Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 99/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - revizuire -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE APEL

DECIZIE PENALĂ Nr. 99

Ședința publică de la 11 Iulie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valentina Trifănescu JUDECĂTOR 2: Ștefan Făurar

- - - judecător

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror -.

.

Pe rol, soluționarea apelului declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 212 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul - revizuient (în stare de arest), asistat de avocat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind formulate cereri noi sau ridicate excepții, instanța a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat, având cuvântul pentru apelantul - revizuient, a arătat că prin rezoluția nr. 129/P/2005, A a dispus neînceperea urmăririi penale față de, și, această soluție privind aceleași fapte pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare prin decizia penală nr. 24 de la 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj. De asemenea, a relatat că, în cauză este vorba de fapte și împrejurări noi privind disp. art. 394 alin. 1 lit. a C.P.P. deoarece martora, în declarația notarială, a precizat că " a fost în urmă personală cu și familia sa, iar în prezent s-au împăcat", astfel încât plângerea formulată de aceasta a fost înaintată Parchetului din dușmănie. De altfel, martora declară că "cel în cauză nu-mi datorează nici o sumă de bani".

În final, a solicitat audierea martorilor propuși de revizuientul apelant, respectiv și, martori solicitați atâta la fond cât și în căile de atac.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că soluția adoptată în dosarul nr. 129/P/2005 de vizează alte fapte de corupție săvârșite de revizuient, pentru care s-a dispus disjungerea, iar acesta a mai formulat o cerere de revizuire în cauză și, prin sentința penală nr. 427 de la 01.10.2007, hotărâre rămasă definitivă la Curtea de Apel Craiova, s-a respins ca nefondat apelul declarat de revizuient.

Apelantul - revizuient, având ultimul cuvânt, a solicitat admiterea cererii de revizuire, întrucât este nevinovat, este arestat de 3 ani și 2 luni și are în îngrijire cinci copii minori, arătând că își însușește concluziile apărătorului desemnat din oficiu, fiind de acord cu ele. A mai precizat că a solicitat verificarea declarației notariale a denunțătoarei, de la 29 septembrie 2006, arătând că nu a dat nici o sumă de bani acesteia.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra apelului penal de față;

Din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 212 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a dispus respingerea cererii de revizuire formulată de condamnatul - fiul lui și, născut la data de 11.04.1967, deținut în C - privind sentința penală nr. 24 din 18.01.2006 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 1893/P/2005, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5631/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost obligat revizuientul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea formulată de condamnatul - deținut în C - și înregistrată la 03 martie 2008, a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 24 de la 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj, definitivă prin decizia penală nr. 5631/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În motivarea cererii, revizuientul a arătat că urmărirea penală în dosarul în care a fost condamnat a fost făcută de, care nu era competentă, potrivit legii, să efectueze urmărirea penală, astfel încât urmărirea penală este nulă, competența materială aparținând Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj.

De asemenea, a menționat că prin rezoluția nr. 129/P/2005, A a dispus neînceperea urmăririi penale față de, și, această soluție privind aceleași fapte pentru care a fost trimis în judecată și condamnat la pedeapsa de 7 ani închisoare prin decizia penală nr. 24 de la 18 ianuarie 2006 a Tribunalului Dolj. A relatat că, în cauză este vorba de fapte și împrejurări noi privind disp. art. 394 alin. 1 lit. a C.P.P. deoarece martora, în declarația notarială, a precizat că " a fost în urmă personală cu și familia sa, iar în prezent s-au împăcat", astfel încât plângerea formulată de aceasta a fost înaintată Parchetului din dușmănie. De altfel, martora declară că "cel în cauză nu-mi datorează nici o sumă de bani".

În final, a solicitat audierea martorilor propuși, respectiv și, martori solicitați atât la fond cât și în căile de atac.

Apreciind că în cauză nu sunt întrunite condițiile prev. de art. 403 alin. 1 C.P.P. neputându-se reține incidența dispozițiilor art. 394 lit. a și e C.P.P. Tribunalul Dolja respins ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuient, reținând și că aceleași motive de revizuire au fost invocate de acesta printr-o cerere anterioară de revizuire a aceleiași sentințe penale.

Împotriva acestei sentințe penale, a formulat apel revizuientul, în concluziile scrise reiterând motivele invocate inițial în cererea de revizuire și solicitând admiterea cererii de revizuire întrucât este nevinovat, este arestat de 3 ani și 2 luni și are în îngrijire cinci copii minori. A solicitat verificarea declarației notariale a denunțătoarei, de la 29 septembrie 2006, arătând că nu a dat nici o sumă de bani acesteia.

Pentru considerentele ce urmează a fi expuse, apelul este nefondat.

Analizând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate și din oficiu, Curtea constată că, în mod just Tribunalul Dolja respins cererea de revizuire formulată de revizuientul, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 394 lit. a și e

C.P.P.

Astfel, cu privire la împrejurarea că soluția adoptată în dosarul nr. 129/P/2005 al - Secția de Combatere a Corupției ar privi aceleași fapte pentru care revizuientul a fost trimis în judecată și condamnat, se constată că aceasta vizează alte fapte de corupție săvârșite de revizuient, pentru care s-a dispus disjungerea prin rechizitoriul de la 07 iulie 2005, astfel încât, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. c

C.P.P.

În ceea ce privește existența unor fapte și împrejurări noi ce nu au fost avute în vedere de instanțe la soluționarea cauzei, respectiv declarația notarială a numitei, în speță nu sunt incidente nici dispozițiile art. 394 alin. 1 lit. a C.P.P. declarația notarială nefiind de natură să dovedească împrejurarea că revizuientul nu a solicitat și primit de la denunțătoare suma de 20.000 Euro, ea atestând doar împrejurarea că, în momentul autentificării la notariat, respectiv la data de 13 decembrie 2006, revizuientul nu datora nici o sumă de bani denunțătoarei.

Pe de altă parte, motivul invocat de revizuient în sensul neaudierii martorilor propuși de el în apărare, respectiv martorii zis "" și, se apreciază că, fiind o cale extraordinară de atac, prin revizuire trebuie să se prezinte fapte și probatorii noi și nu mijloace de probă, fiind inadmisibilă o prelungire a probatoriului sau o reiterare a cererilor de probă pentru dovedirea unor fapte și împrejurări deja cunoscute și învederate instanțelor care au soluționat cauza.

Așa fiind și pentru motivele arătate, întrucât hotărârea Tribunalului Dolj este temeinică și legală, în temeiul disp. art. 379 pct. 1 lit. b va C.P.P. fi respins ca nefondat apelul revizuientului, iar potrivit dispozițiilor art. 192 alin. 2 C.P.P. va fi obligat apelantul - revizuient la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariul apărător din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 212 din 19 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.

Obligă apelantul - revizuient la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariul apărător din oficiu.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Iulie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red. Jud. -

Jud. fond:

Dact. 2 ex./ 27 August 2008

Președinte:Valentina Trifănescu
Judecători:Valentina Trifănescu, Ștefan Făurar

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Traficul de influență (art.257 cod penal). Decizia 99/2008. Curtea de Apel Craiova