Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- art.183 Cod penal

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA NR.3

Ședința publică din 18 ianuarie 2010

PREȘEDINTE: Cheptene Micu Diana

JUDECĂTOR 2: Androhovici Daniela

Grefier - -

Ministerul Public este reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea apelului declarat de inculpatul apelant, fiul lui și, născut la 17 august 1984, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva sentinței penale nr.566 din 24.11.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.

La apelul nominal a răspuns inculpatul apelant, în stare de arest, asistat din oficiu de avocat, lipsă fiind părțile civile intimate Spitalul Județean de Urgență "" B, Spitalul Clinic nr.3 I - secția Neurochirurgie și Serviciul Județean de Ambulanță

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța pune în discuția părților excepția de tardivitate a apelului declarat de inculpat.

Avocat, pentru inculpat, solicită repunerea în termenul de apel, întrucât apelul a fost formulat după emiterea mandatului de executare. Inculpatul nu a avut cunoștință de hotărârea pronunțată, deoarece era plecat în loc. D, la mama sa, iar comunicarea s-a făcut prin afișare la consiliul local (287 dosar).

Procurorul solicită respingerea cererii de repunere în termen formulată de inculpat, acesta a comunicat ca adresă de domiciliu cea din jud. B și nu a indicat o altă adresă unde poate fi găsit sau unde pot fi îndeplinite procedurile, astfel încât procedurile de comunicare a dispozitivului hotărârii au fost corect îndeplinite. Pentru aceste considerente, solicită respingerea cererii și constatarea tardivității apelului declarat.

Avocat, arată că acesta, locuind în diferite locuri (pe stradă), chiar nu a avut cunoștință de hotărârea pronunțată și solicită repunerea în termen pentru a administra probe în apărare.

Inculpatul apelant, având ultimul cuvânt, arată că nu s-a interesat de termenele de judecată acordate, el locuind la domiciliul mamei sale în com., jud. Nu a anunțat instanța de schimbarea domiciliului întrucât nu a considerat că este necesar.

După deliberare,

CURTEA

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 566/24.11.2009 a Tribunalului Botoșanis -a dispus condamnarea inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte", prev.și ped. de art.183 Cod penal, la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare.

În temeiul art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1063 din 22 mai 2007 Judecătoriei Botoșani, definitivă la 21 august 2007, dispunând executarea acesteia în regim de detenție.

S-a adiționat pedeapsa de 5 luni închisoare la pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând a executa pedeapsa de 8 (opt) ani și 5 (cinci) luni închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Județean de Urgență "" B suma de 203,08 lei, cheltuieli de spitalizare.

Pentru a hotărâ astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Inculpatul, zis "", face parte din categoria persoanelor fără adăpost de mai mulți ani și are ca îndeletnicire cerșitul în centrală din municipiul B, precum și în alte locuri publice aglomerate. Datorită acceselor de violență și a agresiunilor exercitate în nenumărate rânduri asupra boschetarilor din municipiul B inculpatul este cunoscut în anturajul acestora ca "un lider al violenței".

În ziua de 22 august 2007, inculpatul, care a consumat băuturi alcoolice de dimineață, s-a întâlnit spre prânz, în zona din mun. B, cu martorul și cu un alt cerșetor, cunoscut cu porecla de "", neidentificat ulterior. În acel loc, inculpatul i-a dat martorului suma de 6 lei pentru a-i cumpăra o sticlă de vodcă de la magazinul alimentar aparținând " Com" B, situat în imediata vecinătate a Parcului.

Cei trei au consumat sticla de vodcă iar inculpatul, împreună cu martorul sus-menționat, au avut intenția să se deplaseze la acesta acasă, pentru a rămâne până a doua zi. Pe traseu, aceștia s-au abătut spre Parcul unde, pe o bancă, se afla victima G, zis "", alias "" și prietenul acestuia - G, zis "", cei doi aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Văzând că aceștia aveau o sticlă cu băutură, într-un recipient din plastic, inculpatul s-a deplasat la banca celor doi, lăsându-l pe pe o bancă alăturată, situată la câțiva metri distanță.

La un moment dat, i-a cerut victimei de băut din acea sticlă, însă aceasta a refuzat inițial să îi ofere băutură, motiv pentru care între cei doi a izbucnit o ceartă, împrejurare în care victima l-a înjurat pe inculpat de mamă. Pe acel fond, inculpatul i-a aplicat victimei G câteva lovituri cu pumnul drept, în mod succesiv, în zona capului și a feței și una-două lovituri cu piciorul în zona toraco-abdominală, victima rămânând tot pe bancă. În aceeași împrejurare, inculpatul l-a lovit și pe G, zis "", cu pumnul peste față, cauzându-i leziuni ușoare.

După comiterea faptei, a plecat împreună cu la acesta acasă, lăsând-o pe victimă în parc, alături de G, aceștia fiind observați, la scurt timp, de mai mulți trecători, sângerând din zona feței. În aceeași după-amiază, inculpatul s-a dus din nou la cerșit în centrul municipiului

La scurt timp, au fost sesizate organele de poliție 112, iar la solicitarea acestora, atât victima cât și G au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență "" B, unde li s-au acordat primele îngrijiri medicale.

După consult, fiind suspectată de meningism, victima a fost transferată la Spitalul Clinic nr.3 I - Neurochirurgie, unde a fost internată cu diagnosticul de "traumatism cranio-cerebral prin agresiune" iar după efectuarea examenelor medicale de specialitate, a fost trimisă din nou la Spitalul Județean de Urgență "" B, unde, în cadrul secției, a decedat la 23.08.2007, ora 1907.

Din raportul de constatare medico-legală nr.65/C din 31.01.2008 al Serviciului de Medicină Legală Bar ezultat că moartea victimei a fost violentă, datorându-se insuficienței cardio-respiratorii acute consecutivă contuziei hemoragice și edemului cerebral, în cadrul unui traumatism cranio-facial; leziunile s-au putut produce prin lovire cu mijloace contondente și pot data din ziua de 22.08.2007 iar între leziunile constatate la necropsie și deces există raport direct de cauzalitate.

În cursul urmăririi penale, inculpatul a fost expertizat și psihiatric, din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.128 din 19.06.2008 al Serviciului de Medicină Legală B rezultând că fapta pentru care inculpatul este cercetat, a fost comisă cu discernământ.

Arată instanța de fond că situația de fapt descrisă mai sus este dovedită cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de examinare criminalistică din 29 octombrie 2007 și planșelor fotografice anexă la acestea (5 - 40 ds.urm.), procesul-verbal de recunoaștere din 24 august 2007, cu privire la victimă (119 ds.urm.), raportul de constatare medico-legală de necropsie nr.65/C din 31 ianuarie 2008 al B (41 - 45 ds.urm.), raportul de constatare medico-legală nr.182/R din 29 august 2007 al B pentru numitul G (63 ds.urm.), raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr.128 din 19 iunie 2008 al B pentru inculpat (126, 127 ds.), declarațiile martorilor (78 - 80 ds.urm. 259 ds.), (81-87 ds.urm. 218 ds.), G (88-92 ds.urm.), (93-95 ds.urm. 175), (96-97 ds.urm. 197) și (98 ds.urm. 217 ds.), cât și cu declarațiile inculpatului, din cursul urmăririi penale (64 - 73), în care recunoaște săvârșirea infracțiunii.

În cursul judecății, inculpatul și-a nuanțat declarația, arătând că, într-adevăr, a lovit victima, însă numai cu palma peste față și cu piciorul în zona șoldului, fără a lovi în zona feței cu pumnii.

Tribunalul Botoșania constatat că aceste susțineri sunt infirmate de probatoriul testimonial administrat în cauză, din care rezultă cu certitudine că în ziua respectivă inculpatul a avut un conflict violent cu victima, conflict în urma căruia aceasta a suferit leziuni care au dus la deces. Acest aspect este confirmat de concluziile raportului de constatare medico-legală efectuat în cauză, care a relevat legătura de cauzalitate între leziunile constatate și deces.

Așa fiind, instanța a reținut vinovăția inculpatului și, cum în drept fapta sa întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de "loviri sau vătămări cauzatoare de moarte", prev. și ped. de art.183 Cod penal, l-a pedepsit potrivit acestui text de lege.

La individualizarea judecătorească a pedepsei instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul ridicat de pericol social al faptei și urmările ireversibile produse, persoana inculpatului, care prezintă antecedente penale și a avut o conduită relativ corectă, încercând să acrediteze ideea că nu loviturile aplicate de el au cauzat decesul victimei.

Prin urmare, s-a apreciat că aplicarea unei pedepse situate peste limita minimă prevăzută de lege se justifică, nefiind motive de aplicare a unei pedepse minime sau a unor circumstanțe atenuante.

Inculpatul a săvârșit fapta în cursul termenului de încercare fixat prin sentința penală nr.1063/22 mai 2007 Judecătoriei Botoșani, definitivă la 21 august 2007, astfel încât, în temeiul art.83 Cod penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 5 luni închisoare, aplicată prin sentința arătată și executarea acesteia în regim de detenție.

De asemenea, în același temei, s-a adiționat pedeapsa de 5 luni închisoare la cea aplicată prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute pedeapsa totală de 8 ani și 5 luni închisoare.

Instanța de fond a dispus a se va face aplicarea art.71 și 64 lit.a, teza a II-a și lit.b Cod penal.

Cum Spitalul Județean de Urgență "" B s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 203,08 lei, cheltuieli de spitalizare, s-a dispus ca inculpatul să fie obligat, în temeiul art.14 rap.la art.346 alin.1 Cod procedură penală la plata acestei sume.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei ei, arătând că nu a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, deoarece la data omorului se afla la mama sa în orașul D iar toate declarațiile date în cauză au fost făcute sub presiunea organelor de cercetare penală.

Examinând excepția tardivității invocată din oficiu și pusă în discuția părților la data de 18 ianuarie 2009, Curtea constată că apelul de față este tardiv formulat, din următoarele considerente:

Potrivit art. 363 Cod procedură penală, termenul de apel este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel, și curge, de la pronunțare, pentru părțile prezente la dezbateri sau la pronunțare, și de la comunicarea copiei de pe dispozitiv, pentru părțile care au lipsit ori pentru inculpatul deținut.

În cauza de față, termenul de apel d e 10 zile, pentru inculpat, curge de la comunicarea hotărârii, deoarece a lipsit atât de la dezbateri, cât și de la pronunțarea hotărârii. Comunicarea dispozitivului sentinței penale s-a realizat la domiciliul inculpatului, dar și prin afișare la Consiliul Local B, la data de 27.11.2009, așa cum rezultă din procesele-verbale de îndeplinire a procedurii de comunicare, aflate la filele 267 și 269 dosar.

Cum până la expirarea termenului de apel, respectiv până la data de 8 decembrie 2009 inclusiv, inculpatul nu a declarat apel împotriva hotărârii de fond, instanța de executare, Tribunalul Botoșani, a emis pe numele inculpatului mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 688/2009 din 09.12.2009, care a fost pus în executare în aceeași zi, așa cum rezultă din adresa nr. /09.12.2009 a Penitenciarului Botoșani, aflată la fila 291 dosar.

Inculpatul a declarat apel la data de 21.12.2009, cu depășirea termenului legal, și în cauză nu sunt incidente prevederile art. 365 Cod procedură penală, referitoare la apelul peste termen, deoarece inculpatul a fost prezent la cercetarea judecătorească desfășurată la fond.

În ceea ce privește repunerea în termenul de apel, raportat la susținerile inculpatului și actele și lucrările dosarului, Curtea constată că instituția prevăzută de art. 364 Cod procedură penală nu este aplicabilă în cauză, deoarece nu există cauza temeinică de împiedicare a promovării în termen a apelului.

Cauza temeinică de împiedicare este definită de în decizia nr. 3180/2006, prin care s-a stabilit că aceasta echivalează cu cazul fortuit, forța majoră sau altă cauză care l-a pus pe inculpat în situația de a nu putea acționa așa cum îi cereau interesele și în lipsa căreia ar fi acționat în conformitate cu aceste interese.

desprinse din această definiție nu se regăsesc în cauză, deoarece schimbarea locuinței, element invocat de inculpat în susținerea repunerii în termenul de apel, trebuia adusă la cunoștința instanței, conform art. 177 alin. 3 Cod procedură penală, și numai în acest mod s-ar fi putut proceda la citarea sa la noua adresă. Inculpatul nu a procedat în această manieră și în cursul cercetării judecătorești de la fond a fost citat, după liberarea din Penitenciarul Botoșani, la domiciliul cunoscut și prin afișare la Consiliul Local B, făcându-se aplicarea art. 177 alin. 4 Cod procedură penală.

Susținerea inculpatului referitoare la prezența sa la domiciliul mamei sale în loc. D, sub un prim aspect, nu echivalează cu o schimbare a locuinței care să determine citarea, precum și comunicarea hotărârii în acel loc, atâta timp cât nu s-a adus la cunoștința instanței acest element, conform normelor legale mai sus citate, iar sub un alt aspect, nu prezintă indiciile unei realități faptice, deoarece în procesul-verbal întocmit cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere pentru termenul de dezbateri, s-a menționat că prezența inculpatului nu poate fi asigurată, acesta nefiind găsit la domiciliu iar din verificările efectuate rezultând că se află pe raza mun. B, unde practică cerșetoria.

Față de acestea, Curtea va respinge cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul, prin apărător, ca nefondată, și conform art. 379 pct. 1 lit. a Cod procedură penală, va respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 566 din 24.11.2009 a Tribunalului Botoșani pronunțată în dosar nr-.

Văzând și dispozițiile art. 189, art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

DECIDE

Respinge cererea de repunere în termenul de apel formulată de inculpatul, prin apărător, ca nefondată.

Respinge, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 566 din 24.11.2009 a Tribunalului Botoșani pronunțată în dosar nr-.

Obligă inculpatul apelant să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu (av. ) se va avansa din fondurile în contul Baroului

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18.01.2010.

Președinte, Judecător, Grefier,

Red. CM.

Dact.

3 ex.

21.01.2010

Președinte:Cheptene Micu Diana
Judecători:Cheptene Micu Diana, Androhovici Daniela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 3/2010. Curtea de Apel Suceava