Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 39/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 39/
Ședința publică de la 10 aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Uzună
JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu
Grefier: - -
Ministerul Publica fost reprezentat de Procuror:
S-a luat în examinare apelul penal formulat deDIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL ALBA IULIA, împotriva sentinței penale nr. 182 din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr-, privind pe inculpațiiși, trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 cod penal.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02 aprilie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la 09 aprilie 2009, 10.04.2009 dată la care,
Asupra cauzei penale de față,
Prin sentința penală nr. 182 din 18 iunie 2007, Tribunalul Albaa hotărât:
"În baza art. 11 pct. 2 lit. "a" cod procedură penală raportat la art. 10 lit. "a" cod procedură penală achită pe inculpatul - fiul lui G și, născut la 27.04.1957 în com. S M, jud. S,. În Râmnicu -V, str. -. -, nr. 3, jud. V, cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, primar al municipiului Râmnicu V, căsătorit, fără antecedente penale, CNP. -, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 alin. 1 cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000.
În baza art. 11 pct. 2 lit. "a" cod procedură penală raportat la art. 10 lit. "d" cod procedură penală achită pe inculpatul - fiul lui și, născut la 12.01.1953 în com., județ V, domiciliat în municipiul Râmnicu V,-, -.2,. B,. 18, județul V, cetățean român, studii superioare, stagiul militar satisfăcut, viceprimar al municipiului Râmnicu V, căsătorit, fără antecedente penale, CNP. -, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art. 254 alin. 1 cod penal raportat la art. 6 din Legea 78/2000 prin înlăturarea dispozițiilor art. 26 cod penal.
Revocă măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, dispusă față de cei doi inculpați prin decizia penală nr. 669/10 noiembrie 2006 Curții de Apel Alba Iulia în dosarul penal nr-.
Desființează măsura sechestrului asigurător luată în cursul urmăririi penale prin Ordonanța din data de 25.07.2006 cu privire la terenul în suprafață totală de 805,68 mp, cu destinație pentru construcție, situat administrativ în Râmnicu V,-, zona D, nr. cadastral (4904-6108) 1/1, proprietatea inculpatului.
Respinge cererea de obligare a inculpaților la restituirea către denunțător a sumei de 5000 euro.
În baza art. 192 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în faza de urmărire penală și de judecată rămân în sarcina acestuia.
Cu apel în 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2007."
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și și s-a solicitat tragerea la răspundere penală a acestora pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 254 alin.1 cod penal raportat la art. 6 din legea 782/2000 (inculpat ) și art. 26 raportat la art. 254 alin. 1 cod penal și art. 6 din Legea 78/2000 (inculpat ).
În actul de sesizare al instanței s-a reținut că inculpatul avea calitatea de primar al mun. Râmnicu V și în perioada aprilie - iulie 2006 pretins de la denunțătorul, direct și prin intermediul inculpatului, suma de 50.000 euro, redusă ulterior la 40.000 euro în scopul îndeplinirii unui act ce intră în sfera atribuțiilor sale de serviciu, respectiv emiterea unui certificat de urbanism, așa cum a solicitat denunțătorul; inculpatul, în aceeași perioadă de timp - aprilie - iulie 2006 - avea calitate de viceprimar al mun. Râmnicu V și, în această calitate l-a ajutat pe denunțător prin explicitarea solicitărilor pe inculpatul, să pretindă de la suma de 50.000 euro, redusă ulterior la 40.000 euro pentru îndeplinirea unui act ce intra în sfera atribuțiilor de serviciu, respectiv emiterea unui certificat de urbanism numai în condițiile solicitate de denunțător; de altfel, inculpatul din urmă a și primit pentru sine și pentru inculpatul - în total - suma de 25.000 euro.
Coroborând probele administrate în cursul urmăririi penale cu cele administrate nemijlocit în cursul judecății, prima instanță a reținut o altă situație de fapt decât cea avută în vedere de procuror la momentul trimiterii in judecată a inculpaților.
Astfel, prima instanță a stabilit inexistența cererii pentru terenul din strada -, cerere care contrar susținerilor acuzării nu constituie doar o simplă formalitate deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, mai precis dispozițiile art. 15 și 29 alin. 1 din Ordinul 1430/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991 - pentru emiterea certificatului de urbanism - solicitantultrebuiesă formuleze cerere și să depună o întreagă documentație precizată în actul normativ menționat.
Din probele administrate, instanța de fond a stabilit că martorul "avea intenția" de a obțineîn perspectivăun certificat de urbanism pentru terenul din strada -, aspect despre care știau doar inculpatul și martorul (angajat al SC SA) care i-a adus inculpatului contractul de vânzare - cumpărare cu privire la teren.
Din înregistrările audio - video care relevă dialogul dintre denunțător și inculpatul din data de 6 iulie 2006 rezultă refuzul categoric al inculpatului la tentativa denunțătorului de a oferi mită, acest refuz fiind accentuat prin semnul exclamării, după cuvântul NU, rostit de către acesta.
În condițiile în care urma să fie dată pentru terenul din strada -, nu poate fi explicată descrierea din starea de fapt din acuzare, privind înțelegerea prealabilă cu privire la nemulțumirea denunțătorului că nu a obținut certificatul de urbanism pentru imobilul din strada - și pentru care era depusă întreaga documentație pentru obținerea certificatului de urbanism.
Declarațiile celor doi inculpați se coroborează și anume că, în data de 5 iulie 2006, după discutarea problemello0r de pe ordinea de zi, inculpatul i-a adus coinculpatului la cunoștință faptul că denunțătorul mai deține un teren pe strada -, unde intenționa să construiască un imobil cu 7 etaje, situație în care inculpatul a declarat că în zona respectivă se poate construi în condițiile din PUZ (un imobil cu 7 etaje) dar cu acordul vecinilor.
În aceste condiții inculpatul a aflat despre intențiile denunțătorului de la inculpatul, că dorește să edifice o construcție pe strada - pe 5 iulie 2006, spre deosebire de terenul din strada - pe care nu putea edifica o clădire cu 7 etaje.
În final, instanța de fond a stabilit "cu certitudine că sunt lipsite de credibilitate declarațiile denunțătorului și că rezultă intenția de răzbunare a acestuia față de inculpatul, prin intermediul coinculpatului cu care era prieten. De altfel, denunțătorul s-a folosit de inculpatul pentru că nu a reușit să-l mituiască pe inculpatul, nici măcar direct, atunci când a fost la sfârșitul iernii 2006 - in audiență la inculpat și i-a lăsat pe biroul un plic cu bani.
Inculpatul i-a cerut să ia plicul și să plece, în caz contrar va anunța organele de pază.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Direcția Națională Anticorupție - Serviciul teritorial Alba Iulia, motive de apel ce se găsesc la filele 5 - 15 în dosarul nr- a Curții de Apel Alba Iulia.
Primul motiv de apel vizează nelegalitatea și netemeinicia hotărârii instanței de fond pe care o apreciază ca " fiind lovită de nulitate absolută întrucât au fost încălcate dispozițiile art. 334 cod procedură penală privind punerea în discuție a noii încadrări juridice a infracțiunii reținută în sarcina inculpatului ".
Astfel, potrivit art. 334 cod procedură penală se susține în motivele de apel că, "în cazul schimbării încadrării juridice instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare juridică și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau, eventual, amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea, chiar dacă prin schimbarea încadrării i s-ar crea inculpatului o situație mai ușoară, ori, în cazul de față, schimbarea încadrării juridice s-a făcut într-o formă de participație mai ușoară, respectiv complicitate la infracțiune în autorat ceea ce impunea punerea în discuție a schimbării încadrării juridice, invocându-se în acest sens decizia nr. 1050/24.02.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală.
Al doilea motiv de apel vizează, de asemenea, nelegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe sub aspectul greșitei soluții de achitare dispusă față de inculpații și.
Se susține că "este inadmisibil și total lipsit de cea mai elementară etică profesională ca motivarea judecătorului să reprezinte o copie fidelă a concluziilor apărării (practic fiind copiate pasaje din concluziile scrise ale apărătorului inculpatului în motivarea sentinței)".
Astfel, instanța de fond a reținut o stare de fapt eronată, și care nu corespunde stării de fapt reținută în actul de sesizare al instanței, făcând astfel o analiză și o interpretare greșită a probelor.
Se susține, de asemeni, că "Judecătorul își întemeiază întreaga motivare cu privire la inculpatul pe lipsa situației premisa a infracțiunii de luare de mită, prin serviciul al cărui salariat este, cu o solicitare de regulă scrisă, iar în lipsa unei astfel de investiri funcționarul nu este ținut să efectueze un act de serviciu".
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut că pentru terenul din strada -, denunțătorul nu avea depusă nici o cerere de eliberare a unui certificat de urbanism, context în care inculpatul nu avea pentru ce să pretindă sau să primească bani sau alte foloase, și conchide "că infracțiunea nu există".
O altă critică este aceea că instanța de fond nu a ținut cont de probele administrate în cursul urmăririi penale dând o valoare probatorie mult mai M celor administrate în cursul cercetării judecătorești.
În acest sens, s-a solicitat a se avea în vedere plângerea și declarația părții vătămate, discuțiile ambientale dintre denunțător și inculpatul în ziua de 6 iunie 2006 din incinta restaurantului Hotelului "-", declarația martorului, probe care demonstrează vinovăția celor doi inculpați și, pe cale de consecință, se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de fond.
În subsidiar, s-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și în urma rejudecării, pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpaților, pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată.
Reprezentantul parchetului a declarat că "înțelege să critice hotărârea instanței de fond pe care o apreciază ca netemeinică în ceea ce privește soluțiile de achitare dispuse față de cei doi inculpați. Astfel, în raport de probele administrate în cauză, se susține în apel, s-a demonstrat faptul că inculpatul, în calitate de primar, avea atribuții directe în emiterea certificatelor de urbanism, aspect atestat de adresa 22.000 din 2006. Este adevărat că inculpatul a evitat să poarte discuții concrete personal cu denunțătorul, însă, relatările denunțătorului se referă la maniera în care s-au purtat discuțiile, aspect care rezultă din înregistrările ambientale de la restaurantul Hotelului "-".
Cu acea ocazie, denunțătorul ii amintește inculpatului că ii remisese anterior suma de 5000 euro, iar inculpatul precizează că are cunoștință de acest lucru, de unde rezultă cu certitudine că el a stabilit cuantumul sumei ce trebuia remisă cu titlu de mită.
De asemenea, reprezentantul parchetului susține că "după remiterea sumei de 20.000 euro, la inițiativa denunțătorului, de a se deplasa la biroul lui pentru a-l încunoștința despre întâlnirea avută și a se asigura că știe și acesta despre înțelegere, a fost de acord și nu a avut obiecțiuni, dovedind astfel existența înțelegerii infracționale dintre cei doi inculpați".
Cu privire la situația premisă despre care instanța de fond a reținut că nu există întrucât suma de 20.000 euro ar fi fost remisă pentru a se obține certificatul de urbanism pentru cel de al doilea teren, pentru care nu se făcuse o cerere în mod oficial, solicită procurorul de ședință, a se constata că aceasta "ar fi fost numai o formalitate, având în vedere discuțiile, purtate de denunțător cu cei doi inculpați".
Întrucât primarul era deja investit cu o solicitare a societății denunțătorului și întâmpinând dificultățile expuse in obținerea unui certificat de urbanism pentru primul teren, în contextul încercării de soluționare a problemei intervenite, s-au înțeles ca "să renunțe pe moment la solicitarea inițială și să ceară certificat pentru un alt teren"
Pretinderea de către cei doi inculpați și remiterea sumei de 20.000 euro s-a realizat în contextul mai sus prezentat în motivele de apel și în care, se arată că "s-a convenit ca denunțătorul să beneficieze de sprijinul primarului în eliberarea certificatului de urbanism".
Pe cale de consecință s-a solicitat admiterea apelului și să se constate că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită sub forma autoratului pentru inculpatul si aceea a complicității pentru inculpatul.
Un motiv subsidiar al apelului este acela prin care se solicită - "în situația în care, totuși, inculpatul nu avea atribuții legate de eliberarea certificatelor de urbanism pentru imobilul de pe strada - -, solicită a se aprecia că fapta inculpatului ar fi autor al infracțiunii de luare de mită și se impune înlăturarea dispozițiilor art. 26 cod penal.
Examinând legalitatea și temeinicia apelului declarat în formă scrisă și susținut oral, cât și din oficiu, conform art. 371 alin. 2 cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de apel, față de împrejurarea că cei doi inculpați nu au dorit să facă declarații în această fază, a dispus doar audierea denunțătorului, la data de 02 aprilie 2009.
Analizând temeinic ansamblul probator administrat, instanța de fond a reținut corect că probele administrate în cauză nu sunt apte să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază orice persoană, conform legii penale.
În codul d e procedură penală român, astfel modificat prin legea 281/2003, prezumția de nevinovăție este înscrisă în regulile de bază ale procesului penal în art. 52, statuându-se că "orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă".
Prin adoptarea prezumției de nevinovăție ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează și ele libertatea persoanei - dreptul la apărare, respectarea demnității umane -, s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal și ale concepției organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerințe:
- vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, cu respectarea garanțiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă și stabilirea vinovăției;
- sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului;
- la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la adoptarea unei hotărâri definitive, prezumția de nevinovăție este răsturnată cu efecte erga omnes;
- hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.
Toate aceste cerințe sunt argumente pentru transformarea concepției asupra prezumției de nevinovăție, dintr-o simplă regulă - garanție a unor drepturi fundamentale, într-un drept distinct al fiecărei persoane, de a fi tratată ca nevinovată până la stabilirea vinovăției printr-o hotărâre penală definitivă.
Declarațiile celor doi inculpați au fost consecvente, atât în fața organelor judiciare cât și a instanței de judecată, în sensul nerecunoașterii comiterii faptelor de care sunt acuzați.
Potrivit art. 69 cod procedură penală, declarațiile inculpatului - făcute în cursul procesului penal - pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză. Evenimentele s-au derulat în modalitatea prezentată de cei doi inculpați în declarațiile pe care le-au dat și se confirmă cu declarațiile martorilor, -, G, cât și cu actele emise de la autoritățile locale privind modalitatea de rezolvare a solicitărilor denunțătorului.
este acționar majoritar la SC SA.
La 13 martie 2006 SC SA depune la Primăria mun. Râmnicu V documentația pentru amplasarea unei construcții pentru birouri pe amplasamentul. La această documentație a fost atașat un certificat de urbanism emis la data de 19 decembrie 2005 potrivit cu care SC SA a obținut certificatul de urbanism pentru construirea unui imobil - sediu birouri - subsol + parter + 4, cât și planul urbanism în detaliu.
La data de 20 martie 2006, pe ordinea de zi a Consiliului Local al municipiul Râmnicu V, la poziția nr. 25 se află "Raport și proiect de hotărâre privind avizare zona centrală - construcție pentru birouri SC SA". Convocatorul este semnat de în calitate de primar.
În această zi s-a emis un raport privind avizare pentru terenul situat pe strada -, care propune spre analizare - în temeiul Legii 215/2001 - ridicarea unei construcții cu regim de înălțime maximă - 2 etaje și un POT de maxim 80%.
Față de acest plan urbanist aprobat, SC solicită la data de 27 martie 2006 retragerea propunerii spre analiză și avizare a documentației privind amplasarea obiectivului pe strada - întrucât solicitarea lor nu a fost aprobată așa cum au dorit, respectiv să se construiască demisol - D, parter + 6 nivele cu o suprafață totală de 1512 mp și parter pe toată suprafața terenului cu ocuparea terenului 100%.
La 13 iunie 2006 SC SA depune la primăria Râmnicu V, sub nr. 18713, o nouă cerere pentru emiterea certificatului de urbanism și obținerea autorizației de construire a unui imobil cu regim de înălțime etaje.
Așa cum declară denunțătorul în fața instanței de apel, nici de această dată nu a obținut un certificat de urbanism care să-i permită construirea în zonă. În aceste condiții s-a hotărât să sesizeze organele în drept și a primit suma de 20.000 euro, sumă pe care a înaintat-o inculpatului.
Cu prilejul constatării infracțiunii flagrante s-a găsit asupra inculpatului suma de 20.000 euro.
La fila 8 din rechizitoriu, alin. 3 cât și din cuvântul procurorului la încheierea din 02 august 2006- la instanța de fond - se face precizarea clară că actul de serviciu în discuție îl constituie soluționarea cererii martorului pentru imobilul situat în Râmnicu V - strada - - și nu pentru terenul situat în strada -.
Potrivit art. 254 alin. 1 cod penal constituie infracțiunea de luare de mită"fapta funcționarului care, direct sau indirect, pretinde ori primește bani ori alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri". Elementul material - ca element constitutiv al infracțiunii - se poate realiza fie prin acțiune, fie prin inacțiune.
Cerința esențială este ca oricare din aceste acțiuni sau inacțiuni trebuie să aibă ca obiect bani sau foloase. Banii sau celelalte foloase trebuie să fie necuvenite, adică să nu fie îndreptățit a le pretinde sau a le primi.
Acțiunea sau inacțiunea făptuitorului trebuie să fie anterioară îndeplinirii, neîndeplinirii actului pentru a cărei îndeplinire / neîndeplinire făptuitorul pretinde sau primește bani sau foloase.
Este absolut necesar ca actul pentru a cărei îndeplinire/neîndeplinire, funcționarul pretinde/primește bani sau foloasesă facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale acestuia, adică si fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.
Această cerință are o importanță hotărâtoare pentru existența infracțiunii de luare de mită, deoarece fiind vorba de o infracțiune de serviciu ea nu poate fi reținută în sarcina unui funcționar decât în cazul încălcării unei obligații ce intră în competența sa de serviciu.
În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii, aceasta se săvârșește cu intenție directă pentru că făptuitorul realizează că primind banii sau foloasele nu i se cuvin și totuși el le primește, le acceptă și le pretinde.
Infracțiunea de luare de mită subzistă în cazul în care faptele la care se referă dispozițiile art5. 254 cod penal se săvârșesc în scopul de a îndeplini un act privitor la îndatoririle de serviciu ale funcționarului și în situația când actul nu constituie decât componenta unei activități finale la care participă și alți funcționari având atribuții legate de aceasta. De asemenea, condiția alin. 1 ca fapta funcționarului să fie săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, este realizată și în situația în care îndeplinirea actului cade în atribuțiile altui funcționar dar, făptuitorul, prin modul în care își realizează propriile sarcini de serviciu poate influența îndeplinirea actului de către funcționarul competent.
Așa cum a reținut și instanța de fond, în mod obligatoriu cerința esențială pentru întrunirea elementelor materiale ale infracțiunii de luare de mită, este aceea ca funcționarul respectiv să fie investit cu o solicitare scrisă de către o persoană pentru întocmirea atribuțiilor de serviciu. În lipsa unei astfel de investiri funcționarul nu este ținut să efectueze un act de serviciu iar obligațiile sale consistență numai după momentul investirii cu cererea solicitantului.
Din probatoriul administrat în cauză a rezultat cu certitudine că pentru terenul din- martorul și nici altcineva din cadrul societății SC SA nu au depus la primărie vreo cerere pentru obținerea certificatului de urbanism.
Din documentația de la dosar rezultă că această cerere a fost făcută la data de 01 august 2006, după arestarea inculpaților, deci nu înainte de această dată.
Nefiind îndeplinite cerințele art. 15 și 29 al ordinului 1430/2005 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii 50/1991, rezultă cu certitudine inexistența cererii pentru strada -, astfel că susținerea denunțătorului că sumele de bani oferite lui în vederea obținerii PUZ-ului și -ului pentru această stradă este nesinceră.
În aceste condiții, inculpatul, nediscutând niciodată cu despre acest teren nu avea pentru ce să pretindă să primească bani sau foloase nici direct și nici prin intermediul lui - fiind inexistent actul determinat ce ar fi intrat în sfera atribuțiilor sale de serviciu. În aceste condiții nu se poate reține că inculpatul ar fi comis infracțiunea de luare de mită întrucât aceasta nu există.
Nefiind autorul infracțiunii de luare de mită nu poate exista nici complicitatea la această infracțiune (existența în sine a faptei de luare de mită și a complicității între cei doi inculpați nefiind dovedite sub nici o formă). Mai mult, inculpatul avea calitate de viceprimar și nu avea ca atribuții de serviciu eliberarea de certificate de urbanism.
În aceste condiții, nici nu putea să-i faciliteze denunțătorului obținerea vreunui certificat de urbanism, deci nu avea ce îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul dea face un act contrar acestor îndatoriri. În mod corect instanța de fond a stabilit că "deși inculpatul a luat banii de la, aceștia nu au fost luați cu titlu de mită, acestei infracțiuni lipsindu-i latura obiectivă". De altfel s-a demonstrat în cauză relația de prietenie dintre cei doi și faptul că inculpatul a primit oficial, cu titlu de împrumut o sumă de bani, pe care ulterior inculpatul a și restituit-
Având în vedere că la pronunțarea unei condamnări, așa cum se solicită prin apelul declarat instanța trebuie să și-o motiveze convingerea vinovăției inculpaților pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză, probele în acuzare nu sunt decisive lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpaților, în mod corect s-a dat eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului.
. justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze în hotărârile pe care le pronunță pe probabilitate ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Chiar dacă în fapt s-au administrat probe în sprijinul învinuirii și cum alte probe nu se întrevăd, ori pur și simplu nu mai există, persistența îndoielii în ceea ce privește vinovăția echivalează cu o probă pozitivă de nevinovăție și în mod corect inculpații au fost achitați.
Din înregistrarea audio a încheierii de ședință de la termenul din 02 aprilie termen la care s-a soluționat cauza în apel, procurorul de ședință declară că "renunță la primul motiv de apel scris, cel privind constatarea nulității absolute a hotărârii instanței de fond, pe motivul că nu s-a pus în discuție schimbarea încadrării juridice în ceea ce-l privește pe inculpatul ".
Ulterior, pe parcursul susținerii motivelor de apel, la fila 4 din încheierea de amânare a pronunțării, solicită instanței să se stabilească cu certitudine "cu ce titlu a primit suma de bani ". În aceste condiții instanța și inculpații prin apărători au cerut în mod expres reprezentantului parchetului dacă înțelege să pună în discuție schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la luare de mită într-o altă infracțiune.
În aceste condiții reprezentantul parchetului arată că"nu solicită în mod expres schimbarea de încadrare juridică și concluziile sale sunt pentru netemeinicia hotărârii de achitare a inculpatului ".În raport de cele prezentate, apelul declarat de DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL ALBA IULIA este nefondat și în calea devolutivă nu au fost aduse elemente noi care să nu fi fost analizate de instanța de fond. De altfel s-a insistat pe probele administrate în cursul urmăririi penale, fără o referire expresă și la cele administrate în mod nemijlocit, în mod direct, în mod contradictoriu și în ședință publică de către instanța de judecată.
Cum nici din oficiu nu au fost constatate nulități care să ducă la desființarea sentinței apelate, instanța urmează ca în temeiul art. 379 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală să respingă apelul declarat de DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL ALBA IULIA, împotriva sentinței penale nr. 182 din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 379 pct. 1 lit. "b" cod procedură penală,
Respinge apelul formulat deDIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE - SERVICIUL TERITORIAL ALBA IULIA, împotriva sentinței penale nr. 182 din 18 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul penal nr-, privind pe inculpațiiși -trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 cod penal - ca nefondat.
Cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 aprilie 2009.
Președinte de complet, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Jud. fond:
Red.. jud. -
Tehnored. Gref.: -
Ex. 2/22.05.2009
Președinte:Maria UzunăJudecători:Maria Uzună, Zoița Frangu
