Mandat european de arestare Spete. Sentința 181/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

SENTINȚA PENALĂ NR. 181/PI

Ședința publică din 08 august 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Gheorghe Bugarsky G -

JUDECĂTOR 2: Victor Ionescu

GREFIER: - -

Parchetul este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol fiind soluționarea sesizării formulată de autoritățile judiciare din Germania privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis pe seama cetățeanului român - urmărit internațional în dosar nr. 105 Js 1341/07 (301 AR 1/08).

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru persoana urmărită internațional, lipsă, apărător desemnat din oficiu - avocat în substituire avocat din cadrul Baroului de Avocați

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Procurorul pune concluzii de respingere a sesizării vând în vedere că prin adresa nr. 910/II/5/2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 28 iulie 2008, comunicat instanței că urmăritul internațional nu a putut fi identificat pe teritoriul României.

Apărătorul persoanei urmărite, solicită respingerea sesizării întrucât urmăritul internațional nu a putut fi identificat pe teritoriul României.

R A

Deliberând, constată următoarele: prin sesizarea formulată de autoritățile judiciare din Germania s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis pe seama cetățeanului român - urmărit internațional în dosar nr. 105 Js 1341/07 (301 AR 1/08), emis de Procurorul general din - Germania.

La Curtea de Apel Timișoara cauza a fost înregistrată sub nr- și în conformitate cu prevederile art. 881aliniat 5 din Legea nr. 302/2004, prin încheierea penală de ședință din 22 februarie 2008, instanța a dispus ca Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara să ia măsuri pentru identificarea, reținerea și prezentarea în fața judecătorilor Curții de Apel Timișoara - secția penală, a cetățeanului român.

Prin adresa nr. 910/II/5/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, la data de 28 iulie 2008 comunicat instanței că urmăritul internațional nu a putut fi identificat pe teritoriul României.

Avându-se în vedere perioada de timp de la data înregistrării cererii formulată de autoritățile judiciare din Germania până în prezent și adresa Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara din care rezultă că nu s-a putut identifica persoana urmărită internațional, în temeiul prevederilor art. 881din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală sesizarea va fi respinsă, urmând ca ea să fie reiterată, în cazul în care urmăritul internațional va fi localizat în România.

În temeiul prevederilor art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului și se va dispune plata din contul Ministerului Justiției în contul Baroului T,a sumei de 100 lei, onorariu avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge sesizarea formulată de Procurorul general din -Germania privind executarea mandatului european de arestare emis în dosar nr. 105 Js 1341/07 (301 AR 1/08) pe numele urmăritului internațional fiul lui și, născut la 24 decembrie 1981 în mun. Reșița, jud. C

În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare

Pronunțată în ședința publică din 08.08.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G - - -

GREFIER,

- -

Red. Gh.B/08.08.2008

Tehnored. AA

Ex.2 / 08.08.2008

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA SENTINȚEI PENALE NR.181/PI

Respinge sesizarea formulată de Procurorul general din -Germania privind executarea mandatului european de arestare emis în dosar nr. 105 Js 1341/07 (301 AR 1/08) pe numele urmăritului internațional fiul lui și, născut la 24 decembrie 1981 în mun. Reșița, jud. C

În baza art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Dispune plata din fondul Ministerului Justiției a sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, către Baroul Timiș.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din 08.08.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

G - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

CĂTRE,

PROCURORUL GENERAL DIN - GERMANIA

Referitor la dosarul nr. 105 Js 1341/07 (301 AR 1/08)

Vă facem cunoscut că, prin sentința penală nr. 181/PI din 08 august 2008 pronunțată de această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, s-a dispus:

Respinge sesizarea formulată de Procurorul general din -Germania privind executarea mandatului european de arestare emis în dosar nr. 105 Js 1341/07 (301 AR 1/08) pe numele urmăritului internațional fiul lui și, născut la 24 decembrie 1981 în mun. Reșița, jud. C

Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr. 181/PI din 08 august 2008 pronunțată în dosarul nr-.

PREȘEDINTE,

G - GREFIER,

- -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

CĂTRE,

MINISTERUL ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR

CENTRUL DE COOPERARE

INTERNAȚIONALĂ

BIROUL NAȚIONAL INTERPOL

Referitor la dosarul. nr. -/

Vă facem cunoscut că, prin sentința penală nr. 181/PI din 08 august 2008 pronunțată de această instanță în dosarul cu nr. de mai sus, s-a dispus:

Respinge sesizarea formulată de Procurorul general din -Germania privind executarea mandatului european de arestare emis în dosar nr. 105 Js 1341/07 (301 AR 1/08) pe numele urmăritului internațional fiul lui și, născut la 24 decembrie 1981 în mun. Reșița, jud. C

Vă trimitem alăturat copia sentinței penale nr. 181/PI din 08 august 2008 pronunțată în dosarul nr-.

PREȘEDINTE,

G - GREFIER,

- -

Președinte:Gheorghe Bugarsky
Judecători:Gheorghe Bugarsky, Victor Ionescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 181/2008. Curtea de Apel Timisoara