Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 325/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 325/R/2009
Ședința publică din 19 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală
JUDECĂTORI: Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan
- -
GREFIER: - -
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 11 din data de 18 februarie 2009, pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra unui membru al familiei, prev. de art. 180 alin. 21pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2009, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19 mai 2009.
CURTEA
Asupra recursului penal de față:
În baza lucrărilor dosarului constantă că Judecătoria Zalău prin sentința penală nr. 365/2008, în baza art.334 Cod pr. penală schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului în sensul adăugării prevederilor alin.2 al art. 180 Cod penal alături de alin.21al aceluiași articol.
În baza art.180 alin.2 și 21Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 15.05.1942, în loc., jud. S, cetățean român, pensionar, fără antecedente penale, domiciliat în loc. Z,- A, jud. S, la pedeapsa de:
- 8 (opt) luni inchisoare pentru comiterea infractiunii de lovire asupra părții vătămate ( ).
În baza art. 81 si art. 82 pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepseipeo durată de 2 ani si 8 luni care constituie termen de incercare pentru inculpat.
În baza art. 359 proc.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 pen. privind revocarea beneficiului suspendării in cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
Face aplicarea art. 71(1) pen. cu art. 64 lit. a, b pen., iar in baza art. 71 (5) pen.pedurata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii s-a suspendat si executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a, b pen.
În baza art.14 și art. 346 proc.pen. raportat la art.998 civ. s-a admis în parte cererea părții civile ( ) și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de daune morale și la suma de 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea acestei părti civile.
În baza art. 14 și art. 346 proc.pen. raportat la art.998 civ. și art. 313 din OUG nr. 72/2006 s-a admis cererea părții civile Spitalul Județean de Urgență Z și obligăpeinculpat la plata sumei de 1.197,99 lei despăgubiri civile în favoarea acestei părți civile.
S-a constatat că Serviciul Județean de Ambulanță S nu s-a constituit parte
civilă în cauză.
În baza art. 191 proc.pen. afostobligat inculpatul la plata sumei de 300 lei
cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Partea vătămată ( ) și inculpatul aufostcăsătoriți până la data de 13.05.2008 când prin sentința civilă nr. 1542/13.05.2008 a Judecătoriei Zalău ( definitivă și irevocabilă) s-a dispus desfacerea căsătoriei prin acordul părților.
Inculpatul și partea vătămată locuiesc împreună în imobilul situat în localitatea
Z,- A, jud.S, dar începând din luna martie 2008, între acestea au apărut neînțelegeri legate de faptul că inculpatul îșipetrecetimpul în compania martorei căreia îi lucrează în gospodărie și despre care partea vătămată susține că inculpatul ar avea o relație extraconjugală, aspect confirmat și de martorii audiati în cauză.
Pe fondul acestor neînțelegeri, inculpatul a manifestat un comportament agresiv și violent la adresa părții vătămate, mai mult inculpatul a încercat să întrerupă legăturile pe care partea vătămată le avea cu vecinii sau rudele, motiv pentru care, a blocat ușa de acces în curte cu o cheie pe care o ține asupra sa, urmărind astfel să o împiedice să părăsească curtea imobilului.
În data de 24.04.2008, partea vătămată a solicitat inculpatului cheia de la ușa de acces în curte (poartă) pentru a ieși din curte a casei și a se deplasa la o vecină, și întrucât inculpatul a refuzat să-i înmâneze chei a, partea vătămată s-a deplasat către o ușă secundară aflată în curte, moment în care inculpatul i-a pus o cu piciorul pentru aoî mpiedica să-și continue deplasarea, în urma căreia aceasta a căzut la pământ, în curte, după care inculpatul a apucat o piatră de jos și a aruncat-o spre partea vătămată cu care a lovit-o în regiunea temporală dreaptă a capului și în continuare a luat bățul pe care partea vătămată îl utiliza pentru sprijin și i-a aplicat cu acesta câteva lovituri peste brațe.
Conform certificatului medico - legal nr. 745/I/a/169/06.05.2008, în urma agresiunii partea vătămată a suferit leziuni trapmatice pentru îngrijirea cărora au fost necesare un număr de 14-16 zile (19).
După ce a lovit-o pe partea vătămată, inculpatul a rămas indiferent la solicitarea părții vătămate și la rugămințile acesteia de a i se oferi ajutor.
de ajutor ale părții vătămate au fost auzite de martora, care a asistat și a văzut momentul în care inculpatul i-a aplicat loviturile părții vătămate și a chemat organele de poliție.
Având în vedere leziunile suferite de partea vătămată traumatism cranian acut deschis, plagă a regiunii temporale drepte, plagă cu lipsă de substanță a brațului stâng și drept, ce s-au produs prin lovire cu un corp dur, instanța nu a luat în considerare apărarea inculpatului că partea vătămată s-a aruncat din proprie inițiativă pentru a-și crea probe în procesul civil având ca obiect evacuarea inculpatului din imobilul proprietate comună.
În drept, fapta inculpatului, care în dat de 24.04.2008, i-a pus părții vătămate ( ), după care i-a aplicat lovituri cu o piatră pe care a aruncat-o în capul părții vătămate și cu un băț a lovit-o peste ambele brațe, cauzându-i astfel leziuni care au necesitat pentru vindecare 14-16 zile îngrijiri medicale, în condițiile în care partea vătămată era soția inculpatului, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra unui membru al familiei, prevăzută de art.180 alin. 21Cod penal.
Deoarece prin actul de sesizare al parchetului nu a fost reținut și alin. 2 al art. 180 pen. alături de alin. 21al aceluiași articol, în temeiul art. 334 proc.pen. instanța a schimbat încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului
, în sensul adăugării și a prevederilor alin. 2 al art. 180 pen. alături de alin. 21al aceluiași articol.
Deoarece inculpatul nu are antecedente penale instanța a reținut în sarcina acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, cu efectele de atenuare a pedepsei conform art. 76 lit. d Cod penal.
Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 72 Cod penal, ținând cont de efectul circumstanțelor atenuante, instanța i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 8 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de lovire asupra părții vătămate ( ).
Referitor la modul de executare al pedepsei, având în vedere că pedeapsa închisorii aplicată nu este mai mare de 3 ani, iar inculpatul nu este recidivist, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate a inculpatului, astfel în baza art. 81 Cod penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei susmenționată pe o perioadă de 2 ani și 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, în condițiile art. 82 Cod penal.
Totodată, instanța a făcut aplicarea art. 71 (1) Cod penal și art. 71 (5) Cod penal.
De asemenea, în baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate, în cazul săvârșirii de noi infracțiuni.
II.Soluționarea laturii civile a cauzei.
Partea vătămată ( ) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.000 lei daune morale și plata cheltuielilor judiciare efectuate cu purtarea procesului, iar Spitalul Județean de Urgență Z s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.197,99 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate cu îngrijirea părții vătămate.
Din cuprinsul probelor administrate în cauză rezultă inculpatul a comis infracțiunea de lovire, iar partea vătămată a suferit leziuni traumatice (traumatism cranian acut deschis, plagă a regiunii temporale drepte, plagă cu lipsă de substanță a brațului stâng și drept) necesitând 16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Având în vedere că în sarcina inculpatului sunt îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prev. de art. 999 civ. (fapta ilicită, prejudiciu, vinovăție și legătura de cauzalitate) și ținând cont de suferințele fizice și psihice încercate de partea vătămată, instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă (), iar inculpatul a fost obligat la plata sumelor de 2.000 lei cu titlu de daune morale și 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare ( onorar avocațial 83) în favoarea acestei părți civile.
De asemenea, în temeiul art. 14 și art. 346 proc.pen. raportat la art.998 civ. și art. 313 din OUG nr. 72/2006 s-a admis și cererea părții civile Spitalul Județean de Urgență Z, iar inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.197,99 lei despăgubiri civile în favoarea acestei părți civile.
Văzând și prevederile art. 189 și art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să suporte și cheltuielile judiciare avansate de stat cu purtarea procesului, apreciate la suma de 300 lei, pentru efectuarea actelor de procedură, administrarea și conservarea mijloacelor materiale de probă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul solicitând în principal achitarea inculpatului de învinuirile aduse de fosta sa soție și respingerea ca nefondate a daunelor morale acordate de instanta de fond cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul înlăturării obligării inculpatului la plata daunelor morale de 2000 lei către partea vătămată, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Sălaj prin decizia penală nr.11 din 18 februarie 2009, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Decizia tribunalului Sălaja fost atacată cu recurs de către inculpatul care a solicitat casarea ei împreună cu sentința judecătoriei Zalău și rejudecând cauza să se dispună achitarea sa conf art. 10 lit. c și art. 11 pct. 2 lit. a proc.pen. întrucât nu el este autorul infracțiunii deduse judecății.
Curtea examinând recursul declarat constată că acesta este fondat, dar pentru alte considerente decât cele invocate de recurent.
Potrivit art. 180 alin.21și 33pen.infracțiunea de lovire sau orice alte acte de violență cauzatoare de suferințe fizice precum și cele comise asupra membrilor familiei se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 2 ani sau cu amendă, iar acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
În cazul faptelor prevăzute la alin.11și 21acțiunea penală se pune în mișcare și din oficiu.
Din scriptul depus la fila 3 dosar rezultă că acțiunea penală în prezenta cauză s-a pus în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, fosta soție a inculpatului recurent.
Din conținutul art.3851lit.1pr.pen. rezultă că pot fi atacate cu recurs sentințele privind infracțiunile pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Așa fiind, rezultă că împotriva sentinței Judecătoriei Zalău se putea declara doar recurs care trebuia soluționat în compunerea legală de către Tribunalul Sălaj.
Având în vedere că prima instanță a considerat greșit că hotărârea sa poate fi atacată cu apel, câtă vreme textul de lege este clar, învederând că sentințele care se pronunță în cazul în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate, pot fi atacate doar cu recurs, rezultă fără putință de tăgadă că Tribunalul Sălaj nu a cenzurat corespunzător textul art.180 pen. condiții în care a pronunțat o hotărâre nelegală.
Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil nu au fost respectate în privința inculpatului, nici din perspectiva dreptului intern și nici al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea instanței de apel fiind lovită de nulitate absolută, judecata având loc într-o altă compunere decât cea prevăzută de lege.
Întrucât împotriva hotărârii judecătoriei este prevăzută o singură cale de atac, cea a recursului, deoarece lovirea s-a produs asupra unui membru al familiei, iar acțiunea penală a fost pusă în mișcare la plângerea victimei, Curtea va admite ca fondat recursul inculpatului în baza art.38515pct.2 lit.c proc.pen.va casa decizia Tribunalului Sălaj și va dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță în complet de recurs compus din trei magistrați, în speță încălcându-se dreptul la apărare al inculpatului.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul, domiciliat in Z,-/A, jud. S, împotriva deciziei penale nr. 11 din 18 februarie 2009 a Tribunalului S, pe care o casează în întregime și dispune rejudecarea cauzei de către aceeași instanță, Tribunalul
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 19 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER
- - - -, - - - -
Red.PD/CA
22.05.2009 - 3 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Delia PuriceJudecători:Delia Purice, Maria Boer Iuliana Moldovan