Mandat european de arestare Spete. Sentința 131/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Legea nr. 302/2004 -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ
INSTANȚA DE FOND
SENTINȚA PENALĂ Nr. 131
Ședința publică de la 11 Iulie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Gheorghe Vintilă
G - - judecător
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror.
.
Pe rol, soluționarea cererii având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul din - Italia cu nr. 1631/2007 RG - 1074/2007/21 RG. NG. privind persoana solicitată .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a lipsit persoana solicitată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nemaifiind alte cereri, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea cererii având ca obiect executarea mandatului, în raport de comunicarea Biroului Național Interpol, din care rezultă că persoana solicitată a fost depistată în Italia la 30 iunie 2008, urmărirea internațională dispusă împotriva sa fiind revocată.
CURTEA:
Asupra cauzei penale de față;
Constată că, la data de 17 iunie 2008, s-a înregistrat pe rolul Curții de APEL CRAIOVA cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile italiene, respectiv Tribunalul din, prin care s-a solicitat predarea numitului - născut la 05 iulie 1979 în B, România.
În fapt, autoritățile italiene rețin în sarcina persoanei solicitate comiterea următoarelor infracțiuni:
Persoana solicitată s-a asociat nu numiții, G, în scopul de a comite mai multe infracțiuni de interceptări ilegale a comunicărilor informatice și telematice, acces abuziv la sisteme informatice, falsificare de cărți bancomat, abilitate la prelevarea banilor în numerar și fraudă informativă. În cazul de față, asocierea avea scopul de a consimți participanților să intercepteze în mod fraudulos datele numerice identificative ale cărților bancomat, prin intermediul instalării în dispozitivul electronic de recunoaștere și deschidere a ghișeului bancomat aflat în exteriorul acestuia, a unei aparaturi corespunzătoare înregistrării acestor date identificative; de a intercepta în mod fraudulos codul PIN a fiecăreia dintre cărțile bancomat format de către clienții respectivi pentru a ridica bani în numerar, prin intermediul aplicării în plafoniera ghișeului bancomat a unei microcamere de luat vederi orientată asupra tastierei folosite pentru formarea codului mai sus indicat; de a falsifica cărțile bancomat, reproducând exemplare false cu codul PIN a cărților bancomat originale interceptate.; de a intra în acest mod și în mod abuziv în sistemul informatic sau telematic protejat de măsuri de siguranță a fiecăruia dintre clienți în parte; de a altera în acest mod sistemul informatic sau telematic de prelevare la ghișeul bancomat, procurând pentru sine și pentru alți asociați un profit injust, cu daune a aceeași măsură provocate persoanelor vătămate.
Faptele au fost săvârșite până la 25 mai 2007, în, și în alte locuri de pe teritoriul italian.
dintre cei menționați mai sus nu era ocazională, aceste persoane colaborând întrei ei într-o activitate identică, desfășurată în anul 2004, iar perioada de timp pentru care se desfășoară prezenta cercetare penală se extinde la o perioadă de aproape 3 luni și a fost posibil să se ajungă la un moment din anul 2007 și mai îndepărtat, în care asociația era, în mod probabil, deja activă (27 ianuarie).
În acest arc de timp s-a descoperit că asociația criminală a operat fără o substanțială continuitate, ajungând în luna mai la o frecvență a activităților infracționale aproape zilnică, ceea ce demonstrează că cei cercetați au dedicat asociației întreaga energie personală, pe timp de zi și din noapte, cu excepția prostituatelor implicate în afacere.
Asociația a demonstrat capacitatea și forța de a se reconstitui după arestările efectuate între componenții săi, în urma unei cercetări penale desfășurate în anul 2004, așa cum rezultă din procesul-verbal de infirmare întocmit de către carabinierii de la Postul de -, din data de 24 august 2005. Patru dintre cei cercetați în cauza de față, respectiv, și, au fost cercetați cu acea ocazie, pentru fapte identice.
s-a apreciat că suma de bani câștigată de asociație este de circa 280.000 euro, iar pe de altă parte, s-a demonstrat că prelevările ilegale efectuate de către numitul la Filiala din de la Casa de Economii din, au avut ca rezultate economice obținerea unor sume minime de 950,00 euro, prelevate cu cărți bancomat falsificate în mai puțin de 10 minute.
De asemenea, cu ocazia arestărilor efectuate asupra diferiților subiecți, dintre care și G au fugit, a fost sechestrată o sumă de 50.000 euro provenită din aceeași activitate ilegală desfășurată de membrii grupului.
Natura asociativă a grupului criminal rezultă și din constatarea legată tocmai de profitul câștigurilor ilegale, întrucât acestea erau în mod constant și atent urmărite (în cuprinsul convorbirilor telefonice înregistrate, se observă întrebarea cu referire la numărul cărților de credit clonate, precum și la numărul preleveărilor efectuate în scopul garantării faptului ca, ulterior, toate încasările făcute, să fie împărțite).
Faptele menționate mai sus au fost încadrate în prevederile art. 14 alin. 1 din codul penal italian, art. 617 quater din codul penal, art. 12 din Decretul-Lege 143/1991, art. 615 ter din codul penal și art. 640 ter din codul penal.
Pe numele persoanei solicitate s-a emis mandatul european de arestare nr. 1631/2007 RG - N 1074/2007/21 RG NR de către Tribunalul din, judecătorul pentru cercetări preliminare.
Prin Încheierea din 18 iunie 2008, Curtea de APEL CRAIOVA dispus sesizarea procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL CRAIOVA pentru identificarea, reținerea și prezentarea în fața instanței a persoanei solicitate, precum și în privința solicitării autorității judiciare emitente de la proceda la sechestrarea și consemnarea bunurilor care pot fi necesare ca mijloace de probă.
La data de 11 iulie 2008, Ministerul Internelor și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Internațională - Biroul Național Interpol, a comunicat instanței adresa cu nr. -/ din 07 iulie 2008, din care rezultă că a fost informat de către Interpol că urmărirea internațională dispusă împotriva numitului a fost revocată, acesta fiind depistat în Italia la data de 30 iunie 2008.
În raport de aspectele menționate mai sus, care rezultă din adresa Boroului Național Interpol, se apreciază că cererea având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul din pe numele persoanei solicitate, a rămas fără obiect, aceasta fiind reținută pe teritoriul statului italian la data de 30 iunie 2008, astfel încât, se impune respingerea acestei cereri.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea având ca obiect executarea mandatului european de arestare emis de Tribunalul din - Italia cu nr. 1631/2007 RG - 1074/2007/21 RG. NG. privind persoana solicitată - fiul lui și, născut la data de 05 iulie 1979 în orașul B, județul O, domiciliat în municipiul C, Calea B nr. 55, bloc 31 A, scara 1, etaj 6, apartament 17, județul D, CNP -.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Iulie 2008.
Președinte, Judecător,
- - G -
Grefier,
- -
Red. Jud. -
Dact. 3 ex./ 11 Iulie 2008
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Gheorghe Vintilă