Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Sentința 37/2008. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.37/2008

Ședința publică din 12 martie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Vasile Goja judecător

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentat prin PROCUROR:

S-a luat spre examinare cauza penală privind pe inculpatul, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, prev.de art.180 alin.2 pen.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă apărătorul ales al inculpatului, av., din cadrul Baroului C, cu delegație avocațială depusă la dosar și partea vătămată, asistată de apărător ales, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, partea vătămată învederează instanței faptul că s-a împăcat cu inculpatul și nu mai are nicio pretenție de la acesta, declarația părții vătămate fiind consemnată conform procesului-verbal depus la dosar.

Apărătorul părții vătămate solicită în temeiul art.11 pct.2 lit.b pr.pen. rap.la art.10 lit.h pr.pen. încetarea procesului penal față de inculpat cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire.

Apărătorul inculpatului solicită încetarea procesului penal în temeiul art.10 lit.h pr.pen.

Reprezentanta Parchetului solicită încetarea procesului penal și obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

CURTEA

Prin plângerea penală depusă la Poliția mun.C N, în data de 25.01.2007, partea vătămată a solicitat cercetarea și tragerea la răspundere penală a inculpatului notar public U, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prev.de art.180 al.2 pen. cu motivarea că, la data de 22.01.2007, în jurul orelor 17,30 a auzit zgomot în curtea casei în care locuiește partea vătămată și a constatat că vecinul său, respectiv inculpatul u arunca cu diferite obiecte peste gard, înspre câinii care lătrau, iar când i-a solicitat să se oprească, acesta a insultat-o, după care a lovit-o cu unul din bețe cu care lovea câinii, provocându-i leziuni corporale constatate în certificatul medico-legal eliberat de IML C la data de 23.01.2007.

Prin rezoluția din 12 martie 2007 IPJ Cad ispus începerea urmăririi penale împotriva învinuitului pentru infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin.2 pen.

În urma actelor de urmărire penală efectuate, prin rezoluția din 20 iulie 2007 procurorului de la parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJs -a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin.2 pen. și neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin.1 pen. pentru lipsa unuia din elementele constitutive ale infracțiunii, în speță intenția, în cazul lovirii, și al numărului necesar de zile de îngrijiri medicale, în situația infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

În motivarea rezoluției s-au reținut următoarele:

Între învinuitul u și vecinele sale și fiica sa au existat neînțelegeri datorită câinilor pe care acestea din urmă îi adăposteau și care făceau deseori zgomot deranjându-l foarte tare pe notarul public care nu se putea odihni.

În data de 22 ianuarie 2007, în jurul orelor 17,30, când a sosit la domiciliu și a fost întâmpinat de aceeași șarja de lătrături ale câinilor, învinuitul s-a enervat și a început să arunce cu diverse obiecte înspre câinii din curtea vecină, iar în momentul în care lovea cu o bucată de lemn un câine care s-a agățat de gard, este posibil ca acesta să fi ricoșat și astfel să o lovească pe petenta, care între timp se apropiase cu o mătură în mână cerând învinuitului să nu mai lovească acei câini.

Reținând această stare de fapt procurorul a constatat că învinuitul a lovit-o pe partea vătămată, dar această lovire s-a produs din culpă, nu a urmărit decât lovirea câinilor neprevăzând rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă.

În urma plângerii formulate la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, prin rezoluția nr.863/II/2 din 6 septembrie 2007, s-a dispus respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată, arătându-se că probatoriul administrat înlătură fără dubiu intenția învinuitului de a lovi pe partea vătămată în timpul aruncării cu obiecte după câinii vecinilor sau în timp ce lovea unul dintre câinii agățați de gard.

Prin plângerea înregistrată sub nr. de mai sus, în conformitate cu art. 2781.pr.pen. petenta a solicitat desființarea rezoluției procurorului din 20 iulie 2007 dată în dosar nr.212/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului u pentru infracțiunea de lovire prev. de art. 180 alin.2 pen. și reținerea cauzei spre judecare la această instanță.

În motivarea plângerii s-a arătat că soluția procurorului este nelegală întrucât a fost adoptată pe baza actelor efectuate de organele de poliție care nu erau competente în raport cu calitatea învinuitului, procurorul procedând la audierea acestuia, dar fără respectarea dispozițiilor art.70-73.pr.pen.

S-a susținut de către petentă că, în mod greșit procurorul a reținut comiterea faptei din culpă, în condițiile în care s-a dovedit că învinuitul a observat-o pe partea vătămată când s-a apropiat de gard cerându-i să nu mai lovească câinele din curtea sa, și totuși, nu s-a oprit, manifestând o atitudine de indiferență față de prezența sa, acceptând implicit eventualitatea lovirii sale.

Prin încheierea penală din 17.10.2007, pronunțată în dosarul nr- al Curții de APEL CLUJ, s-a admis plângerea formulată de petenta împotriva rezoluției din 20.07.2007, dată în dosar nr.211/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, care a fost desființată iar cauza a fost reținută pentru judecata pe fond.

În considerentele acestei încheieri s-au reținut următoarele:

Potrivit art. 207.pr.pen. cercetarea penală se efectuează de organele de cercetare ale poliției judiciare, pentru orice infracțiune care nu este dată, în mod obligatoriu în competența altor organe de cercetare penală.

În perioada efectuării urmăririi penale era în vigoare Legea nr.356/2006 care a abrogat textul care stabilea o competență specială în raport de calitatea făptuitorului, aceea de notar public, iar acesta a fost reintrodus prin Legea nr.79/2007 care a intrat in vigoare la 29 martie 2007.

Cum dispozițiile de procedură sunt de imediată aplicare, în mod corect s-a reținut că după apariția Legii nr.79/2007 competent a efectua cercetări penale în cazul faptelor săvârșite de notarii publici este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, prin prisma disp. art. 209 alin.4 pr.pen.dar că actele efectuate anterior de către organele de cercetare penală rămân valabile, la data întocmirii lor acestea fiind competente să efectueze urmărirea penală.

Prin urmare, actele de urmărire penală au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor de procedură penală de către organul de urmărire penală competent, iar sub acest aspect plângerea nu este întemeiată.

Totodată se constată că organul de urmărire penală a administrat toate probele necesare și utile în vederea aflării adevărului, însă din acestea rezultă o altă situație decât cea reținută în rezoluția procurorului.

Astfel, au fost audiați partea vătămată, învinuitul u și martorii, fiica părții vătămate, și u, mama învinuitului.

Din declarațiile acestora, coroborate cu certificatul medico-legal nr.485/I/a/114 din 23 ianuarie 2007 eliberat de Institutul de Medicină Legală C-N, din care rezultă că partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 6-7 zile de îngrijiri

medicale și că acestea s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, rezultă următoarea stare de fapt:

În data de 22 ianuarie 2007, în jurul orelor 17,30, auzind zgomote și lătrături de câini din curtea casei unde locuia pe strada - din C-N, partea vătămată, a ieșit să vadă ce se întâmplă, moment în care a observat că învinuitul u, vecin cu aceasta, arunca cu diverse obiecte înspre câinii care se aflau în curte, iar în momentul în care s-a apropiat solicitându-i să înceteze, acesta a lovit cu un lemn un câine a cărui lanț se prinsese de gard, și deși a observat-o pe partea vătămată a continuat acțiunea sa și după ce aceasta s-a apropiat lovind-o peste față cu obiectul respectiv.

Chiar învinuitul recunoaște în declarațiile date că atunci când îl lovea pe câinele agățat de gard a observat-o pe partea vătămată care s-a apropiat cu o mătură în mână și i-a cerut să se oprească. Cu toate acestea, a continuat să lovească câinele încă de două ori, după care bățul s-a rupt. Aceeași situație de fapt a fost prezentată și de mama învinuitului, singurul martor ocular.

În consecință, între atitudinea învinuitului și rezultatul constatat în certificatul medico-legal care stabilește că partea vătămată a prezentat excoriații la nivelul piramidei nazale, buzei superioare și echimoză la nivelul pleoapei inferioare, iar aceste leziuni s-au putut produce la data de 22 ianuarie 2007 prin lovire cu un corp dur, există legătură de cauzalitate, fapta sa întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de lovire prev. de art. 180 alin.2 pen.iar aceasta a fost comisă cu intenție indirectă.

Intenția este indirectă când infractorul prevede, pe lângă urmarea certă a acțiunii sale pe care o dorește, posibilitatea producerii și a unei urmări eventuale, pe care deși nu o urmărește o acceptă. Are deci o atitudine de indiferență, de nepăsare față de producerea urmării eventuale. Modalitatea intenție indirectă se întâlnește la acele acțiuni, inacțiuni care, datorită modului lor de executare, sunt apte să producă în concret mai multe urmări. În asemenea cazuri, cel care urmărește unul din rezultate, dar prevede ca posibile și celelalte rezultate, totuși efectuează acțiunea sau inacțiunea respectivă, implicit acceptă riscul eventualei produceri a rezultatelor neurmărite.

Cu toate că făptuitorul a putut să prevadă producerea și a unui alt rezultat decât cel urmărit de el, observând-o pe partea vătămată atunci când a intrat în raza sa de acțiune, nu s-a abținut de la efectuarea acțiunii respective și acel rezultat s-a produs.

În consecință, în mod greșit procurorul a stabilit că fapta s-a săvârșit din culpă și a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea prev. de art. 180 alin.2 pen.

Față de cele de mai sus, s-a apreciat că la dosar sunt probe suficiente iar în baza art.278/1 al.8 lit.c pr.pen. plângerea formulată de petentă a fost admisă, desființându-se rezoluția atacată în ceea ce privește soluția de scoatere de sub învinuire a învinuitului, cu privire la comiterea infracțiunii de lovire prev.de art.180 al.2 pen. reținându-se cauza spre judecată în fond la această instanță.

La termenul de azi, partea vătămată a depus la dosar o declarație semnată personal de aceasta din conținutul căreia rezultă că își retrage plângerea penală formulată împotriva inculpatului, care face obiectul dosarului nr- al Curții de APEL CLUJ și că nu mai are nici un fel de pretenții materiale sau morale față de inculpat.

Potrivit art.10 al.1 lit.h pr.pen. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată dacă a fost retrasă plângerea prealabilă, ori părțile s-au împăcat, în cazul infracțiunilor pentru care retragerea plângerii sau împăcarea părților înlătură răspunderea penală.

Partea vătămată prezentă azi în instanță, a dat o declarație din care rezultă că își retrage plângerea penală formulată împotriva inculpatului.

Având în vedere că partea vătămată și-a retras plângerea penală formulată împotriva inculpatului și că retragerea plângerii înlătură răspunderea penală cu privire la infracțiunea care face obiectul prezentei cauze, în baza art.10 lit.h și art.11 pct.2 lit.b pr.pen. rap.la art.131 al.2 pen. urmează să se dispună încetarea procesului penal față de inculpatul, cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire prev.de art.180 al.2 pen.

Potrivit art.192 al.2 lit.c pr.pen. partea vătămată urmează să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

In baza art. 10 lit.h si art. 11 pct.2 lit.b Cod proc.penală, rap.la art. 131 al.2 Cod penal, încetează procesul penal fata de inculpatul, născut la 24.05.1974, fiul lui și, cetățean român, studii superioare, notar la Baroul Public situat în C N-, domiciliat în C N,-,.54 jud.C, cu reședința în C N- jud.C fără antecedente penale, cu privire la săvârșirea infractiunii lovire prev.de art. 180 al.2 Cod penal.

Potrivit art. 192 al.2 lit.c Cod proc.penală, obligă pe partea vătămată domiciliată în C N-0 B, CNP -, să plătească statului suma de 150 lei cheltuieli judiciare.

Cu drept de recurs in termen de 10 zile de la pronunțare pentru partea vătămata si de la comunicare cu inculpatul.

Dată și pronunțată în ședința publică din data de 12.03.2008.

PREȘEDINTE GREFIER

- - - -

RED.VG/MR/20.03.08/3 EX.

Președinte:Vasile Goja
Judecători:Vasile Goja

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Lovirea sau alte violențe (art. 180 cod penal). Sentința 37/2008. Curtea de Apel Cluj