Mandat european de arestare Spete. Sentința 114/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

SENTINȚA ĂENALĂ NR. 114/

Ședința publică de la 27 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Pocovnicu Dumitru Patriche Gabriela

- -- grefier

***********

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău

legal reprezentat prin - - procuror

Pe rol fiind judecarea cererii formulată de Tribunalul -Italia privind executarea mandatului european de arestare emis pe numele persoanei solicitate .

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana solicitată în stare de arest asistată de avocat ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei după care:

La solicitarea instanței, reprezentantul parchetului a arătat că sesizarea instanței se referă atât la arestarea persoanei solicitate cât și la predarea acesteia către autoritățile solicitante.

S-a procedat la identificarea persoanei solicitate pe baza actului de identitate și a datelor de la dosar.

Instanța a adus la cunoștința persoanei solicitate că pe numele său s-a emis prezentul mandat european de arestare precum și conținutul acestuia.

Fiind întrebată de instanță, persoana solicitată a răspuns că este de acord cu arestarea și predarea sa către autoritățile italiene dar nu renunță la regula specialității.

S-a procedat la luarea declarației persoanei solicitate și s-a atașat la dosarul cauzei.

S-a procedat la întocmirea procesului verbal potrivit art.90 alin.5 și art.100 din Legea nr.302/2004.

Procurorul și persoana solicitată prin apărător au învederat instanței că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind formulate alte cereri, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Procurorul având cuvântul a pus concluzii de admitere a sesizării, arestarea persoanei solicitate pentru care s-a emis prezentul mandat de arestare și predarea acesteia către autoritățile italiene având în vedere și consimțământul dat de aceasta.

Avocat ales, având cuvântul pentru persoana solicitată, a pus concluzii de respingere a sesizării având în vedere că mandatul de arestare nu îndeplinește condițiile cerute de lege. Prezentul mandat este unul colectiv și nu unul individual așa cum cere legea și trebuie să cuprindă anumite specificații: infracțiunile săvârșite, descrierea amănunțită a faptelor, locul și gradul de implicare al acesteia. Ori, acest mandat nu este complet, din descriere nu rezultă când au fost comise faptele. Apreciază că prezentul mandat de arestare este nul și a pus concluzii de respingere a sesizării atât cu privire la arestare cât și cu privire la predarea persoanei solicitate către autoritățile italiene.

În replică, reprezentantul parchetului a susținut că mandatul emis în prezenta cauză este valabil și menține concluziile puse anterior.

Persoana solicitată având cuvântul a arătat că este de acord cu arestarea sa și predarea autorităților italiene.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând-

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Tribunalul din - Italia a înaintat spre executare mandatul european de arestare, emis la data de 29.iunie.2009, privind-o pe persoana solicitată - (fost ), fiul lui și -, născut la data de 03.10.1974, în municipiul B, județul B, CNP -, cu domiciliul în municipiul B,-,. B,.3, județul

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr- din data de 27.iulie.2009.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Tribunalul din - Italia a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, mandatul european de arestare, emis la data de 29.06.2009, împotriva persoanei solicitate - (fost ), fiul lui și -, născut la data de 03.10.1974, în municipiul B, județul B, CNP -, cu domiciliul în municipiul B,-,. B,.3, județul

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art.88/1 și art.88/2 din Legea nr.302/2004, modificată și completată, a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință despre existența mandatului european emis de autoritățile judiciare italiene, precum și conținutul mandatului și i-a înmânat o copie după mandatul european de arestare, tradus în limba română.

Prin ordonanța nr.1510/II/5/2009 din data de 27.07.2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua dispus reținerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 27.07.2009, orele 11,00.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art.88/3 alin.2 din Legea nr.302/2004, i-a adus la cunoștință persoanei solicitate motivele reținerii.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art.89 din Legea nr.302/2004, cu adresa nr.1510/II/5/2009 din data de 27.07.2009, așa cum a fost precizat și de procurorul de ședință, a sesizat Curtea de Apel Bacău în vederea arestării persoanei solicitate, potrivit art.90 alin.2 din Legea nr.302/2004 și a predării acesteia către autoritățile italiene.

Persoana solicitată este urmărită de Tribunalul din - Italia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.416 Cod penal italian, de asociere constituită în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute de art.615 Cod penal italian și art.12 din nr.143/1991 (în prezent art.55 alin.9 din nr.231/2007)

În fapt, în mandatul european de arestare se reține că persoana solicitată s-a asociat cu mai multe persoane,în cadrul așa-zisei " ", potrivit rolurilor și precizărilor care urmează, pentru a comite o serie nenumărată de acte de citire abuzivă a codurilor de acces la sistemele protejate ale tranzacțiilor economice telematice (prin intermediul aplicării manuale a dispozitivelor precum și a monitoarelor de ) - infracțiunea prevăzută de art. 614 Cod penal italian, precum și de duplicarea abuzivă a card-urilor de plată, de scoaterea banilor și tranzacții frauduloasa în dauna instituțiilor emitente și a titularilor card-urilor respective - infracțiune prevăzută de art.12 nr. 143/1991, deci de art. 55 alin. 9. Nr.231/2007, sau punerea în circuit a codurilor respective, în vederea utilizării lor pentru a comite fraude - infracțiune prevăzută de art. 648 cp.

Organizarea asociației:

în rolul de promotori: și, realizează și furnizează aparatele skimmer (invenție electronice care, aplicate pe ascuns la dispozitivele sau la bancomatele permit citirea ilegală și memorizarea codurilor aparținând card-urilor de plată), obținând în schimb, 50% din profitul rezultat sau 40%, în funcție de cum aparatele skimmer sunt procurate pe baza unui credit sau în urma unei plăți imediate;

în rolul de șefi și directori:, și ) achiziționează aparatele skimmer, în calitate de sponsori și în același timp beneficiind de un prestigiu personal indiscutabil în zona românească a județului B, dirijează activitatea desfășurată de celulele teritoriale despre care se va vorbi în continuare și reprezintă șefii și întemeietorii organizației, așa cum stipulează prevederile art. 416 alin.1 Cod penal italia;

în rolul de organizatori: - (celula torineză); - (celula torineză-veroneză); - (celula olandeză), - (celula engleză) - organizau, potrivit. 126.alin.1 Cod penal italian, pe teritoriul italian și în străinătate activitățile de instalare și recuperare a aparatelor skimmer: uneori, în mod personal (în sensul că dirijau acțiunea celui care, în mod material, se infiltra în locul Ť. pentru a aplica manual dispozitivele ); alteori, delegând activitățile de instalare unor persoane din afara organigramei familiei lui, capabili la rândul lor de a coordona grupuri teritoriale autonome în vederea aplicării manuale a dispozitivelor;, însărcinat cu proiectarea programele software și cu executare descărcarea informațiilor și protejarea datelor.

În rolul de participanți:, prietena lui, cu atribuția "de a sta de pază pe parcursul operațiunilor de aplicare manuală a dispozitivelor și de utilizatoare alături de, la bancomatele a card-urilor donate în așa-zisa fază de "monetizare"; -, prietena lui, cu atribuția de a păstra aparatele skimmer; cu rolul de a păstra și transporta aparatele skimmer;, "instalator" de încredere al lui și;, colaborator al lui cu rolul de a transporta, preda aparatele skimmer și de a asigura asistența pe parcursul fazei de instalare;, agent în celula olandeză;, instalator de încredere a lui;, colaborator al lui cu atribuții logistice;, activă în faza de monetizare și păstrare precum și de predare a aparatelor skimmer;, colaborează cu în vederea realizării de clone în iunie 2007;, care colaborează în momentul de față cu și;

n rolul de participanți care nu fac parte componentă din " ", "liber profesioniști", cărora le este delegată însărcinarea de a instala aparatele skimmer ( și, la rândul lor, organizatori de asociații teritoriale cărora le este încredințată instalarea aparatelor skimmer", plătiți în procentaje sau prin cedarea de coduri mai puțin atrăgătoare (cele fără codul PIN), care pot fi transformate în bani în mai multe feluri., și (colaboratorii lui ); (colaborează cu în încercarea de a instala aparatele skimmer în incinta centrului comercial "" din Massa (MS) și este deținătorul card-urilor plastificate utilizate pentru donare.

Infracțiuni scop comise în cadrul asociației, așa cum s-a constatat pe parcursul anchetei:

1. art.615 Cod penal italian pentru citirea abuzivă și ascunsă ( aplicare manuală anterioară a dispozitivelor ) a codurilor aparținând card-urilor de plată folosite în cadrul centrului comercial "" din (PE), în cadrul supermarket-ului "" din Centrul Comercial "Il " din, în cadrul supermarket-ului "" din, în perioada ianuarie-august 2106, citire finalizată cu accesul ilegal ulterior la sistemele informatice ale tranzacțiilor economice telematice, prin intermediul reproducerii abuzive a codurilor menționate precum și a card-urilor de plată precizate; fapt imputabil în mod material lui precum și membrilor neidentificați;

2. art.615 Cod penal italian, pentru citirea abuzivă și ascunsă (aplicare manuală anterioară a dispozitivelor ) a codurilor aparținând card-urilor de plată utilizate în "" din (MI), în perioada 28 noiembrie 2006 și 29 ianuarie 2007, citire finalizată cu accesul ilegal ulterior la sistemele informatice ale tranzacțiilor economice telematice, prin intermediul reproducerii abuzive a codurilor menționate precum și a card-urilor de plată precizate; fapt imputabil în mod material lui, și;

3. art.615 Cod penal italian, pentru citirea abuzivă și ascunsă ( aplicare manuală anterioară a dispozitivelor ) a codurilor aparținând card-urilor de plată folosite în " " din (CO), în perioada lunii februarie 2007, citire finalizată cu accesul ilegal ulterior la sistemele informatice ale tranzacțiilor economice telematice, prin intermediul reproducerii abuzive a codurilor menționate precum și a card-urilor de plată precizate; fapt imputabil în mod material:,;

4. art.615 Cod penal italian, pentru citirea abuzivă și ascunsă (aplicare manuală anterioară a dispozitivelor ) a codurilor aparținând card-urilor de plată folosite în " market" din (VA), în perioada lunii ianuarie 2007, citire finalizată cu accesul ilegal ulterior la sistemele informatice ale tranzacțiilor economice telematice, prin intermediul reproducerii abuzive a codurilor menționate precum și a card-urilor plată precizate; fapt imputabil în mod material lui,;

5. art.12 nr.143/1991, pentru prelevările de bani în mod fraudulos de la bancomatele olandeze cu ajutorul codurilor citite în; fapt imputabil în mod material lui, C, în perioada februarie-martie.2007;

6. art.12 nr.143/1991, pentru prelevările de bani în mod fraudulos de la bancomatele torineze, în luna martie.2007 și în perioada 26.04.- 03.05.2007; fapt imputabil în mod material lui,;

7. art.615 Cod penal italian, pentru citirea abuzivă și ascunsă (aplicare manuală anterioară a dispozitivelor ) a codurilor aparținând card-urilor de plată folosite în " " din Scala (VR), în luna martie.2007, citire finalizată cu accesul ilegal ulterior la sistemele informatice ale tranzacțiilor economice telematice, prin intermediul reproducerii abuzive a codurilor menționate precum și a card-urilor plată precizate; fapt imputabil în mod material lui, care a acționat din ordinul lui,;

8. art.615 Cod penal italian, pentru citirea abuzivă și ascunsă (aplicare manuală anterioară a dispozitivelor ) a codurilor aparținând card-urilor de plată folosite în cadrul unor activități cornerciale din Latina, în perioada martie-aprilie 2007 până la data de 26 mai 2007, citire finalizată cu accesul ilegal ulterior la sistemele informatice ale tranzacțiilor economice telematice, prin intermediul reproducerii abuzive a codurilor menționate precum și a cărților de plată precizate; fapt imputabil în mod material lui, ajutat de, iu,;

9. art.615 Cod penal italian, pentru pregătirea ilegală de dubluri de coduri și de card-uri de plată, fapt imputabil în mod material lui și;

10. art. 12 din 143/1991, pentru prelevări de bani realizate în mod fraudulos de la bancomatele torineze, în luna august 2007, fapt imputabil în mod material lui,;

11. art.615 Cod penal italian, pentru citirea abuzivă și ascunsă (aplicare manuală anterioară a dispozitivelor ) a codurilor aparținând card-urilor de plată folosite la aparatele din dei di Siena din Livorno și, în luna februarie 2009, citire finalizată cu accesul ilegal ulterior la sistemele informatice ale tranzacțiilor economice telematice, prin intermediul reproducerii abuziv a codurilor menționate precum și a card-urilor de plată precizate; fapt imputabil în mod material lui:, G,.

Asociația constituită într-un loc neidentificat, avea raza de acțiune în și împrejurimile sale, și împrejurimile sale, și împrejurimile sale, Milano și împrejurimile sale, Latina și împrejurimile sale, operativă în Italia, Olanda, Anglia, Franța, Germania, Statele Unite ale Americii, în perioada ianuarie 2006 și februarie 2009.

Mandatul european de arestare s-a emis de Tribunalul din - Italia, având la bază Ordonanța Judecătorului pentru Anchetele - Tribunalul din, din data de 25.06.2009, în dosarul cu Numărul de referință: 1924/09 Registrul General - 8589/08

În conformitate cu prevederile art.90 alin.3 din Legea nr.302/2004, persoana solicitată a fost prezentată instanței și i s-a adus la cunoștință despre existența mandatului european de arestare, asupra conținutului acestuia a posibilității de a consimți la predare către statul solicitant, precum și cu privire la drepturile sale procesuale.

În temeiul art.90 alin.7 și 10 din Legea nr.302/2004, s-a procedat la audierea persoanei solicitate.

Persoana solicitată, după ce i s-au pus în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, a declarat că este de acord cu predarea sa către autoritatea solicitantă.

De asemenea, instanța i-a dus la cunoștință persoanei solicitate prevederile art.100 din Legea nr.302/2004 și aceasta a declarat că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

Consimțământul la predare a fost consemnat, potrivit art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, într-un proces - verbal, care a fost semnat de președintele de complet, grefier, persoana solicitată și de avocat.

Infracțiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare au fost săvârșite pe teritoriul Italiei și fac parte printre infracțiunile prevăzute de art.85 din Legea nr.302/2004.

Pedeapsa maximă prevăzută de legea penală italiană pentru infracțiunea pentru care este cercetată persoana solicitată este de 5 (cinci) ani închisoare, la care se adaugă 1/3 întrucât numărul asociaților depășește zece persoane conform art. 416 alin.5 Cod penal italian.

De altfel, infracțiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare este prevăzută și pedepsită și de legislația din România, de art.25 din Legea nr.365/2002 și art.7 din Legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate și este pedepsită cu închisoare de la 6 (șase) luni la 5 (cinci) ani închisoare și, respectiv, 5 ani la 20 de ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi (dar, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.39/2003, pedeapsa nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat), fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art.85 alin.2 din Legea nr.302/2004.

În cauză nu există nici unul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art.88 alin.1 și 2 din Legea nr.302/2004.

Pentru aceste considerente, în baza art.90 alin.5 și 6 și art.94 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, va fi admisă cererea formulată de Tribunalul din - Italia, privind executarea mandatului european de arestare și se va lua act de consimțământul persoanei solicitate de a fi predată autorităților italiene și se va dispune predarea persoanei solicitate sub condiția prevăzută de art.87 alin.2 din Legea nr.302/2004, în sensul că dacă se va pronunța împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art.90 alin.6 și 10 din Legea nr.302/2004, se va dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile italiene, cu respectarea termenelor prevăzute de art.96 din Legea nr.302/2004, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 28.07.2009 și până la data de 25.08.2009.

În temeiul art.90 alin.13 din Legea nr.302/2004, se va dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare.

În conformitate cu prevederile art.94 alin.2 din Legea nr.302/2004, se va dispune comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate și Ministerului Internelor și Reformelor Administrative - Centrul de Cooperare Internațională.

În baza art.1 alin.2 din Legea nr.178/1997 și art.15 alin.2 din Ordinul nr.1054/2005, emis de ministrul justiției pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de Ministerul Justiției, va fi desemnată traducător doamna pentru efectuarea traducerii înscrisurilor din limba română în limba italiană, traduceri care se vor efectua în regim de urgență.

În temeiul art.17 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, se va dispune traducerea prezentei hotărâri, a procesului verbal de consimțire la predare încheieri și a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă, din limba română în limba italiană, traduceri care se vor efectua în regim de urgență.

În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei.

În temeiul art.80 din Legea nr.302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român vor fi lăsate în sarcina acestuia.

Pentru aceste motive;

În numele legii;

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.94 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, admite cererea formulată de Tribunalul - Italia, privind executarea mandatului european de arestare, emis la data de 29.iunie.2009 împotriva persoanei solicitate - (fost ), fiul lui și -, născut la data de 03.10.1974, în municipiul B, județul B, CNP -, cu domiciliul în municipiul B,-,.B,.3, județul B și ia act de consimțământul acesteia de a fi predată autorităților judiciare italiene.

Dispune predarea persoanei solicitate autorităților judiciare italiene, sub condiția prevăzută de art.87 alin.2 din Legea nr.302/2004, în sensul că dacă se va pronunța împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

În temeiul art.90 alin.6 și 10 din Legea nr.302/2004, dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării acesteia către autoritățile italiene, cu respectarea termenelor prevăzute de art.96 din Legea nr.302/2004, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 28.07.2009 și până la data de 25.08.2009.

În temeiul art.90 alin.13 din Legea nr.302/2004, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare.

În conformitate cu prevederile art.94 alin.2 din Legea nr.302/2004, se va dispune comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Libertăților - Direcția Drept Internațional și Tratate și Ministerului Administrației și Internelor - Centrul de Cooperare Internațională.

În temeiul art.17 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, dispune traducerea prezentei hotărâri, a procesului verbal de consimțire la predare și a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă.

În baza art.1 alin.2 din Legea nr.178/1997 și art.15 alin.2 din Ordinul nr.1054/2005, emis de ministrul justiției pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de Ministerul Justiției, desemnează traducător pe doamna pentru efectuarea traducerii înscrisurilor din limba română în limba italiană, traduceri care se vor efectua în regim de urgență.

În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei.

În temeiul art.80 din Legea nr.302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.07.2009, în prezența persoanei solicitate.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.sentința

;

27.07.2009;

4 ex.

Președinte:Pocovnicu Dumitru Patriche Gabriela
Judecători:Pocovnicu Dumitru Patriche Gabriela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 114/2009. Curtea de Apel Bacau