Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 1440/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 5101/2/2009
1361/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ nr. 1440
Ședința publică de la 09 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 2: Petre Popescu
JUDECĂTOR 3: Francisca Vasile
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarate de către contestatorii, - și, împotriva deciziei penale nr. 432, din data de 26.03.2009, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II a Penală și pentru cauze cu minori și de familie, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurenții - contestatori, personal și asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr. 31715, emisă de Baroul București - Cabinet individual și, personal, lipsind intimatul,
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 38513Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.
Apărătorul recurenților - contestatori având cuvântul, precizează că, prezenta contestație se bazează pe dispozițiile art. 386 lit. d Cod procedură penală, solicitând admiterea contestației în anulare așa cum a fost formulată, urmând să se dispună rejudecarea recursului, prin care s-au menținut soluțiile celor două instanțe anterioare. Apreciază că, documentul care ar fi fost sustras de către contestator, se află la dosar, motiv pentru care, solicită să se constate nevinovăția acestuia.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de respingerea contestației, ca inadmisibilă, având în vedere că aceasta nu se încadrează în dispozițiile art. 386 lit. d Cod procedură penală, iar cele indicate de contestator, vizează fondul cauzei respective, prin care acesta invocă că este nevinovat.
Recurentul - contestator având cuvântul, solicită admiterea contestației, precizând că este nevinovat.
Recurenta - contestator având cuvântul, arată că lasă la aprecierea instanței decizia ce se va lua.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față constată următoarele:
Prin decizia penală nr.432/R din data de 26.03.2008 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI au fost respinse ca inadmisibile recursurile declarate de contestatorii - și împotriva deciziei penale nr.2486 din data de 21.12.2007 a Tribunalului București Secția I Penală.
Recurenții au fost obligați la cheltuieli judiciare statului.
Prin această decizie Curtea de APEL BUCUREȘTIa soluționat o cauză venită prin declinarea competenței dispusă de Tribunalul București conform dispozițiilor art.42 raportat la art.289 Cod procedură penală.
Ori, potrivit dispozițiilor art.42 alin.4 Cod procedură penală -"Hotărârea de declinare a competenței nu este supusă apelului și nici recursului". În consecință această instanță a respins ca inadmisibile cele două recursuri.
La data de 25.06.2009 este înregistrată la Curtea de APEL BUCUREȘTIo nouă cerere formulată de numitul.
Datorită caracterului ei confuz, prin încheierea de ședință din data de 26 iunie 2009 li se cer contestatorilor și să precizeze motivele de fapt și de drept care au condus la formularea cererii inițiale și denumită "contestație în anulare".
Constatăm că cererea care precizează contestația în anulare se află la dosar-fila 51.
Din conținutul acestei cererii rezultă, în esență, că se consideră nevinovat față de o hotărârea anterioară pronunțată de Judecătoria Buzău, ceea ce ar presupune o cale ordinară de atac și nu una extraordinară cum este contestația în anulare.
Pe de altă parte cererea "contestației în anulare" cum este numită de petenți nu indică în drept cazurile prevăzute de dispozițiile art.148 Cod procedură penală.
Față de aceste împrejurări cererea "contestație în anulare" formulată de cei doi petenți, respectiv recursurile acestora sunt inadmisibile atâta vreme cât decizia penală nr.432 din 26.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI este definitivă.
Recursurile se resping în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.a Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petenții - și, împotriva deciziei penale nr.432/26.03.2009 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI -Secția a II a penală în dosarul nr-.
Obligă contestatorii la plata a câte 5 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER,
Red.-09.11.2009
Dact./2ex/12.11.2009
sec.I p -Jud.;
Președinte:Leontina CișmașiuJudecători:Leontina Cișmașiu, Petre Popescu, Francisca Vasile