Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂN I

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 52/A/2009

Ședința publică din 19 mai 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Delia Purice Președinte Secția Penală

JUDECĂTOR 2: Valentin Chitidean

GREFIER: - -

Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.

S-au luat spre examinare apelurile declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ, inculpatul și de către partea civilă împotriva sentinței penale nr. 1 din 6 ianuarie 2009, pronunțată de TRIBUNALUL CLUJ în dosar nr-, privind pe inculpații, fiind trimiși în judecată după cum urmează:

inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunii de lovituri sau alte violențe cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 pen.

inculpatul - pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 pen. loviri sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 1 pen. cu aplicarea art. 33 lit. a pen.

inculpatul - loviri sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 1 pen.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus prin serviciul registratură la data de 19 mai 2009, concluzii scrise de către partea civilă prin avocat, având anexată chitanță reprezentând onorariu avocațial.

Dezbaterea cauzei a avut loc în ședința publică din data de 12 mai 2009, cursul dezbaterilor și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei pentru data de 19 mai 2009.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față,

În baza lucrărilor dosarului, constată că TRIBUNALUL CLUJ prin sentința penală nr.1 din 6 ianuarie 2009 a condamnat pe inculpatul:

-, fiul lui și -, născut la data de 28.09.1983 în C-N, jud. C, cetățean român, studii 12 clase, gestionar la "Tehnic Sud Com" necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale,. în C-N,-,.19, jud. C, în C-N,-, jud. C, posesor al seria - nr.- eliberată de Poliția mun. C-N, CNP -;

În baza art.183 pen. cu aplicarea art.74 lit.a pen. și art.76 alin.2 pen. pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, la pedeapsa de:

-4 (patru) ani închisoare.

S-a facut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit.a, teza a II-a pen.

Potrivit art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenției preventive începând cu data de 09.11.2006 și până la data de 14.11.2006.

În temeiul art.86/1 pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 pen. respectiv acela de 7 ani.

Conform art.86/3 alin.1 pen. a fost obligat inculpatul să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competența Serviciului de probațiune de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ:

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art.86/3 alin.3 pen. a fost obligat inculpatul să nu frecventeze, pe durata termenului de încercare, nici un club, club de noapte sau discotecă de pe raza municipiului C-

Potrivit art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 pen.

S-a facut aplicarea art.71 alin.5 pen.

În temeiul art.14 și 346.pr.pen. comb. cu art.998, art.999 civ. a fost obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile în sumă de 63.500 lei (din care 50.000 lei reprezintă daune morale iar 13.500 lei daune materiale) către partea civilă,. în Z,-,.44,.11, jud.

S-au respins restul pretențiilor civile formulate de partea civilă.

Potrivit art.193 alin.1 și 2.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial) către partea civilă.

Conform art.191 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1200 lei.

II. a). În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h pr.pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 08.07.1984 în C-N, jud. C, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, prev. de art.180 alin.2 pen. față de partea vătămată, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.1 pen. față de partea vătămată, ca urmare a retragerii plângerilor prealabile de către părțile vătămate.

b). În baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h pr.pen. s-a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului -, fiul lui și, născut la data de 10 iunie 1981 în D, jud. B, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.1 pen. față de partea vătămată, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată.

Potrivit art.192 pct.2 lit.c pr.pen. au fost obligate părțile vătămate,. Z,-, -.14, jud. S și,. în Z,-, - 42,.7, jud. S, la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 lei fiecare.

S-a respins cererea formulată de inculpatul - privind obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procesului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ au fost trimiși în judecată inculpații -, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art.183 pen. -, pentru săvârșirea infracțiunilor de loviri și alte violențe, prev. de art.180 alin.2 pen. (față de partea vătămată ) și loviri sau alte violențe, prev. de art.180 alin.1 pen. (față de partea vătămată ), aflate în concurs real conform art.33 pen. și -, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe, prev. de art.180 alin.1 pen. (față de partea vătămată ).

În sarcina inculpatului - s-a reținut în esență că, la data de 7 noiembrie 2006, în jurul orelor 3,00, i-a aplicat o lovitură de pumn victimei - pe str. - din municipiul C-N, în fața clubului, acesta căzând pe asfalt și suferind o hemoragie, contuzie și dilacerare cerebrală, leziuni în urma cărora a decedat. În sarcina inculpatului - s-a reținut că, în noaptea de 7 noiembrie 2006, i-a aplicat lovituri părții vătămate care a suferit leziuni vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale și, cu aceeași ocazie, a aplicat lovituri și părții vătămate care a suferit leziuni neconstatate în vreun certificat medico-legal, astfel încât să se poată aprecia asupra numărului de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare. În sfârșit, în sarcina inculpatului - s-a reținut că, în noaptea de 7 noiembrie 2006, i-a aplicat lovituri părții vătămate care a suferit leziuni neconstatate în vreun certificat medico-legal, astfel încât să se poată aprecia asupra numărului de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare.

În data de 6 noiembrie 2006 victima -, domiciliat în Z, student în municipiul C-N, și-a sărbătorit ziua de naștere împreună cu mai mulți colegi și prieteni. În jurul orelor 22,00, victima și prietenii săi s-au deplasat în clubul de pe str. - din C-N, unde au ocupat o masă, au consumat băuturi alcoolice și au dansat.

la aceeași oră, în clubul s-au deplasat împreună inculpatul -, inculpații - și -, precum și martorul.

La un moment dat, în cursul serii, a intervenit un conflict verbal între inculpatul - și partea vătămată, acesta din urmă susținând că inculpatul l-ar fi prins de fund sau l-ar fi lovit în zona spatelui.

Au intervenit inculpații - și - în favoarea prietenului lor, respectiv victima -, partea vătămată și martorii și - în favoarea lui.

Au avut loc discuții contradictorii între cele două grupuri, iar la un moment dat inculpatul - i-a turnat bere în cap victimei -.

Inculpatul - a chemat bodyguarzii localului, dintre care îl cunoștea pe martorul, partea vătămată fiind evacuat din local și condus până la ieșire, astfel încât nu a apucat să își ia de la garderobă geaca cu care era îmbrăcat.

În timp ce era condus spre ieșire, inculpatul - a ieșit afară din discotecă și s-a deplasat în dreapta intrării, înspre parcarea din spate, pentru a fuma o țigară.

Inculpații - și s-au deplasat și ei la garderobă cu intenția de a pleca din discotecă.

Inculpatul a luat-o puțin înainte și în timp ce urca scările, care au la mijloc o balustradă metalică, l-a observat pe partea vătămată care stătea lângă ușa de la intrarea în discotecă, așteptându-l pe prietenul său să-i aducă geaca și să plece împreună spre casă.

Între inculpatul - și partea vătămată a avut loc un schimb de replici, inculpatul aplicându-i peste balustradă o lovitură cu pumnul în zona bărbiei, incidentul fiind observat de către martorii HG-, - și, care au declarat că s-au dus înspre ieșire pentru a vedea dacă nu pot să îl reintroducă în local pe.

Văzând că inculpatul - îl lovește pe partea vătămată, martorii, și - au pornit în urmărirea inculpatului, fiind urmați imediat de părțile vătămate și. Cu toții au fugit înspre strada -, prin parcarea din fața clubului.

În timp ce fugeau după inculpatul, partea vătămată și martorul HG- au fost loviți, din spate, cu pumnul, de către inculpatul -, acesta din urmă, potrivit declarațiilor sale, auzind scandalul de pe scări și fugind din locul în care se afla înspre zona unde ceilalți se urmăreau. Partea vătămată a căzut la pământ în urma loviturii primite și a rămas aproximativ 30 de secunde în stare de inconștiență, iar martorul, lovit în zona arcadei ochiului stâng, a început să sângereze, având și el nevoie de câteva secunde pentru a se dezmetici.

În același mod a fost lovit și martorul -, fie de către inculpatul, fie de către inculpatul -, lovitură în urma căreia a căzut la pământ, după care s-a ridicat și a intrat în club, nemaivâzănd ceea ce s-a întâmplat în continuare. De precizat că inculpatul a fost persoana care s-a manifestat cel mai agresiv din grupul inculpaților, împrejurare recunoscută de altfel chiar de către acesta, care confirmă faptul că a lovit cu pumnul 4 sau 5 persoane din grupul victimei -.

După ce i-a lovit pe partea vătămată și pe martorul HG-, inculpatul s-a întors în direcția din care venise, încercând să-l lovească cu pumnul și pe martorul, însă acesta s-a ferit și a luat-o la fugă către intrarea in discotecă.

Ulterior acestui moment, în stradă s-a creat o învălmășeală, însă din coroborarea declarațiilor persoanelor implicate în incident a rezultat că, la un moment dat, pe str. -, existau două zone distincte unde aveau loc conflicte fizice, concomitente, respectiv o zonă în care erau implicați inculpații și, părțile vătămate și, și o alta în care era implicat inculpatul - și victima -, care ieșise și el între timp din local pentru a sări în ajutorul prietenilor săi. De menționat că martorul, persoană care i-a însoțit pe inculpați la discotecă, nu a fost implicat în nici un fel în evenimentele care au avut loc în incinta discotecii sau afară în stradă, împrejurare recunoscută de toți participanții la evenimentele din noaptea respectivă.

După cum vom arăta în continuare, inculpatul a fost cel care, în împrejurările menționate, l-a lovit cu pumnul în pe victima, lovitură în urma căreia victima a căzut pe asfalt, lovindu-se la cap și suferind leziuni craniene care i-au provocat decesul.

Astfel, artea p. vătămată arată că a luat-o la fugă pe str. - înspre str. -, cu intenția de a ajunge în stația de taximetre pentru a pleca acasă (văzând însă, în timp ce alerga, cum inculpatul îi lovește din spate pe și HG-), dar s-a împiedicat de de protecție a unei mașini în alergare, după care a fost "luat în primire", respectiv agresat de către inculpații și, care au început să-l lovească cu pumnii și picioarele, partea vătămată fiind nevoită să se ghemuiască la pământ și să-și apere fața cu ambele mâini, după care le-a cerut celor doi inculpați să nu-l mai lovească, ceea ce s-a și întâmplat, inculpații și încetând agresiunea și luând-o la fugă spre str. -. Partea vătămată precizează că i-a avut tot timpul în câmpul vizual pe inculpații și și poate afirma cu certitudine că aceștia nu l-au lovit pe victima -, pe care de altfel nici nu l-a văzut până în momentul în care, încetând agresiunile exercitate de cei doi inculpați menționați, s-a ridicat și a constatat că acesta era căzut pe asfalt, în stare de inconștiență, înconjurat de mai multe persoane. Mai arată partea vătămată că, la câteva zile de la incident, s-a întâlnit cu martorul ocular -, care este taximetrist și se afla în parcarea de pe str.- în noaptea respectivă, acesta spunându-i că aceeași persoană care i-a lovit pe și, l-a lovit și pe victima -, martorul precizându-i totodată că l-a văzut la televizor, la știri, pe inculpatul - și l-a recunoscut ca fiind agresorul victimei.

Martorul HG- arată că, după ce și-a revenit în urma loviturii primite în arcada ochiului stâng, l-a văzut pe partea vătămată la o distanță de aproximativ 4-5 în fața sa, spre str. -, stând ghemuit și sprijinindu-se de un taximetru, în timp ce era lovit cu picioarele de doi indivizi (pe care nu i-a putut identifica), iar în același timp l-a văzut pe victima -, la o distanță de aproximativ 10 în direcția opusă, victima fiind lovită de oat reia persoană, lovitură în urma căreia a căzut pe asfalt și ulterior a decedat. Deși martorul nu l-a putut identifica nici pe agresorul victimei, din cauza faptului că era încă amețit în urma loviturii primite și sângera la ochiul stâng, depoziția sa este importantă sub aspectul localizării în spațiu a celor trei agresori (inculpați) în momentul lovirii victimei, respectiv doi agresori erau împreună și îl loveau pe partea vătămată, iar un al treilea era la o distanță de peste 10 de ei, înspre centrul orașului, și îl lovea pe victima -.

Inculpații - și - au recunoscut agresarea lui și, precizând că ei doi erau împreună în momentele respective iar inculpatul se afla undeva mai în spatele lor, la o distanță de cel puțin 15 înspre centrul orașului, implicat în altercații cu alte persoane. Cei doi inculpați au fugit la un moment dat înspre str. - fiind ajunși din urmă de către pe care l-au și auzit strigând "vedeți să nu-și înghită limba". Au presupus și atunci, dar și ulterior că a fost implicat separat în lovirea altor persoane, însă au arătat că inculpatul nu a recunoscut fața de ei lovirea victimei -. Inculpatul - a precizat că " nu era sigur că el l-a lovit pe tânărul care a căzut jos" și a mai arătat că inculpatului i-a aparținut și ideea de a se întoarce la fața locului pentru a vedea ce s-a întâmplat cu tânărul căzut. Inculpatul susține, de asemenea, că nu l-a văzut pe victima - (pe care l-a remarcat în cursul incidentului petrecut în discotecă) în timpul evenimentelor desfășurate afară în stradă și nu a avut vreun contact fizic cu acesta, el apărându-se de loviturile aplicate, respectiv lovind pe părțile vătămate și și pe alți doi tineri care se aflau lângă părțile vătămate, fără ca loviturile să fie de mare intensitate sau vreunul din tinerii loviți să cadă la pământ. Inculpatul - recunoaște și el agresarea părților vătămate și, precizând că, după ce partea vătămată le-a cerut lui și inculpatului să nu-l mai lovească, au luat-o la fugă amândoi spre str. -, imediat după ei venind și inculpatul pe care l-au auzit strigând "vedeți să nu-și înghită limba", moment în care s-a oprit pentru câteva secunde și a privit în urmă, văzând la mare distanță, dincolo de inculpatul, doi tineri care se uitau în jos, spre asfalt, fără însă să mai apuce să vadă dacă cineva este căzut, din cauza faptului că era foarte agitat și speriat.

Au existat însă și martori oculari care nu au făcut parte din cele două grupuri implicate în incident și care au observat, din diverse poziții, cele întâmplate afară în stradă.

Dintre aceștia, martorul -, taximetrist care staționa cu mașina în zonă, la ora respectivă, l-a indicat cu ocazia unei recunoașteri din grup pe inculpatul - ca fiind cel care i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona feței victimei -, acesta căzând pe spate și rămânând pe asfalt. Martorul a susținut că a văzut scena de la o distanță de 4- 5 metri, că l-a recunoscut pe agresor după fizic (respectiv după înălțime, constituție fizică subțire și atletică) și nu după fizionomie sau îmbrăcăminte. De altfel, și în fața instanței de judecată, văzându-i pe inculpații, și, martorul a declarat, fără nici o ezitare, că, dintre cei trei, cel care a lovit victima cu pumnul nu putea fi decât inculpatul -, având în vedere caracteristicile fizice ale agresorului menționate mai sus. Martorul confirmă cele relatate de partea vătămată, pe care-l știa dinainte de incident, cu privire la împrejurarea că l-a văzut la televizor, la știri, pe inculpatul - și l-a recunoscut ca fiind agresorul victimei.

Un alt martor ocular care a observat cele întâmplate a fost - (care s-a aflat și el în club în noaptea respectivă, însă în momentul incidentului era afară, în partea a scărilor de la intrarea în club și vorbea la telefon), acesta declarând că cel care a lovit victima a fugit pe lângă el, s-a implicat puțin în locul unde avea loc conflictul cu, dar apoi s-a îndreptat către victima -, pe care l-a lovit cu pumnul în piept și în bărbie, fără ca victima să mai poată riposta (cel lovit căzând pe asfalt, cu picioarele sub un taximetru), după care a fugit de la fața locului spre str. -. Martorul l-a descris pe agresor ca fiind de înălțimea victimei (aproximativ 181 cm.), era îmbrăcat în blugi rupți, tricou de culoare neagră și geacă de culoare deschisă și a precizat, totodată, că l-a văzut pe agresor pe caseta prezentată la știri, a doua zi după incident, ieșind singur din discotecă și urcând scările de la intrare în club. Or, inculpatul nu a contestat nici un moment că el este persoana care a apărut pe caseta difuzată la televizor, fiind surprins de camerele de supraveghere ale clubului în timp ce ieșea singur din discotecă, dimpotrivă a recunoscut că, fiind îmbrăcat în blugi de culoare închisă, tricou negru și geacă albastră de fâș, a ieșit singur din discotecă pentru a fuma o țigară, cu câteva minute înainte de a izbucni incidentul de afară, mergând în dreapta intrării înspre parcarea din spate și, apoi, auzind strigăte în afara discotecii, a fugit spre str. - (unde, precizează inculpatul, a constatat că două trei persoane îl fugăreau pe inculpatul, la rândul lui fiind atacat de mai multe persoane, pe care le-a lovit cu pumnul pentru a se apăra, fără să poată preciza dacă printre aceste persoane lovite se afla și victima).

Ceilalți martori oculari, cum ar fi -, și - nu au observat foarte bine momentul agresării victimei, având obiecte interpuse între ei și locul unde se desfășura conflictul fizic, sau fiindu-le distrasă atenția în momentul respectiv, astfel că nu l-au putut recunoaște pe autorul agresiunii, însă precizează că a fost un singur agresor care a lovit victima cu pumnul în față (lovitură în urma căreia aceasta din urmă a căzut pe asfalt și ulterior a decedat), după care agresorul a fugit spre str. -, împreună cu alți doi tineri. Or, chiar incupatul recunoaște că el este cel care a fugit de la fața locului, după inculpații și, spre str. -.

Referitor la declarațiile inculpatul -, s-a precizat că acesta este singurul dintre inculpați care a recunoscut faptul că a lovit cu pumnul 4 sau 5 tineri, dar pentru a se apăra (afirmând chiar că este posibil ca vreuna din persoanele lovite de el să fi căzut), fără însă să poată preciza dacă l-a lovit și pe victima - sau nu. Mai arată că, în acest timp, niciunul dintre ceilalți doi inculpați nu se afla cu el, fiind implicați într-o altercație cu alt grup, el fiind totodată singurul dintre inculpați care a observat că o persoană cade pe asfalt, moment în care a strigat către cei din jur "vedeți să nu-și înghită limba", după care a fugit înspre ceilalți doi inculpați, care se îndreptau și ei în fugă către str.-.

Mai mult, este important de precizat că inculpatul este cel care a avut conflict cu victima în interiorul localului, turnându-i bere în cap, iar după fuga de la fața locului, tot acest inculpat a avut inițiativa reîntoarcerii la locul incidentului, manifestându-și îngrijorarea cu privire la situația unei persoane care căzuse la pământ. Singura explicație pentru "grija" inculpatului față de victimă este aceea că el i-a aplicat lovitura și a observat faptul că victima a căzut și s-a lovit cu capul de asfalt.

Pe de altă parte, este cert faptul că inculpatul s-a manifestat cel mai agresiv dintre toți inculpații, aplicând lovituri de o intesitate deosebită, în urma cărora persoanele lovite au căzut ori s-au dezechilibrat, împrejurare care rezultă din declarațiile părții vătămate, martorului și inculpatului -, declarații din care mai rezultă și faptul că inculpatul a aplicat unele lovituri venind în fugă, din spate, fiind exclusă astfel apărarea inculpatului, conform căreia a lovit alte persoane dar numai pentru a se apăra.

De asemenea, martorii - și -, care au văzut momentul agresării victimei de către inculpatul, precizează că inculpatul este cel care a lovit primul cu pumnul, fără a fi atacat de victimă, care nici măcar nu a avut timp să riposteze, căzând în urma loviturii primite, în.

Cu privire la sinceritatea declarațiilor inculpatului - trebuie menționate și concluziile testului poligraf efectuat în cauză, din care rezultă că acest inculpat a fost nesincer la întrebările relevante (respectiv acelea dacă știe cine a lovit victima, dacă el a lovit victima și dacă el a omorât victima).

Așadar, a rezultat clar din probele directe și indirecte menționate mai sus că victima - a căzut pe asfalt în urma loviturii aplicate cu pumnul în de către inculpatul -, a reușit cu greu să se ridice, a mai făcut câțiva pași "împleticindu-se și ținându-se cu mâna dreaptă de ceafă", potrivit declarației martorului, după care s-a prăbușit pe carosabil, lângă taximetrul aparținând martorului -. Deși s-a încercat resuscitarea victimei de către persoanele aflate în apropiere, eforturile au fost zadarnice, în scurt timp intervenind decesul acesteia.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză a rezultat că victima - a prezentat două leziuni traumatice, respectiv echimoză paramentonier stâng și echimoză parietal drept, echimoza paramentonieră producându-se prin lovire activă, iar echimoza parietală în urma căderii victimei pe un plan dur. Moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei, contuziei și dilacerării cerebrale, între leziunea craniană și deces existând legătură de cauzalitate.

Partea vătămată a suferit leziuni corporale vindecabile în 5-6 zile de îngrijiri medicale, în urma loviturilor descrise în starea de fapt, însă a declarat în cursul judecății că înțelege să-și retragă plângerea prealabilă formulată împotriva inculpatului - (121 dosar fond).

De asemenea, partea vătămată, care a suferit și el leziuni corporale în cursul incidentului menționat în starea de fapt, leziuni care nu au fost constatate însă într-un certificat medico-legal, a declarat că își retrage plângerea prealabilă formulată împotriva inculpaților - și - (82 și 107 dosar fond).

Faptele descrise mai sus se probează prin: procesul-verbal de cercetare la fața locului și actele premergătoare întocmite de organele de poliție (12-32 ), raportul de constatare medico-legală întocmit de C-N (39-41 ), declarațiile părților vătămate și (47-54 și 106-107, 121-122 dosar fond), declarațiile martorilor audiați în cauză (46-99 și 123-125, 138-141, 156-157, 182, 208-209 dosar fond); procesele-verbale de confruntare dintre inculpații și, pe de o parte, și inculpatul, pe de altă parte (100-105 ); procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere din grup și planșele foto anexe (106-131 ), rapoartele de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat (166-173 ), coroborate cu declarațiile date de cei trei inculpați (137-139. 142-144, 147-152, 161-162, 177 și 82-84, 98-101 dosar fond).

În drept, fapta inculpatului - care, la data de 7 noiembrie 2006, în jurul orelor 3,00, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în față victimei -, pe str. - din municipiul C-N, în fața clubului, în urma căreia victima a căzut pe asfalt și s-a lovit la cap, suferind leziuni craniene în urma cărora a decedat (datorită hemoragiei, contuziei și dilacerării cerebrale), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, prev. și ped. de art.183 pen.

În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul părții civile -, din infracțiunea sus-menționată în infracțiunea de omor calificat, tribunalul a considerat că este total nefondată și urmează să o respingă, din probele administrate în cauză rezultând în mod cert că suntem în prezența unei infracțiuni praeterintenționate, fiind exclusă intenția inculpatului, chiar și indirectă, de a suprima viața victimei, întrucât lovitura în aplicată de inculpat victimei nu era aptă prin ea însăși să producă moartea, decesul victimei datorându-se căderii acesteia și lovirii cu capul de asfalt (fapt care rezultă din raportul de constatare medico-legală), împrejurare pe care inculpatul trebuia și putea să o prevadă, dat fiind și faptul că victima se afla sub influența băuturilor alcoolice.

La individualizarea pedepsei care urmează a fi aplicată inculpatului, instanța a luat în considerare gradul de pericol social concret, foarte ridicat, al infracțiunii comise, atitudinea parțial sinceră avută de inculpat pe parcursul procesului penal, precum și faptul că inculpatul, în vârstă de 23 de ani la data săvâririi faptei, se afla la prima confruntare cu legea penală și este încadrat în muncă, lucrând ca gestionar la firma "Tehnic Sud Com"

În consecință, făcând și aplicarea dispozițiilor art.74 lit.a pen. și art.76 alin.2 pen. raportat la faptul că inculpatul nu posedă antecedente penale, tribunalul a considerat că o pedeapsă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului - pentru săvârșirea infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, va fi în măsură să contribuie la reeducarea lui.

S- facut aplicarea art.71 alin.2 și art.64 lit.a, teza a II-a pen.

Potrivit art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenției preventive începând cu data de 09.11.2006 și până la data de 14.11.2006.

Apreciind totodată că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate (fiind vorba totuși de o infracțiune praeterintenționată comisă de o persoană aflată la prima confruntare cu legea penală, încadrată în muncă și care avut o bună conduită și după săvârșirea faptei) și fiind îndeplinite condițiile prev. de art.861pen. tribunalul a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art.862pen. respectiv acela de 7 ani.

Conform art.863alin.1 pen. inculpatul va fi obligat să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere date în competența Serviciului de probațiune de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ:

a) să se prezinte, în prima zi de joi a fiecărui trimestru, la Serviciul de probațiune de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c ) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.

Conform art.863alin.3 pen. inculpatul va fi obligat să nu frecventeze, pe durata termenului de încercare, nici un club, club de noapte sau discotecă de pe raza municipiului C-

Potrivit art.359 pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art.86/4 pen.

S-a facut aplicarea art.71 alin.5 pen.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, partea civilă (tatăl victimei) a solicitat obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în sumă totală de 115.000 lei, din care suma de 100.000 lei reprezintă daune morale pentru suferințele îndurate de părinții victimei ca urmare a morții premature a fiului lor, iar suma de 15.000 lei reprezintă daune materiale constând în cheltuieli de înmormântare, masa de pomenire după înmormântare, cheltuieli cu amenajarea locului de veci și cu slujbele de parastas la 6 luni și la 1 an de la decesul victimei (55 și 134 dosar fond).

Referitor la daunele materiale solicitate de partea civilă, tribunalul constată că, pe baza probelor scrise și testimoniale administrate în cauză (56-68, 108-110 dosar fond), aceasta a dovedit efectuarea unor cheltuieli în sumă totală de 13.500 lei, din care 7000 lei reprezintă cheltuieli de înmormântare, inclusiv masa de pomenire după înmormântare, 3.500 lei cheltuieli cu amenajarea mormântului victimei și monumentul funerar, iar 3000 lei constituie cheltuieli cu parastasele la 6 luni și la 1 an de la moartea victimei.

Cu privire la prejudiciile de ordin moral suferite de părinții victimei, este evident că moartea prematură și violentă a fiului lor le-a cauzat suferințe psihice intense, pe o durată îndelungată de timp, impunându-se astfel acordarea unei sume de bani cu titlu de daune morale în favoarea acestora. În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, tribunalul apreciază că suma de 50.000 lei acordată părinților victimei cu acest titlu este în măsură să asigure o reparație justă și echitabilă a suferințelor de ordin psihic suportate de aceștia ca urmare a infracțiunii comise de inculpat. Este cunoscut faptul că, în privința daunelor morale nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care, în raport cu consecințele în plan nepatrimonial suferite de părinții victimei (și fără a se ajunge la o îmbogățire fără just temei a acestora în detrimentul inculpatului), trebuie să stabilească o sumă globală care să compenseze, pe cât posibil, durerile psihice încercate de aceștia în urma dispariției tragice a fiului lor.

În consecință, în temeiul art.14 și 346.pr.pen. comb. cu art.998, art.999 civ. inculpatul - a fost obligat la plata despăgubirilor civile în sumă de 63.500 lei (din care 50.000 lei reprezintă daune morale, iar 13.500 lei daune materiale) către partea civilă.

Totodată, pentru considerentele sus-expuse, au fost respinse restul pretențiilor civile formulate de partea civilă.

Potrivit art.193 alin.1 și 2.pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata sumei de 2000 lei reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocațial) către partea civilă (135-136 dosar fond).

Conform art.191 pr.pen. inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 1200 lei.

În altă ordine de idei, având în vedere manifestările exprese de voință ale părților vătămate și, în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe, prev. de art.180 alin.2 pen. față de partea vătămată, respectiv pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.1 pen. față de partea vătămată, ca urmare a retragerii plângerilor prealabile de către părțile vătămate.

De asemenea, în baza art.11 pct.2 lit.b rap. la art.10 lit.h pr.pen. s-a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prev. de art.180 alin.1 pen. față de partea vătămată, ca urmare a retragerii plângerii prealabile de către partea vătămată.

Potrivit art.192 pct.2 lit.c pr.pen. părțile vătămate și au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 500 lei fiecare.

În conformitate cu dispozițiile art.193 alin. ultim pr.pen. s-a respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul -, aflat în culpă procesuală, privind obligarea părții vătămate la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea procesului (partea vătămată retrăgându-și plângerea prealabilă din motive care nu privesc vinovăția inculpatului -, vinovăție dovedită prin probele administrate în cauză).

Împotriva soluției instanței de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ; partea civilă și inculpatul.

Prin motivele scrise și orale ale căii de atac declarate, parchetul a solicitat desființarea sentinței primei instanțe ca netemeinică și pe cale de consecință înlăturarea circumstanțelor atenuante prev.de art.74, 76 pen. condiții în care apreciază că se impune sancționarea inculpatului cu o pedeapsă cuprinsă între limitele legale și față de poziția inculpatului a se dispune executarea acesteia prin privare de libertate.

Partea civilă, prin scriptul depus la fila 7, a solicitat admiterea apelului, înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute eronat în favoarea inculpatului, aplicarea unei pedepse cu închisoarea în regim de detenție între limitele cuprinse de la 5 la 15 ani, iar sub aspect civil obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale și 100.000 lei daune morale, învederând că prin probele scrise și testimoniale existente la dosar s-au dovedit în întregime pretențiile sale.

Apărătorul ales al inculpatului, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței tribunalului și judecând în fond cauza, pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul art.10 lit.c și art.11 pct.2 lit.a proc.pen.întrucât nu el este autorul infracțiunii deduse judecății, prezumția de nevinovăție nefiind înfrântă în prezenta cauză.

Curtea, examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate ajunge la următoarele constatări:

Conform art.1 din Codul d e procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni, astfel că orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor precum și la educarea cetățenilor în spiritul legii.

Pentru aceasta, procesul penal se desfășoară atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății, potrivit dispozițiilor prevăzute de lege.

În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului.

Legea obligă organele de urmărire penală și instanțele de judecată să aibă rol activ și pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți, în procesul penal, obligație respectată în prezenta cauză conform speței (Dănilă contra României).

Orice persoană, bucurându-se de prezumția de nevinovăție, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția.

Având în vedere apărarea formulată de inculpatul -, în cursul urmăririi penale și al judecății, curtea reține că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:"principiul prezumției de nevinovăție reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării și ca dubiul să fie profitabil acuzatului., îi revine obligația de a arăta învinuitului care sunt acuzațiile cărora le va face obiectul și a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declarație de vinovăție. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuși sau cu asistența unui avocat) și să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiați martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un chilibru între acuzare și apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în fața acuzatului în audiență publică și în vederea unei dezbateri în contradictoriu". (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, și Jabordo versus Spania).

Vinovăția nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală și instanței judecătorești.

Probele trebuie să fie concludente și utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Raportând conținutul apelurilor parchetului, părții civile și al inculpatului, motivele invocate, la actele și probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constată că apelurile declarate de parchet și partea civilă împotriva sentinței tribunalului sunt fondate, urmând a fi admise pentru următoarele considerente:

Inculpatul - nu a recunoscut infracțiunea reținută în sarcina sa, astfel că în stabilirea vinovăției acestuia, instanța de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declarația sa.

Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalității de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că "exigența egalității armelor, în sensul unui echilibru just între părți, implică obligația de a oferi fiecărei părți o posibilitate rezonabilă de a-și prezenta cauza, inclusiv probele, în condiții care să nu o plaseze într-o situație de dezavantaj net în comparație cu adversarul său. Obligația de a veghea în fiecare caz la respectarea condițiilor unui proces echitabil revine autorităților naționale". (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Bv versus Olanda).

Mai mult, aceeași C, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, "în măsura în care presupune un proces echitabil și în contradictorialitate". (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franța). De asemenea, "respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror" (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanțiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât și al disp.art.5 și 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că nu se poate reține vreo cauză de nulitate absolută, dintre cele prevăzute de art.197 alin.2 proc.pen.

Având în vedere criticile aduse de inculpat, parchet și partea civilă hotărârii tribunalului, instanța de apel ținând cont de efectul devolutiv al căii de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.

Potrivit art. 345 al.1 Cod pr.penala, asupra invinuirii aduse inculpatului, instanta hotărăste prin sentință, pronuntind după caz condamnarea, achitarea sau incetarea procesului penal.

Art. 345 al.2 din același Cod, precizeaza ca solutia de condamnare a inculpatului se pronunta numai daca instanta constata ca fapta exista, constituie infractiune si a fost savirsita de inculpat.

Din economia acestor texte de lege, rezultă, cu claritate, că instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.

Potrivit art. 200 din Codul d e procedura penala, "urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existența infractiunilor, la identificarea faptuitorilor și la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.

Art. 289 Cod pr.penala dispune ca "judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in ședință, oral, nemijlocit si in contradictoriu".

Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.

Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instanta, in ședință publică in mod nemijlocit, oral și in contradictoriu.

Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.

Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarirea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanț deductiv, fara discontinuitate.

Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prev.de art.183 pen.este inculpatul și că fapta a existat în realitate.

Toți martorii indicați în rechizitoriul parchetului au fost audiați nemijlocit de către TRIBUNALUL CLUJ, existând un martor direct, ocular al infracțiunii comise de inculpat acesta fiind (123) martorul arătând în declarația sa textual:"precizez că pe agresor l-am recunoscut atât la urmărire penală cât și azi în fața instanței după fizic, după înălțime."; "văzându-i astăzi în instanță pe cei trei inculpați, și, declar fără nici o ezitare, că, având în vedere împrejurările pe care le-am arătat mai sus, și anume înălțimea și constituția fizică, agresorul celui căzut pe asfalt și ulterior decedat, nu putea fi decât inculpatul ". "cei doi tineri se aflau față în față și nu pot să afirm cu certitudine că și victima a încercat să îl lovească pe agresor, dar cert este că acesta din urmă l-a lovit cu pumnul în față pe victima, care a căzut pe spate, pe asfalt cu piciorul sprijinit de ușa unui taximetrist având o mașină Solenza de culoare albă, tot de la firma Taxi". Martorul mai precizează că "pe str.- în fața mea, la o distanță de aproximativ 4-5 metri, am văzut doi tineri care se aflau față în față, unul cu fața spre str.-, iar celălalt cu fața spre Centrul orașului. Am văzut apoi, cum tânărul care era orientat cu fața spre centrul orașului, l-a lovit cu pumnul în zona feței pe băiatul aflat în fața sa, acesta din urmă retrăgându-se doi pași în spate, după care, s-a răsucit și a căzut pe asfalt, cu piciorul sprijinit de ușa unui taximetru. a luat-o la fugă pe str.-, iar de cel căzut pe asfalt s-au apropiat mai multe persoane pentru a-i acorda primul ajutor. că victima a fost lovită cu mâna dreaptă de către agresor și după ce a căzut, nu s-a mai ridicat de jos.

Pe langă aceste surse directe, instanța la stabilirea vinovăției inculpatului a luat în considerare și probele indirecte, acestea fiind constituite din declarațiile martorilor -, (140), (141), (157), (138), coroborate cu declarațiile părții vătămate și (106) precum și cu declarațiile inculpaților și -.

Întrucât martorii și nu au mai putut fi audiați nemijlocit de către tribunal, judecătorul fondului a făcut aplicarea disp. art.327 alin.3 proc.pen.în privința declarațiilor acestor martori și a ținut cont de cele relatate de aceștia, la pronunțarea soluției.

În declarația de la 140 martorul - arată textual:"am observat la un moment dat un tânăr care a trecut pe lângă mine în fugă, venind dinspre intrarea în discotecă, s-a îndreptat spre str.- direct spre un tânăr pe care mai întâi l-a lovit cu pumnul în piept și apoi cu pumnul în bărbie, fără ca cel lovit să mai poată riposta. Din câte îmi amintesc, l-a lovit cu aceeași mână mai întâi în piept și apoi în bărbie, cel lovit căzând pe asfalt cu picioarele sub un taximetru".

Verificând în mod nemijlocit conținutul declarațiilor martorilor, a părților vătămate și și a inculpaților și, rezultă fără echivoc că inculpatul este autorul agresiunii comise asupra victimei.

Astfel, în declarația de la fila 121 partea vătămată arată că "am văzut personal cum inculpatul i-a turnat bere în cap lui, dintr-o sticlă de bere pe care o ținea în mână.prietenul meu, mi-a spus că cel care m-a lovit a fost inculpatul ". La fila 106 din dosarul tribunalului, se află declarația părții vătămate care precizează textual "după ce am urcat scările de la ieșirea din discotecă am observat afară în parcare mai mulți băieți fugind în toate direcțiile, atât dintre prietenii mei cât și din din care făcea parte inculpatul. Primul meu gând a fost să mă îndrept spre stația de taxiuri pentru a pleca de acolo, astfel că m-am îndreptat către acea direcție, în drum, văzându-l pe inculpatul lovindu-i din spate cu pumnul atât pe victima cât și pe martorul. Eu am luat-o la fugă pe str.- spre -, dar am fost ajuns din urmă de către inculpații și, care au început să mă lovească cu pumnii și picioarele.pe inculpatul l-am văzut la un moment dat foarte aproape de mine, la aproximativ un metru în momentul în care eu eram agresat de inculpații și și de aceea am presupus că m-a lovit și pe mine în timpul în care îmi acopeream fața cu mâinile.când eu am ajuns langă victima, am văzut că inculpații, și fugeau spre str.-.eu am fugit spre locul în care se aflau și, pentru a vedea ce se întâmpla acolo și inculpatul fugind și el a ajuns înaintea mea la partea vătămată și la martorul pe care i-a lovit cu pumnul din spate în zona feței.revin și arăt faptul că inculpatul i-a lovit practic fără motiv pe martorul și partea vătămată, deoarece în acele momente nu se desfășura nici un contact fizic, ceilalți doi inculpați și aflându-se la aproximativ 5 metri de și.în opinia mea am stat ghemuit apărându-mă de loviturile lui și timp de un minut, iar la un moment dat când mi-am ridicat privirea din pălmi, l-am văzut pe inculpatul în apropierea mea. Eu mă aflam în acel moment la o distanță de 15-20 metri de locul în care l-am văzut pe victima, căzut la pământ. din spusele martorului, care este taximetrist și se afla în parcare în acea seară că, inculpatul e cel care a agresat victima. Martorul mi-a spus că aceeași persoană care l-a lovit pe partea vătămată și martorul cu pumnul în față, l-a lovit și pe victima, mi-a comunicat că l-a recunoscut atât după fizionomie cât și după îmbrăcăminte, iar în zilele următoare incidentului văzându-l la televizor, l-a recunoscut că acesta i-a aplicat lovituri victimei. Nu în ultimul rând în aceeași declarație de la 106 tribunal, partea vătămată arată că "deși nu am văzut acest lucru, arăt că agresorul victimei, putea fi doar inculpatul. Pe inculpații și i-am avut tot timpul în câmpul vizual, în acest interval de timp și știu că nu l-au lovit pe victima. Din moment ce, cu cei trei inculpați am avut noi altercația în discotecă, logic este ca cel de al treilea inculpat și anume să-l fi lovit pe victima. De altfel, când eu mă îndreptam spre partea vătămată și martorul, am fost depășit de inculpatul prin fugă, prin dreapta mea, pe str.-.

Atitudinea violentă și provocatoare a inculpatului este pusă în evidență și prin declarația martorului care în declarația de la 138 tribunal, precizează "când am ajuns pe str.- l-am văzut trecând pe lângă mine pe inculpatul, care s-a îndreptat spre partea vătămată, pe care l-a lovit cu pumnul în față, acesta din urmă căzând pe asfalt și pierzându-și cunoștința.după ce inculpatul l-a lovit pe partea vătămată am văzut că a fugit în continuare pentru a-l ajunge pe martorul și pe inculpatul și am văzut cum l-a lovit cu pumnul și pe în momentul în care l-a ajuns din urmă". Nu în ultimul rând, martorul afirmă că în interiorul discotecii a observat cum inculpatul i-a turnat bere în cap victimei, fără ca aceștia să se fi cunoscut anterior sau să fi fost în relații de prietenie".

Atât martorul cât și partea vătămată au precizat că inculpatul în seara incidentului era îmbrăcat într-o bluză de culoare neagră și în de blugi de culoare închisă, afirmații care se coroborează și cu cele ale martorului de la 123 care arată că inculpatul era îmbrăcat cu blugi.

deosebită a inculpatului, precum și atitudinea pașnică a victimei au fost puse în evidență și prin declarațiile martorilor, (141), (157), și (209). Astfel, martorul precizează textual "acea persoană despre care spun că ar putea fi inculpatul știu că era îmbrăcată cu o bluză sau un tricou de culoare neagră, iar între această persoană și cei care au ieșit din parcare au avut loc schimburi de lovituri în urma cărora a căzut acel băiat pe care eu l-am trimis acasă".

Martora în declarația de la 209 din fața tribunalului, arată că "din discuțiile purtate afară în stradă, am înțeles că cel care l-a lovit pe, lovitură în urma căreia acesta a căzut, l-a mai lovit o dată în timp ce încerca să se ridice. Din cîte îl știam eu pe victima, pot să afirm că acesta era un tip pașnic, nu era bătăuș, așa că nu-mi explic de ce tocmai el a fost agresat cu mai multă violență de către o persoană din acel grup de 3 sau 4 bărbați".

În același sens, declară și martorul la 157 tribunal "este posibil ca aceste persoane să se fi lovit, dar cert este că la un moment dat un tânăr din grup a căzut lângă un taximetru, iar alți 3-4 tineri au luat-o la fugă pe str.- înspre -".

Inculpatul în declarația de la 100 din fața tribunalului, arată că el a încercat să aplaneze conflictul iscat între cele două tabere, apelând și la oamenii de ordine din discotecă, dar în toată această altercație, care a durat 3 minute, și el a fost atacat de vreo 4 tineri, victima nu se afla printre persoanele agresive și nici nu a provocat vreun incident în interiorul discotecii. "Reușind să ne eliberăm de atacatori eu și am luat-o la fugă pe str.- în sus spre - cu intenția de a ajunge la taximetre, fiind ajunși din urmă de către inculpatul pe care îmi amintesc că l-am auzit strigând "vedeți să nu-și înghită limba". Inculpatul în aceeași declarație arată că "în momentul în care eu și am reușit să scăpăm de agresori și să o luăm la fugă, toate celelalte persoane se aflau în josul străzii - spre discotecă, acesta fiind motivul pentru care noi am luat-o la fugă în partea opusă spre str.-, respectiv în ideea de a evita orice alte conflicte. Nu am văzut nici o persoană căzută pe asfalt în acele momente. Despre acest lucru am aflat de abia în taximetru de la inculpatul, care ne-a spus că a văzut o persoană căzută fără să facă nici o altă precizare despre cine l-ar fi lovit pe acel tânăr, căzut la pământ. De asemenea, arăt că tot este cel care a spus mai întâi și lui i-a venit ideea de a ne întoarce la fața locului pentru a vedea ce s-a întâmpolat cu tânărul căzut la sol".

În declarația de la 101 din fața tribunalului și inculpatul reliefează violența inculpatului, din acea seară și care învederează că "martorul a fost ajuns de inculpatul, acesta lovindu-l cu pumnul pe, care a căzut într-o parte. Si din declarațiile acestui inculpat, rezultă că direcția de deplasare a inculpatului a fost de pe str.- spre str.-.

- excesivă și fără motiv, decât consumul de băuturi alcoolice, a inculpatului este reliefată și prin declarația martorului de la 124 din fața tribunalului, care precizează textual: "actele de agresiune asupra părții vătămate și asupra victimei s-au produs aproape concomitent la o distanță apreciabilă de cel puțin 10 metri. L-am văzut pe victima când era căzut pe carosabil și se deplasa pe mâini și pe genunchi în josul străzii -, încercând să-și găsească echilibrul. Tânărul care a încercat să mă lovească după ce am primit prima lovitură și mi-am revenit, venea de undeva dinstre str.-".

Declarațiile constante ale martorilor din faza de urmărire penală -, HG-, -, atât a celor direcți cât și a celor indirecți se coroborează perfect cu cele date de aceștia în fața instanței de fond cât și cu actele medico-legale depuse la dosarul cauzei, cu raportul de expertiză medico-legală al victimei cât și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat efectuat asupra inculpatului.

Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declarația inculpatului este nesinceră, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiție în care va rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.

Potrivit art. 69 proc.pen. declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speță. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declarațiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susținerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte și împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar și în acest context, instanța are facultatea, iar nu obligația de a reține declarațiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma "declarațiile pot servi" iar nu "servesc" doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Așadar, declarațiile de nerecunoaștere ale inculpatului sunt simple afirmații, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecințele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dispozițiile art.63 alin.2 proc.pen.exclud o ordine de preferință, nefăcându-se distincție în ceea ce privește valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forța acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparține sau de organul care le-a administrat.

Dând sens și dispozițiilor art.3 din proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanțele de fond și apel au reținut și apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ținând seama de întregul material administrat în cauză.

Cum, potrivit art.64 proc.pen. nu se face distincție între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale și a judecății, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile inculpatului.

Pe de altă parte, declarațiile inculpatului date în faza judecății și în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenței dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).

În speță, se observă că dosarul a fost judicios soluționat de către prima instanță, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale.

TRIBUNALUL CLUJa concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului.

Au fost avute în vedere: procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de consemnare a denunțului oral; rapoartul de expertiză medico-legală al victimei; procesele-verbale de confruntare între inculpatul și inculpatul; și dintre inculpatul și inculpatul și declarațiile martorilor din faza de urmărire penală, rapoartul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat al inculpatului, declarațiile acelorași martori din fața instanței - TRIBUNALUL CLUJ și declarațiile inculpaților din faza de urmărire penală și din fața instanței.

Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanțe cu privire la situația de fapt și vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Deși inculpatul a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susținerile acestuia nu au suport probator.

Simpla afirmație a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realității evidente, nu poate influența convingerea bazată pe probe irefutabile.

Vinovăția inculpatului rezultă fără putință de tăgadă din declarațiile constante ale martorilor, ale părții vătămate, -, ale martorilor și ale inculpaților, care se coroborează perfect cu raportul de expertiză medico-legală al victimei din care rezultă că moartea acesteia a fost violentă, s-a datorat hemoragiei, contuziei și dilacerării cerebrale, iar leziunile s-au produs prin lovire activă, urmată de cădere pe un plan dur, iar între leziunea craniană și deces s-a stabilit o legătură de cauzalitate, cu raportul de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat din care rezultă că inculpatul nu a fost sincer în răspunsurile date la întrebările relevante ale cauzei care vizau tocmai împrejurarea agresării victimei, cu procesele verbale de confruntare dintre inculpatul și inculpații și.

Inculpatul în mod constant în faza de urmărire penală și în faza de judecată nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, susținând că nu a lovit victima, de remarcat fiind însă că declarațiile sale nu se coroborează cu celelalte probe existente la dosar.

Este de relevat că martorul atât în faza de urmărire penală cât și în fața Tribunalului Clujl -a recunoscut personal pe inculpat ca fiind agresorul victimei, a confirmat că acesta era îmbrăcat cu blugi, susținerile sale fiind confirmate și prin declarațiile părții vătămate care reliefează comportamentul agresiv și provocator avut în noaptea incidentului de către inculpat. Este demn de reținut că martorul a văzut întregul incident dintre inculpatul și victima de la început, și chiar arată în detaliu modul în care cei doi se aflau față în față, respectiv victima se afla poziționată spre str.-, pe str.- din C-N, iar inculpatul era așezat cu fața spre centrul orașului, după care fără nici un dubiu martorul arată că inculpatul l-a lovit cu pumnul în zona feței pe băiatul aflat în fața sa, victima retrăgându-se doi pași în spate, după care s-a răsucit și a căzut pe asfalt, cu piciorul sprijinit de ușa unui taximetru.

Cu aceeași precizie martorul învederează că agresorul a luat-o la fugă spre str.-, iar victima a rămas la pământ. Același martor, arată că nici un moment nu s-a pus problema vreunui gest agresiv din partea victimei ci, cel care a provocat incidentul a fost inculpatul.

De altfel, atitudinea provocatoare a inculpatului a fost pusă în evidență și prin declarațiile martorului, care a precizat că inculpatul îi turna bere în cap victimei, cât și prin declarațiile părții vătămate, care în mod constant a descris faptul că inculpatul s-a apropiat de grupul victimei iar acesteia i-a turnat bere în cap, fără să aibă vreun motiv.

- neîntemeiată, manifestată în mod excesiv de către inculpatul în noaptea incidentului, este demonstrată și de inculpații și care au arătat textual că au văzut când inculpatul le-a aplicat lovituri martorului și părții vătămate, parte vătămată care de asemenea a relevat violența inculpatului, suportată personal.

Este stabilit în afara oricărui dubiu că după o primă fază a incidentului provocat de inculpat în interiorul discotecii în care acesta i-a turnat bere în cap victimei fără să-l cunoască anterior și fără ca victima să-l fi provocat, ajunși în stradă, a pornit în urmărirea victimei fiind dovedit prin depoziția martorului că pe str.- din C-N fiind față în față cu victima care stătea cu fața spre str.-, iar inculpatul cu fața spre Centrul orașului, i-a aplicat fără nici un motiv o lovitură cu pumnul în zona feței, în urma căreia victima s-a dezechilibrat și a cazut la sol.

Mai presus de orice îndoială s-a dovedit că la data incidentului inculpatul purta haine de culoare închisă și blugi, împrejurări atestate prin declarația martorului, a părții vătămate, a martorului. Aceiași martori atestă că inculpatul după agresarea victimei a luat-o la fugă de pe str.- spre str.-, împrejurare dovedită și prin declarațiile inculpaților și, persoane ce făceau parte din grupul inculpatului, ceea ce pune în evidență de asemenea, prezența inculpatului lângă victimă, în momentele premergătoare incidentului.

Probațiunea testimonială respectiv, declarațiile părții vătămate și a martorului, învederează că inculpatul la acea dată a avut un comportament agresiv față de ei fără nici un motiv, iar martorul afirmă că actele de agresiune asupra părții vătămate și asupra victimei s-au produs aproape concomitent, ori s-a dovedit prin celelalte probe testimoniale că partea vătămată și martorul au fost loviți în mod cert de către inculpatul.

Prin această susținere a martorului, s-a dovedit astfel în mod indirect că inculpatul la data incidentului s-a aflat în apropierea victimei, pe care a lovit-o, după care, le-a aplicat lovituri și părții vătămate și martorului.

Inculpații și au arătat că de la inculpatul au aflat în timp ce fugeau pe str.-, despre împrejurarea agresării victimei de către o persoană necunoscută și a faptului că acesta a rămas căzut la pământ, context în care trebuie interpretată și poziția psihică a inculpatului care se arăta preocupat de soarta victimei, solicitându-le celorlalți doi inculpați să-l acompanieze și să se reîntoarcă la locul incidentului, pentru a vedea consecințele acestuia.

Câtă vreme însă, în acea seară inculpatul s-a dovedit că, fără nici un motiv a fost foarte agresiv față de mai multe persoane, se naște justificat întrebarea, ce anume l-a determinat brusc pe acesta să-și schimbe atitudinea, de nepăsare, într-una a unui cetățean care manifesta un ascuțit simț civic, decât -vinovăția - în săvârșirea faptei deduse judecății.

Din raportul de expertiză medico-legală al victimei, rezultă că aceasta a suferit o singură acțiune de lovire activă, urmată de căderea pe un plan dur.

Concluziile actului medico-legal sunt confirmate de declarațiile martorilor la care s-a făcut referire mai sus.

Inculpatul apelant a încercat să plaseze asupra altor persoane vinovăția săvârșirii faptei, susținând că nu el a lovit victima, fără a putea indica vreo altă persoană din incinta sau afara discotecii care să o fi putut săvârși. În fața instanței de fond și a celei de apel, nu a recunoscut nici faptul că a avut inițiativa revenirii la locul săvârșirii infracțiunii, arătând că inculpații și i-au solicitat acest lucru, și tot nesincer învederează că pe parcursul serii a fost atacat permanent de 3 sau 4 persoane și el nu a făcut altceva decît să se apere, însă nu a putut justifica în mod plauzibil un asemenea comportament din partea celorlalți.

În raport de starea de fapt prezentată mai sus, este exclusă posibilitatea acceptării achitării inculpatului, în baza art. 10 lit.c și art.11 pct.2 lit.a proc.pen. deoarece evidența identității dintre autor și persoana inculpatului este indubitabilă.

În concluzie, rezultă fără echivoc că victima a primit din partea inculpatului o singură lovitură în zona feței în urma căreia căzând, s-a lovit cu capul de beton.

Probațiunea științifică și testimonială reliefează că doar inculpatul a lovit victima, martora și inculpatul arătând că victima nu a avut o atitudine provocatoare și nu a fost implicat în nici un mod în agresiunea declanșată în interiorul și în afara discotecii.

Întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăție, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 și art.5/2 proc.pen. care reglementează prezumția de nevinovăție, garanție specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârșirea unei infracțiuni.

Față de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de totala nesinceritate a apelantului nu se impune recunoașterea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante, cum eronat a apreciat TRIBUNALUL CLUJ.

Deși instanța de fond a stabilit în mod corect vinovăția inculpatului, pedeapsa aplicată acestuia nu reflectă pericolul social sporit al faptei și al făptuitorului apărând ca netemeinică alături de modul de individualizare al executării sancțiunii.

Actul de violență comis de inculpat îndreptat fiind împotriva valorii sociale supreme - viața -, atrage în numele dreptului inviolabil la viață, la integritatea fizică, psihică și materială a oricărei ființe, pedepsirea corespunzătoare a făptuitorului.

Atitudinea inculpatului și modul de comitere al faptei, nu pot fi omise, ele nefiind corect evaluate de tribunal, în alegerea pedepsei și a modului de executare al acesteia.

Nu se poate ca, pentru faptele săvârșite împotriva altor semeni de ai săi și cărora a încercat să le curme viața, sau să le distrugă bunurile, răspunderea sa penală să nu fie corespunzătoare încălcărilor grave aduse ordinii sociale, vieții.

Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Actele de violență exercitate de inculpat în comiterea faptei sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de apel, în alegerea pedepsei.

Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.

Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 pen. ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine nesinceră cu privire la fapta comisă, nu posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier.

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".

Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 pen. gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.

Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că acțiunea violentă a inculpatului a avut drept consecință pierderea unei vieți omenești, împrejurare care coroborată cu totala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apărăpersoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".

Atitudinea sfidătoare avută de inculpat față de instanța de judecată pe întreg parcursul procesului penal unită cu împrejurarea că nu a manifestat nici cel mai mic regret față de fapta comisă, de neplata niciunei sume la care a fost obligat în favoarea părții civile îndreptățește convingerea instanței că reeducarea sa nu poate fi realizată decât prin aplicarea unei pedepse de 8 ani închisoare prin privare de libertate pentru fapta comisă.

Față de cele expuse mai sus, apar ca fondate apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ și partea civilă urmând a fi admise în întregime în baza art.379 pct.2 lit.a proc.pen.împotriva sentinței penale nr.1 din 6 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj, pe care o va desființa atât sub aspectul laturii penale cât și a celei civile și judecând în fond cauza, va pronunța o nouă hotărâre conform art.345 și următ.proc.pen. prin reaprecierea probelor administrate în faza de urmărire penală și confirmate în fața instanței de fond în mod nemijlocit, oral și în contradictoriu.

Curtea, în baza art.71 pen.va interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 lit.a și b pen.de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

În privința pedepselor accesorii respectiv a interzicerii dreptului de a alege, curtea apreciază că acesta a fost corect aplicat deoarece în cauză inculpatul a comis o infracțiune contra vieții. Gravitatea faptei relevă că inculpatul nu are capacitatea de a aprecia asupra unor valori fundamentale cum este viața.

Este adevărat că, într-o societate democratică, și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală.

Din moment ce inculpatul nu are maturitatea de a respecta dreptul la viață al celor mai apropiați semeni, acesta fiind unul din motivele pentru care va fi lipsit de libertate până la executarea pedepsei, se impune în mod rezonabil concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegerea corpului legislativ.

Prin urmare, este proporțională și justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei.

Prin aplicarea în acest mod a pedepsei accesorii s-a respectat un procedeu rezonabil care este și în acord cu decizia CEDO din cauza Hirst contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, care impune ca aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor electorale să fie realizată numai în baza hotărârii definitive a instanței, după ce în prealabil această pedeapsă accesorie este pusă în discuție în fiecare caz în contradictoriu și după examinarea împrejurării dacă interdicția respectă principiul proporționalității.

Se vor înlătura din sentința penală apelată disp.art.861- 863pen. art.359 proc.pen.și art.71 alin.5 pen.privind suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

În baza art.381 proc.pen.și art.88 pen.se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv din 9 noiembrie 2006 - 14 noiembrie 2006.

Având în vedere că față de inculpatul la data de 14 noiembrie 2006, Curtea de APEL CLUJ, a luat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, conform art.145/1 alin.1 proc.pen. instanța va menține până la rămânerea definitivă a hotărârii această măsură.

Critica părții civile referitoare la modul de soluționare a laturii civile a cauzei este fondată, pentru următoarele considerente:

Partea vătămată s-a constituit parte civilă în fața instanței de fond la 55, solicitând daune materiale cât și daune morale, cuantumul acestora fiind precizat la fila 134 din fața instanței de fond în sensul că daunele materiale sunt în cuantum de 15.000 lei compuse din cheltuieli aferente înmormântării, cheltuielile efectuate cu deplasările la organele judiciare - poliție, parchet, instanță, amenajarea locului de veci, masa de pomenire de după înmormântare, parastasele organizate la 6 luni și 1 an de la decesul victimei, și suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale, justificată de trauma psihica încercată prin dispariția prematură a fiului lor. Partea civilă a solicitat și obligarea inculpatului la plata sumei de 3000 lei cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocațial în fața curții.

Examinând solicitările părții civile, așa cum s-a arătat mai sus, acestea sunt fondate, soluția Tribunalului Cluj fiind eronată și netemeinică, urmând a fi admise în totalitate, pentru următoarele considerente:

Verificând declarațiile martorilor (108 instanță), (109 instanță) precum și actele scrise depuse la dosarul cauzei (56, 69 și 134 și urm.) rezultă fără putință de tăgadă că doar costul meselor de pomenire - parastase - se ridică la suma de 15.000 lei daune materiale fără a lua în calcul contravaloarea monumentului funerar și actele scrise existente, precum și masa de pomenire organizată imediat după înhumarea victimei.

În aceste condiții, solicitarea părții civile de a fi obligat inculpatul la plata sumei de 15.000 lei cu titlu de daune materiale este perfect justificată, corespunzând cerințelor impuse de legislația europeană ca magistrații să motiveze hotărârile judecătorești, așa cum se statuează în spețele (Boldea României-Tatishvili contra Rusiei; Fouquet contra Franței).

În privința daunelor morale sunt de remarcat următoarele:

Cerințele legii impun ca persoana care a săvârșit o faptă ilicită să repare integral toate prejudiciile ce au rezultat din săvârșirea acesteia, indiferent de caracterul lor, ceea ce rezultă din însăși redactarea art.998 și 999 din Codul civil, care folosesc termenul general de "prejudiciu", fără a distinge în raport cu caracterul material sau moral al acestuia, ceea ce înseamnă că trebuie reparate atât prejudiciile materiale cât și cele morale cauzate prin orice fapte ilicite, deci, și a celor cu caracter penal.

Dacă în cazul răspunderii civile patrimoniale, stabilirea prejudiciului este relativ ușoară, întrucât acesta este material, evaluabil în bani, iar criteriile de fixare a pagubei materiale sunt tot de natură patrimonială, în cazul răspunderii civile nepatrimoniale pentru daunele morale, dimpotrivă, prejudiciile sunt imateriale, nesusceptibile, prin ele însele de a fi evaluate în bani.

În sistemul de drept românesc nu sunt precizate criterii pentru stabilirea cuantumului daunelor morale, judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele pe orice plan, suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze prejudiciul moral cauzat.

Pe de altă parte, această compensație materială trebuie să fie echitabilă și proporțională cu întinderea pagubei suferite.

În prezenta speță este vorba de repararea unui prejudiciu de afecțiune invocat de victimele indirecte, prejudiciu care trebuie reparat de către persoana culpabilă, sens în care, s-a dispus și prin Rezoluția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei nr.75 adoptată la 14 martie 1965 în materia prejudiciului corporal care statuează expres că "în caz de deces, reparația pentru prejudiciul de afecțiune trebuie acordată părinților, soțului și copiilor victimei pentru că doar în aceste cazuri reparația este supusă condiției ca aceste persoane să fi avut legături de afecțiune strânse cu victima, în momentul decesului".

Despăgubirile solicitate în prezentul dosar și care sunt considerate întemeiate de către instanță, au scopul de a suferința pricinuită părinților, prin moartea victimei, de care erau legați afectiv.

În prezenta speță, s-a dovedit mai presus de orice dubiu că partea vătămată a suferit o traumă psihică de excepție, determinată de fapta săvârșită de inculpat, - moartea fiului - astfel că daunele morale în cuantum de 100.000 lei vor reprezenta o compensare a prejudiciului afectiv cauzat părinților, de care victima era legată printr-o relație afectivă de natură familială. Prin stabilirea daunelor morale la suma de 100.000 lei curtea apreciază că soluția va fi conformă atât cu interpretarea tradițională a jurisprudenței române cât și cu interpretarea constantă a jurisprudenței europene (, Op.cit.p. 268).

În sinteză, existând raport de cauzalitate între activitatea delictuală a inculpatului și prejudiciul nepatrimonial încercat de partea civilă, curtea apreciază că soluția pronunțată este corespunzătoare principiilor răspunderii civile delictuale stabilite prin dreptul intern și exigențelor art.3 din Protocolul nr.7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Așa fiind, ca efect al admiterii apelului părții civile, așa cum s-a învederat mai sus, inculpatul în baza art.14, 346 proc.pen.și art.998 civ. va fi obligat să achite părții civile suma de 15.000 lei daune materiale și 100.000 lei daune morale.

Prin chitanțele depuse la dosar la fila 39, 35, și 22 partea civilă a făcut dovada cheltuielilor judiciare reprezentând onorarul de apărător astfel că în baza art.193 proc.pen.inculpatul va fi obligat să achite aceleiași părți civile suma de 3000 lei cheltuieli judiciare în apel.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului în apelul parchetului și al părții civile, în baza art.192 pct.3 alin.3 proc.pen.

Revenind la apelul inculpatului, curtea constată că apărarea sa vizând achitarea în baza art.10 lit.c nu poate fi primită, probațiunea științifică și testimonială dovedind pe deplin că el este autorul agresiunii comise asupra victimei.

Inculpatul în fața Curții, a invocat că s-a aflat în legitimă apărare și că datorită tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul, fiind incidente disp.art.44 alin.1 și 44 alin.3 pen.

Față de această apărare de circumstanță a inculpatului, curtea reține că nici o probă a dosarului nu a dovedit împrejurarea ca victima să-l fi provocat sau atacat pe inculpat, din contră, s-a relevat că inculpatul a avut o atitudine provocatoare și violentă asupra victimei, inculpatul, și martora, alături de toți ceilalți martori învederând că victima nu a avut nicicând o atitudine agresivă și nici nu se afla în grupurile de tineri care au luat parte la bătaia efectivă.

Așa fiind, apărarea inculpatului fiind făcută doar cu scopul de a se disculpa de răspunderea penală ce-i incumbă va fi înlăturată ca nesinceră și de complezență, necoroborându-se cu probele dosarului.

Pentru motivele pe larg expuse în considerentele deciziei, și răspunzând celor două critici formulate de către inculpat, se va respinge ca nefondat apelul acestuia în baza art.379 pct.1 lit.b proc.pen.împotriva aceleiași sentințe.

Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul va plăti statului 500 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL CLUJ și partea civilă.în Z-,.44,.11, jud.S, împotriva sentinței penale nr. 1 din data de 6 ianuarie 2009 a Tribunalului Cluj pe care o desființează sub aspectul laturii penale și civile a cauzei privind pe inculpatul și judecând sub aceste aspecte:

Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la 28 septembrie 1983 în mun.C-N, jud.C, cetățean român, studii 12 clase, gestionar la SC SUD COM SRL, necăsătorit, domiciliat în municipiul C-N,-,.19, jud.C, în C-N,-, jud.C, fără antecedente penale, posesor al CI seria - nr.- CNP -, pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prev. de art. 183 pen. la pedeapsa de:

- 8 (opt) ani închisoare.

În baza art. 71 pen. interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art.64 lit. a și b pen. de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la terminarea executării pedepsei.

Înlătură din sentința penală apelată disp. art. 861- 863pen. art. 359 proc.pen. și art. 71 alin. 5 pen.

În baza art. 88 pen. deduce din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv din 9 noiembrie 2006 - 14 noiembrie 2006.

Menține până la rămânerea definitivă a hotărârii, fata de inculpatul, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, luata de Curtea de APEL CLUJ, conform art. 1451al.1 Cod proc.penală, la data de 14 noiembrie 2006.

Obligă inculpatul să achite părții civile.in Z,-,.44,.11, jud.S, suma de 15.000 lei daune materiale și 100.000 lei daune morale.

Menține restul dispozițiilor sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, în apelul parchetului și al părții civile.

Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva aceleiași sentințe.

Obligă inculpatul să achite statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, iar părții civile suma de 3.000 lei cheltuieli judiciare în apel.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare cu inculpatul și de la comunicare cu partea civilă.

Pronunțată în ședința publică din 19 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

Red.PD/CA

27.05.2009 - 4 ex.

Jud.fond.

Președinte:Delia Purice
Judecători:Delia Purice, Valentin Chitidean

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 52/2009. Curtea de Apel Cluj