Mandat european de arestare Spete. Sentința 122/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr.302/2004 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANTA DE FOND
SENTINTA PENALĂ NR.122
Ședința publică de la 23 iunie 2008
PREȘEDINTE: Onița Dumitru JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, soluționarea cererii de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare ale Italia, pe numele persoanei solicitate - cetățean român.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns, în stare de arest persoana solicitată, asistată de avocat, în substituirea avocat, apărător oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, s-a audiat persoana solicitată, conform dispoz.art.90 din Legea nr.302/2004, fiind întrebată, mai întâi, asupra consimțământului la predare; i s-au pus în vedere consecințele juridice, respectiv, caracterul irevocabil al consimțământului, persoana solicitată menținându-și poziția în sensul acordului de a fi predată autorităților judiciare italiene; a invocat regula specialității și a mai solicitat ca, în eventualitatea puțin probabilă a condamnării, pedeapsa să fie executată în Italia.
Reprezentantul Parchetului solicită ca instanța să ia act, prin hotărâre, de consimțământul la predare dat de persoana solicitată.
Avocat solicită să se ia act de consimțământul la predare.
Persoana solicitată, având cuvântul, arată că este de acord să fie predată autorităților judiciare italiene.
CURTEA
Asupra cererii de față;
Constată că la data de 17 iunie 2008, s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA, cerere de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare italiene, respectiv Tribunalul din, prin care se solicită predarea numitului - fiul lui și, născut la 04.03.1977, în D Tr. S, domiciliat în D Tr. S,-, - 3,. 4,. 12, județul M, precum și sechestrarea și consemnarea bunurilor care pot fi necesare ca probă, după efectuarea perchezițiilor domiciliare la locuințele folosite de persoana solicitată.
În fapt, autoritățile italiene, rețin în sarcina persoanei solicitate comiterea infracțiunii:
1) prev. de art. 74 alin. 1, 2 și 3 din n 309/90, întrucât, persoana solicitată s-a asociat împreună cu mai multe persoane identificate cât și neidentificate, în scopul de a săvârși mai multe infracțiuni, printre care și aceea prevăzută și pedepsită de art. 73 din Rn3 09/90, în particular ocupându-se cu importarea, deținerea, transportul, punerea în comerț, oferirea, distribuirea de mari cantități de stupefiante, în mod special heroină și cocaină, constituindu-și în acest scop o organizație stabilă cu mijloace de transport în dotare, cu o atentă repartizare a sarcinilor fiecăruia în parte, cu o amplă și ramificată extindere a activității pe teritoriul național, având disponibilitate de bani și localuri atât în Italia cât și în străinătate.
S-au reținut circumstanțele agravante de a fi acționat în număr superior de zece persoane și de a fi o asociere armată.
Faptele au fost constatate în și în provincie (în particular în în Campania;, ), în perioada cuprinsă între luna august 2003 și luna aprilie 2005, având o conduită repetată pe toată perioada.
Pe numele persoanei solicitate, s-a emis mandatul european de arestare nr. n 50409/04 r; n 44450/05 p; n 696/07, în baza mandatului de arestare emis de Tribunalul din - Italia.
Prin încheierea din 18 iunie 2008, Curtea de APEL CRAIOVA a dispus sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA, pentru identificarea, reținerea și prezentarea în fața instanței a persoanei solicitate, precum și în vederea efectuării percheziției solicitate de statul străin.
Persoana solicitată a fost identificată și reținută în baza ordonanței nr.15/2008 din 20 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA pe o durată de 24 ore, de la 21 iunie 2008, orele 13,40, până la 21.06.2008, orele 13,40.
Prin încheierea din 21 iunie 2008 dată în Camera de Consiliu de Curtea de APEL CRAIOVA, a dispus arestarea persoanei solicitate, pe perioadă de 29 zile, începând cu 21 iunie 2008, până la 19 iulie 2008, inclusiv și s-a fixat termen la 23 iunie 2008, pentru audierea persoanei solicitate.
Măsura arestării s-a definitivat prin nerecurare.
Statuând astfel, Curtea reținut că față de persoana solicitată sunt îndeplinite condițiile de formă și fond prevăzute de art. 85, 86, 87 și 88 din Legea 244/2006, privind modificarea Legii nr.302/2004, privind cooperarea judiciară în materie penală și că, în prezent, nu există informații care să ducă la motive de refuz cu privire la executarea mandatului european.
Fiind prezentat în fața instanței, numitul, i-au fost aduse la cunoștință existența și conținutul mandatului european de arestare, precum și dreptul de a consimți la predarea către statul italian și garanțiile procesuale conferite de lege.
În conformitate cu dispozițiile art.89 alin.3 din Legea 203/2004, modificată prin Legea 224/2006, instanța a apreciat că în cauză, măsura arestării are ca temei dispozițiile arătate mai sus din legea specială, ce guvernează materia mandatului european de arestare, nefiind supusă cazurilor și condițiilor reglementate de art. 148 din Codul d e procedură penală român, instanța română nefiind chemată să analizeze starea de fapt sau temeinicia acuzațiilor ce i se aduc persoanei solicitate de către autoritatea judiciară italiană.
Pe de altă parte, s-a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de Legea 302/2004, modificată, pentru a dispune arestarea numitului, respectiv împotriva acestuia a fost emis un mandat de arestare de către autoritatea judiciară competentă Tribunalul din - Italia, persoana solicitată fiind totodată reținută și prezentată instanței și neinvocând existența vreunei erori cu privire la identitatea acesteia sau vreunul din cazurile de refuz al executării prev. de art. 88 al Legii nr. 302/2004.
S-a mai reținut că la dosar au fost atașate procesele-verbale privind efectuarea perchezițiilor domiciliare și bunurilor ridicate.
În ședința publică din 23 iunie 2008, în aplicarea dispozițiilor art.90 și urm. din Legea nr.302/2004, persoana solicitată a fost întrebată, mai întâi, asupra consimțământului la predare; i s-au adus la cunoștință prevederile art.100, referitoare la regula specialității și art.87 alin.2 din Legea nr.302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.224/2006.
A arătat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare italiene, deși pentru infracțiunile ce fac obiectul prezentului mandat a suferit o condamnare și a executat pedeapsa în; că invocă regula specialității prev.de art.100 din Legea nr.302/2004, în sensul că solicită să nu fie urmărit, cercetat și condamnat pentru alte fapte decât cele care formează obiectul mandatului de față; a mai arătat că, în eventualitatea în care va fi condamnat în Italia, nu solicită transferarea în România, pentru executarea pedepsei.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că, în executarea unui mandat european de arestare, autoritățile judiciare române competente trebuie să analizeze îndeplinirea condițiilor de formă ale mandatului, precum și dacă există vreunul din motivele de refuz privind executarea, din cele prev.de art.88 din Legea 302/2004.
S-a constatat că mandatul emis în speță îndeplinește condițiile prev.de art.79, având la bază un mandat de arestare preventivă emis de autoritățile italiene, fiind indicate elementele de identificare ale actului pe care se întemeiază mandatul de arestare: identitatea și cetățenia persoanei solicitate, natura și încadrarea juridică a faptei, o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, etc.
În raport de aceste considerente, Curtea nu poate aprecia asupra vinovăției sau a constatării executării pedepsei pentru infracțiunile pentru care s-a solicitat executarea mandatului și, văzând că sunt îndeplinite dispozițiile prev.de Legea 302/2004 precum și consimțământul la predare, urmează să se ia act de aceasta și să se dispună executarea mandatului european de arestare emis în cauză, prin predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene.
În baza art.100 alin.1 din Legea 302/2004, modificată, se va dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă cu respectarea regulii specialității, respectiv aceea ca persoana solicitată să nu fie urmărită, judecată, condamnată pentru alte fapte comise anterior predării.
În baza art.90 alin.9 din același text normativ, se va menține măsura arestării preventive a persoanei solicitate în vederea predării, către autoritățile italiene.
În conformitate cu dispoz.art.98 din Legea nr.302/2004, se va dispune remiterea către autoritățile italiene a obiectelor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 20 iunie 2008, obiecte ce sunt identificate în procesul-verbal încheiat la aceeași dată de IPJ
Văzând și dispoz.art.192 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARAȘTE
Ia act de consimțământul persoanei solicitate - fiul lui și, născut la 04.03.1977, în D Tr. S, domiciliat în D Tr. S,-, - 3,. 4,. 12, județul și dispune executarea mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene pe numele său precum și predarea acestuia.
În baza art. 100 alin.1 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr. 224/2006, dispune ca predarea persoanei solicitate să se facă cu respectarea regulii specialității.
În baza art. 90 alin.9 din Legea nr. 302/2004, modificată prin Legea nr.224/2006, menține măsura arestării persoanei solicitate, în vederea predării către statul italian.
Dispune remiterea către autoritățile italiene a obiectelor ridicate cu ocazia percheziției domiciliare efectuată la data de 20 iunie 2008, obiecte ce sunt identificate în procesul-verbal din data de 20 iunie 2008 al IPJ
Cheltuielile judiciare avansate de stat, din care 150 lei onorariu apărător oficiu, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 23 iunie 2008.
- - - -
Grefier,
- -
Red.jud.OD
PS/25.06.2008
Președinte:Onița DumitruJudecători:Onița Dumitru, Doru Filimon