpați, atât din dosarul de urmărire penală cât și în fața instanței.

Împotriva hotărârii instanței de fond, revizuientul a declarat apel și cu toate că i s-au acordat două termene, acesta nu a înțeles să solicite alte probe, apelul fiind soluționat prin decizia penală nr.96/A/2007 prin admiterea acestuia numai în ceea ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, fiind menținută dispoziția privind condamnarea acestuia și cuantumul pedepsei.

Față de cele reținute mai sus, instanța a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prevederilor art.394 alin.1 lit.a Cod procedură penală, motiv pentru care a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr.63/P/2007 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosar nr-, rămasă definitivă prin decizia penală nr.96/A/2007 a Curții de APEL ORADEA.

În baza art.189 Cod procedură penală onorariul apărătorului din oficiu avocat în sumă de 100 lei conform delegației nr.901/2008 se va vira în contul Baroului B din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, instanța a obligat pe condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Împotriva sentinței penale mai sus arătate a formulat apel revizuientul solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor recurate în sensul admiterii cererii de revizuire formulată de el.

În motivarea apelului formulat revizuientul a arătat că unul din martorii săi nu a fost audiat în instanță, întrucât nu a fost prezent la un termen ( acesta având un accident auto cu o zi înainte de termenul fixat ), iar certificatul medico-legal aflat la dosarul cauzei infirmă susținerile părții vătămate potrivit cărora acesta ar fi fost legat de mâini și de picioare de către inculpat.

Examinând hotărârea apelată Curtea va reține că, în ședința publică din 3 iunie 2008, apelantul prezent în instanță a arătat că își retrage apelul penal formulat, apelantul fiind asistat de apărătorul desemnat din oficiu avocat.

Potrivit art.369 Cod procedură penală până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, motiv pentru care, Curtea în baza textului de lege arătat va lua act de retragerea apelului declarat de revizuientul apelant împotriva sentinței penale nr.93/P/2008 a Tribunalului Bihor.

În baza art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, instanța îl va obliga pe apelant la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului urmând ca suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.369 alin.1 Cod procedură penală, ia act de retragerea apelului penal declarat de revizuientul, născut la 24.06.1985, împotriva sentinței penale nr.93 din 22.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi, 3.06.2008.

Președinte, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red.dec./-

În concept - 9.06.2008

Jud.fond/

Tehnored.dec./

3 ex./13.06.2008

Președinte:Groza Gheorghe
Judecători:Groza Gheorghe, Soane Laura Dumitrescu Adina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 54/2008. Curtea de Apel Oradea