Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Decizia 326/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - art. 180 Cod penal -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIE PENALĂ Nr. 326
Ședința publică de la 02 Aprilie 2009
PREȘEDINTE: Mihai Marin JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
.
Pe rol, soluționarea recursurilor declarata de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ și inculpatul -, împotriva deciziei penale nr. 236 din 17.02.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Penală, în dosarul cu nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns avocat desemnat din oficiu, reprezentând pe recurentul - inculpat; avocat desemnat din oficiu, reprezentând pe intimatul - inculpat și avocat ales, reprezentând pe intimatul - parte civilă.
Procedura completă.
S-a efectuat referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de control judiciar a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Având cuvântul, reprezentantul Parchetului a solicitat admiterea recursului declarat de Ministerul Public în sensul greșitei achitări a celor doi inculpați pentru infracțiunea prev.de art.321 alin.1 p, deoarece din probele administrate în cauză rezultă existența elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, în sensul că prin acțiunile lor, cei doi inculpați au creat o tulburare liniștei publice, impunându-se astfel condamnarea lor și pentru această infracțiune cu aplicarea dispoz.art.81 și urm.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat solicită admiterea recursului formulat de acest inculpat și achitarea sa pentru infr.prev.de art.180 alin.2 p, în baza art.11 pct.2 lit.a p, rap.la art.10 lit.c p, deoarece lovirea părții vătămate a fost făcută de altcineva, în acest sens fiind relevante declarațiile martorilor A și. În ceea ce privește recursul parchetului, a solicitat respingerea acestuia ca nefondat, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.321 p, incidentul produs având un caracter izolat și neproducând indignare.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - parte civilă a solicitat respingerea recursului inculpatului și a arătat că lasă la aprecierea instanței soluționarea recursului parchetului.
Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat a solicitat respingerea recursului parchetului ca nefondat.
În ceea ce privește recursul inculpatului, reprezentantul parchetului a pus concluzii de respingerea acestuia ca nefondat, precizând că probele de la doosar sunt relevante sub aspectul săvârșirii de către acest inculpat a infrac.prev.de art.180
În replică, avocat pentru inculpatul a arătat că între părți a existat o ceartă, însă aceasta nu poate constitui infracțiunea prev.de art.180
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA:
Asupra recursurilor penale de față;
Prin sentința penală nr. 1971/02.06.2008 pronunțată de Judecătoria Tg.J în dosar nr-, în baza art. 11 pct. 2 lit. pr.pen. rap. la art. 10 lit. d pr.pen. au fost achitați inculpații - fiul lui și, născut la 31.07.1985 în Tg-J, jud. G, cu domiciliul în, jud. G, fără antecedente penale, CNP - - și - fiul lui și, născut la 25.01.1960, în, jud. G, cu domiciliul în comuna, sat, jud. G, fără antecedente penale, CNP - - pentru infracțiunea prev. de art. 321 al. 1.pen.
În baza art. 180 alin. 2 pen. a fost condamnat fiecare dintre inculpații și la câte 1000 lei amendă, fiecare.
S-au pus în vedere fiecăruia dintre inculpați dispozițiile art. 63 ind. 1 pen. și art. 425.pr.pen.
A fost respinsă acțiunea civilă a părții civile și au fost obligați fiecare dintre inculpați la plata a câte 100 lei, cheltuieli judiciare statului, iar inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 350 lei, cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu -J, au fost trimiși în judecată inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art.180, alin.2 pen. și art. 321, alin.1 pen.
Din probele administrate în cauză, instanța de fond a constat următoarea situație de fapt:
În noaptea de 10/11.06.2006, partea vătămată însoțit de un grup de prieteni se afla în discoteca aparținând SC SRL, situată pe raza satului.
În jurul orelor 2400, între unul dintre însoțitorii părții vătămate și o altă persoană aflată la discotecă a izbucnit o stare conflictuală, cei doi lovindu-se reciproc în afara discotecii.
Partea vătămată a ieșit din discotecă să vadă ce se întâmplă între cei doi și l-a admonestat pe inculpatul, reproșându-i acestuia că în calitate de patron al discotecii nu a luat măsuri pentru aplanarea conflictului dintre cei doi.
Între partea vătămată și inculpatul a avut loc un schimb de replici ce a degenerat, inculpatul lovind partea vătămată cu palma peste față.
Ulterior, inculpatul a intrat în local și s-a deplasat în zona barului, fiind urmat de partea vătămată, între cei doi continuând discuția, dar în limite civilizate.
În acest moment, în zona în care se aflau cei doi, a venit inculpatul, care l-a lovit pe partea vătămată cu pumnul în zona feței.
Ca urmare a acestei agresiuni, soția părții vătămate a început să țipe și a anunțat organele de poliție care s-au deplasat la respectivul local, lucrătorii de poliție neluând nici o măsură la locul faptei și mulțumindu-se să invite protagoniștii conflictului în zilele următoare la postul de poliție, unde au și luat măsura sancționării contravenționale a inculpaților.
În tot acest timp activitatea în discotecă și-a urmat cursul normal, iar în jurul orelor două, programul din local a luat sfârșit.
Instanța de fond a constatat că faptele inculpaților, așa cum au rezultat din prezentarea stării de fapt, respectiv lovirea părții vătămate având ca urmare provocarea unor leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzute de art.180 alin. 2.pen. text de lege în baza căruia inculpații au fost condamnați.
Instanța de fond nu a reținut în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.321, alin.1, pen. considerând că faptele inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni, din starea de fapt reținută nerezultând că acțiunile inculpaților au produs o gravă tulburare a liniștii publice și indignarea persoanelor prezente, avându-se în vedere că activitatea din local a continuat încă două ore după producerea acestora, iar singurele persoane care au reacționat cu anumită formă de indignare au fost rudele apropiate ale părții vătămate.
La individualizarea pedepselor, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 p, respectiv împrejurările concrete în care au fost săvîrșite infracțiunile de cei doi inculpați, precum și de faptul că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, apreciem că aplicarea unor pedepse cu amenda pentru fiecare inculpat, ar contribui la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepselor.
În ceea ce privește cererea părții vătămate privind acordarea de daune morale, Judecătoria Tg.J a respins-o cu motivarea că împrejurările în care au fost comise infracțiunile de către cei doi inculpați, nu au fost apte să genereze un prejudiciu moral părții vătămate.
S-au avut în vedere și disp.art.191
C.P.P.Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. J și inculpații și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea apelului, Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg Jaa rătat că în mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpaților și pentru infracțiunea prevăzută de art. 321 alin. 1.pen. întrucât, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat cu certitudine și săvârșirea acestei infracțiuni de către inculpați.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat că în mod greșit instanța de fond l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2.pen. și l-a obligat la cheltuieli de judecată, în solidar cu inculpatul, către partea vătămată.
În motivarea apelului, inculpatul a arătat că în mod greșit instanța l-a condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2.pen. pentru că, din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat că ar fi săvârșit aceea faptă.
Prin decizia penală nr. 236/A din 17.12.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Penală, în dosarul cu nr-, s-a dispus respingerea, ca fiind nefondate, a apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg.J și inculpații și și au fost obligați apelanții-inculpați la plata a câte 250 lei cheltuieli judiciare în favoarea intimatului - parte vătămată, precum și la câte 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat că, în mod corect instanța de fost a stabilit starea de fapt și de drept, pronunțând o sentință temeinică și legală.
Astfel, din probatoriul administrat în cauză, suficient, util și concludent, a rezultă cu certitudine că, în noaptea de 10/11.06.2006, partea vătămată însoțit de un grup de prieteni se afla în discoteca aparținând SC SRL, situată pe raza satului, iar în jurul orelor 2400, între unul dintre însoțitorii părții vătămate și o altă persoană aflată la discotecă, a izbucnit o stare conflictuală, cei doi lovindu-se reciproc în afara discotecii.
Partea vătămată a ieșit din discotecă să vadă ce se întâmplă între cei doi și l-a admonestat pe inculpatul, reproșându-i acestuia că în calitate de patron al discotecii nu a luat măsuri pentru aplanarea conflictului dintre cei doi.
Între partea vătămată și inculpatul a avut loc un schimb de replici ce a degenerat, inculpatul lovind partea vătămată cu palma peste față.
Ulterior, inculpatul a intrat în local și s-a deplasat în zona barului, fiind urmat de partea vătămată, între cei doi continuând discuția, dar în limite civilizate.
În acest moment, în zona în care se aflau cei doi, a venit inculpatul, care l-a lovit pe partea vătămată cu pumnul în zona feței.
Ca urmare a acestei agresiuni, soția părții vătămate a început să țipe și a anunțat organele de poliție care s-au deplasat la respectivul local, lucrătorii de poliție neluând nici o măsură la locul faptei și mulțumindu-se să invite protagoniștii conflictului în zilele următoare la postul de poliție, unde au și luat măsura sancționării contravenționale a inculpaților.
În tot acest timp activitatea în discotecă și-a urmat cursul normal, iar în jurul orelor două, programul din local a luat sfârșit.
Faptele inculpaților, așa cum au rezultat din prezentarea stării de fapt - respectiv lovirea părții vătămate, având ca urmare provocarea unor leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, așa cum corect a reținut instanța de fond - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art.180 alin. 2 pen. text de lege în baza căruia inculpații au fost condamnați.
Instanța de fond nu a reținut de asemenea în mod corect, în sarcina inculpaților, săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin.1 pen. considerând că faptele inculpaților nu întrunesc elementele constitutive ale acestei infracțiuni pentru că, din starea de fapt reținută nu a rezultă că acțiunile inculpaților au produs o gravă tulburare a liniștii publice și indignarea persoanelor prezente, avându-se în vedere că activitatea din local a continuat încă două ore după producerea acestora, iar singurele persoane care au reacționat cu anumită formă de indignare au fost rudele apropiate ale părții vătămate.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen legal, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, cât și inculpatul.
Recursul formulat de Parchet este fondat, iar recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi soluționare ca atare, pentru următoarele considerente:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorja critica soluția celor două instanțe în sensul greșitei achitări a celor doi inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev.de art.321 alin.1 p, motivând, în esență, că instanțele au interpretat în mod eronat ansamblul probelor administrate în cauză și în special declarațiile succesive date de către martori, concluzionând în mod eronat cu privire la inexistența în cauză a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni.
Inculpatul a criticat soluțiile celor două instanțe, în sensul că acestea în mod greșit, l-au condamnat pentru săvârșirea infrac.prev.de art.180 alin.2 p, deoarece nu se face vinovat de lovirea părții vătămate, în acest sens fiind declarațiile martorilor A și. De asemenea, recurentul a mai arătat că instanțele și-au bazat soluția de condamnare pe declarațiile unor martori care sunt rude apropiate cu partea vătămată.
Examinând recursurile declarate, Curtea urmează să admită recursul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și să respingă ca nefondat recursul declarat de inculpatul, pentru considerente care urmează a fi expuse în continuare.
În ceea ce privește recursul formulat de inculpatul, Curtea va constata că soluția de achitare solicitată de acesta se întemeiază pe declarațiile martorilor A și, invocându-se și faptul că instanțele au dat relevanță juridică mai mare atunci când l-au condamnat declarațiilor martorilor și, rude apropiate cu partea vătămată.
Astfel, examinând declarațiile date atât la urmărirea penală, cât și în fața instanței de către martorii A și, Curtea va constata că între declarațiile celor doi date în cele două faze, există neconcordanță. Astfel, în declarația de la urmărirea penală (fila 54), A - nepotul inculpatul, arată că a fost în noaptea conflictului la discotecă, cunoaște despre conflictul dintre și, precum și de faptul că inculpatul l-a lovit cu pumnul în plină pe partea vătămată, fără însă a fi perceput personal cele două incidente. Ulterior, în declarația în fața instanței, deși arată că își menține declarația dată în fața organelor de urmărire penală, precizează totuși că are cunoștință despre faptul că partea vătămată a părăsit discoteca - bar - fără ca să fie agresată de vreo altă persoană. Aceeași poziție procesuală oscilantă a avut-o și martorul care inițial, la urmărirea penală, a arătat că auzit despre cele două conflicte între inculpat și partea vătămată, însă, în fața instanței, deși a arătat că își menține declarația, a precizat doar că a văzut o discuție între inculpatul și partea vătămată, fără însă să vadă dacă aceasta din urmă a fost și lovită de către inculpat.
Potrivit dispozițiilor art.63 pct.2 p, în procesul penal probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar aprecierea fiecăreia se face de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.
Pornind de la acest principiu juridic, Curtea apreciază că în mod temeinic cele două instanțe au stabilit că inculpatul i-a aplicat lovitură cu pumnul în față părții vătămate, producându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, instanțele fundamentându-și punctul de vedere pe stabilirea unei situații de fapt corecte, în concordanță cu ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, și nu bazându-se doar pe unele din acestea din urmă, respectiv doar declarațiile martorilor A și.
Stabilirea corectă a împrejurărilor de fapt în care a avut loc agresarea părții vătămate de către inculpatul se bazează pe un ansamblu de mijloace de probă amplu, constând atât în declarații de martor, cât și în certificatul medico-legal eliberat părții vătămate.
În acest sens, Curtea va constata că cele două instanțe au avut în vedere la stabilirea corectă a modului în care s-a derulat conflictul dintre partea vătămată și inculpatul, pe lângă declarațiile celor doi martori invocați anterior de inculpat, și declarațiile martorilor, și, care, fie au perceput direct momentul când inculpatul l-a lovit în gură pe partea vătămată cu pumnul, fie au auzit de la alte persoane de față despre acest incident. Ori, dintre martorii enumerați anterior, numai primii doi sunt rude cu partea vătămată, ceilalți neavând nici un prezumtiv interes să facă declarații favorabile acesteia.
De asemenea, se constată că declarațiile martorilor în sensul modului în care inculpatul l-a lovit pe partea vătămată sunt în concordanță și cu locul și natura leziunilor constatate prin certificatul medico-legal eliberat părții vătămate (fila 3 dos.urm.pen.), aceste leziuni justificându-se prin faptul că inculpatul l-a lovit cu pumnul în gură pe partea vătămată.
Concluzionând, Curtea apreciază că instanțele au stabilit corectă stare de fapt în ceea ce privește incidentul dintre partea vătămată și inculpatul, atât în ceea ce privește existența acestuia, cât și a modului în care inculpatul a lovit pe partea vătămată, producându-i leziuni ce au necesitat 8-9 zile îngrijiri medicale, astfel încât condamnarea inculpatului pentru infrac.prev.de art.180 p, este temeinică, urmând ca în baza art.385 pct.1 lit.b p, să fie respins recursul acestui inculpat ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Curtea va constata că acesta se impune a fi admis în baza art.38515pct.2 lit.d p, rap.la art.3859pct.18 p, ambele instanțe dispunând achitarea în mod greșit a celor doi inculpați pentru infr.prev.de art.321 alin.1 p, datorită unei grave erori în stabilirea situației de fapt din cauză.
Astfel, din considerentele ambelor sentințe recurate rezultă că la pronunțarea hotărârii de achitare a ambilor inculpați pentru infr.prev.de art.321 alin.1 p, instanțele au avut în vedere o stare de fapt constând în aceea că acțiunea inculpaților nu au produs o gravă tulburare a liniștii publice și indignarea persoanelor prezente, în condițiile în care din probatoriile administrate în cauză a rezultat că activitatea din local a continuat încă două ore după producerea incidentelor, iar singurele persoane care au reacționat cu o anumită formă de indignare, au fost rudele apropiate ale părții vătămate.
Potrivit dispozițiilor art.321 p, constituie infracțiune de "ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice" fapta persoanei care, în public, săvârșește acte sau gesturi, proferează cuvinte ori expresii, sau se dedă la orice alte manifestări prin care se aduce atingere bunelor moravuri sau se produce scandal public ori se tulbură, în alt mod, liniștea publică.
Curtea, analizând ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, în conformitate cu art. 63 pct.2 p, și art.64 p, concluzionează că Judecătoria TG.J și Tribunalul Gorj au făcut interpretare eronată a acestora, stabilind astfel o greșită situație de fapt, care, la rândul ei, a determinat achitarea nelegală a celor doi inculpați pentru infr.prev.de art.321 alin.1
În ceea ce privește situația de fapt ce urmează a fi reținută de către instanța de recurs, se constată că sub aspectul laturii obiective a infracțiunii prev.de art.321 p, s-a stabilit fără dubiu că cei doi inculpați au săvârșit față de partea vătămată acte materiale de lovire a acesteia, inculpatul cu palma, iar inculpatul cu pumnul, ambii fiind condamnați pentru infr.prev.de art.180 alin.2 De asemenea, s-a stabilit fără putință de tăgadă că ambele categorii de acte ale inculpaților au fost săvârșite "în public", în sensul pe care acest termen îl are în conformitate cu art.155 p, în cazul inculpatului fapta fiind săvârșită în fața discotecii, în timpul programului acesteia, iar în cazul inculpatului, în interiorul localului discotecii, tot în timpul programului, acte percepute direct de persoane aflate în discotecă sau în incinta acesteia.
Referitor la celălalt element necesar pentru existența laturii obiective a infr.prev.de art.321 p, Curtea apreciază că acesta este întrunit în cauză, însă nu sub forma producerii unui scandal public, atâta vreme cât conflictulele dintre partea vătămată și inculpați nu s-au extins, la ele ne mai participând și alte persoane, ci sub forma tulburării, în alt mod, a liniștii publice. În sensul producerii unei tulburări a liniștii publice, sunt declarația părții vătămate, declarațiile martorilor, A, dar și declarația dată de inculpatul în fața procurorului (fila 70), acesta din urmă declarând că "lumea se uita și comenta, iar femeile din grupul celor care doreau să părăsească incinta discotecii, au început să țipe". De asemenea, aceeași stare de fapt rezultă din mijloacele de probă enumerate anterior și în ceea ce privește consecințele pe care le-a creat lovitura cu pumnul a inculpatului aplicată părții vătămate, rezultând că persoanele din discotecă au început să iese afară, partea vătămată împreună cu rudele s-au ascuns în spatele barului și, datorită acestei situații, soția părții vătămate a anunțat poliția.
În aceste condiții, Curtea apreciază că situația de fapt corectă în cauză este aceea că în urma actelor de agresiune săvârșite de către cei doi inculpați asupra părții vătămate, la momente diferite în timp, s-a produs o tulburare a liniștii publice atât în interiorul, cât și în incinta discotecii, persoanele prezente fie părăsind - o, fie efectuând demersuri în vederea chemării organelor de poliție.
Privitor la latura subiectivă a infr.prev.de art.321 p, în condițiile reținerii stării de fapt menționate anterior, Curtea apreciază că și aceasta este întrunită în cauză în ceea ce-i privește pe cei doi inculpați, deoarece prin modul în care aceștia au acționat, locurile unde s-au produs incidentele (în incinta și în interiorul discotecii), faptul că de față au fost mai multe persoane, se poate spune că cei doi au prevăzut consecințele faptelor lor și au urmărit producerea acestora, astfel încât există forma de vinovăție a intenției pentru cei doi inculpați.
Curtea apreciază că numai printr-o eronată stabilire a situației de fapt în cauză, rezultat al analizării și interpretării superficiale a mijloacelor de probă existente la dosar, cele două instanțe au dispus achitarea inculpaților pentru infr.prev.de art.321 p, și, în urma reanalizării acestor mijloace de probă se apreciază că starea de fapt corectă este cea menționată anterior, conducând astfel către concluzia existenței în cauză a elementelor constitutive ale infr.prev.de art.321 alin.1 în sarcina celor doi inculpați, astfel încât urmează să dispună condamnarea acestora și pentru această infracțiune.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate fiecărui inculpat pentru infr.prev.de art.321 alin.1 p, Curtea urmează să aibă în vedere criteriile generale prev.de art.72 p, respectiv gradul de pericol social al faptelor săvârșite, persoanele inculpaților, lipsa antecedentelor penale pentru aceștia, dar și poziția nesinceră a lor, apreciind că aplicarea unor pedepse de câte un an închisoare pentru fiecare inculpat ar contribui la atingerea scopului educativ și preventiv prev.de art.72
În baza art.33 și 34 p, se vor contopi pentru fiecare inculpat pedepsele pentru infracțiunile prev.de art.321 alin.1 p, cu pedepsele aplicate pentru infr.prev.de art.180 alin.2 p, în pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare care urmează să fie executată de fiecare inculpat.
Referitor la modalitatea de executare a pedepselor rezultante pentru fiecare inculpat, Curtea apreciază că cea mai adecvată modalitate este cea prev.de art.81 p - suspendarea condiționată a executării pedepsei, deoarece faptele săvârșite de inculpați, deși reprobabile, nu prezintă un grad foarte ridicat de pericol social, iar atingerea scopului pedepsei poate fi realizat și prin această modalitate de executare.
De asemenea, suspendarea condiționată a executării pedepsei se va dispune pe perioada prevăzută de art.82 p, pentru fiecare inculpat și se va atrage atenția acestora asupra dispozițiilor art.83 p, referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
Se vor menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate în ceea ce privește modul de soluționare a laturii civile a cauzei.
În baza art.191 p, va fi obligat recurentul inculpat la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansată din fondurile C către Baroul Dolj.
În baza art.191 p, va fi obligat inculpatul la plata sumei de 320 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi avansată din fondurile C către A
În baza art.193 pct.1 p, va obliga inculpații la câte 250 lei cheltuieli judiciare către partea civilă, reprezentând cotă parte egală din onorariu apărătorului angajat de acesta în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GORJ împotriva deciziei penale nr. 236 din 17.02.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Penală, în dosarul cu nr- și a sentinței penale nr. 1971 din 02.06.2008 a Judecătoriei Tg.J în dosarul nr-.
Casează în parte ambele hotărâri, pe latură penală.
În baza art. 321 al.1;
Condamnă inculpații și la pedeapsa de câte 1 (unu) an închisoare.
În baza art. 33, 34;
Contopește pedepsele, în pedeapsa cea mai grea, de 1 (unu) an închisoare, ce va fi executată de fiecare inculpat.
În baza art. 81;
Dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pentru fiecare inculpat, pe perioada prevăzută de art. 82 și atrage atenția inculpaților asupra dispozițiilor art. 83, privind revocarea suspendării condiționate.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor recurate.
Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 236 din 17.02.2008 pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția Penală, în dosarul cu nr- și sentinței penale nr. 1971 din 02.06.2008 a Judecătoriei Tg.J în dosarul nr-.
Obligă recurentul-inculpat la plata sumei la 350 lei cheltuieli către stat, din care, suma de 300 lei va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul d e Avocați
Obligă inculpatul la plata sumei de 320 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 300 lei, reprezentând onorariu avocat va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul d e Avocați
Obligă inculpații la câte 250 lei, cheltuieli judiciare către partea civilă, reprezentând onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red. jud.: -
Jud. fond:
Jud. apel:
D-tru.
Dact. 3 ex./ 29 mai 2009
-02.04.2009 -
- TÎRGU J va urmări și încasa de la inculpatul suma de 600 lei cheltuieli judiciare statului și de la inculpatul suma de 570 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Mihai MarinJudecători:Mihai Marin, Robert Emanoil Condurat, Mirela