Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 141/2009. Curtea de Apel Iasi

Comentarii

0

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR. 141

Ședința publică de la 03 martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ciobanu Iulia Elena I -

JUDECĂTOR 2: Anton Dan

JUDECĂTOR 3: Juverdeanu

Grefier - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași - a fost reprezentat în ședința din 19.02.2009 prin procuror -

S-au luat spre examinare recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - A - Serviciul Teritorial Iași împotriva sentinței penale nr. 627 din data de 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Iași.

La apelul nominal lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile asupra recursului penal de față au avut loc în ședința publică din data de 19.02.2009, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru data de 26.02.2009, apoi, din aceleași considerente, pentru azi, când,

Curtea,

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 627 din 27 octombrie 2008 Tribunalului Iași au fost admise cererile formulate de inculpații și - și, în consecință:

În baza art. 332 alin. 2 Cod procedură penală s-a restituit cauza privind pe,inculpații, fiul lui și, născut la data de 01.05.1954 în C-N, județul C, domiciliat în mun. C-N,-, județul C, - și -, fiul lui și, născut la data de 11.07.1963 în C-N, județul C, domiciliat în,--B,. 4, județul M, -, trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 45/P/2003 din 26 martie 2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Cluj, pentru infracțiunile de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1,2 Cod penal, raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și respectiv dare de mită, prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 la Direcția Națională Anticorupție - serviciul Teritorial Cluj, în vederea refacerii urmăririi penale.

În baza art. 322 alin. 3 Cod procedură penală s-a ridicat măsura sechestrului asigurator instituită prin ordonanța din data de 12 martie 2007 emisă de - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul nr. 45/P/2003 asupra casei de vacanță B, construită în baza autorizației nr. 6/04 octombrie 2003 emisă de Primăria Comunei, județul S-M, construcție ridicată pe terenul din Comuna, județul S-M, înscris în Cartea Funciară nr. 471, număr cadastral 408/7, teren aflat în proprietatea numitelor - și.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru a pronunța sentința Tribunalul Iașia reținut următoarele:

cauzei și cronologia actelor procesuale îndeplinite în faza de urmărire penală.

1. Prin autorizația din data de 29.05.2002 a procurorului șef secție urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, valabilă pentru perioada 03.06.2002-02.07.2002, a fost autorizată efectuarea de înregistrări ale convorbirilor telefonice purtate de numitul, motivat de existența unor indicii că acesta ar pregăti sau săvârși infracțiunea de dare de mită. S-a arătat că, în cursul anului 2002, pentru a câștiga licitația organizată de Primăria C cu privire la execuția unor garduri pentru spațiile verzi, făptuitorul i-a construit directorului tehnic din primărie, o casă de vacanță în loc., jud. SM( 179 vol. IV ).

2. Prin procesul verbal din data de 20.06.2002, procurorul șef secție urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Clujs -a sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 al. 1 Cod procedură penală, cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către numiții, S-a reținut că numitul, prin SC SRL M, al cărei unic asociat și administrator era soția sa, ar fi câștigat în cursul anului 2002 licitația organizată de primăria mun. C-N pentru execuția tuturor gardurilor metalice destinate parcurilor și zonelor verzi din municipiu, iar ca urmare al acestui ajutor i-ar fi construit lui, într-o zonă turistică din loc., jud. S M, o casă de vacanță aflată în curs de finalizare. În drept, s-a reținut infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000, iar potrivit art. 228 al. 3 Cod procedură penală, în vigoare la acea dată, s-a constatat că procesul verbal de sesizare din oficiu constituie și actul de începere a urmăririi penale. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 112/P/20.06.2002. ( 140-141).

3. Prin autorizațiile din datele de 01.07.2002, 01.08.2002 și 27.08.2002 ale procurorului general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Clujs -a prelungit autorizarea înregistrării convorbirilor telefonice ale numitului pentru perioada 03.07.2002-30.09.2002 ( 190-192 vol. IV ).

4. Prin nr.OUG 43/2002, publicată în Of. nr. 244/11.04.2002, s-a înființat Parchetul Național Anticorupție, acesta urmând să înceapă a funcționa din data de 01.09.2002, conform art. 31 al. 3. Prin rezoluția din data de 29.10.2002 dosarul nr. 112/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluja fost declinat la Parchetul Național Anticorupție, conform prevederilor art. 32 al. 1 din nr.OUG 43/2002.

În rezoluția de declinare s-a susținut că față de au fost efectuate acte de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 255 al. 1 Cod penal. S-a arătat că, în calitatea pe care o are, organizează licitații pentru acordarea lucrărilor finanțate de către Primăria mun. C-N, iar la licitațiile care se desfășoară pe bază de invitație și selecție de oferte, printre firmele invitate frecvent se află și SC SRL și SRL B M, ultima având ca asociat pe. S-a mai arătat că participanții la licitație sunt instruiți înainte de începerea acesteia în sensul că le sunt furnizate informații care să le permită "adecvarea ofertelor" pentru fiecare lucrare în parte în așa fel încât să câștige licitația, iar printr-un asemenea procedeu cele două firme conduse de către au primit lucrări constând în execuția unor garduri metalice destinate parcurilor și zonelor verzi din mun. C-N, precum și lucrări de reparații la diverse școli și licee din mun. C-N ( 79-81).

5. Dosarul declinat, nr. 112/P/2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a fost înregistrat la Parchetul Național Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției sub nr. 126/P/2002 ( 76). În acest dosar, la solicitarea PNA, Garda Financiară Centrală a efectuat anumite verificări pe care le-a înaintat parchetului cu adresa nr. -/2002 din 19.12.2002 ( 21-29 vol. I și 144-152).

6. Sub același număr de înregistrare (-/2002 din data de 11.12.2002), Garda Financiară a formulat și o plângere penală împotriva făptuitorului, suspectat de comiterea infracțiunii de folosire ilegală a creditului societății, prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, în calitatea sa de director al SC SRL, jud. Plângerea a fost înregistrată la PNA sub nr. 1405/VIII-1/2002 din data de 19.12.2002, de unde ar fi fost trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (în realitate Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție) și de acolo la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unde a fost înregistrată sub nr. 65/P/2003 ( 138-139 și 142-143). Aceste date sunt preluate din rezoluția de declinare a dosarului nr. 65/P/2003 ( 5 vol. ).

7. Din relațiile furnizate de DNA - Serviciul Teritorial Cluj rezultă că dosarul nr. 126/P/2002 al - Secția de Combatere a Corupției (7 volume) a fost trimis cu adresa din data de 09.06.2003 la. - Serviciul Teritorial Cluj (datorită modificărilor aduse legii de organizare a ), unde ar fi fost înregistrat sub nr. 45/P/2003 ( 76-77 și 104-105).

8. În data de 23.06.2003, la Poliția mun. C-N se înregistrează (auto)denunțul numitului prin care acesta înștiințează faptul că, în cursul anului 2002, i-a construit lui, director în cadrul Direcției Tehnice din Primăria C-N, o casă de vacanță în valoare de aproximativ 500.000.000 lei, la solicitarea acestuia, pentru ajutorul oferit la câștigarea unor licitații organizate de primărie (Liceul de Muzică, Grădinița 38,39 etc.) - fila 248 vol. I Printr-o rezoluție olografă, scrisă pe denunț, datată 24.06.2003, un procuror dispune sub semnătură în baza art. 228 din Cod procedură penală " pt. săv. in prev. de art. 254 Cod penal" Potrivit relațiilor furnizate de către DNA - Serviciul Teritorial Cluj, rezoluția a fost scrisă de procurorul șef, la acea dată, al Serviciului Teritorial Cluj din cadrul PNA (94, 130).

9. Prin referatul nr. 104.523 din data de 31.07.2003 al C, în baza actelor premergătoare efectuate împotriva numitului pentru infracțiunea de luare de mită, se propune declinarea competenței în favoarea - Serviciul Teritorial Cluj, cu motivarea că pentru infracțiunea prev. de art. 254 Cod penal competența de cercetare revine procurorului conform art. 210, 209 al. 3 Cod procedură penală ( 2-3 vol. I ).

10. Prin rezoluția din data de 10.11.2003, dosarul nr. 65/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj ( pct. 6), în care dobândise deja calitatea de învinuit pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, a fost declinat (din nou) la PNA - Secția C, cu motivarea că disjungerea infracțiunii economice de infracțiunile de dare și respectiv luare de mită privindu-i pe și a fost făcută în mod artificial, întrucât suma folosită ilegal din patrimoniul "" ar fi încorporat și suma folosită de la construirea cabanei în localitatea pentru ( 4-6 vol. I ).

11. Dosarul declinat, nr. 65/P/2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, a fost înregistrat la. - Serviciul Teritorial Cluj sub nr. 93/P/2003, fiind ulterior conexat, printr-o ordonanță din data de 16.09.2008, la dosarul nr. 45/P/2003 al aceleiași unități de parchet ( 77-78 și 85-86).

12. Prin ordonanța din data de 27.09.2004, adoptată în dosarul nr. 45/P/2003 al - Serviciul Teritorial Cluj, s-a dispus, motivat, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea prev. de art. 254 al. 1 rap. la art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000 și neînceperea urmăririi penale pentru alte două infracțiuni prev. de art. 254 al. 1 rap. la art. 7 alin. 1 din Legea 78/2000, iar față de s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea prev. de art. 255 al. 1 rap. la art. 6 din Legea 78/2000.

Prin aceeași ordonanță, pe lângă alte dispoziții, s-a mai dispus disjungerea cauzei și declinarea competenței efectuării urmăririi penale față de pentru infracțiunea prev. de art. 266 pct. 2 din Legea - în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj ( 7-11 vol. I ).

13. Cauza disjunsă din dosarul nr. 45/P/2003 al - Serviciul Teritorial Cluj și declinată ( pct. 12), a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 250/P/2004, urmărirea penală fiind finalizată prin rezoluția din data de 21.10.2004 în sensul încetării urmăririi penale față de învinuitul raportat la infracțiunea prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 ( 78 și 13-15 vol. I ).

14. Prin ordonanța nr. 182/C2/2005 din data de 04.10.2005, emisă de procurorul general adjunct al Parchetului Național Anticorupție, s-a dispus, în temeiul art. 64 al. 3 din Legea nr. 304 și art. 270 lit. "c" Cod procedură penală, infirmarea ordonanței nr. 45/P/2003 din 27.09.2004 a Serviciului Teritorial Cluj al și redeschiderea urmăririi penale în vederea completării acesteia.

S-a motivat că soluția s-a bazat pe greșita interpretare a probelor administrate în dosar, fiind adoptată exclusiv pe temeiul probelor testimoniale administrate nemijlocit de procuror și făcându-se abstracție de conținutul celor 7 volume de redări ale convorbirilor telefonice înregistrate legal. S-a imputat procurorului de caz că a omis să fructifice multitudinea de informații pertinente și utile cauzei rezultată din cuprinsul redărilor înregistrărilor convorbirilor telefonice, potrivit cărora ar rezulta cu prisosință legăturile reale dintre învinuitul și făptuitorul și "regulile" după care s-ar fi repartizat, prin licitații, lucrările de construcții angajate de Primăria C-N ( 16-18 vol. I ).

15. Prin ordonanța nr. 45/P/2003 din data de 07.03 2007 procurorul dispune extinderea cercetările și începerea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în cursul anului 2002, în calitate de director și administrator la firmele " " M și " " C, acesta ar fi construit o casă de vacanță în localitatea, jud. S M, învinuitului - director tehnic la Primăria mun. C-N, întrucât acesta din urmă, în calitatea sa de președinte al unor comisii de licitații, pe parcursul anilor 2000-2003 ajutat firmele conduse de denunțător să câștige licitații organizate de către Primăria mun. C- S-a mai arătat că a formulat autodenunțul în data de 23.06.2003, însă acest autodenunț nu îl poate exonera de răspundere penală și îl înlătură de la beneficiul cauzei de nepedepsire, întrucât autoritățile luaseră act de fapta sa încă din anul 2002, existând dosarul nr. 112/P/2002 la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dosar înregistrat pe numele său pentru infracțiunea de dare de mită prev. de art. 255 Cod penal, declinat la. ( 269-270 vol. I ).

16. Prin ordonanța nr. 45/P/2003 din data de 12.03.2007 procurorul dispune delegarea ofițerilor de poliție din cadrul Poliției Judiciare a DNA - Serviciul Teritorial Cluj, pentru verificarea corespondenței între notele de redare a convorbirilor telefonice cuprinse în volumele II, III și IV din prezentul dosar, cu conținutul înregistrat pe CD -uri ( 183-184 vol. IV ).

17. Printr-un proces-verbal întocmit de trei ofițeri de poliție din cadrul DNA, Serviciul Teritorial Cluj, în data de 13.03.2007, în dosarul nr. 45/P/2003, s-a certificat autenticitatea notelor de redare cu conținutul discuțiilor înregistrate pe CD-uri, iar operațiunea de certificare a fost însușită de către procuror prin semnătură și aplicarea unei ștampile a unității de parchet ( 185-188 vol. IV ).

II. Analiza excepțiilor și a cererilor formulate de inculpați.

1. Cu privire la neregularitatea actului de sesizare, invocată de ambii inculpați, izvorâtă din împrejurarea că rechizitoriul nr. 45/P/2003 din data de 26.03.2007 emis de un procuror din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Cluj, nu ar fi fost verificat și ștampilat de către procurorul șef al unității specializate de parchet, instanța constată că aceasta, așa cum a fost formulată, nu poate fi primită în susținerea cererii de restituire a cauzei la parchet.

Datorită practicii neunitare a instanțelor în sancționarea neregulilor de genul celei invocate în speța de față, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au adoptat Decizia nr. 9 din 18 februarie 2008, pronunțată într-un recurs în interesul legii, prin care s-a stabilit că dispozițiile art. 264 al. 3 din Codul d e procedură penală se interpretează în sensul că rechizitoriul trebuie să conțină mențiunea "verificat sub aspectul legalității și temeiniciei", iar lipsa acestei mențiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condițiile art. 300 alin. 2 din Codul d e procedură penală, în sensul că ea poate fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop.

Din perspectiva acestei decizii, regularitatea actului de sesizare depinde doar de asumarea de către procurorul ierarhic superior a dispoziției de trimitere în judecată, fiind irelevant modul concret în care se realizează complinirea rechizitoriului cu mențiunile precizate de Înalta Curte de Casație și justiție.

Prin urmare, lipsa mențiunii respective nu atrage nulitatea absolută, ci reprezintă o nulitate relativă, care poate fi acoperită fie de îndată, fie prin acordarea unui termen. În speță, neregularitatea a fost acoperită în data de 07.11.2007, când, în prezența judecătorului de la Tribunalul Timiș învestit cu soluționarea cauzei, procurorul șef al DNA - Serviciul Teritorial Cluja verificat, semnat și ștampilat rechizitoriul ( 15 dosar nr-).

Pe de altă parte, privit prin prisma condițiilor de conținut, prevăzute de art. 263-264 și art. 317 Cod procedură penală, interpretate în lumina art. 6.O, actul de sesizare este sancționabil potrivit art. 197 al. 2 rap. la art. 332 al. 2 Cod procedură penală, așa cum se va arăta mai jos ( pct. 5.4.).

2. Cu privire la nelegalitatea înregistrării convorbirilor telefonice, invocată de ambii inculpați, instanța constată că această excepție, așa cum a fost formulată și motivată, nu poate fi primită.

Atât dispozițiile procedurale speciale prev. de art. 27 din Legea Nr. 78/2000, cât și prevederile art. 91¹și urm. Cod procedură penală, nu condiționează autorizarea interceptărilor de începerea urmăririi penale. Ca atare, înregistrările, în funcție de momentul procesual în care au fost efectuate, fie constituie mijloace de probă, fie dobândesc vocație probatorie în condițiile întocmirii unui proces verbal de constatare a actelor premergătoare conform art. 224 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, instanța constată că procedura de administrare a probelor conținute de convorbirile telefonice a fost viciată în mod hotărâtor, prin lipsa certificării de către procuror a proceselor-verbale de redare, așa cum se va în continuare ( pct. 5.2.).

3. Cu privire la excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate împotriva inculpatului, instanța constată că este întemeiată, din următoarele considerente:

3.1. Potrivit art. 13 din nr.OUG 43/2002, procurorii specializați din cadrul Parchetului Național Anticorupție, devenit Departamentul Național Anticorupție prin nr.OUG 134/2005, efectuează în mod obligatoriu urmărirea penală în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 78/2000.

Procesul penal este guvernat de principiile legalității și oficialității, consacrate de art. 2 Cod procedură penală, iar persoanele ce fac obiectul instrucției penale beneficiază de prezumția de nevinovăție instituită prin art. 5²Cod procedură penală și au garantat dreptul la apărare în condițiile descrise de art. 6 Cod procedură penală

În scopul garantării acestor principii, în faza de urmărire penală - care nu se bucură de publicitate și contradictorialitate - se impune respectarea cu strictețe a regulilor procesuale, iar verificarea și cenzurarea actelor procesuale de către instanțe se realizează exclusiv pe baza actelor scrise întocmite de organele de urmărire penală (principiul formalismului).

Instanța constată că, în speță, aceste principii și reguli procesuale au fost încălcate, în principal pentru că nici un procuror nu a început urmărirea penală împotriva inculpatului.

Examinând procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 20.06.2002, încheiat de procurorul șef secție urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, instanța constată că acesta nu satisface, nici în formă și nici în conținut, exigențele impuse de lege pentru a constitui un act valid de începere a urmăririi penale față de numitul ( cap. I, pct. 2).

Nici rezoluția informă, olografă, din data de 23.06.2003, a procurorului șef al, Serviciul Teritorial Cluj, nu cuprinde, nici în substanță și nici sub aspect formal, mențiunile absolut necesare pentru începerea urmăririi penale împotriva numitului ( cap. I, pct. 8).

Prin urmare, luând act de nulitatea actului procesual de începere a urmăririi penale, act esențial ce marchează momentul procesual după care persoana acuzată dobândește toate drepturile procesuale prevăzute de lege pentru partea învinuită, instanța urmează să constate că întreaga urmărire penală este lovită de nulitate, sancțiune care lovește inclusiv actul de sesizare al instanței, potrivit teoriei nulității actelor subsecvente.

În susținerea acestei concluzii trebuie subliniat faptul că urmărirea penală a fost viciată și de următoarele nereguli procedurale și procesuale:

3.2. La originea acuzațiilor din rechizitoriul de față au stat indiciile de vinovăție constatate în dosarul nr. 112/P/20.06.2002 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. Acest dosar, care cuprindea transcrierea înregistrărilor convorbirilor telefonice ale numitului, suspectat pentru dare de mită, nu a fost declinat, cum ar fi trebuit, ci a fost înaintat cu o simplă adresă (din data de 09.06.2003) de la. Structura Centrală, la. Serviciul Teritorial Cluj, unde nici nu a fost înregistrat ca dosar penal. Susținerea parchetului, că acest dosar ar fi fost înregistrat sub nr. 45/P/2003, nu este tocmai riguroasă, de vreme ce cauza cu numărul respectiv s-a format în data de 31.07.2003, pe baza (auto)denunțului numitului și în urma referatului cu propunere de declinare nr. 01.04.523 din 31.07.2003 al C ( cap. I, pct. 7-9).

3.3. Deși organele de urmărire penală îl bănuiau pe numitul de implicare în acte de corupție încă din iunie 2002, când s-au sesizat din oficiu, nu au început urmărirea penală împotriva acestuia în condiții de legalitate. Cu toate acestea, în septembrie 2004, după mai bine de 2 ani, acestuia i s-a adus la cunoștință o învinuire care nu se regăsea în nici un act valid de începere a urmăririi penale. Astfel, prin procesul-verbal nr. 45/P/2003 din 16.09.2004, învinuitului i s-a adus la cunoștință că față de el se efectuează acte de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 2 Cod penal rap. la art. 6 din Legea 78/2000, constând în faptul că în perioada 2001-2003 i-a pretins lui construirea unei case de vacanță în localitatea, jud. S M, pentru a-l ajuta la adjudecarea unor licitații organizate de Primăria C ( 283 vol. I ). Prin aceasta, s-a realizat o încălcare directă a principiului preeminenței dreptului, respectiv a dreptului prevăzut de art. 6 al. 3 Cod procedură penală (introdus prin Legea nr. 281/2003). Totodată, a fost încălcat și art. 6 par. 3 lit. "a" din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, termenul de peste 2 ani fiind incompatibil cu dreptul persoanei învinuite de a fi informată, "în termenul cel mai scurt", asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.

4. Cu privire la excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate împotriva inculpatului, instanța constată că este întemeiată, din următoarele considerente:

4.1. Prin procesul verbal din data de 20.06.2002, procurorul șef secție urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Clujs -a sesizat din oficiu, în temeiul art. 221 al. 1 Cod procedură penală, cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către numitul S-a reținut că numitul, prin " " M, al cărei unic asociat și administrator era soția sa, ar fi câștigat în cursul anului 2002 licitația organizată de primăria mun. C-N pentru execuția tuturor gardurilor metalice destinate parcurilor și zonelor verzi din municipiu, iar ca urmare al acestui ajutor i-ar fi construit lui, într-o zonă turistică din loc., jud. S M, o casă de vacanță aflată în curs de finalizare. În drept, s-a reținut infracțiunea prev. de art. 12 din Legea nr. 78/2000, iar potrivit art. 228 al. 3 Cod procedură penală, în vigoare la acea dată, s-a constatat că procesul verbal de sesizare din oficiu constituie și actul de începere a urmăririi penale. Cauza a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj sub nr. 112/P/20.06.2002 ( 140-141 vol. I ).

Actul procesual mai sus arătat nu poate fi considerat un act valid de începere a urmăririi penale față de numitul cu privire la comiterea infracțiunii de dare de mită, întrucât organul de urmărire penală nu a indicat textele de lege în care s-ar fi putut încadra faptele imputate.

4.2. Actul inform și nelegal care ar fi putut sta la baza declanșării urmăririi penale dovedește însă că organele de urmărire penală aveau suficiente indicii că numitul ar fi fost implicat în acte de corupere a unor funcționari din Primăria mun. C-N, încă din iunie 2002, când s-a dispus și interceptarea convorbirilor telefonice ale suspectului.

. convorbirilor telefonice nu au fost valorificate în sensul construirii unor acuzații clare împotriva acestui făptuitor, sub aspectul celor semnalate. În schimb, în urma verificărilor solicitate de organele de urmărire penală, autoritățile fiscale au constatat anumite nereguli financiare în activitatea firmelor din sfera de influență a făptuitorului, căruia i-au fost aduse acuzații penale noi, pentru comiterea unei infracțiuni prevăzute de Legea nr. 31/1990. Aceste fapte noi au făcut obiectul unor cauze declinate în mod repetat, reunite și disjunse, finalizate printr-o soluție de netrimitere în judecată, adoptată în data de 21.10.2004 în dosarul nr. 250/P/2004 al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj ( cap. I, pct. 5-6 și 10-13). În acest context merită subliniat și faptul că, fără a se întocmi un act procesual prin care să se stabilească o învinuire concretă (fapte precise, încadrate în drept) și fără emiterea unei rezoluții de schimbare a încadrării juridice, în rezoluția de declinare a cauzei de la Parchetul Curții de Apel Cluj la. procurorul a menționat că, față de s-au efectuat acte de urmărire penală sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 Cod penal ( cap. I pct. 4).

În timp ce era urmărit penal pentru infracțiunea prevăzută de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, numitul a formulat (auto)denunțul care a stat, din punct de vedere formal, la baza cauzei de față ( cap. I pct. 8). Până la adoptarea soluției din data de 27.09.2004, de netrimitere în judecată, numitului nu i s-a adus la cunoștință nici o învinuire, toate declarațiile fiind date în calitate de martor ( cap. I, pct. 12).

După infirmarea soluției și redeschiderea cercetărilor, în data de 07.03.2007 s-a dispus extinderea cercetările și începerea urmăririi penale față de pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 ( cap. I pct. 15).

Prin aceasta s-a adus atingere dreptului oricărei persoane de a nu contribui la propria incriminare.

Deși aveau știință de presupusa implicare a făptuitorului în acte de corupție, organele de urmărire penală nu i-au adus la cunoștință dreptul la tăcere - care este conferit și martorilor în măsura în care se tinde la auto-incriminare - și, în contextul în care suspectul era cercetat pentru folosirea în interes personal a unor mari sume de bani aparținând societății unde ocupa funcția de director, au obținut declarații prin care justifica destinația banilor deturnați din firmă ca fiind folosiți la ridicarea a două case de vacanță, una dintre acestea fiind pentru numitul.

4.3. Prin începerea urmăririi penale împotriva numitului, după 5 ani de la momentul în care au apărut indiciile de vinovăție pentru acte de corupere a autorităților din Primăria C-N, timp în care acesta a dat mai multe declarații ca martor, inculpatului i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 par. 1, par. 2 și par. 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că normele ce reglementează dreptul la tăcere și dreptul de a nu contribui la propria incriminare sunt recunoscute ca fiind centrul noțiunii de proces echitabil (Hotărârea John Murray Marii Britanii din 8 februarie 1996). S-a mai arătat că dreptul la tăcere nu este unul absolut, important fiind gradul de presiune exercitat în cauză. Or, în speță, gradul de coerciție impus făptuitorului, confruntat în paralel cu alte acuzații penale (pentru care nu a fost trimis în judecată), a fost suficient de serios pentru a permite suspiciunea că (auto)denunțul nu a fost expresia liberă a manifestării de voință, ceea ce conduce la concluzia că s-a adus atingere chiar substanței dreptului de a nu contribui la propria incriminare (Hotărârea Heaney și McGuiness Irlandei din 21 decembrie 2000).

Dreptul de a nu contribui la propria incriminare a fost recunoscut în mod explicit de C încă din anul 1993 (Hotărârea Funke Franței din 25 februarie 1993; a se vedea și Saunders Marii Britanii, Hotărâre din 17 decembrie 1996, Condron Marii Britanii, Hotărâre din 2 mai 2000).

4.4. Totodată, a fost încălcat în mod direct principiul preeminenței dreptului, cu referire la dispozițiile art. 255 al. 3 Cod penal.

Astfel, prin prisma legalității ce ar trebui să guverneze procesul penal, se pot construi două ipoteze de lucru. organele de urmărire penală s-au sesizat împotriva lui încă din luna iunie 2002, și atunci s-au încălcat drepturile prev. de art. 6. și art. 6 Cod procedură penală, prin ascunderea învinuirii și audierea ca martor, urmată de folosirea declarațiilor împotriva celui care le-a dat. organele de urmărire penală au fost sesizate prin denunțul formulat de către, și atunci ar fi trebuit să se dea eficiență cauzei de impunitate prevăzute de art. 255 al. 3 Cod penal, întrucât denunțul fusese făcut înainte ca autoritățile judiciare să fi fost sesizate în condițiile art. 221 și urm. Cod procedură penală. Trebuie subliniat că, sub aspect pur formal, aparența este aceea că organele de urmărire penală au fost sesizate în cauza de față prin (auto)denunțul făcut de inculpatul în data de 23 iunie 2003.

4.5. Din înscrisurile aflate la filele 248-250 vol. I rezultă că organele de urmărire penală au fost sesizate prin (auto)denunțul formulat de către în data de 23.06.2003, când acesta a fost audiat pe coală albă de către un ofițer de poliție, fără a se indica o anume calitate procesuală. aplicată la fila 248 vol. I certifică faptul că un procuror competent după materie a fost înștiințat despre (auto)denunț. Din acest moment devine inexplicabil faptul că procurorul nu a înregistrat cauza, ca dosar penal la unitatea competentă de parchet, mai ales că acesta a audiat personal pe numitul ( 251-252 vol. I ). este și faptul că declarația din 25.06.2003, dată tot pe coală albă, fără indicarea calității procesuale, are conținut identic cu cea dată în fața ofițerului de poliție.

Esențială este însă constatarea acestei instanțe, că toate probele privitoare la inculpatul au fost administrate înainte de începerea urmăririi penale împotriva sa, fără ca acesta să fie învinuit în cauză, fără să i se aducă la cunoștință vreo acuzație concretă și fără aducerea la cunoștință a drepturilor procesuale (dreptul la apărare, la tăcere etc.).

5. . ale legalității urmăririi penale în cazul ambilor inculpați.

5.1. Simpla parcurgere a cronologiei redate în cap. I, pct. 1-17, permite să se observe cum organele de urmărire penală, fără să dispună extinderea cercetărilor sau schimbarea încadrării juridice, au adus de fiecare dată, ori au menționat, prin diferitele ordonanțe și rezoluții de declinare, conexare, disjungere și scoatere sau neîncepere a urmăririi penale, cu totul alte învinuiri, în fapt și în drept decât cele prevăzute în actul procesual anterior și proxim. Spre exemplu, pornind de la o licitație destinată executării gardurilor verzi din municipiul C-N, s-a ajuns la mai multe licitații, vizând inclusiv lucrări de reparații la unități de învățământ, iar în drept, de la art. 12 din Legea 78/200 s-a ajuns la 254 Cod penal, apoi la art. 254 al. 1 rap. la art. 7 al. 1 din Legea 78/2000 etc.

În acest context, trebuie constatat și managementul judiciar defectuos al dosarelor, constând în greșita (ne)înregistrare sau trimitere a cauzelor între unitățile de parchet, lipsa opisurilor și a adreselor de înaintare etc. ceea ce introduce serioase dubii privind corecta gestionare a actelor din dosar ( cap. I pct. 5 - 9). este întărit chiar de precizarea făcută de procurorul ierarhic superior în ordonanța de infirmare, că ar exista 7 volume de interceptări, în condițiile în care prezenta cauză are atașate doar 3 volume de interceptări ( cap. I pct. 14).

5.2. Potrivit art. 91¹- 91³Cod procedură penală, în vigoare atât la data efectuării interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor telefonice ale inculpatului, cât și în actuala redactare, procurorul are un rol central în procedura de administrare a acestor mijloace de probă specifice.

Astfel, pe lângă inițierea procedurii și controlul asupra persoanelor chemate potrivit legii să realizeze interceptările (art. 91¹și 91²Cod procedură penală), procurorul este obligat să dea un gir de legalitate, această operațiune juridică realizându-se pe calea certificării înregistrărilor, conform art. 91³Cod procedură penală. Certificarea nu este o simplă formalitate, ci o condiție esențială pentru garantarea autenticității și conformității proceselor-verbale de transcriere în raport cu înregistrările, știut fiind că astfel de mijloace probatorii sunt permise doar atunci când satisfac rigorile art. 8 par. 2.

Instanța constată cu surprindere că operațiunea de certificare a avut loc abia în luna martie 2007, după 5 ani de la efectuarea interceptărilor și cu 2 săptămâni înainte de emiterea rechizitoriului ( cap. I pct. 16 - 17). Prin urmare, întreaga urmărire penală a fost purtată pe baza unor probe nelegale, timp în care acestea, fără a fi fost verificate de către procuror, au furnizat cvasitotalitatea indiciilor de vinovăție. Aceasta înseamnă că toate actele procesuale și procedurale întemeiate pe procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate de inculpatul, până la certificare, sunt lovite de nulitate, ceea ce atrage și nulitatea actului de sesizare a instanței.

5.3. Potrivit art. 270 lit. c) Cod procedură penală, invocat de procurorul general adjunct al în ordonanța nr. 182/C2/2005 din data de 04.10.2005, ca temei pentru redeschiderea urmăririi penale (care trebuia coroborat însă cu dispozițiile art. 273 al. 1 Cod procedură penală), urmărirea penală poate fi reluată doar dacă se constată ulterior că împrejurarea care a justificat o soluție inițială de netrimitere în judecată nu a existat sau a dispărut.

Această posibilitate de infirmare a unei soluții constituie o încălcare a principiului stabilității raporturilor juridice, și din acest motiv, ordonanțele prin care se dispune redeschiderea urmăririi penale, trebuie să aibă o justificare foarte solidă.

Or, în speță, din actele aflate la dosar, nu rezultă în ce împrejurări s-a ajuns ca ordonanța procurorului de caz, din data de 27.09.2004, să fie infirmată, după un an, de la cel mai înalt nivel al ierarhiei structurii specializate de parchet ( cap. I pct. 14).

Cât despre argumentele care au determinat infirmarea primei soluții, de netrimitere în judecată, instanța constată că hotărâtoare au fost elementele de vinovăție decelate din procesele-verbale de redare a înregistrărilor convorbirilor telefonice ( 17-18 vol. I ). Însă, așa cum s-a arătat mai sus, acele mijloace probatorii nu îndeplineau, la acea dată, condițiile cerute de lege pentru a fi acceptate ca probe.

Prin urmare, însuși actul procesual care a generat redeschiderea urmăririi penale, este lovit de nulitate, fiind bazat pe o greșită apreciere a forței probante a interceptărilor autorizate, dar necertificate, în raport cu testimoniile administrate nemijlocit de procurorul de caz. De altfel, ordonanța de infirmare este nelegală nu doar pentru motivul că procurorul ierarhic superior nu a observat nelegalitatea proceselor-verbale de redare, ci și pentru că s-a înfrânt principiul stabilității raporturilor juridice. Astfel, ordonanța de netrimitere în judecată nu a fost infirmată pentru nelegalitate, ci pentru netemeinicie, prin reinterpretarea probelor existente și fără ca în speță să fi apărut vreun element de noutate, de natură să legitimeze reluarea instrucției penale. Mai mult, în cuprinsul ordonanței infirmate, procurorul cauzei a examinat, în substanță, notele de redare a convorbirilor și a conchis că acestea "sunt neconcludente, neputându-se stabili o înțelegere între și învinuitul cu privire la adjudecarea unor licitații sau construirea casei de vacanță drept recompensă materială, discuțiile telefonice interceptate fiind de altfel ulterioare licitațiilor" ( 9 vol. I ).

5.4. Rechizitoriul, ca act de inculpare, trebuie să îndeplinească anumite condiții de formă, dar și de conținut. Art. 6 par. 3 lit. "a" obligă autoritățile judiciare care exercită funcția de acuzare să informeze persoana bănuită de comiterea unei infracțiuni, în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa.

Analizând considerentele rechizitoriului de față, instanța constată că învinuirile aduse celor doi inculpați sunt într-atât de imprecise, încât aduc atingere dreptului la un proces echitabil și îngreunează exercitarea efectivă și concretă a dreptului de a se apăra.

Astfel, învinuirile sunt insuficient circumstanțiate, sub aspectul momentului și a modului de comitere a infracțiunilor imputate. Nu rezultă exact modalitatea normativă de săvârșire a infracțiunilor de dare/luare de mită (verbum regens) și nici data/datele la care acestea s-ar fi consumat (esențial sub aspectul încadrărilor juridice, dar și al vinovăției prin prisma suprapunerii normative cu infracțiuni înrudite, precum primirea de foloase necuvenite, prev. de art. 256 Cod penal). De asemenea, nu s-a indicat, în concret, când și câte licitații ar fi fost câștigate de către inculpatul și care ar fi fost contribuția efectivă a inculpatului, din perspectiva funcționarului public, la câștigarea acestor licitații.

Din perspectiva dreptului intern, imprecizia acuzațiilor cuprinse în rechizitoriu reprezintă o încălcare a dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței (instituție juridică definită prin coroborarea art. 263-264 cu art. 317 Cod procedură penală), constituie o nulitate absolută în accepțiunea art. 197 al. 2 Cod procedură penală și se sancționează conform art. 332 al. 2 Cod procedură penală, în sensul restituirii cauzei la procuror.

III. Concluzii

Privită pe ansamblu, prin prisma celor expuse mai sus, urmărirea penală efectuată în cauză poate fi considerată ca redundantă, fragmentată, incoerentă și viciată de multiple încălcări ale legalității, ceea ce conturează concluzia că inculpații au fost lipsiți de un proces echitabil în faza de urmărire penală.

Sintetizând încălcările dispozițiilor ce reglementează activitatea de urmărire penală, instanța reamintește că au fost violate art. 2, art. 5¹, art. 64-68, art. 91³, art. 202, art. 203, art. 209, art. 210 al. 1, art. 220, art. 224, art. 228, art. 263, art. 273 Cod procedură penală, interpretate în lumina jurisprudenței dezvoltate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Odată ce încălcările legalității în faza de urmărire penală au fost constatate, se naște problema sancțiunilor care ar trebui aplicate.

Sub acest aspect, sediul materiei se regăsește în cuprinsul art. 197 Cod procedură penală, care reglementează regimul nulităților procesuale.

În ședința publică din data de 20 octombrie 2008 - prima zi de înfățișare în accepțiunea art. 300, coroborat cu art. 291 Cod procedură penală -, în cadrul examinării de regularitate a actului de sesizare a instanței, au fost dezbătute și cererile și excepțiile formulate de către inculpați.

Procurorul de ședință a considerat, în concluziile orale, că instanța nu ar putea să examineze cererile și excepțiile ridicate de inculpați, fiind ținută exclusiv să verifice regularitatea actului de sesizare.

Instanța nu poate achiesa la această opinie.

Examenul de regularitate impus de art. 300 Cod procedură penală obligă instanțele de judecată să verifice actul de sesizare, sub aspect pur formal. Or, din acest punct de vedere, rechizitoriul întocmit în cauză nu poate fi apreciat ca neregulat, de vreme ce conține toate mențiunile prevăzute de art. 263-264 Cod procedură penală, și nu există neregularități ce ar trebui complinite fie de îndată, fie prin acordarea unui termen ( cap. II, pct. 1).

Pe de altă parte, chestiunile de drept ridicate de către inculpați pot fi invocate oricând. Astfel, potrivit art. 197 al. 1, 4 Cod procedură penală nulitățile relative pot fi invocate la primul termen de judecată cu procedura completă (cum s-a întâmplat în speță), în vreme ce nulitățile absolute, prevăzute de art. 197 al. 2, 3 Cod procedură penală se iau în considerare în orice stare a procesului.

Mai mult, textele de lege invocate de către inculpați nu prevăd un anume moment procesual după care s-ar putea naște dreptul de a solicita restituirea cauzei, ci doar o limită temporală până la care se poate realiza desesizarea - art. 332 al. 1 Cod procedură penală, în vreme ce art. 332 al. 2 Cod procedură penală, sancționând nulitățile absolute, nu conține nici o referire privitoare la momentul când se poate dispune restituirea.

Pe cale de concluzii scrise, reprezentantul parchetului a solicitat respingerea cererii de restituire a cauzei la procuror, cu motivarea că instanța nu ar putea să constate caracterul ilegal al mijloacelor de probă pe a căror bază s-a dispus trimiterea în judecată decât prin hotărâre (pe fond), după efectuarea cercetării judecătorești și după dezbateri, deci la un moment ulterior constatării legalei sesizări.

Această abordare este fundamental greșită.

Rechizitoriul constituie un corolar al urmării penale. Acest act procesual prin care se dispune trimiterea în judecată este ultimul dintr-o suită de alte acte procesuale ce formează arhitectura procesului de tragere la răspundere penală a persoanelor bănuite de comiterea unor infracțiuni. Ca atare, rechizitoriul nu poate fi privit ca fiind un act juridic valid, dacă celelalte acte procesuale sunt lovite de nulitate. Presupunând că, într-o cauză, precum cea în speță, rechizitoriul ar putea fi privit totuși ca valid, cu toate că actele prin care s-a dispus începerea urmăririi penale sunt nule absolut, s-ar ajunge la concluzia absurdă că nulitățile pot genera legalitate.

A accepta opinia că cercetarea judecătorească trebuie începută chiar dacă urmărirea penală este nulă, ar pune inculpații în situația inacceptabilă de a fi nevoiți să-și dovedească nevinovăția pe fond (invocând nulitatea probelor strânse în cursul urmăririi penale) și eventual să parcurgă toate gradele de jurisdicție. Prin aceasta, s-ar adânci inechitatea procedurilor judiciare la care vor fi obligați inculpații și s-ar nega dreptul instanțelor de a sancționa nerespectarea dispozițiilor referitoare la sesizarea instanței, în înfrângerea voinței puterii legiuitoare.

Această instanță consideră că textele de lege trebuie interpretate în sensul în care au fost edictate, în așa fel încât să își producă efectele. Prin urmare, nulitățile nu trebuie tolerate, ci trebuie sancționate în mod efectiv și eficient, unul dintre mecanismele de cenzură a actelor îndeplinite de către procuror fiind instituția restituirii cauzei în vederea refacerii actelor invalidate de către instanțe.

În susținerea concluziilor scrise formulate de parchet a fost invocată, ca reper jurisprudențial, o decizie de speță (decizia penală nr. 13/08.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată de altfel pe site-ul www.scj.ro).

Cu privire la capacitatea relativă a unor asemenea hotărâri judecătorești, de a reflecta un adevăr juridic, merită a fi făcută o scurtă observație. Rezoluția de încetare a urmăririi penale față de învinuitul, raportat la infracțiunea prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, s-a întemeiat pe faptul că (soția învinuitului), asociat și administrator unic al societății prejudiciate, nu ar fi formulat plângere penală împotriva învinuitului, soluția fiind bazată pe o decizie de speță a fostei Curți Supreme de Justiție ( 14 vol. I ). Ulterior, Înalta Curte de Casație și Justiție a adoptat un punct de vedere diametral opus (decizia penală nr. 3332/20.06.2007, publicată pe site-ul www. scj. ro).

Pe de altă parte, stricto sensu, decizia invocată nu își poate găsi aplicabilitatea în prezenta cauză. Astfel, precedentul judiciar invocat de parchet vizează o altă situație premisă decât cea din speța de față, restituirea fiind dispusă pe considerentul că actul de sesizare ar fi fost lovit de nulitate absolută, întrucât după începerea urmăririi penale nu s-ar mai fi efectuat acte de urmărire penală, toate actele procedurale fiind îndeplinite în faza actelor premergătoare.

Oricum, această instanță nu poate îmbrățișa toate argumentele de fond aduse de Înalta Curte în considerentele deciziei sus-menționate.

Prima observație este aceea că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra încălcărilor reținute de prima instanță în legătură cu art. 2 Cod procedură penală și cu incidența art. 6.

Apoi, este adevărat că instanțele sunt obligate, potrivit art. 62 Cod procedură penală, să lămurească cauzele sub toate aspectele, pe bază de probe, însă acest demers judiciar privește în exclusivitate fondul cauzelor, respectiv stabilirea elementelor de fapt care servesc la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni (art 63 Cod procedură penală).

Legea impune însă ca probele să fie administrate prin anumite mijloace probatorii, într-un cadru procesual de legalitate. Încălcarea principiului legalității în administrarea probelor atrage o sancțiune foarte severă, prevăzută de art. 64 al. 2 Cod procedură penală, constând în imposibilitatea folosirii în procesul penal a mijloacelor de probă obținute în mod ilegal. Prin urmare, atunci când procurorul își întemeiază rechizitoriul și formulează acuzații pe baza unor probe administrate în afara cadrului legal, instanțele pot și trebuie să examineze încălcările de legalitate invocate de către părți și să dispună restituirea cauzei în condițiile art. 332 Cod procedură penală. Aceasta este unica rațiune pentru care legiuitorul a stipulat că nulitățile legate de sesizarea instanței se sancționează prin pronunțarea unei hotărâri de desesizare (art. 197 al. 2 coroborat cu art. 332 al. 2 Cod procedură penală).A nega acest drept instanțelor de judecată echivalează cu negarea dreptului părților de a ridica excepții și a încerca să împiedice astfel dezbaterile pe fondul cauzei, ceea ce este absurd.

Decizia de speță a Înaltei Curți conține un sofism periculos. Pornind de la premisa falsă, că instanțele nu ar avea dreptul să lege nulitățile procesuale prealabile trimiterii în judecată, de actul de sesizare, se ajunge la concluzia că probele se apreciază doar pe fond (corect), după efectuarea cercetării judecătorești (corect), care devine astfel obligatorie (greșit). Cum s-a mai arătat, probele sunt analizate exclusiv pe fondul cauzei, când se tranșează chestiunea esențială a vinovăției, dar nici un inculpat nu poate fi obligat să poarte un proces împovărător atunci când dovedește că actul de inculpare este construit pe o sumă de nulități care lovesc actele procesuale premergătoare trimiterii în judecată.

Confuzia provine din faptul că nu s-a făcut distincție între apărările de substanță, pe fondul cauzei, care sunt analizate pe bază de probe, printr-o hotărâre de condamnare sau de achitare, și excepțiile de procedură, care sunt apărări ce speculează viciile procesuale (încălcări din partea organelor judiciare ale unor dispoziții legale) și împiedică dezbaterile de fond; acestea din urmă, în ipoteza invocării art. 332 Cod procedură penală, sunt chestiuni de drept, nu implică examinarea probelor și se rezolvă tot printr-o hotărâre (încheiere, când sunt respinse, și sentință, când sunt admise).

De altfel, preluând instituții juridice care și-au dovedit viabilitatea în alte sisteme de drept, legiuitorul român a instituit, în cuprinsul proiectului noului cod de procedură penală, aflat în dezbatere publică (postat pe site-ul www.just.ro), procedura de cameră preliminară, în cuprinsul căreia se va exercita funcția judiciară de verificare a legalității trimiterii în judecată.

Pentru toate considerentele ce preced, luând act, în cuprinsul art. 197 Cod procedură penală, de nulitatea actelor de începerea a urmăririi penale față de inculpații și -, de inechitatea procedurilor judiciare desfășurate în etapa premergătoare trimiterii în judecată, precum și de nulitatea actului de sesizare a instanței, atât ca act subsecvent începerii urmăririi penale, cât și în substanță, datorită impreciziei învinuirilor, instanța va admite cererile formulate de către inculpați și, în temeiul art. 332 al. 2 cod procedură penală, va dispune restituirea cauzei la procuror, în vederea refacerii urmăririi penale.

Pe cale de consecință, în baza art. 332 al. 3 Cod procedură penală, se va dispune și ridicarea măsurii sechestrului asigurător, instituite prin ordonanța din data de 12.03.2007 emisă de DNA - Serviciul Teritorial Cluj în dosarul nr. 45/P/2003, asupra casei de vacanță B, construită în baza autorizației nr. 6/04.10.2003 eliberată de Primăria Comunei, județul S M, construcție ridicată pe terenul din comuna, județul S M, înscris în Cartea Funciară nr. 471, număr cadastral 408/7, teren aflat în proprietatea numitelor - și (filele 123-125 vol. I ).

Împotriva sentinței Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iașia declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului se susțin următoarele critici:

1. În mod greșit instanța de judecată a apreciat ca întemeiată excepția nulității actelor de urmărire penală efectuate împotriva inculpatului, pe considerentul că niciun procuror nu a început urmărirea penală împotriva inculpatului și că urmărirea penală a fost viciată de nereguli procedurale și procesuale.

Pe înscrisul "document", aflat la fila nr. 248 din vol. I dosar urmărire penală rezultă fără dubiu că rezoluția de începere a urmăririi penale din data de 23 iunie 2003 fost dată de procurorul care funcționa la acea dată în cadrul - Serviciul Teritorial Oradea, prin urmare competent a dispune începerea urmăririi penale. Rezoluția acestuia de începere a urmăririi penale a fost scrisă de procuror pe denunțul formulat de -, document care descrie o singură faptă de luare de mită, concretă, comisă de prin solicitarea către denunțătorul de a-i construi o casă de vacanță în localitatea, drept recompensă pentru ajutorul oferit denunțătorului la câștigarea unor licitații (Liceul de Muzică, Grădinița nr. 38, 59, etc.). rezultă că urmărirea penală este începută împotriva lui pentru comiterea faptei de luare de mită, aceasta fiind singura persoană înscrisă în document și față de care se putea efectua urmărirea penală la acel moment.

Față de - nu putea fi începută urmărirea penală în acel moment de către, existând o cauză de nepedepsire reglementată de art. 255 alin. 3 Cod penal și respectiv impedimentul de punere în mișcare a acțiunii penale și începere a urmăririi penale, conform art. 228, 221 Cod procedură penală.

Dispozițiile Codului d e procedură penală nu impun o anumită formă a rezoluției de începere a urmăririi penale.

Urmărirea penală nu a început doar "in rem", întrucât din cronologia actelor de urmărire penală efectuate după data de 24 iunie 2006 rezultă că urmărirea penală a fost efectuată față de persoana pentru infracțiunea de luare de mită și a fost dispusă și o soluție de scoatere de sub urmărire penală pentru acesta, iar ulterior a fost reluată urmărirea penală prin rezoluția din 24 iunie 2003.

a definit în jurisprudența sa conceptul de "acuzație penală" și obligația organelor de urmărire de a aduce la cunoștință în cel mai scurt timp motivele punerii sub acuzare. Curtea a subliniat că garanțiile procedurale edictate de art. 6 paragraful 1 nu se aplică diverselor măsuri preliminare care pot fi luate în cadrul unei anchete înainte de formularea unei acuzații penale.

a fost încunoștințat oficial de procuror la 16 septembrie 2004 despre faptul că se efectuează față de el urmărirea penală sub aspectul comiterii infracțiunii prevăzută de art. 254 alin. 2 Cod penal raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reținându-se ca situație de fapt împrejurarea că susnumitul i-a pretins lui construirea unei case de vacanță în localitatea, drept recompensă pentru ajutorul dat la câștigarea mai multor licitații - proces-verbal la fila 283 vol. 1 dosar urmărire penală.

Urmărirea penală față de era oricum începută prin procesul-verbal din 20 iunie 2002 al procurorului din cadrul Parchetului Curții de Apel Cluj, care s-a sesizat din oficiu cu privire la aceeași faptă pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului prin rechizitoriu și care ulterior și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului Național Anticorupție, dosarele fiind reunite.

La data sesizării din oficiu art. 228 alin. 2 Cod procedură penală prevedea "când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale".

Referitor la neregulile procedurale și procesuale reținute de instanță la punctele 3.2 și 3.3 din hotărâre se apreciază în motivele de recurs că nu sunt fondate.

Nu se putea dispune declinarea competenței de soluționare a unei cauze de la Structura Centrală a la Serviciul Teritorial Cluj al, întrucât în cadrul nu există competențe diferite ale procurorilor din cadrul Structurii Centrale față de procurorii din cadrul Serviciilor Teritoriale, toți procurorii având același grad ierarhic și aceeași competență.

Chiar dacă ar fi fost necesară declinarea competenței în cauză, lipsa acestei dispoziții nu este prevăzută ca nulitate absolută în Codul d e procedură penală și nu justifică restituirea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale.

Nici împrejurarea reținută la punctul 3.3 din hotărârea instanței de fond nu poate justifica restituirea cauzei la procuror nefiind un caz de nulitate absolută. Trebuie respectat dreptul persoanei de a cunoaște învinuirea ce i se aduce și îndeplinirea acestui act cu rapiditate este și în interesul bunei desfășurări a urmăririi penale dar Codul d e procedură penală nu stabilește un termen sub sancțiunea nulității absolute până la care se poate aduce la cunoștință învinuitului acuzația și orice altă interpretare reprezintă o adăugare la lege.

Motivarea expusă la punctul 4 din sentința penală recurată este nefondată.

Față de - a fost începută urmărirea penală chiar prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din 20 iunie 2002 Procurorului șef secție urmărire penală al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL IAȘI, care este un act de sesizare din oficiu cu privire la comiterea unor infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000. În anul 2002 Codul d e procedură penală nu impunea condiții de formă clare și nici nu condiționa validitatea actului de sesizare din oficiu de existența în cuprinsul său a unei încadrări juridice determinate cu acuratețe. Încadrarea juridică se poate schimba de mai multe ori în cursul urmăririi penale putând ajunge la o formă diferită față de cea avută în vedere la începutul cercetărilor.

La 07 martie 2007 în dosar nr. 45/P/2003 - fila 269 vol. I urmărire penală s-a dat ordonanța de extindere a cercetărilor din care rezultă voința procurorului de a începe urmărirea penală împotriva lui - pentru infracțiunea prevăzută de art. 255 alin. 1 Cod penal raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.

Referitor la motivele reținute prin hotărâre respectiv pct. 4.3 - încălcarea dreptului la un proces echitabil prin începerea urmăririi penale după 5 ani de la momentul când au apărut indiciile de vinovăție, pct. 4.4 - referitor la încălcarea principiului preeminenței dreptului, pct. 4.5 - referitor la neînregistrarea dosarului de către procuror la unitatea competentă, pct. 5.1 - referitor la încălcări ale legalității urmăririi penale în cazul ambilor inculpați decurgând din menționarea în ordonanțe și rezoluții a unor încadrări juridice diferite, pct. 5.2 - referitor la efectuarea operațiunilor de certificare a înregistrărilor în luna martie 2007, cu două săptămâni înaintea emiterii rechizitoriului, punctul 5.3 - referitor la încălcarea principiului stabilității raporturilor juridice decurgând din infirmarea Ordonanței nr. 182/C2/2005 și pct. 5.4 - referitor la caracterul imprecis al rechizitoriului, procurorul formulează următoarele critici:

Potrivit art. 332 Cod procedură penală, dispozițiile altor acte normative care completează Codul d e procedură penală în ceea ce privește urmărirea penală și judecata, motivele prezentate în hotărâre la punctele 4.3 și 5.3 nu au ca sancțiune nulitatea absolută a actului efectuat și nu justifică restituirea cauzei la procuror.

În ce privește încălcarea dreptului la un proces echitabil prin începerea urmăririi penale după 5 ani de la momentul când au apărut indiciile de vinovăție și referitor la încălcarea principiului preeminenței dreptului, opinia instanței de fond asupra modului în care au fost respectate drepturile inculpatului - în cursul urmăririi penale în dosarul cauzei, din perspectiva art. 6 al este incorectă.

În accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil are mai multe componente și anume: accesul liber la justiție, examinarea cauzei în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, examinarea cauzei de către un tribunal independent, imparțial și stabilit prin lege; publicitatea pronunțării hotărârilor judecătorești. Convenția nu prevede în mod expres un termen de începere a urmăririi penale, așa încât încălcarea art. 6 din nu s-a produs, dreptul intern obligând organele de urmărire penală să înceapă și să efectueze urmărirea penală mai înainte de a interveni prescripția răspunderii penale pentru fapta comisă de persoana cercetată.

Nu a fost încălcat dreptul inculpaților la un proces echitabil.

În ce privește principiul preeminenței dreptului, enunțat în Convenției cuprinde ca element fundamental principiul stabilității raporturilor juridice, care înseamnă între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată.

Față de - a fost efectuată urmărirea penală pentru comiterea mai multor infracțiuni în dosare diferite, aflate în instrumentarea mai multor organe de urmărire penală având competențe diferite în care nu au fost pronunțate soluții definitive de către instanță. Dreptul intern nu interzice cercetarea unei persoane în mai multe dosare în același timp ori reluarea cercetărilor față de persoana respectivă, atât timp cât demersul organelor judiciare este justificat de indicii temeinice care conturează presupunerea că persoana cercetată a comis faptele. Acest fapt nu echivalează cu încălcarea vreunui drept al inculpatului raportat la principiul preeminenței dreptului cu referire la art. 255 alin. 3 Cod penal și nu justifică soluția de restituire a cauzei la procuror.

În ce privește pct. 4.5 - referitor la neînregistrarea dosarului de către procuror la unitatea competentă nu există vreo neregulă. Din procesul-verbal aflat la fila 248 dosar de urmărire penală rezultă în mod clar că denunțul a fost făcut de către - în fața unui polițist din cadrul Poliției C care fiind sesizat a înregistrat denunțul în evidențe, după care a prezentat-o procurorului competent. Procurorul nu avea dreptul să scoată lucrarea din evidențele organului de poliție fără a permite instituției să facă propriile mențiuni în evidențe. Neînregistrare de către procuror a denunțului ca dosar penal în ziua în care a fost sesizat, așa cum motivează instanța de fond, nu justifică restituirea cauzei la procuror, nefiind o cauză de nulitate absolută.

În ce privește pct. 5.1, 5.2 și 5.3 din hotărâre acestea sunt nefondate.

Menționarea în ordonanțe și rezoluții a unor încadrări juridice diferite se explică prin faptul că, au existat mai multe dosare penale în care a fost efectuată urmărirea penală față de cei doi inculpați, în același timp pentru comiterea și a altor infracțiuni decât luare de mită și dare de mită. Cauza a fost instrumentată ori verificată de procurori diferiți care au făcut precizări la încadrarea juridică cu ocazia actelor de urmărire penală.

Efectuarea operațiunilor de certificare a înregistrărilor în luna martie 2007, cu două săptămâni înaintea emiterii rechizitoriului nu atrage nulitatea absolută a demersului. Legea nu prevede un termen până la care poate fi făcută certificarea înregistrărilor, sub sancțiunea restituirii dosarului la procuror ci impune doar îndeplinirea procedurii de certificare pentru a considera proba valabilă, corect administrată.

Infirmarea ordonanței nr. 182/C2/2005 a fost justificată de constatarea că soluția s-a bazat pe interpretarea greșită a probelor din dosar, fapt dovedit indubitabil de procesele-verbale de redare ale convorbirilor telefonice interceptate. Nu constituie motiv de restituire, instanța fiind investită cu soluționarea cauzei penală prin rechizitoriu și nu prin plângere formulată împotriva unei soluții dispusă de procuror într-un dosar penal.

În ce privește punctul 5.4 al hotărârii, examinând rechizitoriul nr. 45/P/2003, acesta cuprinde toate elementele obligatorii pentru un act de inculpare și sesizare a instanței de judecată, așa cum prevede art. 263 Cod procedură penală.

Sunt prezentați inculpații și încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina lor, faptele sunt descrise, sunt analizate probele ce dovedesc starea de fapt reținută și susțin acuzațiile. Sunt prezentate distinct faptele pentru care s-a dispus neînceperea urmăririi penale (filele 11-13 rechizitoriu).

Dispozitivul cuprinde voința și dispoziția procurorului de a trimite în judecată pe cei doi inculpați numai pentru infracțiunea distinct prezentată în fapt și în drept.

Se invocă decizia nr. 13/08 ianuarie 2007 - Secția penală conform căreia în cazul în care rechizitoriul, ca act de sesizare a instanței, cuprinde toate elementele prevăzute de art. 263 Cod procedură penală și nu prezintă nicio neregularitate care să impună refacerea acestuia, instanța nu poate să dispună restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în temeiul art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, constatând caracterul ilegal al mijloacelor de probă pe baza cărora s-a dispus trimiterea în judecată, întrucât instanța se pronunță asupra caracterului ilegal al mijloacelor de probă prin hotărâre, după efectuarea cercetării judecătorești.

Solicită casarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre judecare la tribunal.

Recursul este fondat.

Curtea urmează să analizeze sentința penală atacată prin prisma criticilor formulate în recurs și raportat la soluția pronunțată, de restituire a cauzei, privind pe cei doi inculpați, la procuror pentru refacerea urmăririi penale, dacă motivele de nelegalitate reținute prin hotărâre, care au fundamentat soluția, constituie temeiuri de restituire a cauzei la procuror, conform dispozițiilor legale incidente și aplicabile.

Conform art. 332 alin. 2 Cod procedură penală, instanța se desesizează și restituie cauza procurorului pentru refacerea urmăririi penale în cazul nerespectării dispozițiilor privitoare la competența după materie sau după calitatea persoanei, sesizarea instanței, prezența învinuitului sau a inculpatului și asistarea acestuia de către apărător.

Instanța de fond în esență a dispus restituirea cauzei la procuror reținând nulitatea actelor de începere a urmăririi penale față de inculpații și -, inechitatea procedurilor judiciare desfășurate în etapa premergătoare trimiterii în judecată și nulitatea actului de sesizare a instanței atât ca act subsecvent începerii urmăririi penale, cât și în substanță, datorită impreciziei învinuirilor, acte sancționate cu nulități prevăzute de art. 197 Cod procedură penală.

Cu privire la nulitatea actelor de urmărire penală efectuate împotriva inculpatului, instanța de fond reține că nici un procuror nu a început urmărirea penală împotriva inculpatului, întrucât procesul-verbal de sesizare din oficiu din data de 20 iunie 2002 încheiat de procurorul șef secție urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj nu satisface, nici în formă și nici în conținut exigențele impuse de lege pentru a constitui un act valid de începere a urmăririi penale față de numitul și nici rezoluția în formă olografă din data de 23 iunie 2003, nu cuprinde, nici în substanță și nici sub aspect formal mențiunile absolut necesare pentru începerea urmăririi penale împotriva numitului.

În mod greșit instanța de judecată a apreciat ca întemeiată excepția nulității actelor de urmărire. Prin procesul-verbal din 20 iunie 2002, procurorul șef de secție urmărire penală la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, în temeiul art. 221 alin. 1 Cod procedură penală s-a sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unor fapte penale de către numiții -, reținându-se în esență că în cursul anului 2002, cu ajutorul lui, " ", al cărei asociat unic și administrator este numitul -, a câștigat licitația organizată de Primăria C-N pentru executarea tuturor gardurilor metalice destinate parcurilor și zonelor verzi din mun. C- Se menționează că din datele existente reiese că urmare a acestui ajutor - i-a construit lui, într-o zonă turistică din localitatea, jud. S-M o casă de vacanță aflată în curs de finalizare (fila 140-141 dosar fond).

Potrivit art. 228 alin. 3 Cod procedură penală în vigoare la data sesizării din oficiu "când organul de urmărire penală se sesizează din oficiu, încheie un proces-verbal care constituie actul de începere a urmăririi penale".

Prin urmare față de inculpatul era valabil începută urmărirea penală prin procesul-verbal din 20 iunie 2002, act valid de începere a urmăririi penale, dispozițiile Codului d e procedură penală neimpunând anumite exigențe de formă sau conținut.

Împotriva inculpatului s-a început urmărirea penală și prin rezoluția din 23 iunie 2003 (fila 248 vol. I urmărire penală) scrisă de procurorul competent pe denunțul formulat de - care descrie o singură faptă de luare de mită concretă, comisă de prin solicitarea către denunțătorul - de a-i construi o casă de vacanță în localitatea, drept recompensă pentru ajutorul oferit denunțătorului la câștigarea unor licitații (Liceul de Muzică, Grădinița nr. 38, 59, etc.).

În Codul d e procedură penală nu se prevede o anumită formă a rezoluției de începere a urmăririi penale.

Așadar, în cauză, s-a dispus începerea urmăririi penale față de numitul pentru infracțiunea de luare de mită și a fost efectuată urmărirea penală "in rem" și "in personam" în ce îl privește, dobândind calitatea de învinuit.

Mai mult, prin ordonanța din 27 septembrie 2004 se dispune scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru infracțiunea prev. de art. 254 alin. 1 raportat la art. 7 din Legea nr. 78/2000 și neînceperea urmăririi penale pentru alte două infracțiuni prev. de art. 254 alin. 1 rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, iar față de - prin aceeași ordonanță s-a.dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 255 alin. 1 rap. La art. 6 din Legea nr. 78/2000 și declinarea competenței în ce îl privește pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31 (fila 7-11 vol. I urmărire penală).

În ce îi privește pe inculpații și -, prin ordonanța nr. 182/C2/2005 din 04 octombrie 2005 procuror al a infirmat ordonanța nr. 45/P/2003 din 27 septembrie 2004 și a dispus redeschiderea urmăririi penale în vederea completării acesteia (fila 16-18 vol. I dosar urmărire penală), motivat de faptul că soluția infirmată se bazează pe interpretarea greșită a probelor administrate în dosar, și a fost dată în omiterea analizării conținutului redării înregistrărilor telefonice.

Inculpatul a fost încunoștințat în mod oficial de procuror la data de 16 septembrie 2004 despre faptul că se efectuează față de el urmărirea penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 Cod penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reținându-se ca situație de fapt împrejurarea că susnumitul i-a pretins lui construirea unei case de vacanță drept recompensă pentru ajutorul dat la câștigarea mai multor licitații (proces-verbal fila 283 vol. I dosar urmărire penală).

Reluând se reține că împotriva inculpatului a fost începută urmărirea penală prin procesul-verbal din 20 iunie 2002 de sesizare din oficiu și prin rezoluția olografă de începere a urmăririi înscrisă pe denunțul lui -, din 24 iunie 2003, precum și prin ordonanța de redeschidere a urmăririi penale din 04 octombrie 2005, conținutul și forma acestor acte procesuale fiind conforme cu disp. art. 228 Cod procedură penală la momentul întocmirii lor.

În al doilea rând, se constată că împotriva inculpatului a fost începută și a fost exercitată urmărirea penală pentru aceleași fapte la care se referă actul de trimitere în judecată, respectiv rechizitoriul.

Conform art. 263 Cod procedură penală rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta și persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală. În considerarea acestei condiții se reține că ori de câte ori rechizitoriul se va referi la fapte sau persoane pentru care în cauză nu s-a efectuat urmărirea penală deși aceasta este obligatorie există o încălcare a dispozițiilor relative la sesizarea instanței care atrage nulitatea absolută a actului de sesizare.

În speță, această condiție este îndeplinită și prin urmare actul de sesizare este legal, subsecvent procedurilor legale de începere a urmăririi penale față de inculpat pentru aceleași fapte pentru care este trimis în judecată, existând identitate.

Neregulile procedurale și procesuale menționate în hotărâre la pct. 3.2 și 3.3 nu atrag nulitatea actului de sesizare și restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale conform art. 332 Cod procedură penală.

Declinarea competenței de soluționare a cauzei de la structura centrală a la Serviciul Teritorial Cluj al nu s-a dispus, întrucât în cadrul nu există competențe diferite ale procurorilor din cadrul structurii centrale față de procurorii din cadrul Serviciilor Teritoriale, toți procurorii acestui parchet având același grad ierarhic și aceleași competențe. Lipsa dispoziției de declinare și înaintarea cauzei printr-o adresă de la structura centrală a la Serviciul Teritorial Cluj nu viciază urmărirea penală, nu este sancționată în nulitate, și nu determină restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale,iar în situația unei nulități relative aceasta trebuie să fi produs o vătămare intereselor legitime ale inculpaților care nu este nici concretizată și nici dovedită în cauză.

Referitor la nulitatea actelor de urmărire penală efectuate împotriva inculpatului - se rețin următoarele.

Prin procesul-verbal de sesizare din oficiu din 20 iunie 2002 al Procurorului șef Secție urmărire penală al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj organele de urmărire penală s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriul 45/P/2003, respectiv pentru faptul că l-a ajutat în cursul anului 2002 pe - să câștige licitații organizate de Primăria C-N iar acesta din urmă i-ar fi construit drept recompensă o casă de vacanță.

Instanța de fond constată în mod greșit că procesul-verbal de sesizare din oficiu este un act nevalid pe motiv că nu au fost indicate textele de lege în care s-ar fi putut încadra faptele.

Pentru ca actul de începere a urmăririi penale să fie nul absolut sau relativ este necesară o încălcare esențială a legii care să fi produs o vătămare. Nicio dispoziție care reglementează începerea urmăririi penale nu impune încadrarea juridică a faptelor cu acuratețe. Sesizarea din oficiu s-a produs cu privire la comiterea unor infracțiuni prevăzute în Legea nr. 78/2000.

Ulterior, împotriva inculpatului - s-a pronunțat ordonanța de neîncepere a urmăririi penale din 27 septembrie 2004 pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. 1 rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu privire la aceeași faptă, ordonanță infirmată ulterior prin ordonanța nr. 182/C2/2005 din 04 octombrie 2005 când s-a redeschis urmărirea penală.

Tot împotriva inculpatului -, prin ordonanța 45/P/2003 din 07 martie 2007 s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 (fila 269 dosar urmărire penală vol. I).

În consecință, împotriva inculpatului - a fost începută urmărirea penală pentru faptele pentru care este trimis în judecată prin procesul-verbal din 20 iunie 2002, prin ordonanța nr. 182/C2/2005 din 04 octombrie 2005 și prin ordonanța 45/P/2007/07 martie 2007 pentru faptele și infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Potrivit art. 263 Cod procedură penală, rechizitoriul trebuie să se refere la faptele și persoanele pentru care s-a efectuat urmărirea penală.

În cauză s-a efectuat urmărirea penală împotriva inculpaților pentru faptele pentru care au fost trimiși în judecată, așa încât nu există vreo încălcare a dispozițiilor relative la sesizarea instanței care să atragă sub acest aspect nulitatea actului de sesizare.

Referitor la elementele care implică inechitatea procedurilor relevate prin sentința penală atacată, acestea nu constituie motive care să impună restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, în sensul art. 332 Cod procedură penală, neînscriindu-se între dispozițiile reglementate în alin. 2 al art. 332 Cod procedură penală și care să atragă nulitatea absolută a urmăririi penale, respectiv nulități prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.

Pe de altă parte în baza art. 300 Cod procedură penală instanța este datoare să verifice din oficiu la prima înfățișare regularitatea actului de sesizare, iar când aceasta nu este făcută potrivit legii și neregularitatea nu poate fi înlăturată dosarul se restituie organului de urmărire penală în vederea refacerii actului de sesizare.

Din analiza acestor dispoziții rezultă că numai nerespectarea dispozițiilor privind sesizarea instanței constituie temei de restituire a cauzei la procuror, caz de nulitate absolută prevăzut de art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.

Examinând rechizitoriul nr. 45/P/2003 se constată că acesta cuprinde toate elementele obligatorii pentru un act de inculpare și sesizare a instanței de judecată conform prev. art. 263 Cod procedură penală și anume date referitoare la persoana inculpaților, faptele reținute în sarcina lor, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea și dispoziția de trimitere în judecată, numele persoanelor care trebuie citate în instanță.

Prin hotărârea atacată se reține că învinuirile aduse inculpaților sunt imprecise sub aspectul momentului și modului de comitere a infracțiunilor imputate și nu rezultă exact modalitatea normativă de săvârșire a infracțiunilor imputate, nu s-a indicat în concret când și câte licitații ar fi fost câștigate de către inculpatul - și care ar fi fost contribuția efectivă a inculpatului din perspectiva funcționarului public la câștigarea acestor licitații.

Analizând rechizitoriul rezultă că faptele pentru care s-a efectuat urmărirea penală sunt determinate prin indicarea elementelor suficiente pentru stabilirea naturii lor juridice și concretizarea conținutului lor în raport cu probele dosarului, așa încât determinarea faptelor penale corespunde condiției prevăzute de art. 263 Cod procedură penală.

Modalitățile normative de săvârșire a infracțiunilor pentru care sunt acuzați inculpații sunt determinate, și anume, pentru inculpatul, fapta constă în pretinderea de la inculpatul - a construirii unei case de vacanță în schimbul ajutorului dat pentru câștigarea unor licitații în perioada 2001-2002, iar pentru inculpatul - fapta constă în construirea unei case de vacanță pentru în schimbul ajutorului dat de acesta la câștigarea unor licitații organizate de Primăria C-N în perioada 2001-2002.

câștigate de inculpatul - sunt determinate în rechizitoriu (fila 307-308 dosar urmărire penală vol. I) prin trimiterea făcută în cuprinsul actului la documentele de licitații aflate la dosarul de urmărire penală filele 30-47, 52-77 vol.

Datele de săvârșire a faptelor sunt relativ determinate prin trimiterea la probele cauzei, pretinderea construirii casei producându-se după achiziționarea terenului, după 29 martie 2001, și respectiv ajutorul dat inculpatului în câștigarea licitațiilor prin datele contractelor de licitații și actelor premergătoare în procedura licitațiilor publice incriminate ca fiind câștigate nelegal ca urmare a unor fapte de corupție.

Ajutorul acordat de inculpatul este concretizat în rechizitoriu, rezultând din conținutul convorbirilor telefonice înregistrate (fila 1, fila 10 rechizitoriu, 306, 314 dosar urmărire penală și următoarele).

Funcție de toate aceste elemente instanța în cursul judecății și a cercetării judecătorești poate stabili încadrarea juridică a faptelor în eventualitatea suprapunerii normative cu infracțiuni înrudite.

Prin urmare, rechizitoriul cuprinde suficiente elemente de determinare a faptelor pentru concretizarea completă a acestora sub raportul împrejurărilor ce corespund elementelor constitutive ale infracțiunilor reținute.

Curtea consideră întemeiate și criticile formulate în recurs referitor la certificarea înregistrărilor convorbirilor telefonice relevate în hotărâre la punctele 5.2, privind ordonanța de infirmare a ordonanței din 27 septembrie 2004 de netrimitere în judecată a inculpaților, pct. 5.3 și menționarea în ordonanțe și rezoluții a unor încadrări juridice diferite pct. 5.1.

Instanța de fond reține ca și încălcare a legalității urmăririi penale prin hotărârea atacată că operațiunile de certificare a înregistrărilor telefonice a avut loc abia în luna martie 2007, după 5 ani de la efectuarea interceptărilor și cu 2 săptămâni înainte de emiterea rechizitoriului.

Curtea reține că acestea se constituie în procesul penal în probe și mijloace de probă pe care procurorul și-a întemeiat trimiterea în judecată a inculpaților, iar prima instanță s-a pronunțat asupra lor fără a efectua cercetarea judecătorească extinzând obiectul verificării de la actul de sesizare, la materialul probatoriu pe care acest act s-a întemeiat, încălcând dispozițiile imperative invocate, art. 332, art. 300, art. 62, 64 Cod procedură penală cât și cele referitoare la obligativitatea efectuării cercetării judecătorești.

Instanța de fond la judecarea cauzei în primă instanță se va pronunța asupra acestor probe și a impactului datei efectuării operațiunilor de certificare asupra forței lor probante.

Sub raportul soluției adoptate, de restituire a cauzei la procuror, o astfel de certificare a înregistrărilor telefonice nu reprezintă cauză de restituire.

Redeschiderea urmăririi penale prin ordonanța nr. 182/C2/2005 nu este un act procesual pe care instanța de judecată să-l poată cenzura nici separat nici după trimiterea în judecată, sub aspectul oportunității redeschiderii urmăririi, reprezentând voința exclusivă a organului de urmărire penală de a continua urmărirea penală în cauză.

Ordonanța în discuție de infirmare a ordonanței nr. 45/P/2003 din 27 septembrie 2004 și de redeschidere a urmăririi penale în cauză în vederea completării acesteia, dată la 04 octombrie 2005 este un act de reluare a urmăririi penale și se referă la ambii inculpați. Astfel de acte intră în categoria actelor procurorului care potrivit art. 278 Cod procedură penală pot fi atacate prin plângere la procurorul ierarhic superior.

Pe de altă parte, această ordonanță este motivată în sensul disp. art. 273 alin. 1 Cod procedură penală și emisă în temeiul art. 270 lit. "c" Cod procedură penală.

Faptul că la data emiterii acestei ordonanțe înregistrările telefonice la care aceasta face trimitere și pe care se fundamentează nu erau certificate conform dispozițiilor procedurale pentru a fi acceptate ca probe nu atrage nulitatea actului întrucât urmărirea penală se desfășoară și în baza indiciilor de vinovăție.

Prin motivarea ordonanței respective, în mod implicit s-a constatat că nu a existat în fapt cazul care a determinat luarea măsurilor infirmate.

Posibilitatea infirmării soluției de netrimitere în judecată nu încalcă principiul stabilității raporturilor juridice, întrucât este prevăzută de însăși legea aplicată, respectiv dispozițiile relevante ale Codului d e procedură penală.

Menționarea în ordonanțe sau rezoluții a unor încadrări juridice diferite a fost determinat de faptul că au existat mai multe dosare în care s-a efectuat urmărirea penală față de cei doi inculpați, în același timp pentru comiterea și a altor infracțiuni decât luarea de mită și dare de mită, cauza fiind instrumentată de procurori diferiți care au făcut precizări la încadrarea juridică cu ocazia efectuării actelor de urmărire penală pentru care au fost date rezoluții sau ordonanțe, un astfel de management judiciar al dosarelor reținut prin hotărârea atacată nu se înscrie în cazurile de nulitate absolută care să atragă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale.

Curtea menține ca fiind corespunzătoare actelor și lucrărilor dosarului considerentele sentinței privind istoricul și cronologia actelor procesuale îndeplinite în faza urmăririi penale și analiza excepțiilor consemnate în capitolul II pct. 1 și 2, așa cum sunt reținute.

Instanța de fond reține în mod greșit că toate probele privitoare la inculpatul - au fost administrate înainte de începerea urmăririi penale împotriva sa fără ca acesta să fie învinuit, fără să i se aducă la cunoștință vreo acuzație concretă și drepturile sale procesuale.

Din actele dosarului rezultă că în cursul anului 2002 au fost administrate probe cu acte și înregistrări de convorbiri telefonice, deși s-a început urmărirea penală față de învinuitul - în anul 2002 prin procesul-verbal de sesizare din oficiu, împotriva acestuia nu s-au efectuat în concret alte acte de urmărire penală. La acuzarea inculpatului s-au administrat probe în 14 martie 2007, după extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale, prin ordonanța din 07 martie 2007, când i s-a adus la cunoștință învinuirea, și în calitate de învinuit a optat pentru dreptul la tăcere și nu a dat declarații. Au fost reaudiați 6 martori la datele de 14 martie 2007 și 09 martie 2007, martori care fuseseră audiați și în aprilie 2004 dar numai cu privire la faptele imputate inculpatului.

. - i s-a prezentat materialul de urmărire penală prin procesul-verbal din 21 martie 2007 în prezența apărătorului ales și a declarat că nu formulează probe în apărare.

Neînregistrarea procesului-verbal de consemnare a documentului și declarațiile ulterioare date de - (filele 248-252 dosar urmărire penală) ca dosar penal de către procuror la momentul la care a fost sesizat, nu constituie o neregularitate care să atragă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi, nefiind o cauză de nulitate absolută. Actele se află la dosarul cauzei și fac parte din dosarul de urmărire penală în care s-a emis actul de inculpare și trimitere în judecată.

În recursul de față procurorul nu critică considerentele reținute la pct. 4.2 din hotărâre, așa încât Curtea le va menține ca fiind corespunzătoare actelor și probelor dosarului, precum și dispozițiilor legale. Însă este de competența instanței de fond în cursul cercetării judecătorești să evalueze în contextul probator declarațiile date în calitate de martor ale inculpatului - și în ce măsură pot fundamenta soluția ce se va pronunța. Evaluarea probelor este element esențial al cercetării judecătorești.

Referitor la elementele ce țin de dreptul la un proces echitabil prev. de art. 6 par. 1, par. 2 și par. 3 din

Împotriva inculpatului nu a început urmărirea penală după 5 ani de la momentul în care au apărut indiciile de vinovăție, ci în anul 2002 prin procesul-verbal de sesizare din oficiu. Durata îndelungată a unei proceduri de urmărire penală după formularea acuzației penale nu atrage restituirea cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi.

În ce privește dreptul acuzatului de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina, aceasta este o garanție implicită de desfășurare a procedurii unui proces echitabil.

Instanța europeană a decis că dreptul de a nu contribui la propria incriminare presupune că, într-o cauză penală, acuzația își întemeiază argumentele sale fără a recurge la elemente de probă obținute prin constrângere sau presiuni, în disprețul voinței acuzatului (cauza Murray c/UK, Saunders C/UK, Serves c/).

Instanța europeană a decis că dreptul de a păstra tăcerea și de a nu se autoincrimina nu poate fi extins în cadrul unei proceduri penale la date ce pot fi obținute și care există independent de voința suspectului.

Mai mult decât atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este incompatibil cu exigențele convenției ca o condamnare să fie întemeiată exclusiv sau în mod esențial pe tăcerea acuzatului.

inculpatului - va fi evaluat și apreciat de judecătorul de fond al cauzei atunci când va aprecia probele în acuzarea sa, în ce măsură a tins și a contribuit la propria incriminare.

Nici acest element nu justifică soluția restituirii cauzei la procuror pentru refacerea urmăririi penale, rămânând în sarcina instanței de fond în procesul evaluării probelor să determine reținerea sau nu ca fundament al soluției pe fond a denunțului formulat.

Referitor la dreptul de a fi informat asupra naturii și cauzei acuzației, drept înscris în art. 6 par. 3 lit. "a" din, inculpatul a fost informat în septembrie 2004, după 2 ani de la începerea urmăririi penale, despre baza factuală și juridică a învinuirii ce i se aduce.

Informarea trebuie făcută în cel mai scurt timp întrucât o persoană acuzată nu poate fi lăsată prea multă vreme în situația de a nu cunoaște natura și cauza suspiciunilor atât pentru asigurarea securității ei juridice cât și pentru a-și pregăti apărările ce se impun.

Nerespectarea termenului pentru informare stipulat în Convenție, care trebuie să se producă în cel mai scurt timp, nu este sancționat cu nulitate absolută și nu atrage soluția de restituire a cauzei la procuror.

procedurii impune să se ofere inculpatului, ambilor inculpați mai multe facilități și posibilități pentru a se apăra concret și efectiv în cursul procedurilor penale în faza cercetării judecătorești așa cum a statuat și în cazul Mottoccia c Italiei.

Instanța de fond va analiza elementele probatorii administrate în perioada până la informarea inculpatului acordând facilitățile necesare organizării unei apărări eficiente, pe de-o parte, concrete și efective raportat la probele respective, instanța de fond având obligația ca la judecata în fond în cadrul cercetării judecătorești să examineze public, nemijlocit și contradictoriu întregul material probator.

În ce privește încălcarea principiului preeminenței dreptului cu referire la aplicarea art. 255 alineat 3 Cod procedură penală, Curtea reține că incidența cauzei de impunitate prevăzută de textul de lege citat rămâne în atributul instanței de fond a fi cercetat și evaluat în cadrul fazei procesuale a judecării în fond a cauzei, întrucât actul de trimitere în judecată a fost întocmit și nu este lovit de nulitate absolută pe acest temei pentru a se dispune restituirea cauzei la procuror, astfel cum se reține prin considerentele prezentei decizii.

În consecință, urmărirea penală nu este afectată de nulitate absolută care să atragă nulitatea absolută a actului de sesizare al instanței, instanța a fost legal sesizată prin examinarea condițiilor art. 332 alin. 2 raportat la art. 197 alin. 2 Cod procedură penală și conform art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. "c" raportat la art. 385 ind. 6 alin. 3 Cod procedură penală va admite recursul procurorului, va casa sentința penală nr. 627/27 octombrie 2008 Tribunalului Iași și va trimite cauzei aceleiași instanțe Tribunalul Iași pentru continuarea judecății.

Raportat la soluția de continuare a judecății, dispoziția de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituită prin ordonanța din 12 martie 2007 emisă de - Serviciul Teritorial Cluj, în dosarul nr. 45/P/2003 este casată și va fi menținută măsură sechestrului instituită, nefiind incidente disp. art. 332 alin. 3 Cod procedură penală.

Văzând și art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul formulat de - Serviciul Teritorial Iași, împotriva sentinței penale nr. 627 din 27.10.2008 a Tribunalului Iași, pe care o casează integral.

Trimite cauza pentru continuarea judecății aceleiași instanțe - Tribunalul Iași.

Cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 03 martie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- I-- - - -

Grefier,

-

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

10.04.2009

2 ex.-

Președinte:Ciobanu Iulia Elena
Judecători:Ciobanu Iulia Elena, Anton Dan, Juverdeanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Loviri sau vătămări cauzatoare de moarte art 183 cod penal. Decizia 21/2009. Curtea de Apel Iasi