Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 16/A/2009

Ședința publică de la 07 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 2: Marius Aurel Motolea

Grefier - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 84/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul penal nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat condamnatul - în stare de arest din Penitenciarul Aiud asistat de avocat G - apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Nefiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al condamnatului apelant, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând admiterea cererii de revizuire formulate de condamnat și audierea unui martor, argumentând că prin admiterea acestei cereri s-ar putea constata că apelantul nu este vinovat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului formulat de condamnat și menținerea sentinței penale atacate ca legală și temeinică, apreciind că revizuirea este o cale extraordinară de atac, fiind prevăzute de lege cazuri expres și limitativ pentru a fi admisă.

Condamnatul apelant, având ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului și audierea martorului.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului penal de față;

Constată că prin sentința penală nr. 84/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul - deținut la Penitenciarul Târgu Mureș, împotriva sentinței penale nr. 131/6.06.2006 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. revizuientul a fost obligat să plătească statului suma de 440 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei - reprezentând onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

În motivarea acestei hotărâri Tribunalul a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 131/6.06.2006 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Sibiu, s-a dispus, în baza art. 183.Cod Penal cu art. 99 și urm. condamnarea Cod Penal inculpatului, fiul lui și, ns. la 4.06.1988 în Sibiu, cetățean român, studii 11 clase, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în, nr. 194 jud. Sibiu, la 4 ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 2.Cod Penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - c Cod Penal, pe durata executării pedepsei.

S-a dedus din pedeapsă reținerea de 24 ore din 28.12.2005.

Prin aceeași sentință a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente senior și să plătească 1960 lei despăgubiri Spitalului Clinic Județean Sibiu, iar părții civile despăgubiri de 1.000 lei și 557 euro, precum și 10.000 lei daune morale.

Pentru a pronunța această hotărâre, a cărei revizuire se solicită, tribunalul a reținut, pe baza probatoriului administrat în cauză următoarele:

În noaptea de .12.2005, inculpatul împreună cu prietenii săi se afla la discoteca din - A, unde au consumat băuturi alcoolice.

Pe fondul acestui consum, în parcarea discotecii s-a ivit un conflict, ocazie cu care inculpatul a aplicat o lovitură cu o sticlă de bere, în capul victimei, la care au reacționat prietenii victimei, aplicând la rândul lor, lovituri inculpatului.

Lovitura aplicată de inculpat victimei a fost puternică, ea a produs ruperea unei malformații de la artera cerebrală, cu hemoragie meningo cerebrală, care a dus la starea de comă. Victima a fost transportată la spital, iar la data de 13.12.2005 aceasta a decedat. Din raportul de autopsie medico-legală efectuat în cauză rezultă că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat comei consecutive unei hemoragii meningo cerebrale produsă prin ruptura unei malformații vasculare cerebrale, urmare lovirii capului. Între agresiunea suferită în 4.12.2005 și decesul victimei s-a stabilit că există legătură de cauzalitate.

Prin decizia penală nr. 25/A/2.10.2007 pronunțată în dosarul nr- a curții de APEL ALBA IULIAs -a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 131/6.06.2007 a Tribunalului Sibiu.

S-a reținut de instanța de apel și faptul că prin sentința penală nr. 31/22.03.2007 pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Avrig, au fost condamnați inculpații, și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 180 alin. 2.Cod Penal, faptă comisă împotriva inculpatului în data de .12.2006, în aceleași împrejurări în care acesta a lovit victima.

Au fost analizate de instanța de apel toate apărările inculpatului precum și întregul material probator administrat în cauză, inclusiv declarațiile lucrătorilor de poliție care au fost prezenți la locul faptei sau în imediata vecinătate, precum și modul în care aceștia au intervenit în conflictul dintre părți, ajungându-se în final la concluzia că probele administrate în cauză dovedesc fără nici un dubiu, că inculpatul este autorul faptei pentru care a fost trimis în judecată.

Prin decizia nr. 285/25.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de împotriva deciziei penale nr. 25/A/2.10.2007 a Curții de APEL ALBA IULIA.

În motivarea deciziei, instanța supremă a analizat, la rândul ei, întregul material probator administrat în cauză, inclusiv actele întocmite de polițiștii care au fost prezenți la fața locului, precum și declarațiile acestora, atât în faza de urmărire penală, cât și cea de judecată, a ajuns la concluzia certă că inculpatul a lovit victima, cauzându-i moartea.

Prin cererea de revizuire formulată, condamnatul reiterează toate apărările susținute pe parcursul cercetării judecătorești, deși acestea au fost analizate atât de instanța de fond cât și de instanțele de control judiciar.

Revizuentul nu invocă nici unul din dispozițiile art. 394.C.P.P. astfel că Tribunalul constată că prezenta cerere este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în cauză, nemotivat, revizuientul.

Oral, prin apărătorul ales revizuientul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, admiterea cererii de revizuire formulate.

În motivarea apelului s-a solicitat audierea unui martor, argumentând-se că prin admiterea acestei cereri s-ar putea constata că apelantul nu este vinovat.

Curtea de APEL ALBA IULIA examinând apelul declarat de revizuientul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu constată că acesta este nefondat și va fi respins, din următoarele considerente:

Revizuentul apelant a solicitat prin cererea sa de revizuire readministrarea întregului probatoriu care a condus la condamnarea sa definitivă, neindicând vreunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de către dispozițiile art. 394.

C.P.P.

În mod corect instanța de fond constatând că revizuientul nu a invocat nici un motiv din cele prevăzute la art. 394.C.P.P. a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată.

De altfel, prin Decizia 60/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a statuat că cererea de revizuire întemeiată pe alte motive decât cazurile prevăzute de art. 394.C.P.P. este inadmisibilă.

În apelul formulat revizuientul a solicitat audierea unui martor susținând că prin aceasta și-ar putea dovedi nevinovăția, neindicând nici vreun motiv de nelegalitate sau netemeinicie a sentinței atacate, practic reiterând cererea formulată inițial și care conform dispozițiilor legale este inadmisibilă.

Față de cele expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b apelul C.P.P. revizuientului va fi respins ca nefondat.

În baza art. 192 al. 2.C.P.P. apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Pentru aceste motive,

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul împotriva sentinței penale nr. 84/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală.

Obligă pe numitul revizuent să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 7.09.2009.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

. exec. 25/2009

Din 28 2009

C TRE,

TRIBUNALUL SIBIU

În conformitate cu dispozițiile art. 418 Cod procedură penală, vă comunicăm extrasul DECIZIEI PENALE nr. 16/A/ 7 2009 pronunțată în dosarul nr- privind pe inculpatul .

- rugăm a confirma primirea extrasului deciziei penale și să luați măsuri urgente de executare.

Dosarul instanței de fond poartă nr- al Tribunalului Sibiu.

Notă:

Decizia a rămas definitivă prin nerecurare.

JUDECĂTOR DELEGAT, GREFIER DELEGAT,

- - Creța

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Minuta deciziei penale nr. 16/A/2009

În numele legii

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuentul împotriva sentinței penale nr. 84/6.05.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală.

Obligă pe numitul revizuent să plătească statului suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică azi, 7.09.2009.

Președinte, Judecător,

Pentru conformitate,

Președinte:Dana Ghițoaica
Judecători:Dana Ghițoaica, Marius Aurel Motolea

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Alba Iulia