Mandat european de arestare Spete. Sentința 12/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR.12/PI

Ședința publică din 21 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin

GREFIER: - -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa fost reprezentat de procuror.

S-a luat în examinare sesizarea formulată de Procuratura din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 32 Js 8480/08 la data de 04.12.2008 împotriva persoanei urmărite, adresată Curții de APEL TIMIȘOARA în calitate de autoritate judiciară competentă a Statului român.

La apelul nominal se prezintă persoana urmărită internațional cetățean în stare de arest, asistat de apărător ales avocat, aceasta fiind și traducător autorizat de limbă

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că la dosar s-a depus adresa nr. 17/P/2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, împreună cu mandatul european de arestare în limba ă și traducerea în limba română a acestuia.

Instanța înmânează persoanei urmărite internațional o copie de pe mandatul european de arestare emis pe numele acestuia.

Persoana urmărită internațional arată că este cetățean și este cunoscător de limba ă și este de acord ca doamna avocat să-i fie și interpret de limba

Instanța aduce la cunoștință persoanei urmărite internațional conținutul mandatului european de arestare, drepturile prevăzute de Legea nr. 302/2004 precum și conținutul regulii specialității, după care se ia o declarație acestuia și se întocmește un proces-verbal, în care se consemnează că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare e, dar nu în stare de arest preventiv, că nu este vinovat pentru faptele descrise în mandat, că are dovezi că a înapoiat acei bani și de aceea dorește să meargă în ia pentru a-și clarifica situația. Mai arată că nu este de acord să renunțe la efectele regulii specialității și la drepturile conferite de această regulă.

Instanța pune în discuția părților predarea urmăritului internațional către autoritățile judiciare e și menținerea stării de arest.

Procurorul solicită admiterea sesizării formulate de autoritățile judiciare din ia, punerea în executare a mandatului european și menținerea stării de arest a persoanei urmărite internațional pe o perioadă de 25 de zile arătând că faptele descrise în mandat dau loc la predare, persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa și nu a renunțat la efectele regulii specialității.

Apărătorul ales al persoanei urmărite internațional, avocat ales solicită respingerea sesizării formulată de autoritățile judiciare din ia arătând că din conținutul mandatului nu rezultă că există probe certe împotriva cetățeanului urmărit internațional, acesta arată că are hârtii bancare cu care poate să-și dovedească nevinovăția. Mai arată că nu se impune menținerea stării de arest doar pentru faptul că acesta nu a fost găsit la domiciliul său din ia.

internațional arată că dorește să fie pus în libertate pentru a putea să se urce în primul avion și să meargă în ia.

R A,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin cererea formulată de autoritățile judiciare e, comunicată prin Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 32 Js 8480/08 la data de 04.12.2008 împotriva persoanei urmărite.

Din conținutul mandatului european de arestare instanța a reținut că persoana urmărită internațional este cercetată pentru săvârșirea a 8 infracțiuni de înșelăciune deosebit de grave prev. de art. 263 alin. 1 fraza 2 nr. 1,53 din codul penal și o infracțiune de încercare de constrângere în fapt unitar cu un caz de posesie și port nepermis al unei arme de foc prev. de art. 240 alin. 1 și 3 cod penale, art.52 alin. 3 nr. 2 din Legea ăaa rmelor.

Astfel, persoana urmărită internațional este cercetată pentru că:

-în perioada 24 decembrie 2007 - iulie 2008 comis mai multe infracțiuni pentru a-și finanța existența;

- în perioada martie-iunie 2006 împrumutat de la păgubitul suma de 15.000 și 12.500 euro cu toate promisiunile de a restitui suma, acuzatul nu restituise suma până în ziua de azi;

- în data de 24 și 28 decembrie 2007 împrumutat de la păgubitul sumele de 39.000 și 23.000 euro cu promisiunea de a restitui sumele până la data de 31.12.2007, sumele nefiind restituite nici până în ziua de azi;

- în ianuarie 2008 l-a amenințat pe păgubitul în cu o armă de foc cu scopul de a-l împiedica pe acesta să depună plângere la poliție pentru faptele susnumite;

- în 08.05.2008 și 17.06.2008 acuzatul a obținut de la 3 autovehicule în valoare de 30.400 euro cu promisiunea de a le achita, neplătindu-le nici până în ziua de azi;

- în iulie 2008 acuzatul a obținut de la 3 autovehicule în valoare de 137.450 euro care nu au fost achitate nici până în ziua de azi;

- la sfârșitul lui iulie 2008 acuzatul a oferit păgubitului din un autoturism proprietate. Acesta plătise pentru autoturism păgubitului suma de 15.000 euro fă să primească autoturismul promis.

Prin încheierea penală de ședință din 17 ianuarie 2009, în baza art. 90 alin. 2 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată s-a admis propunerea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și în consecință, s-a dispus arestarea persoanei urmărite internațional, pe o durată de 5 zile, începând cu data de 17.01.2009, până la data de 21.01.2009.

În ședință publică din 21.01.2009, persoanei urmărite internațional i s-a adus la cunoștință acuzarea reținută în mandatul european de arestare emis de Procuratura din - ia, respectiv că este cercetată pentru săvârșirea a 8 infracțiuni de înșelăciune deosebit de grave prev. de art. 263 alin. 1 fraza 2 nr. 1,53 din codul penal și o infracțiune de încercare de constrângere în fapt unitar cu un caz de posesie și port nepermis al unei arme de foc prev. de art. 240 alin. 1 și 3 cod penale, art.52 alin. 3 nr. 2 din Legea ăaa rmelor.

ui internațional i s-a adus la cunoștință și conținutul regulii specialității, acesta declarând că nu este de acord să renunțe la efectele regulii specialității și la drepturile conferite de această regulă.

Instanța, verificând admisibilitatea cererii, constată că nu există nici un motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, infracțiunile pentru care este acuzat urmăritul internațional fiind pedepsite și de legea penală română. De asemenea, termenul de prescripție a răspunderii penale nu este împlinit.

Întrucât nu există nici un impediment de ordin legal la executarea mandatului european de arestare, în baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată se va admite sesizarea formulată de Procuratura din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 32 Js 8480/08 la data de 04.12.2008 împotriva persoanei urmărite și se va dispune predarea acestuia către organele judiciare din ia.

Constată că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din ia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În temeiul prevederilor art. 90 Legea nr. 302/2004 modificată și completată va menține măsura arestării persoanei urmărite dispusă prin mandatul nr. 3/PI/ME din 17.01.2009 pe o perioadă de 25 de zile începând cu data de 21.01.2009.

Va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către traducătorul de limbă ă.

În baza art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată admite sesizarea formulată de Procuratura din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 32 Js 8480/08 la data de 04.12.2008 împotriva persoanei urmărite, născut la data de 12.03.1973 în localitatea - Turcia, fiul lui și, domiciliat în localitatea -,- - ia, posesor al pașaportului turistic nr. - emis de autoritățile turce și dispune predarea acestuia către organele judiciare din ia.

Constată că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din ia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 90 Legea nr. 302/2004 modificată și completată menține măsura arestării persoanei urmărite dispusă prin mandatul nr. 3/PI/ME din 17.01.2009 pe o perioadă de 25 de zile începând cu data de 21.01.2009.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către traducătorul de limbă ă.

În baza art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21.01.2009.

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Red./21.01.2009

Tehnored.

2 ex./21.01.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR. 12/PI

Ședința publică din 21 ianuarie 2009

În baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată admite sesizarea formulată de Procuratura din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 32 Js 8480/08 la data de 04.12.2008 împotriva persoanei urmărite și dispune predarea acestuia către organele judiciare din ia.

Constată că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din ia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 90 Legea nr. 302/2004 modificată și completată menține măsura arestării persoanei urmărite dispusă prin mandatul nr. 3/PI/ME din 17.01.2009 pe o perioadă de 25 de zile începând cu data de 21.01.2009.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către traducătorul de limbă ă.

În baza art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21.01.2009.

PREȘEDINTE,

- - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 21 ianuarie 2009

CĂTRE,

ARESTUL

Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr.12/PI din 21 ianuarie 2009, pronunțată în dosarul nr. de mai sus, Curtea de APEL TIMIȘOARAa hotărât următoarele:

"În baza art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată admite sesizarea formulată de Procuratura din - ia pentru punerea în executare a mandatului european de arestare emis în dosarul nr. 32 Js 8480/08 la data de 04.12.2008 împotriva persoanei urmărite, născut la data de 12.03.1973 în localitatea - Turcia, fiul lui și, domiciliat în localitatea -,- - ia, posesor al pașaportului turistic nr. - emis de autoritățile turce și dispune predarea acestuia către organele judiciare din ia.

Constată că persoana urmărită internațional a consimțit la predarea sa organelor judiciare din ia și nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

În baza art. 90 Legea nr. 302/2004 modificată și completată menține măsura arestării persoanei urmărite dispusă prin mandatul nr. 3/PI/ME din 17.01.2009 pe o perioadă de 25 de zile începând cu data de 21.01.2009.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către traducătorul de limbă ă.

În baza art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică din 21.01.2009."

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./21.01.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 21 ianuarie 2009

CĂTRE,

CENTRUL DE COOPERARE INTERNAȚIONALĂ

BIROUL NAȚIONAL INTERPOL

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 12/PI din 21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional -.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din ia.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./21.01.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 21 ianuarie 2009

CĂTRE,

MINISTERUL JUSTIȚIEI

Direcția Drept Internațional și Tratate

Serviciul Cooperare judiciară internațională în materie penală

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 12/PI din 21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional -.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din ia.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./21.01.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 21 ianuarie 2009

CĂTRE,

PROCURATURA - IA

cu referire la dosarul dumneavoastră nr. 32 Js 8480/08

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 12/PI din 21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional -.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia de către autoritățile judiciare din România.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./21.01.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 21 ianuarie 2009

CĂTRE,

ARESTUL

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 12/PI din 21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional -.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din ia.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./21.01.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR- 21 ianuarie 2009

CĂTRE,

ARESTUL

Vă trimitem alăturat, în copie, sentința penală nr. 12/PI din 21.01.2009 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr. de mai sus, privind persoana urmărită internațional -.

Urmează ca dvs. să luați măsurile ce se impun în vederea predării acestuia către autoritățile judiciare din ia.

Cu deosebită considerație,

PREȘEDINTE,

- - -

GREFIER,

- -

Tehnored.

2 ex./21.01.2009

Președinte:Codrina Iosana Martin
Judecători:Codrina Iosana Martin

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 12/2009. Curtea de Apel Timisoara