Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 545/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.545/R/2009
Ședința publică din 15 decembrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Condrovici Adela
- - - JUDECĂTOR 3: Popovici Corina
- - - judecător
- grefier
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent,. în O,-, -.39, județul B, împotriva Încheierii din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, având ca obiect infracțiunea de luare de mită, prev. și ped. de art.254 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent personal, asistat de apărătorul său ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și pentru inculpatul recurent lipsă, apărătorul său ales avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr.38 emisă la 1.09.2009 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
MINISTERUL PUBLIC a fost reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Inculpatul recurent prezent fiind în instanță arată că este de acord cu judecarea cauzei în prezența domnului avocat.
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, Curtea acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul inculpatului recurent avocat susține recursul declarat împotriva încheierii Tribunalului Bihor prin care s-a respins cererea formulată de inculpat de sesizare a Curții Constituționale referitor la excepția invocată în faza procesuală la prima instanță privind neconstituționalitatea prevederilor art.255 alin.3 din Codul penal.
Arată că, instanța de fond a dispus prin încheiere respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, apreciază că soluția nu este temeinică și legală, nu are acoperire nici în stadiul legal în care a fost invocată și nici prin raportare la dispozițiile Legii 47/1992, pentru că nu există o astfel de instituție care să respingă un mijloc de probațiune aflat la îndemâna părții ca fiind inadmisibil. Se face confuzie între a fi admisibilă excepția din punct de vedere al fondului și inadmisibilă sub aspect procedural, inadmisibilitate care este o excepție peremptorie, de fond, care nu permite unei persoane să se adreseze cu o anumită acțiune instanței de judecată.
Motivarea instanței de fond o consideră o negare a dreptului de acces la justiție, fiind încălcate prevederile constituționale și Pactul pentru apărarea drepturilor omului, aducându-se restrângere dreptului unei persoane de acces la Curtea Constituțională pentru verificarea unei situații și este vorba de o substituire de competență în această situație în ideea în care numai Curtea Constituțională poate respinge ca și inadmisibilă excepția și nu instanța de judecată.
Arată că a criticat neconstituționalitatea dispozițiilor art.255 alin.3 Cod penal care spune că"mituitorul nu se pedepsește dacă denunță autorității fapta înainte ca organul să fi fost sesizat pentru această infracțiune".
În speță, inculpații și sunt victimele unui flagrant organizat de către, între timp apare un denunțător care săvârșește infracțiunea de dare de mită, însă ca efect al art.255 alin.3 Cod penal, acesta din infractor care a săvârșit infracțiunea de dare de mită scapă de răspundere penală devenind ceea ce este în cuprinsul rechizitoriului, un martor de bună credință urmând a fi chemat în calitate de martor în fața organelor judiciare.
Prin efectul încheierii dată de tribunal, inculpatul este lipsit de posibilitatea să arate că instanța nu a fost legal sesizată în sensul că, este obligată se preia dispoziția procurorului de începere a urmăririi penale, dar inculpații direct interesați nu au posibilitatea să o critice, nu au posibilitatea să o desființeze și tocmai aici este efectul excepției de inadmisibilitate.
Solicită a se constata că există o legătură directă de cauzalitate între faza procesuală în care a fost invocată această excepție și conținutul acesteia, arătând că în mod greșit denunțătorul nu a fost trimis în judecată pentru că nu operează clauza respectivă, respectiv textul de lege privind neînceperea urmăririi penale.
Apărătorul inculpatului recurent avocat solicită admiterea recursului considerând că hotărârea este nelegală pe considerentul că textul în legătură cu soluționarea cauzei nu își găsește aplicarea în speță, deoarece instanța nu a înțeles ceea ce s-a solicitat, faptul că dacă sunt mai mulți participanți, rechizitoriul se întocmește cu privire la persoanele trimise în judecată.
Procurorul, a considerat încheierea atacată ca legală și temeinică, motiv pentru care a solicitat respingerea recursului.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile puse de apărătorul său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul penal nr-, a fost respinsă cererea formulată de apărătorii inculpaților și privind sesizarea Curții Constituționale referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 255 alin.3 Cod penal.
Au fost respinse cererile formulate de inculpații, născut la 10.06.1984 și, născut la 26.09.1985, privind revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea Tribunalului Bihor, măsură dispusă prin decizia penală nr. 290/R/11.06.2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea.
A fost respinsă cererea formulată de inculpatul privind înlăturarea obligațiilor prev. de art. 145 alin.11lit.b și d Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această hotărâre tribunalul, cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 255 alin.3 Cod penal, a apreciat că este inadmisibilă pe considerentul că nu este îndeplinită condiția privind legătura cu soluționarea cauzei. Astfel, chiar dacă o infracțiune a fost săvârșită de mai mulți participanți, sesizarea instanței numai cu privire la o parte dintre aceștia nu ar atrage nulitatea sesizării, instanța urmând să se pronunțe asupra persoanelor și faptelor cu care a fost investită.
Referitor la cererile de revocare a obligării de a nu părăsi țara, instanța a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor din dosarul nr. 1047/P/2009 au fost trimiși în judecată inculpații pentru comiterea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art.254 alin.1, 2 Cod penal cu referire la art.6-7 din Legea 78/2000 și pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită și fals intelectual prevăzute de art.254 alin.1,2 cu referire la art.6-7 din Legea nr.78/2000, respectiv art.289 Cod penal în condițiile concursului prevăzut de art.33 lit.a Cod penal, reținându-se că, în fapt, inculpatul, în calitate de agent în cadrul SPR B, în data de 13.05.2009, în mod indirect, împreună cu coinculpatul a pretins și primit suma de 1.000 euro de la mituitorul în scopul de a nu întocmi procesul-verbal de constatare a infracțiunii de fals în declarații prev. de art.292 Cod penal și a actelor aferente acestuia - ridicarea permiselor de conducere în vederea suspendării. În sarcina inculpatului s-a reținut că, în calitate de agent în cadrul SPR B, împreună cu inculpatul a pretins și primit suma de 1.000 euro de la același pentru a nu întocmi procesul-verbal de mai sus.
Față de inculpatul a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea nr.22/13.05.2009 a Tribunalului Bihor, iar față de inculpatul a fost luată măsura arestării preventive prin încheierea nr. 23/22.05.2009 a Tribunalul Bihor, ambii fiind trimiși în judecată în stare de arest preventiv.
Ulterior, prin decizia penală nr.290/R/2009 a Curții de Apel s-a dispus față de cei doi inculpați în baza art.149/1 alin.12, art.146 alin.11/1 Cod procedură penală, art.145/1 Cod procedură penală, măsura obligării de a nu părăsi țara fără încuviințarea Tribunalului Bihor și s-a impus respectarea obligațiilor prev. de art. 145/1 alin. 2 raportat la art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală, apreciindu-se că temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat și lăsarea inculpaților în libertate nu ar mai prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Cu toate acestea, s-a reținut că asupra celor doi inculpați planează în continuare bănuiala comiterii unor fapte de natură penală, astfel că este util a se supune conduita acestora unui control permanent, exercitat de organele de poliție, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de cei doi inculpați fiind necesară și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.
Instanța s-a mai pronunțat asupra unor astfel de cereri la termenul din data de 13 octombrie 2009, termen la care le-a respins apreciind că scopul tuturor măsurilor preventive este acela de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpaților de la judecată sau executarea pedepsei. Obligarea de a nu părăsi țara fără încuviințarea Tribunalului Bihor, măsură dispusă prin decizia Curții de Apel Oradea, fiind o măsură preventivă de natură a realiza acest scop.
Instanța a mai constatat că sunt invocate în sprijinul acestor cereri aceleași temeiuri de fapt, respectiv calitatea de șofer a inculpatului ce ar implica necesitatea de a se deplasa în exercitarea acestei profesii în afara țării și calitatea de polițist a celui de-al doilea inculpat ce implica o anumită încredere în moralitatea sa, încredere incompatibilă cu restrângerea libertății sale.
Dar, așa cum s-a reținut și anterior, împrejurarea că inculpatul are în prezent calitatea de șofer în cadrul SC Com, iar această societate are ca obiect de activitate principal comerțul cu produse de import din, nu justifică revocarea acestei măsuri preventive, întrucât interdicția părăsirii țării era cunoscută la data încheierii contractului individual de muncă și în acest fel părțile și-au asumat această stare de fapt. Dacă inculpatul a ascuns această împrejurare cu prilejul angajării, respectiv obligația ce îi incumbă de a nu părăsi țara, răspunderea îi revine și instanța nu este obligată să revină asupra măsurilor dispuse doar pentru a-i asigura inculpatului posibilitatea executării obligațiilor contractuale.
Și în ce-l privește pe inculpatul, instanța a apreciat că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara subzistă chiar dacă acesta exercita în continuare atribuțiile de polițist și chiar dacă s-a prezentat la fiecare termen de judecată. Calitatea de polițist și măsurile preventive luate față de o asemenea persoană nu sunt incompatibile cu calitatea de inculpat. Totodată, prezența inculpaților la fiecare termen de judecată este o obligație pe care sunt ținuți aor especta, în caz contrar fiind incidente dispozițiile art.145 alin.3 Cod de procedură penală privind înlocuirea acestei măsuri cu cea a arestării preventive. De asemenea, măsura fiind luată în data de 11 iunie 2009, nu se poate aprecia că, în prezent, s-ar fi împlinit termenul rezonabil al acestei măsuri preventive.
Referitor la solicitarea inculpatului de ridicare a obligațiilor prev. de art. 145 al.11li b și d Cod procedură penală, instanța a apreciat că o astfel de cerere este contrară dispozițiilor legale. Astfel, în art. 145 alin.11Cod procedură penală, sunt precizate măsurile pe care inculpatul este obligat să le respecte pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, respectiv:
a) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
Ori, față de aceste dispoziții imperative, instanța nu poate impune în sarcina inculpatului respectarea numai a unora dintre aceste măsuri, ca în cazul celor prev. de art. 145 alin. 11Cod de procedură penală.
Ca atare, instanța, apreciind că măsura preventivă a fost dispusă în mod legal și temeinic, că perioada scursă de la luarea acesteia are un caracter rezonabil, a respins cererile celor doi inculpați de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, precum și cererea formulată de inculpatul privind înlăturarea obligațiilor prev. de art. 145 alin.11lit.b și d Cod procedură penală.
Împotriva acestei încheieri, au declarat recurs penal inculpații și, solicitând a se constata că există o legătură directă de cauzalitate, între excepție și soluționarea cauzei.
Examinând încheierea atacată cu recurs, din oficiu și potrivit motivelor invocate, raportat la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală prin raportare la dispozițiile art.385/6 și art.385/14 din Codul d e procedură penală, Curtea constată că recursurile inculpaților sunt neîntemeiate urmând a fi respinse.
Analizând excepția invocată prin prisma dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992, Curtea constată că, pentru a fi admisă o cerere de sesizare a Curții Constituționale este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să vizeze o prevedere dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, să aibă legătură cu soluționarea cauzei, să nu fi fost declarată anterior neconstituțională.
Ori, în mod corect a constatat prima instanță că nu este îndeplinită condiția privind legătura cu soluționarea cauzei întrucât chiar dacă o infracțiune a fost săvârșită de mai mulți participanți, sesizarea instanței numai cu privire la o parte dintre aceștia nu atrage nulitatea sesizării, iar instanța urmează să soluționeze cauza cu privire la persoanele și faptele cu care a fost legal investită.
Așa fiind, încheierea prin care Tribunalul Bihora respins cererea formulată de apărătorii inculpaților și privind sesizarea Curții Constituționale referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.255 Cod penal, este legală și temeinică iar recursul se va respinge în baza prevederilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurenți să plătească statului suma de câte 50 lei cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpații și, împotriva încheierii penale din 10.11.2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de câte 50 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
decizie - jud.- -
În concept - 24.12.2009
Judecător fond -
-
2 ex./04.01.2010
Președinte:Munteanu TraianJudecători:Munteanu Traian, Condrovici Adela, Popovici Corina
